Sunt vinovată numai pentru ceea ce n-am făcut…

31 dec. 2010

Cheers!

La multi ani!!! Sa fiti iubiti si fericiti!!!
Nu uitati sa va puneti dorinta si sa va pupati sub vasc.
Huuuug >:D< >:D<

27 dec. 2010

Era puternic, si la umbra lui am murit de dragoste


A fost odata...o noapte. Si in acea noapte focul aproape atingea cerul, odata cu dorintele mele. In acea noapte cuvintele-i zburau direct spre inima padurii, si se intorceau ecou, in inima mea.
De obicei amintirile palesc, mai ales cele dragi. Dar aici e totul limpede - stam fata in fata si ne privim prin lumina portocalie a focului.

E ajunul Craciunului, si azi l-am reintalnit pe M. Am zambit toata ziua. Acum e aproape dimineata. Inchid ochii si ma intorc la marginea padurii, in jurul unui foc mic. Numai chipuri familiare. Uite-o pe V, pe R, pe A care canta ceva la chitara. Si C impreuna cu S. Sunt toti acolo. Am vrut sa ii cunoasteti, chiar daca au fost doar trecatori. Pentru ca in acea noapte eram doar eu si M.
Sta in fata mea, pe un bustean, si imi zambeste strengar, cum numai el stie. Daca ii privesc buzele imi dau seama ca spune ceva. Probabil ca sa isi spune povestea. Iata ce nu voi putea uita niciodata:

"Stiu ca e randul meu acum, si stiu ca v-am obisnuit cu toate aventurile si incercarile mele, dar in seara asta va fi putin diferit. In seara asta va voi vorbi despre dragoste, pentru ca asa simt. Pentru ca povestea asta mi s-a intepenit in gat, si nu ma lasa sa respir."
Si cred ca era cu adevarat sincer...imi amintesc ca, in timp ce spunea toate astea, aproape gafuia.
"Vi sa intamplat sa iubiti pe cineva cu o dragoste veche de cand Pamantul, cu o iubire care n-are nici inceput nici sfarsit?"
Am inganat un "Da", dar toti erau concentrati asupra lui M, asa ca am rasuflat usurata cand mi-am dat seama ca nu ma auzise nimeni. Sau aproape nimeni, caci dupa felul in care a tresarit, am avut impresia ca M mi-a deslusit raspunsul.

M-am trezit vorbind singura in intuneric, in camera mea, in prima dimineata de Craciun, m-am trezit vorbind cu M. "Da, am iubit si eu ca tine, neconditionat, dar irevocabil. Si a fost o dragoste simpla, chiar daca au existat atatea diferente intre noi, chiar daca era imposibil." Nu sunt o visatoare, si asta a fost singura data cand m-am lasat purtata de imaginatie, cand mi-am permis sa ma gandesc la M. Si stiu ca mai e putin pana se lumineaza...

Inchid iar ochii, si imi continui povestea...

"Mi s-a intamplat sa iubesc un suflet clar si limpede ca apa raului ce trece prin padurea asta. Si cum paraul taie padurea in doua, asa imi spinteca ea sufletul, si ii auziti mereu murmurul - cum ati inceput sa traiti cu prezenta lui, va culcati si va treziti cu el - asa o simt eu pe ea...constant, neintrerupt, obsesiv."
Desi va spuneam ca erau multe deosebiri intre noi, pentru el n-au existat niciodata. N-a contat nici macar faptul ca era cu 10 ani mai mare... Niciodata nu m-a privit cu superioritate, niciodata nu mi-a dat impresia ca el ar fi trait mai mult, sau ar avea mai multa experienta, desi era adevarat...

Cred ca asta m-a fermecat, puterea lui. Cand eram cu el uitam tot, de lume, de ani, uitam chiar si de noi. Rataceam impreuna ore intregi, sau erau zile cand pur si simplu ne asezam jos si ne ascultam. Gaseam cate o portiune cu muschi verde si moale, si ne asezam acolo, cu picioarele incrucisate, unul in fata altuia. Si ne spuneam multe, fara sa articulam un cuvant macar.
Si cred ca odata am facut dragoste in padure...
Nu ma intelegeti gresit, nu au existat mai mult de cateva atingeri cu M. Dar m-a invatat ca exista multe moduri de a iubi pe cineva.
Da, imi amintesc cum stateam in genunchi pe muschiul crud. "Vrei sa faci dragoste cu mine?", mi-a spus. Incremenisem. Dar a inceput sa ma priveasca, si l-am simtit. L-am simtit cum ma dezbraca, cum ma intinde pe jos, cum ma patrunde acolo. L-am simtit in mine, si in loc de un suflet, cred aveam doua...

Dar revenind in acea noapte...
"Ca sa ma intelegeti, va voi spune totusi, ca am iubit o copila. Si avea cei mai frumosi ochi pe care mi-a fost dat sa-i intalnesc vreodata. Si de-ati putea sa vedeti vreodata ce-am vazut eu..."

Liniste.

"Destinul nostru nu se implineste aici pe pamant. Noi ne-am cunoscut numai in dragoste. Dragostea e raiul nostru, dragostea fara fruct..."
Nu ma mai puteam stapani, asa ca mi-am lasat lacrimile sa curga in voie. Si il priveam in continuare fara sa clipesc.
"Nunta in cer", am spus, si M a inclinat aprobativ capul. Apoi s-a lasat linistea, si pret de cateva minute, nimeni n-a scos un sunet. Cred ca stiau toti de rolul meu in povestea lui M, dar nimeni n-a spus nimic, nimeni nu ne-a intrebat nimic. Nici macar nu ne priveau, si fiecare uitandu-se in alta directie, pesemne ca se gandea la propria sa iubire imposibila. Singurii care se priveau eram eu si M. Si nu voi pierde niciodata imaginea lui, cu ochii fixati asupra mea, lucind in noapte.

Poate tot ce regret din acea vara e despartirea mea de M. Nu ma mai puteam apropia de el, nu mai puteam vorbi. Si imi lipsea mult. Tin minte ca, intr-o dimineata, m-am dus la el, hotarata sa il impac. Statea undeva in iarba, si cioplea o bucata de lemn cu un cutitas. Nu m-a asteptat, iar pana sa-l ajung era deja in picioare. Tipa, si dadea nervos din maini, de parca ar fi vrut sa despice aerul.
Am incercat sa ma apropii, sa-i prind mainile, sa-l prind in brate, dar a inceput sa-mi zbiere in fata si sa bata cu picioarele in pamant. Imi amintesc exact ce spunea: "Lasa-ma, pleaca! Am zis sa pleci! Pleaca si nu ma atinge, ca nu mai raspund."
In acea noapte l-am auzit vorbind cu V. "Sunt nebun, sunt bolnav, am innebunit. Nu pot s-o mai vad, nu pot sa-i mai aud glasul. Ma nelinisteste simplul gand ca e prin preajma. Nu vreau sa o stiu aproape, cred ca as muri daca m-ar privi in felul ala... cred ca am muri amandoi. Am promis ca nu voi mai repeta asa ceva, nu voi mai spune nimanui, nici macar ei, dar mi-ar place sa facem dragoste... Si ar fi o erezie, pentru ca eu am un demon in mine. Daca ma atinge, nu-l mai pot stapani..."
Cred ca era intradevar bolnav. Il vedeam din ce in ce mai nenorocit, mai sleit de puteri. Asa ca tot in acea noapte, mi-am facut bagajul si am plecat fara sa-mi iau ramas bun de la nimeni, am fugit cum s-ar spune... Asta regret. Poate ca ar fi trebuit sa lupt macar pentru prietenia noastra, sau poate ar fi trebuit sa cedez demonului. Poate ca a fost iubire, sau poate doar o patima oarba...
De ce l-am iubit eu pe M, de ce il iubesc?... m-am intrebat mereu. Si cu cat trecea timpul, cu atat eram mai departe de adevar. Dar un gand venit nu stiu de unde m-a linistit. Suna cam asa : Poate ca nu l-am iubit niciodata. Poate ca am fost doar indragostita de imaginea lui, pentru ca se potrivea imaginii pe care o atribuiam barbatului perfect, daca pot spune asa, desi nu exista perfectiune... Barbatul perfect pentru mine... Fiindca priveam prin M si il vedeam pe EL.
Oare?...

In orice caz, ieri mi s-au sters toate regretele. L-am intalnit intamplator pe M si nici n-am apucat sa ne spunem prea multe. Mi-a luat mainile si mi le-a sarutat, zicandu-mi "Iti doresc un Craciun fericit, fetito!", si a fugit, el de data asta. I-am strigat si eu din urma, "Fericire, M". Nu sunt singura, dar am mai auzit ceva, sau poate doar mi s-a parut...
Noi ne iubim fetito!

20 dec. 2010

Adevarul despre frumusetea unei femei e mereu in ochii celui care o iubeste

Stau si ma gandesc... te poti afla in Paradis si in Infern in acelasi timp?
Afara ploua, iar Radu e langa mine. Isi tine capul pe sanii meu, iar eu ma joc cu degetele prin parul lui. Din cand in cand, ca sa-i obtin atentia, il mai trag de cateva fire. Tresare, si ma saruta. Nu stiu cum se face, ca Radu ma viziteaza doar cand ploua afara, insa azi e absent...
Slava Domnului ca s-a anuntat o toamna lunga si ploioasa.
L-am cunoscut pe Radu in vara. Dar nu, va las sa va imaginati ce veti dori...
Va voi spune, in schimb, ca e iubitul meu - cu 17 ani mai tanar decat mine. Nu ca m-as mandri cu asta, dar nici nu am de ce sa ma simt prost. E doar una din (putinele) diferente intre noi. E viata noastra.
Stiti ce-mi spunea? O femeie care isi ia un amant mai tanar decat ea, cum suntem noi de exemplu, o astfel de femeie trebuie sa fie puternica. Da, totul e frumos. Ne indragostim, ne izolam aici, in camaruta asta, ne consumam iubirile, dar lumea nu se opreste. Viata isi urmeaza cursul - cu aceeasi oameni, buni sau rai, cu aceleasi prejudecati. Odata ce pasim afara, tu vei fi cea aratata cu degetul. Catre tine se vor uita toti piezis, poate mirati, cu ostilitate, sau poate cu admiratie cine stie?...
M-am intrebat multa vreme ce admira Radu la mine, catre ce se simte atras?.... Sunt constienta de frumusetea mea, care nu e tocmai rupta din basme. Ba chiar as putea spune ca - la o prima privire - sunt o fiinta destul de comuna.
Tot el imi spunea: Combinatia asta de 4 si 0 e preferata mea. Numarul 40 e combinatia magica a oricarei femei, in floarea-varstei, cum s-ar spune. Nici tanara, nici batrana, candida, dar cu un munte de experienta in spate, stie mereu ce-si doreste barbatul de langa ea, stie cum sa se faca adorata. Eu pe tine te ador.
Mereu mi-am intrebat prietenele, de aceeasi varsta cu mine, daca sunt fericite. Si am primit aceleasi raspunsuri: Poftim? La ce te referi? Adica? Poate... Nu stiu ce sa-ti raspund... Am inteles cum stau lucrurile, pe ele nu le voi putea intelege niciodata. Au un sot alaturi, au un copil, sau poate doi, trei, au o casa, o slujba, o viata normala - daca ar fi sa respectam tiparele - si se simt nefericite.. De ce? Nu stiu...  
Radu e fericirea mea!! Imi afund nasul in parul ciufulit  al iubitului meu, si ascult ploaia pe acoperis. Daca m-ar intreba cineva cum ma simt, i-as raspunde fara sa stau pe ganduri: Fericita! E o stare de sine....

Radu i-a spus" Simt o lume deasupra mea, Ioana. As vrea sa ajung odata atat de ferm si inumam ca s-o pot prinde intreaga, magnnifica si eterna cum e..."

In camera e o lumina obscura. Undeva, jos, in coltul opus al camerei, veioza imprastie o lumina galbuie, difuza. Daca misc putin capul, pot atinge cu nasul sfarcul iubitei mele. Mana imi aluneca involuntar, si incep sa desenez cercuri in jurul sanului drept. Iubita mea are 40 de ani, si cei mai frumosi sani, asa imperfecti cum sunt. De ce la voi, femeile, dreptul e mai mare?
Ioana e genul de femeie cu forme foarte bine pronuntate, forme peste care, anii s-au depus intr-o pojghita subtire, aproape invizibila. Majoritatea barbatilor o desconsidera, crezand ca rapeste frumusetea iubitelor lor. Si nu mai pot vedea dincolo de ea, nu-si mai pot privi femeile. La inceput, cand totul straluceste sunt atat de innebuniti, incat si-ar imprima imaginea asta perfecta - pe retina - daca ar putea.
Dar cu totii stim ca exteriorul e sortit trecerii. Am citit pe undeva, ca iubim cu adevarat o femeie, doar atunci cand nu gasim niciun motiv pentru a o iubi. Asa e dragostea mea pentru Ioana. O privesc pe femeia de langa mine, ii simt dragostea, ii stiu calitatile si defectele, ii privesc cu admiratie toate imprefectiunile, ii iubesc corpul, ii iubesc fiinta, o iubesc pe ea. Si daca m-ar intreba cineva acum, cat va dura dragostea mea, i-as raspunde fara sa stau pe ganduri: O viata!

Neliniste metefizica e sa privesti o femeie in ochii mari...sa simti ca lumea e fara margini, ca suntem atat de mici, ca frumusetea are pete si e trecatoare, ca nu putem sti niciodata adevarul...

19 dec. 2010

Monstrul din Loch Ness


 Ne prindeam mainile, iar picioarele incepeau sa ne alunece pe gheata lucioasa, invartindu-ne in cerc minute in sir. Cred ca era singurul lucru care ne placea amandurora, si care il faceam impreuna...
Un simplu joc al copilariei, devenit cu timpul un ritual. O descatusare de trairi, o eliberare a vietii.
Lacul nostru l-am numit Loch, adica, simplu - lac - in scotiana. Lipsea Ness. Imi amintesc atunci cand ne-am cunoscut. Desi iarna abia incepuse, era un ger cumplit, si totul in jur incremenise in gheata. M-ai tras de mana spre mijlocul lacului. Ce faci? - te-am intrebat. Nu-ti fie teama, nu exista niciun monstru aici, e doar Loch, locul nostru. 
Habar n-aveai, nu ai vrut sa vezi nimic. Nu ma vedeai decat pe mine. M-ai tras de mana, zicandu-mi. Sa ne jucam putin de-a viata. Ne incrucisam bratele, si ne prindem unul de celalalt. Uneori mai strans, uneori mai slab. Eu te voi apuca strans. Sa nu-mi dai drumul. Apoi incepem sa ne invartim pe loc, in cerc. La inceput usor, apoi odata ce ne obisnuim, vom capata experienta si ne vom invarti din ce in ce mai tare. Nu vom mai vedea nimic din ce ne inconjoara - decat unul pe celalalt. Priveste bine in jur, lacul, padurea, fulgii de nea, totul va dispare, si nu vom ramane decat tu si eu. Sa ne privim in ochi.
Habar n-ai avut!! Monstrii am fost noi, monstri am devenit....
Am inceput sa ne invartim... Aveai dreptate. Tot ce vedeam erai TU. Nu stiu cat timp trecuse cand te-am auzit strigandu-mi - Esti frumoasa!. Ti-am strigat si eu ceva - Vreau sa fiu iubita ta....si asa am inceput sa ne strigam, ca doi nebuni, lucruri frumoase, unul altuia, cuvinte frumoase despre celalalt...
Nu ne auzea nimeni.... Defapt ce zic.... era lumea! Copacii, dealurile, pasarile, fulgii de nea, cerul, ne auzea o lume intreaga!
Ierni la rand lumea a auzit cuvinte frumoase despre iubirea noastra.
Dar la un moment dat, monstrul a iesit la suprafata. Monstrul ala care traia in mijlocul lacului nostru, in sufletul nostru chiar. Nu stiu daca a fost de la inceput acolo, poate n-am vrut sa-l vedem....Nu stiu cand si de ce s-a nascut...
Intr-o iarna, deodata, am inceput sa strigam lucruri urate. Nici nu-mi amintesc exact care din noi a fost primul, dar nici nu mai conteaza, oricum devenisem una si aceeasi fiinta. Am inceput sa ne strigam in fata defectele, si supararile, si neajunsurile. Sa zbieram, defapt.
In ce piesa ieftina am jucat? Ce spectacol grotesc am infatisat? Lumea era ingrozita, dar nu ne pasa decat de neplacerile noastre, de propriile nemultumiri, fiecare cu ale lui...
Eram intradevar nebuni... Cred ca am fost de douazeci de ori la Loch, in acea iarna, desi ne despartea o distanta considerabila de el.
Ceea ce inainte era un moment special, o placere a sufletelor, devenise acum un viciu, iar noi eram dependentii.
Uneori nu ne vorbeam tot drumul, alteori nu ne vorbeam cate o zi intreaga. Ca sa ajungem la Loch si sa incepem sa improscam cu noroi, unul in celalalt, sa ne murdarim inimile.
Eram doi copii... si jucam un joc periculos. Pana cand, intr-o zi...
Nu stiu ce mi-ar placea sa-mi amintesc.

...cand, lumea n-a mai suportat povara. Pana cand, intr-o zi, gheata s-a rupt sub noi, si te-am pierdut in Loch pentru totdeauna...

...cand, noi n-am mai putut suporta povara si am pus capat tuturor grozaviilor....

Nu stiu, nu stiu......

29 nov. 2010

Noaptea Sfantului Andrei

Noaptea asta, e noaptea Sf Andrei.


Crestinii ortodocsi in ziua de 30 noiembrie il sarbatoresc pe Sfantul Apostol Andrei, ocrotitorul Romaniei. Din punct de vedere calendaristic toamna se incheie in aceasta zi de Sfantul Andrei si intram in sezonul de iarna.

Se spune, ca si superstitii de Sfantul Andrei, ca aceasta noapte este una dintre noptile cele mai bune pentru a se face vraji si farmece si este numita si Noaptea Strigoilor. In credintele poporului roman, in noaptea dintre 29 si 30 noiembrie ies moroii si strigoii. Astfel, pentru a fi feriti de moroi si strigoi se ungeau cu mujdei de usturoi ferestrele si usile caselor. Ziua de Sfantul Andrei se mai numeste si Ziua Lupului, caci se crede ca in aceasta zi lupul devine mai ager, isi poate indoi gatul care de altfel este teapan si astfel nimic nu-i poate sta in calea atacului lui.
Se spune ca Sfantul Andrei ar fi fost stapanul fiarelor salbatice si ca aceasta in noaptea zilei de 30 noiembrie le elibereaza si le trimite sa manance toate vitele celor care nu tin aceasta sarbatoare.

Daca fetele nemaritate isi pun sub perna in noaptea de Sfantul Andrei 41 de boabe de grau si daca viseaza un baiat ca le va fura graul, acel baiat va fi ursitul lor.

Un alt mod ca fetele sa-si afle ursitul in noaptea de Sfantul Andrei esta acela de a-si prepara o turta subtire din faina de grau, „Turtuca de Andrei”, foarte sarata si de a o manca inainte de culcare, fara sa bea apa. Daca in somn, un baiat ii da apa sa bea, acesta ii va fi ursitul.


Un alt obicei pe care il practica fetele de Sfantul Andrei este acela in care isi vad norocul sau ghinionul. Astfel ele pun 9 cescute pline ochi de apa intr-un vas sub o icoana. A doua zi dimineata se masoara apa cu aceeasi cescuta si daca va mai ramane apa in vas, atunci se spune ca fata va avea noroc, dar in caz contrar, daca cea de a 9-a cescuta nu se va umple perfect atunci nu vor avea noroc si nu se vor marita.

Daca in noaptea de Sfantul Andrei este luna subtire si daca iti pui o dorinta uitandu-te la ea, se spune ca dorintele puse in aceasta noapte ti se vor indeplini.


O alta datina spune ca pentru ca fetele sa-si viseze ursitul acestea trebuie sa mearga cu lumanarea de la Paste la o fantana si sa vorbeasca cu Sfantul Andrei si sa-l roage sa ii arate in vis ursitul.

Un alt obicei care se practica de Sfantul Andrei pentru a prezice vremea este acesta. In aceasta noapte, femeile pun in podul casei randuite 12 cepe, atribuindu-i-se fiecareia cate o luna a anului. Rezultatul se citeste in seara de Craciun, astfel cepelor stricate le corespund lunile ploioase, iar cepelor care au incoltit lunilor bune si roditoare.


Eu am ales sa fac "Turtuca de Andrei"....si nu pentru ca mi-ar fi placut cum suna, sau pentru ca as fi ales la intamplare....ci pentru ca o femeie mi-a povestit de traditia asta....bunica a respectat-o, mama a respectat-o, si cine stie cate alte generatii inainte... Din ceea ce mi-a povestit mama, ea a primit un raspuns, oarecum evaziv, ce-i drept. A visat un barbat inalt, brunet, cu mustata....imbracat intr-un costum negru, cusut cu ata alba, ca niste fasii, destul de groase. A doua zi, s-a dus la o batrana, sa o intrebe de vis. Si batrana i-a zis: "Te vei lega de un barbat de la mare distanta", si asa a si fost....bine, daca luam in considerare modernizarea mijloacelor de transport din ultimii ani, nu e o distanta chiar atat de mare intre Iasi si Tecuci.
Asa ca am trecut si eu la treaba.

Turta o faci cu ajutorul unei jumatati de coaja de nuca. Amesteci o jumatate de faina, o jumatatea de apa, si o jumatate de sare. Apoi o pui la copt intr-un ceaun. Trebuie sa o faci singura, fara ajutorul nimanui. Inainte sa te culci o mananci.

Nu stiu daca e datorita cantitatii mari de sare, care provoaca o nevoie imensa de a bea apa, nevoie ce transmite semnale creierului tau, si astfel visezi ca vine cineva si iti aduce apa. Nu stiu daca e un lucru care pur si simplu se intampla, pentru care nu putem gasi nicio explicatie, desi mi-ar placea mai mult varianta asta. Tot ce stiu e ca am credinta. Pur si simplu cred in astfel de superstitii, in majoritatea supersitiilor defapt. Poate pentru ca intotdeauna mi-au placut povestile invaluite in mister, sau in negurile vremii, mai ales daca porneau din amintirile bunicii; sau poate pentru ca mama mi-a transmis o parte din credinta si experienta ei, sau poate pur si simplu cred. Nu stiu decat ca m-am simtit mereu purtata, ca de un fir invizibil, spre tot ce inseamna trecut. Un timp in care n-am putu trai, si lucrurile importante pe care le-am pierdut. Datini, obiceiuri, superstitii, leacuri. Cateva ceaiuri, tincturi si paste de frunze, radacini si fel de fel de plante amestecate, si oamenii erau mult mai sanatosi. Si traiau mult mai frumos.

Asa ca daca ma pot intoarce macar pentru o noapte in trecut, de ce sa nu o fac? Nu ma astept sa visez vreun print venind calare pe un cal alb, eventual cu un pahar de apa pe cap, sau sa pot retine exact trasaturile unui barbat...viitorul meu sot. Poate ca nici macar nu ma astept sa visez ceva. Cred, dar nu voi fi dezamagita daca nu se va intampla. Am abia 18 ani.
Si totusi, daca vor exista noutati, abia astept sa vi le impartasesc!!! ;))

O seara frumoasa>:D<

26 nov. 2010

25 things to do

In urmatorii ani...

1. Sa iau cursuri de dans.
2. Sa invat cel putin 3 limbi straine: franceza, italiana, japoneza.
3. Sa calatoresc: in Egipt, Africa, America, India, Australia...
4. Sa scriu o carte.
5. Sa stau cateva luni in Paris, Italia si Grecia.
6. Sa am propriile expozitii de fotografie.
7. Sa vad o data aurora boreala.
8. Sa iau cursuri de gatit si de yoga.
9. Sa citesc cat mai mult.
10. Sa ma marit (inainte de 30 de ani)...i think so :-? :)) [asta dupa ce am indeplinit toate lucrurile de mai sus]
11. Sa am doi sau trei copii.
12. Sa arat bine si dupa cei 40 de ani(atat la trup cat si la suflet).
13. Sa fac scufundari.
14. Sa sar cu parasuta.
15. Sa plec intr-o croaziera pe ocean.
16. Sa-i ajut pe ceilalti.
17. Sa intru la ce facultate imi doresc, la stat.
18. Sa pozez nud pentru un artist (artista)
19. Sa stau cateva saptamani intr-un trib.
20. Sa particip la realizarea unui lucru important.
21. Sa zambesc mai mult.
22. Sa mananc mai rar dulciuri.
23. Sa intalnesc un barbat inteligent si interesant. Frumos si pe dinafara si pe dinauntru.
24. Sa am bani astfel incat sa-mi permit (tot) ce-mi doresc.
25. Sa-mi implinesc visele.

22 nov. 2010

M-am urcat in varful turnului. Ma aflam in cel mai inalt loc din ashram si puteam sa cuprind cu privirea valea in care era asezat satul. Muntii si ogoarele se intindeau pana la orizont. Am avut o banuiala ca locul in care ma gaseam nu era unul dintre cele in care vizitatorii ashramului au acces liber, dar era minunat acolo sus. Poate ca de-aici priveste gurul asfintitul cand vine in ashram, m-am gandit. Si soarele asfintea chiar atunci. Batea o briza calda. Am despaturit hartia primita de la instalatorul poet.
Scria la calculator urmatorul text:

1.Metaforele vietii sunt instructiuni de la Dumnezeu.
2.Tocmai ai urcat pe acoperis, si chiar mai sus de el. Nu exista nimic intre tine si Infinit. Acum, lasa totul in urma.
3.Ziua e pe sfarsite. E momentul in care ceva care a fost frumos, se transforma in altceva, la fel de frumos. Acum, lasa totul in urma.
4.Dorinta ta de incheiere a fost o rugaciune. Faptul ca te afli aici a fost raspunsul lui Dumnezeu. Lasa totul in urma, uita-te la stelele care rasar - si pe cer, si inauntrul tau.
5.Din toata inima ta, roaga-te pentru har. Si lasa totul in urma.
6.Din toata inima ta, iarta-l, IARTA-TE SI PE TINE. Si lasa-l in urma.
7.Propune-ti sa te eliberezi de suferinte inutile. Apoi, lasa totul in urma.
8.Observa cum arsita zilei se transforma in intunecarea noptii. Lasa totul in urma.
9.Cand toata karma unei relatii s-a consumat, ramane doar dragostea. De ea nu trebuie sa te temi. Lasa totul in urma.
10. Cand, in sfararsit, trecutul ti-a devenit trecut, lasa totul in urma. Apoi coboara de-aici si incepe sa-ti traiesti restul vietii. Cu bucurie adevarata.

Am privit cum apune soarele, apoi m-am intins pe spate si am vazut cum rasar stelele. Am inganat o rugaciune scurta in sanscrita, pe care am repetat-o de fiecare data cand pe cerul intunecat mai aparea cate o stea, ca si cand eu as fi fost cea care le chema, pana cand au inceput sa rasara atat de repede, incat n-am mai putut sa tin pasul cu ele. N-a trecut mult si tot cerul s-a transformat intr-un spectacol stralucitor. Singurul lucru care ma despartea de Dumnezeu...nu exista.


Eram intinsa undeva sus, deasupra intregii lumi, complet singura. Apoi, in timp ce meditam in continuare, am facut ceva neasteptat. L-am invitat pe fostul meu sot sa mi se alature in India, pe acoperisul unde ma aflam. Prezenta lui devenise deodata tangibila, incontestabila. Ii simteam parfumul in preajma mea.
I-am spus:
-Buna, dragule.
Eram gata sa plang, dar mi-am dat repede seama ca nu aveam de ce. Lacrimile fac parte din corporalitatea noastra, dar locul de intalnire al celor doua suflete in noaptea indiana nu avea nimic de-a face cu corpurile. Cei doi oameni care aveau nevoie sa-si vorbeasca pe un acoperis nici macar nu mai erau oameni. Nici macar nu aveau sa vorbeasca.
Pentru intalnirea de atunci, pentru nivelul la care se petrecea ea, erau doar niste suflete calme si albastrii care intelegeau totul dinainte. In lipsa limitarilor corporale si fara apasarea povestii complexe pe care o lasasera in urma lor, s-au intalnit sus de tot, pe acoperis (mai sus si decat locul in care eram asezata), intr-o intelepciune infinita.
Am privit cele doua suflete calme si albastrii in timp ce se roteau unul pe langa celalalt, se contopeau, se separau si isi admirau reciproc asemanarea si perfectiunea. Stiau totul. Stiau de mult totul, si aveau sa stie mereu. Nu aveau nevoie sa se ierte, se nascusera iertandu-se.






Eat.Pray.Love. .... my favourite part...

14 nov. 2010

Inchid ochii si, pentru o clipa totul dispare. Timpul care a fost inapoi e acum inainte. Copila de 17 ani, e inlocuita de femeia de 27 de ani. Doamne cand au trecut atatia ani? Cred ca abia acum, cand tin in mana foaia asta ingalbenita, realizez cu adevarat trecerea timpului. Am aproape 30 de ani!..
As putea sa va spun multe despre mine, eu cea a prezentului, sa va povestesc cine sunt, cum sunt, ce mi-a devenit viata… Dar poate ca e mai frumos sa intoarcem cateva pagini din cartea asta, numita destin, si sa ascultam gandurile unei adolescente, despre ce va deveni viata ei. Imi simt sufletul strans de emotii, si ma rog in gand sa nu se fi inselat. Ma rog sa nu fi gresit, si sa fi avut dreptate, sa fi fost realista si visatoare in acelasi timp…
Am 27 de ani si pot spune ca sunt fericita. Nu ma refer la fericirea in starea ei pura, la clipele acelea voluptoase, si atat de scurte in viata noastra. Cred ca toti ati fost fericiti. Cand vi s-au nascut copii, cand va-ti intalnit perechea, cand va-ti legat vietile, cand va-ti implinit un vis. Sunt atat de intense momentele ca acestea, incat nu le-am putea suporta constant in vietile noastre.
Sunt fericita pentru ca ma simt multumita. Multumita de ce am realizat, pana acum (pentru ca inca mai am multe planuri), multmita de cariera si familia mea.
Voi incepe cu ce e mai important. Am un copil si un sot superb. Doi oameni minunati. Am in geanta o poza pe care promit sa v-o arat. Copilul e cea mai importanta realizare a mea si imi pun tot sufletul in cresterea si educatia lui. Pe langa sot, ma mai ajuta mult si parintii mei. In curand ii vom oferi inca un tovaras de joaca, sau poate doi, cine stie?..
Sotul meu e cel mai minunat om de pe acest pamant. Ne iubim foarte mult, desi au trecut acei „3ani” de casatorie. Nu s-a schimbat nimic intre noi, nu s-a stins nici macar putin din iubirea care ne-a legat pentru totdeauna ci, din contra, ea creste pe zi ce trece.
Pe plan profesional mai am inca multe de implinit. Visul meu e detin o catedra intr-o universitate. Sunt profesor de limba romana, pentru ca asta mi-am dorit dintotdeauna, si momentan predau la unul din cele mai bune licee din oras. Imi iubesc profesia si pun mult suflet in ceea ce fac. Imi plac mult copii, si am o relatie deschisa cu elevii mei, cu care si colaborez foarte bine. Impreuna obtinem rezultate frumoase. Stiu ca mai am de invatat, dar simt ca imi voi implini visul.
Cand aveam 17 ani, imi doream de asemenea, sa scriu carti si sa realizez fotografii. Cu asta ma ocup acum in timpul liber. Am publicat deja o carte, de pe urma careia am primit si critici si aplauze, dar nu ma las!... Fotografii fac de cate ori am timp, sau de cate ori se iveste vreo oprtunitate. Daca intalnesc vreun om frumos, il rog sa-mi pozeze, daca imi place un peisaj e suficient sa apas pe buton, daca ma emotioneaza vreun moment, sau daca ma misca ceva, am mereu aparatul cu mine…. Si uite asa, am trecut deja de primele expozitii. Prietenii admira ceea ce fac, dar cel mai mult ma bucura un chip necunoscut la prezentarile mele.
E un mod placut de a te destinde…
Am o viata frumoasa si echilibrata. Ofer iubire si zambete, primesc zambete si iubire. Am credinta in oameni, dar mai presus in Dumnezeu.
Nu e asa cum visam la 17 ani, e mult mai mult!!!

O idee frumoasa. Discursul meu de peste 10 ani. Scriem pe o foaie cateva randuri adresate noua peste 10 ani. Le sigilam intr-un plic pe care il punem intr-o cutie. Cutia va fi deschisa peste 10 ani, la intalnirea dintre colegi. Fiecare isi va citi srisoarea, si va descoperi daca s-a inselat sau nu...

10 nov. 2010

Eu sunt ceea ce voi ati risipit si-acum imi adunati franturile

Sa stinga lumina. Sa traga perdelele.
Intunecimea fizica nu e niciodata deplina si dupa ce ochii s-au obisnuit, poti vedea, in conturul unei luminite care intra cine stie de unde, silueta unui barbat.
Nu, nu trebuie sa ne culcam. O sa ne asezam asa cum am facut intotdeauna, fata-n fata, numai ca ceva mai aproape, astfel incat genunchii mei sa atinga genunchii lui. 
Unele lucruri nu se impart. 
Il iubesc pe barbatul din fata mea, fiindca eu nu-l posed si el nu m-a posedat.
Intinde bratul spre el si-i cere sa faca si el acelasi lucru. Sopteste cateva vorbe, zicand ca-n noaptea aceea, in acel loc al nimanui, i-ar placea ca el sa-i descopere pielea, hotarul dintre ea si lume. 
Ii cere sa o atinga, sa o simta cu mainile lui, pentru ca trupurile se inteleg, desi sufletele nu sunt totdeauna de acord. 
Degetele lui ii ating fata, mangaie si se simte mangaiata. Ea se opreste si isi impleteste cu blandete degetele in mainile lui.
-Binecuvanteaza-ma - m-a rugat.
Si l-am binecuvantat fara a sti ce faceam. I-am cerut sa faca si el acelasi lucru, si a facut-o, zicand, "binecuvantata fie femeia aceasta, ca mult a iubit".

3 nov. 2010

O cunostiinta de-a mea, specializata in domeniu, mi-a facut azi astrograma. Nu pot sa spun ca sunt o fana a zodiacului, desi mai sunt chestii care se potrivesc. Insa, in stele si Univers, nu pot sa nu cred. Venim din Univers, si ne intoarcem acolo. Se spune ca fiecare cuvant pe care il rostim, se duce in Univers, si se intoarce la noi materializat. Daca suntem pozitivi, rostim numai cuvinte placute si frumoase, ele se intorc la noi sub forma de rasplata; si invers. Primim ceea ce oferim. Nu i-am spus decat data si ora nasterii. Nu am vazut cu ochii mei dar, din ce povestea, sunt niste desene si calcule destul de complicate, din care au iesit urmatoarele randuri:

Madalina - Varsator - ascendent Pesti 3°55"

Este o fire visatoare, oarecum rupta de realitatea inconjuratoare... E inteligenta, iubitoare, chiar fermecatoare, cu inclinatii artistice (muzica, pictura, literatura). Poate avea idei care socheaza, dar are o inima buna si e gata sa se sacrifice pentru prietenii - putini, cei drept - pe care ii are.
Nu are o vitalitate mare, se imbolnaveste repede si ii lipseste energia de a se ridica, in orice situatie. De multe ori amana unele treburi care i se par prea grele (munca in gospodarie), asumarea unei responsabilitati etc. In general nu va fi atrasa de munca fizica... E inclinata spre meserii intelectuale sau puse in slujba oamenilor (azile, spitale, administratii, invatamant). E bine sa evite surmenajul psihic care o poate afecta: stresul ii poate declansa mai multe boli (in special de piele), dar si pe fondul unei vieti incorecte (consum de droguri, alcool etc) - boli psihice diferite.
Are un mare talent oratoric si poate vorbi frumos - poate fi un bun cadru didactic, daca ii plac copii; poate fi buna la matematica - ceea ce o face o buna contabila. Va avea putine prietenii adevarate, dar multi falsi prieteni care o pot influneta negativ. E o fire independenta, nu-i plac constrangerile si desi pare de acord cu parintii, poate ascunde anumite aspecte ale vietii ei (vrea alta profesie decat ei, dar nu-i poate contrazice pe fata).
E in general afectata de orice situatie, sau aspect negativ din familie ( dar si din afara) ex. moartea cuiva, si dureaza mult sa-si revina. Daca in familie sunt certuri poate deveni inhibata, retrasa in societate. Atractia spre religie o poate determina chiar in decursul vietii sa ia calea calugariei, dar lipsa credintei o poate arunca in anturaje in care sa fie abuzate sexual...
Harta indica o rezolvare a tuturor problemelor si incercarilor prin care trebuie sa treaca ca sa-si arda Karma (indeplinirea destinului) si purificarea spirituala, daca va avea credinta in Dumnezeu. Legatura cu fortele nevazute fiind una foarte puternica (ingerul pazitor). Legatura cu lumea spirituala ii va da putere si intelegere, pentru ca nimic nu e intamplator si totul se intampla cu un anume scop...
Desi poate fi rebela (in adolescenta) mai tarziu, maturizandu-se va da dovada de multa seriozitate. Chiar daca acum pare ca nu o intereseaza nimic, mai tarziu va fi foarte preocupata, stresata si nelinistita de toate...
Se pare ca are o relatie foarte buna cu mama cu care vorbeste orice (comunica bine!)
E bine sa nu se casatoreasca prea timpuriu (exista tendinta de autoamagire in dragoste), sa-si verifice sentimentele in dragoste cu maturitate ( deceptii, divort).
Asteptarea ii poate aduce un partener bun, si o casatorie fericita. Daca o respecta (casatoria) va duce o viata linistita si va avea o batranete usoara.
Poate beneficia de castiguri si mult noroc in viata, dar trebuie sa evite speculatiile, jocurile de noroc, imprumuturile fara acoperire etc.
Karma este bogata de casa a5a si a7a (2 planete retrograde), casa a 10a. Adica: Intr-o alta viata a folosit violenta ca arma de impunere a viontei : si-a batut copii foarte rau chiar si partenerul (sotia) sau colaboratorii...
Si-a impus autoritatea in mod abuziv si excesiv. A avut multi copii si posibil i-a determinat (cu bataia) sa-i aduca castiguri (poate chiar prin cersit) pentru ca lui nu-i prea placea munca. Ultima parte a vietii a fost intretinut de sotie si copii. Deasemeni, e posibil sa fi furat, sau sa-si fi inselat "partenerii de afaceri"
De aceea in aceasta viata e dator sa-si asume responsabilitatea unui loc de munca stabil, sa munceasca, aducand venituri in familie (chiar daca inca mai are tendinta de a parazita in familie)
Deasemeni daca in prima parte a vietii va cauta sa insele oamenii, rudele, familia, cu bani, va incerca sa obtina bani necuveniti sau nemeritati, ori avere prin casatorie, in a doua parte a vietii e posibil sa le piarda.
E posibil chiar sa aiba probleme la nasterea unui copil sau sa ajunga la batranete sa fie respinsa, chiar batuta de acesta.
E bine sa duca o viata echilibrata, sanatoasa, fara excese in credinta si modestie. Dumnezeu o va ocroti daca va crede.
Sa nu uite sa faca pomeni.
Sensibila la frig - sa se fereasca de raceli.
Zone sensibile: gleznele, circulatia periferica si sistemul nervos.

In linii mari, si luat ca intreg, m-am regasit, in mare parte, in descrierea facuta. Daca ar fi sa iau pe bucati, prima parte se potriveste perfect. Sunt visatoare, rupta de realitate (asta mi se spune des:)) ), si as sacrifica multe pentru prietenii adevarati (unul, doi). Imi lipseste viatalitatea si energia, sunt o fire mai calma, mama obisnuieste sa-mi spuna ardeleanca (desi am sange de moldoveanca!). Sunt atrasa de arta, in special de literatura, si pictura (intr-o masura mai mica), ar mai fi si fotografia... Ba mai mult, chiar imi doresc sa ajung profesoara (de romana, bineinteles). Sunt la adolescenta, si nu ma vad foarte rebela, ci din contra, putin prea matura poate. In ce priveste casatoria, mi-a distrus toate planurile. Ma vedeam maritata inainte de 24 de ani, ma vad cu doi copii, poate trei (pentru ca, chiar imi plac copii). In ceea ce priveste partea emotionala, am un talent, as putea zice, in dezamagiri si esecuri:)). Aleg exact ceea ce imi face mai mult rau, si ma arunc cu capul inainte, fara sa mai stau pe ganduri. Pe cat de repede prind aripi, tot atat de repede imi sunt taiate...
Cat despre viata anterioara, m-am ingrozit de ce am aflat :)). Nu pot concepe, ca o parte deprinsa din mine (pentru ca tot eu am fost), ar fi putut fi atat de infricosatoare. Nu as concepe niciodata violenta asupra unei alte persoane, indiferent de forma de manifestare, si cu atat mai putin, asupra propiilor copii. Mi s-a pus insa, ca am o personalitate exact opusa cele din viata anterioara, si asta tocmai, pentru a putea evolua pe scara spirituala, si pentru a-mi purifica existenta. Si totusi, barbat violent?!!
Mereu mi-a fost frica de nastere, desi imi doresc mai mult de un copil. Nu ma refer la durerea in sine, pentru ca orice femeie trece prin asta, mi-e frica de posibile accidente (vasculare, mai ales, eu avand si o fragilitate a vaselor de sange). M-a inspaimantat mereu, una din rudele mele (o matusa indepartata), care in timpul nasterii a suferit un accident vascular, si acum jumatatea dreapta a corpului ii este paralizata. Cu frigul mereu am avut probleme, indiferent de e iarna sau vara, mainile si picioarele mele sunt mereu reci:))

That's me!...

17 oct. 2010

Te voi revedea

                                       
                                           A cincea parte

"Nu pot gandi nimic. Creierul parca mi s-a zemuit, nervii, de atata incordare, s-au rupt ca niste sfori putrede. Nu pot nici macar sa-mi dau seama daca oamenii din jurul meu sunt mereu aceiasi, daca au cazut, si cati. Acuma nici nu imi mai vine sa alerg. 
Se spune ca pe Marea Caspica furtunile sunt asa de groaznice, iar unii oameni si femei sufera atat de mult de raul de mare, incat totul le devine indiferent si nu fac niciun gest de impotrivire, chiar daca sunt ridicati si aruncati in mare. Asa, descheiat de toate, ma simt si eu. Nu imi dau seama daca oamenii au obrazurile murdare de pamant sau de funingine. Abia mai inteleg bocetul, ca o litanie, ca un blestem apocaliptic, din adancul adancurilor parca."
[...]
"Ma gandeam uneori la sentimentul groaznic pe care il incearca cei condamnati, care afla numai in ultimul moment ca sunt gratiati. Toata viata lor vor trai sub impresia acestor clipe. Dar noi, aici, cei care suntem condamnati cu fiecare lovitura si dupa fiecare, parca, gratiati."
[...]
"Nervii plesnesc, pamantul si cerul se despica, sufletul a iesit din trup ca sa revina imediat, ca sa vedem ca am scapat. Nu mai e nimic omenesc in noi."


Am distrus singurul om de pe acest pamant, cel mai drag inimii mele. Pentru ce sa mai traiesc?
"Dacă totul ar pieri şi n-ar rămâne decât el, eu aş continua să exist; iar dacă totul ar rămâne şi el ar fi nimicit, universul s-ar transforma într-o uriaşă lume străină mie şi mi s-ar părea că nu mai fac parte dintr-însa."
 Asa ma simt, ca si cum nu as mai apartine lumii asteia. E definitiv. Nu mai traieste nimeni si nimic in mine decat gandul ca am ucis, iar povara pacatelor nu ma mai lasa sa respir. Imi simt pieptul pietrificat, si cu fiecare respiratie viata se escurge din mine. Respir cu greutatea pe care o depune plamanii unui bolnav de cancer. Dar poate ca sunt bolnava. Un cancer mi se raspandeste in toata fiinta si imi mananca sufletul.
Trebuie sa ma duc sa-l caut. In noaptea in care ne-am despartit, in padurea in care l-am revazut. Poate ca acolo trebuie sa ajung. Nu mai conteaza daca voi simti iar mirosul mortii, o moarte de care ma simt vinovata, sau marea aceea de noroi. Poate ca asta e pretul, poate ca trebuie sa imi afund iar picioarele in mocirla, sa alerg iar desculta in urma lui, sa cad la picioarele iubitului meu, si sa-l implor sa se intoarca, sau fuga cat mai departe de acele locuri...
Totul e limpede acum. Nu mi-a mai ramas nimic, nu mai am ce lasa in urma. Trebuie sa plec dupa Rolan, chiar de-ar fi sa-l caut pana la sfarsitul zilelor, sa-l mai vad o data....
Josephine deschise fereastra. O lumina blanda, tarzie, ii lumina privirea. Ridica ochii si privi inainte. In fata fetei se ivi o carare nesfarsita, la capatul careia o astepta cineva. Isi puse mana pe fata, facandu-si umbra privirii, si il zari. Era iubitul ei, barbatul ei, omul ei, Rolan, care o astepta cu un buchetel de violete in mana. Florile ei preferate. Ultimul lucru pe care il vazu fu zambetul lui. Si sari...




Afara se lumina de ziua, iar zorii zile de ivira ca intotdeauna. Se spune ca apusurile nu seamana niciodata intre ele, dar rasaritul e mereu acelasi, un nou inceput! Josephine era sigura ca il va intalni pe Rolan, undeva, ca el o va astepta. Poate ca nu s-a inselat, sau poate ca da, cine stie?... Oricum ar fi fost, acea ultima si nesfarsita clipa, in care ii intalni privirea, ii fu de ajuns.

Fapta Josephinei fu descoperita chiar in acea dimineata, de catre tatal sau. Vrand sa-i aduca micul dejun si sa-i spuna "buna dimineata", maman Clara nu o gasi. In camera toate erau ravasite, iar pe pat, deschisa impunator, o carte. "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi". Clara tresari citind titlu, si speriata, cobori scarile, strigandu-si sotul. In fata scarilor, afara, in pargul usei deschise, zacea Enzo peste trupul nemiscat al fiicei sale.

Desi amandoi, stiau motivul mortii fiicei lor, niciodata nu l-au invinuit pe Rolan. Ei erau singurii vinovati, si ca atare, niciodata nu deschisesera subiectul. Nici macar cand, peste ani, Rolan, intors teafar si nevatamat din razboi, aparuse in pragul usei lor intreband de Josephine. Niciunul nu avusese curaj sa-i spuna. Nu-i daduse decat o adresa, de care baiatul nu avusese nevoie, stiind ca e adresa cimitirului. Cunoscand dispretul si antipatia parintilor fata de el, Rolan le parasise locuinta, fara sa puna nicio intrebare. Se duse totusi, nestiind ce sa creada, la cimitir.

Sufla un vant rece, de iarna. Rolan scoase hartiuta din buzunar si citi. Randul sapte, al treilea mormant. Mersese urcand, de-a lungul cimitirului, caci acesta se afla in varful unui deal. Numarase sase randuri, si se opri la cel de-al saptelea. Un gand ii fulgera prin minte. Pasea acum printre morminte, si se opri la cel de-al treilea.

Sarutase crucea Josephinei, si un fior ii trecut prin tot corpul. Fiorul mortii, atat. Iubirea se stinsese.

"Am sarutat-o chiar pe aceasta femeie care nu mai era a mea, era a mortii si am privit-o cu indiferenta cu care privesti un tablou!”

13 oct. 2010

Te voi revedea

                                          A patra parte


Un miros de mocirla amestecata cu praf de pusca imi inunda plamanii. Vantul sufla din ce in ce mai tare. Afara se trage fara oprire. De frica ma ghemuiesc sub plapuma. Imi simt fiecare nerv incordat. Stiu ca in curand usa se va deschide. Vor intra peste mine, vor da plapuma la o parte si, si....
De ce mi-e frica de moarte?? Ar trebui sa fiu curajoasa, ca Rolan! Sau poate, pana sa vina ei dupa mine, va veni Rolan, si vom fugi amandoi departe, departeee...
Il simt pe Rolan langa mine. Ma strange de mana. Nu-mi vorbeste, doar ma priveste din cand in cand. Si eu il privesc, sa ma asigur ca e mereu langa mine. Nu stiu exact unde suntem, in orice caz e liniste si pace aici, s-a dus razboiul...
Rolan are chipul senin si privirea blanda. S-a inselat papa, nu e schimbat, nu s-a schimbat nimic in el, e la fel ca inainte. Un gand groaznic ma cuprinde. Nu am vorbit cu el, nu i-am ascultat vocea, nu stiu ce gandeste, daca totusi nu mai e la fel...
"Nimic nu mai e cum a fost..." - de parca mi-ar fi auzit gandurile. Poate n-ar trebui sa-i spun nimic, poate ar trebui sa-mi ascund grijile. Dar unde suntem acum? Stiu ca e toamna, e o lumina aurie si caldura care incearca sa invinga ceata asta apasatoare. Mergem impreuna pe o carare, si dupa cat pot zari in jurul meu, vad ca trecem printr-o padure, dar incotro??
-Probabil ca te intrebi unde suntem si unde vom ajunge? Nicaieri... Nu mai are nicio importanta...
Incep sa am indoieli, dar ii privesc ochii si ma calmez. Niciodata nu mi-a fost frica langa Rolan, niciodata nu mi-a fost frica de el, si, are dreptate; ce mai conteaza, atat timp cat sunt langa el, si el langa mine, ce mai conteaza ce urmeaza? Nu poate fi decat frumos....

-Hai iubito, trebuie sa ne grabim. Si, sa nu uiti - te voi revedea....
De ce imi spune asta? Suntem impreuna, nu ne mai desparte nimic, nu ne va mai desparti nimic.... Incep sa cred ca eu m-am schimbat, sau poate am innebunit.
Picioarele mi se afunda din ce in ce mai mult in pamantul moale. Desi fiecare pas necesita efort, Rolan nu se opreste, nu vrea sa se opreasca, si inainteaza din ce in ce mai repede, tragandu-ma dupa el. Un bocanc mi-a ramas intepenit. Nici macar nu s-a intors. L-am lasat acolo, si l-am aruncat si pe celalalt, sa pot tine pasul cu el. Acum sunt cu picioarele goale, desculta in mocirla - amestecata cu praf de pusca.
-Rolan, nu! Sa ne intoarcem! Sa plecam de aici! Sa fugim departe, departeee...
-Nu pot! Locul meu e aici, eu trebuie sa fiu aici. Acum sa ma lasi, si sa pleci. Trebuie sa lupt, sa ucid, sa ma zbat, sa-mi dau si viata daca e novoie, caci fara tine nu mai conteaza.
-Nu, n-ai de ce sa mai ramai aici. Suntem doar noi doi, si nimeni nu e mai important, nimeni nu ne mai fugareste, nu ne mai arata cu degetul, nimeni nu ne mai interzice nimic...
-Dar eu trebuie sa fac bani, mai stii? Sa omor cati mai multi oameni, si astfel razboiul sa se termine mai repede, sa ma intorc la tine mai repede... Sa ucid, si sa ma intorc bogat...
Undeva in intuneric, zaresc o palpaire de lumina, o mana ce tine o lumanare la capul unui mort...
Totul dispare, Rolan, padurea, mocirla, praful de pusca. Ridic ochii si recunosc peretii camerei mele. Si vantul de afara s-a potolit. E o liniste inmormantala. As vrea sa plang, sa urlu, sa ma zbat, dar nu mai am forta. Un singur simtamant ma stapaneste - pacatul.

10 oct. 2010

Te voi revedea

                                                  A treia parte


Rolan a plecat la razboi. Papa zicea ca razboiul e un loc din care nu te mai intorci, sau daca ai norocul sa scapi, nimic nu va mai fi ca inainte. “Frontul e un cimitir spre care ne ducem ori fortati de imprejurari, ori de buna voie, in orice caz constienti de ce ne asteapta. Nu pot sa-i judec pe cei ce o fac fortat, pentru ca sistemul e defect, dar cei ce o fac din bunavointa sunt idioti!“ 
“Dar dragostea pentru tara, papa?”  
“Prostii!! Nu exista asa ceva. Mai presus de toate e dragostea pentru propria persoana. Pana si in ceea ce priveste iubirea dintre un barbat si o femeie. Il iubim pe celalalt pentru ca ne face placere, pentru ca privim in el ca intr-o oglinda… Nimeni nu se duce in razboi din dragoste pentru tara.”
Nu stiu de ce, sau pentru ce il iubesc pe Rolan, pur si simplu asta simt, nu e ceva ce se poate explica.  Cat despre razboi, papa avea dreptate. Rolan o facuse pentru noi, pentru viitorul nostru, spunandu-mi ca se va intoarce bogat, si atunci voi putea fugi cu el, atunci vom avea un loc, o casa a noastra, si o situatie materiala buna. Vom avea de la ce porni, si vom construi impreuna un viitor stralucit. Dar ce viitor are el acum? Oare a fost constient de ce il asteapta?

9 oct. 2010

Te voi revedea

                                                  A doua parte



Aud ploaia batand in geam. Cand eram mica si era furtuna, sau aveam vreun cosmar, fugeam langa mama si tata. “Maman, papa, mi-e frica…” rasuna glasul meu de copil speriat in linistea noptii. Iar maman si papa imi erau mereu alaturi, si ma primeau langa ei. “Josephine nu are de ce sa se teama. Maman si papa au un copil curajos”, ma linistea mama.
In noaptea asta e furtuna, in noaptea asta traiesc un cosmar. Timpul a trecut si totul s-a schimbat. Mi-ar placea sa pot fi copil acum, si sa alerg in bratele lor. Sa-mi descarc oful in bratele mamei mele, sau sa ma asez pe genunchii tatalui meu, si ascultand povesti, sa uit de toate. Sa uit ca iubitul meu m-a parasit, sa uit ca peste cateva zile, va fi atat de departe, incat nici cu gandul nu as putea ajunge in acele locuri. Cum va fi viata mea, cum voi trai fara el? Chiar daca iubirea noastra nu s-a putut implini, ma multumisem cu gandul ca vom trai in secret, departe de ochii celorlati. Ma amagisem crezand ca voi reusi sa ma ascund de lume, dar mai ales de ai mei. Niciodata nu au fost de acord ca Rolan sa-mi fie alaturi.
Maman Clara, e o femeie educata, culta si cu principii alese. Cei ce o cunosc spun ca e o artista. Ii place sa citeasca mult si canta destul de bine la pian, cat despre rafinamentul gusturilor, nimeni n-o poate intrece. Fiind singurul ei copil, are asteptari mari de la mine, si e autoritara, dar stiu ca isi iubeste familia, si mai ales pe papa. Papa Enzo e un om bland si calm. De asemenea, e genul de persoana pe care o respecta si o iubeste toata lumea. In ceea ce ma priveste, a adoptat si el atitudinea mamei. Aveam o relatie speciala cu el, pana a aparut Rolan, care desi poarta numele unui mosier faimos, provine dintr-o familie modesta, si cu o situatie materiala precara. Nu mi-au inteles niciodata sentimentele pentru el, si stiu ca nu mi-ar permite sa-mi unesc viata de a lui. Acum vor putea fi linsititi, cel putin o perioada de timp. Nu stiu cand se va intoarce, dar mi-a promis, asa ca il voi astepta oricat.
“Sa nu-fi fie frica, ma voi intorce, iti promit ca ma voi intoarce la tine, si vom incepe o noua viata, una adevarata, asa cum meritam. Ne vom trai dragostea linisiti, fara sa ne ascundem de nimeni, fara spaima ca am putea fi descoperiti. Asteapta-ma si nu ma uita, caci te iubesc.”

Te voi revedea

                                             Prima parte

 

Chipul lui împietrit în contrast cu ochii-i nervoși. Niciun gest, nicio grimasă, doar spaimă. Privea când spre mine, când inapoi. Mă privea ca și cand ar fi vrut să mă înghită cu totul, să nu omită nimic, să-mi creeze imaginea perfectă pe care sa o poarte cu el. Îi adusesem o poză. "Poftim, e pentru tine, să nu mă uiți niciodată", și am simțit că mă prăbușesc.
Mi-a spus că o simplă poză nu e de ajuns, că nu sunt eu, e doar imaginea mea imortalizată într-una din miliardele de clipe ale vieții. "Vreau să mi te amintesc asa cum esti tu, întreaga, cu bune și rele, cu tot ce-ți place și ce nu, ochii tai, gura ta, dar mai ales să mi te amintesc asa cum ești acum."
"Imi place de tine", i-am spus. 
"Știu, tocmai pentru că tu, acum, aici, în intunericul nopții, la marginea acestei păduri, tu, ești cea mai mare dovadă de iubire. Trebuie să am certitudinea asta."
"Te iubesc, și am traversat toată padurea asta, singură, pentru ca maine pleci, și eu…te iubesc…."
Imi dăduseră lacrimile. "Aș traversa și muntii, și apa, și tot pământul ca să fiu lângă tine. Și nu mă mai privi așa, de parcă ar fi ultima oară…"
"Te voi revedea", mi-a spus.
I-am simțit bratele încolăcite în jurul meu, i-am simțit mirosul, și buzele apăsîndu-mi puternic gura. 
"Te voi revedea...", și mi-a dat drumul…

4 oct. 2010

Tacu brusc.
-Nu vreau sa vorbesc despre asta - zise el -. Vreau sa vorbesc despre alt fel de dragoste.
Mainile lui imi atinsera fata.
Vinul facea ca totul sa-i fie mai usor. La fel si mie.
-De ce ai tacut brusc? De ce nu vrei sa vorbesti despre Dumnezeu, despre Fecioara, despre lumea spirituala?
-Vreau sa vorbesc despre alt fel de dragoste - insista el. Cea pe care si-o impartasesc barbatul si femeia si in care se manifesta la fel de bine minunile.
I-am luat mainile intr-ale mele. Putea cunoaste marile mistere ale Zeitei - dar despre dragoste stia cat stiam si eu. Desi calatorise atat de mult.
Si trebuia sa plateasca un pret: initiativa. Caci femeia plateste un pret mai mare: abandonul.
Am ramas asa, tinandu-ne de maini, vreme indelungata. Ii citeam in ochi temerile. Ii citeam in ochi miile de dati in care-si imaginase momentul acesta, scenele pe care le construise in jurul nostru, pieptanatura pe care trebuia s-o am si culoarea rochiei. Doream sa spun "da", sa-i spun ca era binevenit, ca inima mea iesise invingatoare in batalie. Doream sa-i spun cat il iubeam, cat il doream in clipa aceea.
Am pastrat insa tacerea. Am asistat, ca intr-un vis, la zbuciumul lui launtric. Am vazut ca avea in vedere refuzul meu, teama de a nu ma pierde, vorbele dure de care avusese parte in momente asemanatoare - caci toti trecem prin asa ceva, si acumulam cicatrice peste cicatrice.
Ochii incepura sa-i straluceasca. Stia ca trecea invingator de toate acele bariere.
Atunci mi-am eliberat o mana, am luat un pahar si l-am pus la marginea mesei.
-O sa cada - zise el.
-Exact. Vreau sa-l impingi jos.
-Sa sparg un pahar?
Da, sa sparga un pahar. Un gest aparent simplu, dar antrenand spaime pe care niciodata nu le-am putea intelege cu adevarat. Ce-i rau sa spargi un pahar ieftin - cand toti am facut-o fara sa vrem la un moment dat in viata.
-Sa sparg un pahar? -repeta el-. De ce?
-Ti-as putea da unele explicatii - i-am raspuns. Dar, la drept vorbind, pur si simplu ca sa-l spargi.
-Pentru tine?
-Evident ca nu.
Privea paharul de sticla de la marginea mesei - ingrijorat sa nu cada.
"E un rit de trecere, cum spui chiar tu", imi venea sa-i spun. E lucrul interzis. Paharele nu le spargi intentionat. Intr-un restaurant sau la noi acasa, avem grija ca paharele sa nu stea la marginea mesei. Universul nostru pretinde sa fim atenti ca paharele sa nu cada pe podea.
Am dat un branci mesei. Paharul s-a clatinat, dar n-a cazut.
-Fii atenta! - zise el, instinctiv.
-Sparge paharul - am staruit eu.
Sparge paharul, gandeam eu, fiindca e un gest simbolic. Incearca sa-ntelegi ca eu am spart in mine lucruri mult mai importante decat un pahar si sunt fericita ca am facut-o. Uita-te la propria ta lupta launtrica si sparge paharul asta.
Sparge paharul asta, te rog - si elibereaza-ne de toate ideile astea blestemate, de mania de a gasi o explicatie pentru orice si de a face numai lucururi cu care sunt de acord ceilalti.
-Sparge paharul asta - l-am mai rugat o data.
El ma privi fix in ochi. Apoi, incet, isi lasa mana sa alunece pe fata de masa pana ce-l atinse. Cu o miscare rapida, il impinse jos.
Zgomotul de sticla sparta atrase atentia tuturora. In loc sa faca un gest de scuze, el ma privea zambind - si eu ii raspundeam tot cu un zambet.
-Nu conteaza - striga chelnerul de serviciu.
El insa nici nu auzi. Se ridicase in picioare, prinzandu-mi parul in maini, si ma saruta. Mi-am varat si eu mainile in parul lui, l-am imbratisat cu toata forta, l-am muscat de buze, i-am simtit limba miscandu-i-se in gura mea.

M-a dezbracat si m-a patruns cu putere, cu teama, cu dorinta. M-a durut putin, dar nu avea nicio importanta. Dupa cum in clipa aceea nici placerea mea nu avea nicio importanta. Il mangaiam pe cap, ii ascultam gemetele si-i multumeam lui Dumnezeu ca el era acolo, in mine, facandu-ma sa ma simt ca si cum ar fi fost pentru prima oara.
La raul Piedra
...am sezut si am plans. Legenda povesteste ca tot ce cade in apele acestui rau - frunzele, insectele, penele pasarilor - se preschimba in pietrele din albia lui. Ah, ce n-as da sa-mi pot smulge inima din piept si sa dau cu ea de-a azvarlita pe firul apei, si atunci nu m-ar mai incerca nici durere, nici dor, nici amintiri.
La raul Piedra am sezut si-am plans. Gerul iernii ma face sa-mi simt lacrimile pe obraji, si ele cad, amestecandu-se cu apele inghetate ce curg prin fata mea. Undeva raul acesta se impreuna cu altul, apoi cu altul, pana cand - departe de ochii si inima mea - toate apele astea dispar in mare.
Fie ca lacrimile sa-mi curga atat de mult, incat iubitul meu sa nu stie niciodata ca intr-o zi am plans de dorul lui.

                        Paulo Coelho - La raul Piedra am sezut si am plans

3 oct. 2010

Nu știam a iubi

Cum ii poti spune cuiva ca-l iubesti? Cineva pe care l-ai facut sa sufere, si ce faci atunci? Cand ai lasat prea mult timp pentru a-ti cere iertare? Ce faci cand, dupa tot acest timp, suferi tu pentru el, iar singura relatie dintre voi e cea de indiferenta?
Da-mi Doamne mintea cea de pe urma, e o vorba... Daca as fi stiut acum doi ani ca in viata totul se intoarce, ca primesti ceea ce oferi, daca as fi avut inima si mintea de acum. Parca o aud si azi: "S-a putea ca peste un an, doi, sa-ti placa tie de T, si el sa nu te mai vrea..." De ce nu am stiut sa ascult? De ce nu m-a luat nimeni de-o mana sa ma scuture bine, de ce nu mi-a bagat nimeni mintile in cap. De ce nu ai venit la mine sa-mi spui ce gandesti. Nici macar nu-mi mai amintesc bine. Stiu ca am avut cateva discutii, dar nu eram dispusa sa te ascult. De ce n-am avut ochi sa-l vad pe cel care m-a iubit. Stiu ca m-ai iubit, sau cel putin ai fi ajuns, daca nu m-as fi inchis ca o broasca in carapacea sa. Am crezut ca mi-e bine acolo, m-am simtit importanta si magulita in acelasi timp, pentru sentimentele tale, dar le-am ucis pe rand. Am ars tot, iar azi, nici macar cenusa nu a mai ramas.
Recunosc ca mi-e greu sa-mi insir aici greselile, mai ales ca ele s-au trasformat in regrete, dar e singurul lucru pe care il pot face. Ti-as spune tot intr-o scrisoare, sau intr-un mail, daca nu mi-ar fi iar frica, ca acum doi ani. Sa stii ca ma simt extrem de penibil. Probabil ca vei citi randurile astea zambind, daca le vei citi... Probabil ca iti va face bine sa stii ca cea pentru care ai suferit odata, sufera si ea acum.... Probabil ca si eu peste cateva zile, citind aceste randuri, ma voi infuria pe mine. Penibil.
Ti-as spune de ce m-am purtat asa atunci si ca-mi pare rau, ti-as spune ca ii esti drag sufletului meu, dar pentru asa ar trebui sa ma adresez direct tie. Sa nu ai nicio indoiala, tu esti el. Stiu ca nu merit, dar daca mai avem o sansa impreuna fa-ma sa inteleg, iar daca nu, distruge-mi si cea mai mica speranta, asta o merit!

Și poate te intrebi de ce acum? De ce dupa atata timp? Nici eu nu stiu.....mi-am dat seama in vara, cand te-am vazut stand pe-o banca, in bratele ei. Mi-ai dat seama ca eu trebuia sa fiu cea care sa te tina in brate...


 N.ș.c.d.m.a.î.s.p.m..... A.p.u.ș.e.c.a.f?
 N.ș.a.i.....

26 sept. 2010

Şi ştiu din ceea ce am trăit eu însumi că uneori singurătatea nu este decât o altă formă de a iubi; şi că în această formă de dragoste se deşteaptă uneori porniri ciudate; pentru că nu putem obţine totul, vrem să nu mai avem nimic; neputând vindeca o rană, vrem s-o facem mortală. Şi poate că Infernul nu e decât cealaltă faţă a Paradisului. Expulzaţi din Paradis, n-avem unde merge decât în Infern, aşa cum aruncaţi de pe culmea unui munte nimerim în prăpastie. Nu există abisuri fără înălţimi. Numai o prejudecată îi socoteşte pe toţi sinucigaşii nişte oameni care şi-au încheiat socotelile cu viaţa şi nu-i mai interesează nimic. Cei mai mulţi dintre ei, probabil, nu sunt decât nişte oameni care au eşuat în încercarea de a găsi o soluţie.



23 sept. 2010

II - Maktub. Asa a fost scris.

Anii se scurgeau si incepusem sa gust din cupa tineretii. "Tineretea e precum spuma unei sampanii. Se duce repede. Daca torni prea multa da pe afara, daca o lasi prea mult se rasufla. Trebuie sa stii cand s-o bei", spunea bunica. Trecusem prin multe iubiri. Voiam sa cunosc cat mai multe persoane, caractere, inimi, si astfel sa-l pot recunoaste pe cel potrivit mie. Incepusem deci sa ma pregatesc, dar nu de intalnirea cu Stefan, caci aproape uitasem de el. Voiam sa capat cat mai multa experienta, sa pot vedea clar separat - binele de rau. Dar ma inselam aproape mereu, sau poate era doar incertitudinea varstei.
In cazul meu, nici inima nici ratiunea nu-mi erau de ajutor, caci ma lasam amagita cand de una cand de alta. Iubeam si nu stiam ca nu pot fi iubita, eram iubita si credeam ca nu pot iubi. In primul caz totul trecea repede neavand prilej de suferinta. Orice dezamagire era transformata intr-o noua portie de experienta si stearsa apoi cu buretele. Mai greu era cand realizam greseala pe care o facusem, uneori repede, alteori dupa multa vreme. Dar oricat timp ar fi trecut, regretele apareau. Induram cu greu gandul ca am facut sa sufere o persoana in ochii si in sufletul careia eram importanta, cineva care devenise la randu-i important pentru mine. Caci daca la inceput, desi simtind prezenta sentimetelor, il indepartam brutal, sau mai rau, il tratam cu indiferenta, in ciuda acestor barbarii, incepeam sa-l iubesc. Dar ma trezeam de fiecare data prea tarziu. Am sfasiat de multe ori inimi de care trebuia sa am grija, am ucis cu nepasare iubiri care ar fi putut inflori atat de frumos. Flori fara spini.
Toate deziluziile, toate greselile m-au facut sa previn alte viitoare greseli. Invatasem sa apreciez iubirea, acolo unde exista - cea adevarata, si sa fiu de doua ori mai atenta iniante de a-mi deschide sufletul in fata cuiva. Nu pot spune ca ma schimbasem fiindca eram la fel volubila si deschisa si imi faceam cu aceeasi usurinta prieteni. Poate eram putin superficiala, dar aveam nevoie de asta.

Imi amintesc ca era in vara anului '89 cand mi s-a intamplat unul din cele mai frumoase lucuri din viata. "Mi-a venit o idee", mi-a spus Maria si imi arata un ziar ce il tinea in mana dreapta. "Cred ca ar trebui sa-l intalnesti pe Stefan."
Intr-o secunda m-am intors in noaptea copilariei, acea prima noapte de acum 7 ani. Ma vedeam stand in fata casei si tremurand, cu nervii intinsi la maxim, cautand dupa un nume. In toti acesti ani nu l-am cautat nicio clipa pe Stefan, nu l-am asteptat. Nu stiu cum am putut uita ceva ce odata consideram insemnat. Aproape ca ma simteam vinovata. Uitasem euforia care ma cuprinsese in acea noapte, fericirea la auzul unui simplu nume, aparent, dar atat de important pentru mine. Uitasem CINE era Stefan. Stefan era barbatul alaturi de care urma sa-mi petrec viata, barbatul vietii mele, singurul, si cel mai important. Incepusem iar sa tremur. "Ce ai?", m-a intrebat speriata Maria. "Ti-e rau? Te-ai albit toata."
"Mi-am adus aminte, dupa 7 ani mi-am adus aminte de noaptea care mi-a prezis pe cel ce mi-a fost harazit. Nu ti-am povestit niciodata ce s-a intamplat in amanunt. 
Nu stiu de cat timp stateam afara. Eram singura si imi treceau prin minte zeci de mii de nume, oameni, intamplari. Eram prezenta cu trupul dar nu si cu mintea. Apoi m-am trezit brusc privindu-i pe ai mei prin fereastra luminata. Erau atat de frumosi. Si ma gandeam ca mi-ar placea candva sa-mi construiesc si eu o familie. Mi-am amintit si de bunica cum se ruga ea, si am inceput sa ma rog si eu...nu stiu exact cui, nu stiu exact la ce....probabil ma rugam Universului. Atunci am auzit vocea unui copil ce isi striga prietenul. La inceput incet, nedeslusit, de la departare - Stefan, apoi din ce in ce mai aproape "Stefan, Stefan, Stefan asteapta-ma!" Mi-au dat lacrimile de fericire si neputinta, in acelasi timp, si imi strigam in suflet Stefan, Stefan, Stefan asteapta-ma! "
"Oare m-a asteptat? Oare l-am cautat destul? Daca e prea tarziu?... Nu ar fi prima oara cand..."
"Hai nu mai fi pesimista", ma incuraja Maria. "Vom afla in curand daca te-a asteptat, si sunt sigura ca da!"
"La ce te referi? Mi-ai aratat ziarul ala? Ce treaba are cu Stefan? Cum l-as putea gasi???"
"Simplu tu ii vei scrie si el iti va raspunde!!"
A deschis la pagina de matrimoniale. Tot nu intelegeam.
"Ce e de inteles? Oamenii isi scriu, se cunosc, isi raspund. Uite - Barbat, necasatorit, 25 ani, 1.80 inaltime, sincer, fidel, caut o femeie..."
"Opreste-te!! Ai innebunit?? Vrei sa spui ca eu voi face publice niste amanunte personale, intr-un ziar, la rubrica de anunturi matrimoniale??? Si pe deasupra, Stefan care e undeva acolo, cine stie la cati km departare, el va lua tocmai ziarul asta, va citi tocmai rubrica la care voi fi eu, si dintre atatea persoane ma va alege tocmai pe mine?!! Ai innebunit e clar!"
"De unde stii ca nu va fi asa? Hai, o facem impreuna. Daca nu vrei nimic serios, macar ne distram... ce va fi va fi!"
Nu a durat mult si a venit si raspunsul. Destinatar Ioana, Iasi, expeditor Razvan, Tecuci. Desi eram entuziasmata de raspunsul primit, mai ales intr-un timp atat de scurt, nu am putut evita dezamagirea la numele aflat pe spatele plicului. Nici urma de Stefan...
Am citit scrisoarea, randuri asternute timid intre doi oamnei necunoscuti. I-am aratat-o Mariei, care m-a impins nerabdatoare sa-i raspund, si asa am si facut. Am inceput sa vorbim din ce in ce mai mult si mai des. Chiar daca inca nu ne vazusem vorbeam aproape despre orice si descopeream din ce in ce mai multe puncte comune.
Odata cu a10 a scrisoare am mai "scapat" in plic si o poza, pe care o facusem special pentru aceasta ocazie. I-am cerut sa-mi spuna parerea lui sincera si l-am rugat sa-mi trimita si el o poza. Poza mult asteptata a ajuns odata cu deschisele complimente. Ne-am placut reciproc si astfel am continuat sa vorbim luni intregi.

Insa poate cea mai nepretuita scrisoare am primit-o cand ma asteptam mai putin. Imi scrisese despre cartile citite, despre muzica pe care o asculta, petrecerile la care mergea, prieteni....intr-un cuvant pasiunile si placerile tineretii. In incheiere ma rugase sa ii povestesc si eu amanunte despre viata si placerile mele si se scuza pentru intarzaierea raspunsului. Dupa obisnuitul "Cu prietenie Razvan", in josul paginii mai erau 2 randuri: "P.S. Razvan e al doilea meu nume, asa imi spun prietenii. Primul e Stefan."
Am simtit cum mi se inmoaie picioarele si a trebuit sa ma asez jos. "Doamne el e. Maria a avut dreptate. E Stefan. El e Stefan. Doamne cum e posibil?!..." Am mai citit odata. Pe pagina aia scrisa de el, ultimul cuvant era Stefan. Nu-mi venea sa cred ca exista cu adevarat. Daca acum 7 ani eram sigura ca voi intalni odata un barbat ce va purta acelasi nume si voi ramane cu el toata viata, odata cu timpul aparuse indoiala. Nu cunoscusem niciodata un posibil pretendent cu numele asta. Pana acum. Vorbeam de jumatate de an nu stiam ca el e cel pe care il asteptam, sau il cautam...nu stiu prea bine. Stiu doar ca acum sunt sigura de noaptea aceea, sigura ca nu m-am inselat, orbita de superstitii, sigura ca ne-am intalnit, sigura de el.
Nu i-am impartasit povestea mea decat dupa ani. Si stiti ce mi-a spus? "Nu sunt superstitios, sau cum vrei tu s-o numesti, nu am participat si nici n-am auzit vreodata de astfel de ritualuri, dar cand te-am vazut pentru prima oara, in aceea gara, atunci am stiut ca esti tu. Am stiut ca vom ramane impreuna, si peste 5, 10, 15 ani, ca vom fi impreuna si azi, si intotdeauna."

Acum 5 ani Ioana si Stefan au facut 15 ani de casatorie, iar anul asta pe 10 noimebrie implinesc 20 de ani. Ioana si Stefan exista, iar povestea lor e una reala. Ioana a auzit in noaptea de anul nou, doi copii intorcandu-se de la colindat, iar unul l-a strigat pe celalalt "Stefan".....Ioana l-a cunoscut pe Stefan, ce era la 183 de km departare, el a placut-o pe ea, ea l-a placut, s-au intalnit, s-au placut si mai mult, s-au iubit, s-au casatorit, si azi au un copil.
Azi Madalina face acelasi greseli pe care le-a facut si Ioana. Madalina iubeste si nu stie ca nu poate fi iubita, este iubita si crede ca nu poate iubi.

15 sept. 2010

I - Maktub. Asa a fost scris.

Inima sta sa-mi iasa din piept. E trecut de miezul noptii. Acum ar trebui sa se intample. Sau poate ar trebui sa am rabdare...
Maria mi-a spus: "In noaptea de anul nou, dupa ce ceasul va bate de miezul noptii, iesi afara si asteapta. Trebuie sa fii singura, si sa astepti oricat, sa nu te dai batuta. Pana la rasaritul soarelui vei sti. Numai sa nu renunti. Vei auzi un nume, primul nume pe care il vei auzi il va purta ursitul tau".
Am facut intocmai. Sunt singura, in noaptea de anul nou si e putin trecut de miezul noptii. Inca nu se aude nimic. Stau in picioare in fata casei si privesc in sus pe ulita satului. Nu se vede nimeni venind. Cu toate astea am mari emotii. Oare cum il va chema? Ma gandesc la cateva nume ce-mi plac....baiatul de care sunt indragostita se numeste Horia, nu e chiar un nume placut, dar el... Nu, mi-ar placea sa-l cheme Catalin, ca in poezia Luceafarul...iar eu sa fiu fata de imparat. Sau Andrei ca in romanul pe care tocmai l-am terminat. Bogdan, Mihai, Adrian, Mircea...toate sunt pe placul meu. Mi-au trecut prin minte zeci de nume, dar nu pot alege niciunul. In noaptea asta soarta va alege in locul meu. Sau poate nu e nimic de hotarat, poate totul e deja stabilit cu mult inainte ca noi sa fi existat, poate ca nu putem hotari, nici schimba ceva. Bunica obisnuia sa-mi spuna: "Sa nu lasi regretele sa-ti inunde viata. Daca am invatat ceva in cei 80 de ani ai mei, este faptul ca nu putem schimba nimic. Noi nu facem decat sa ne traim viata, iar cursul ei e cu mult hotarat dinainte ca noi sa ne nastem. Viitorul exista undeva, in fata noastra, iar oamenii nu fac decat sa-l urmeze. E ca un punct spre care alergam toata viata, iar cand credem ca l-am ajuns, ne ajunge moartea pe noi.
Vezi tu, viata noastra e formata din mai multe drumuri, de pe care oricum nu putem iesi. Trebuie doar sa stii sa apuci pe drumul cel mai usor. Cand oamenii se indeparteaza de Domnul, atunci pot rataci ani intregi... De asta exista bolile, frica, singuratatea, tristetea....pentru ca oamenii isi complica singuri viata si aleg, de cele mai multe ori, cele mai lungi drumuri. Cred ca astfel pot schimba ceva. Dar nu, se inseala. Orice drum am urma, orice hotarare am lua, orice am face, tot acolo unde trebuie sa fim ajungem. Asa ca sa nu regreti nimic, si sa faci mereu ceea ce simti cu sufletul. Sa nu te dai batuta, chiar daca vei rataci pe carari intortocheate, sa rezisti, caci la fiecare destinatie vei afla ceva."
Nu stiam exact ce trebuia sa inteleg, dar acum stiu. Trebuie sa astept. Trebuie sa merg pe drumul asta, pentru ca uneori putem ajunge la destinatie doar asteptand. Stiu ca in noaptea asta, o mica parte din ceea ce ma asteapta se va lasa descoperita. Voi fi copilul curios ce va privi prin gaura cheii, sau actorul care priveste impresionat spre sala din spatele cortinei.
Iar imi aduc aminte de bunica. Cred ca aveam in jur de 11 ani, cand am auzit pentru prima oara: "Bunica Ioanei face vraji, te poate ajuta". Culmea ironiei, s-a intamplat sa aud asta in biserica, in timpul slujbei de duminica. Nu stiu exact de ce au zis bunica Ioanei, si nu Elena Iliescu, asa cum o chema, dar am stiut in acea clipa despre cine vorbeau batranele din fata mea. Cealalta a continuat: "Nimic nu ma mai poate ajuta, nici macar tața Elena". "Asculta-ma. Eu o cunosc. Poate schimba lucurile astfel incat sa fie in avantajul tau". N-am inteles atunci diferenta de statut, educatie, si limbaj, pentru ca era evidenta discrepanta dintre "tață" si "avantaj", dar am inteles ce le-a adus in aceasi discutie si despre cine discutau cu un interes aprins. Mi-am dat sema in acel moment ca subiectul comun de discutie al celor doua femei era bunica mea, iar mai tarziu, ca defapt era subiectul tuturor, fiind una dintre cele mai pricepute "vrajitoare" din sat. Oamenii credeau in puterile ei, si nu pentru ca ar fi fost prosti sau naivi, ci pentru ca lucrurile se intamplau, iar vorbele circulau cu repeziciune dintr-o gura intr-alta. A gresit mult in viata ei, a gresit in fata "Domnului", cum spunea ea, si probabil ca a facut mult rau, dar n-am incetat niciodata sa o iubesc, iar ea n-a incetat niciodata sa fie bunica mea. Am iubit-o mereu cu aceeasi intensitate, am respectat-o cand facea si lucruri bune si rele. Spun bune, pentru ca in ultimul ei an de viata s-a cait pentru tot ce a facut. A marturisit ca ii pare rau, ca ar schimba tot daca ar avea macar o sansa, acum la batranete. Poate din cauza asta tinea cu atata indarjire sa nu am regrete si sa merg mereu pe calea cea mai potrivita, poate de asta imi vorbea din ce in ce mai mult de Dumnezeu. Mi-a spus ca, odata cu credinta l-a descoperit si pe El. "Ioana, mi s-a intamplat ceva. Am descoperit ceva, ceva ce nu credeam ca exista, am simtit ceva ce nu am mai intalnit niciodata. Am fost si m-am spovedit. Si am simtit cum sufletul se despinde de trup, am simtit ca ma inalt sus, tot mai sus..." Nu mai exista nici tristete, nici regrete in privirea ei. I-am vazut privirea senina in timp ce imi vorbea, si mi-am dat atunci seama ca nu mai exista nicio povara, si ca oricat ar mai fi avut de trait, pentru ea ar fi fost de ajuns, poate prea mult... Nu a fost mult deloc, dar in tot acel timp am descoperit o noua persoana. Nu stiu daca i s-au iertat pacatele, nu stiu daca preotul caruia i s-a confesat s-a ingrozit sau i-a acceptat greselile si slabiciuniile, dar totul se imparte in doua....binele si raul...iar ea cred ca a reusit macar, sa-si egaleze balanta.
Cat timp a trecut de atunci, de cate ore stau nemiscata in intunericul noptii? Poate au trecut ore, minute, cine stie? Inca sunt stele pe cer... Aud glasurile celor din casa, parintii si fratii. Nu voi putea fi niciodata fiica de imparat. Tata e sofer de profesie, iar mama femeie se serviciu la un institut de cercetare. Amandoi muncesc pentru noi, eu sormea si fratimiu. Ii vad pe toti patru in sufrageria casei noastre. Ana se joaca cu Ionut si amandoi rad zgomotos, mama presupun ca le spune una din povestile minunate, iar tata ii zambeste sorbind-o din ochi. Poate ca aici, in casa lor, chiar sunt imparat si imparateasa, poate ca sunt menita sa mostenesc un regat. Cetatea iubirii!...
Cred in asta, cred cu tarie in noaptea asta si in ceea ce va rasari din intuneric. Poate e mult spus, dar in seara asta o mare taina mi se va revela. Sunt sigura. Incep sa tremur mai tare, de frig, de teama ca oricand ceva sau cineva ar putea sa-mi rapeasca momentul, de emotie, de frica necunoscutului ce se va lasa patruns. Te rog Maria, bunica Elena, te rog noapte, luna, stele, cer, intuneric, oricine si orice ai fi, te rog arata-mi. Doamne, cred....
Un sunet nedeslusit la inceput, un grup de litere, un cuvant. Un cuvant strapunge linistea ulitei, intunericul noptii, inima mea. Un cuvant imi strapunge sufletul. Stefan!


Va urma...

12 sept. 2010

Toate sarutarile pe care nu le-am dat si toate sarutarile pe care nu le-am primit, zambetele care nu ni s-au deschis si atatea timiditati ale iubirilor noastre nu ne-au intarit si nu ne-au pecetluit oare singuratatile? Nu ne-au facut luptatori si exaltati atatea refuzuri ale vietii? Si cand noi insine ne-am refuzat, n-am facut-o cu mandria si speranta altor triumfuri? Care este inceputul singuratatilor noastre, daca nu o iubire care n-a putut sa se reverse si care este hrana acestor singuratati, daca nu atatea iubiri inchise in noi?


 O presimitire de extaz echivaleaza o viata. De cate ori marginile inimii intrec pe ale lumii, de atatea ori intram in moarte de prea multa viata. Cuprinsul inimii, in care rataceste universul. Inima deschisa totului sau despre sfasierile inimii... Si despre sangele inimii care nu pateaza decat cerul....

9 sept. 2010

s-a terminat. m-ai purtat ca si cum as fi luata de o tornada, ridicata metri deasupra pamantului si invartita de zeci, sute de ori, in aer, invartita intre cer si pamant. pacatul e ca m-am lasat dusa, purtata de vantul amagitor. eram ametita, si nu puteam zari nimic. nu mai stiam nimic, ce-i cu mine, unde ma aflu.
din cand in cand, iti vedeam chipul, si asta cand considerai tu. te credeai stapanul lumii...ai putea fi, al meu niciodata. iti zaream chipul si ma inaltam tot mai sus. cred ca ma lovisem la cap, nu era nimic real. sau poate totul a fost un vis....ce bine ar fi.
poate nu ma crezi corenta. in acele vartejuri ametitoare iti vedeam chipul, dar se intampla rar. trebuia sa astept momentul meu, clipele cand erai dispus "sa apari".
m-am saturat. nu faci decat sa dispari si sa te intorci dupa cum ai chef. e un fel de joc asta, si nu stiu exact ce urmaresti, dar se opreste aici. am obosit sa trec de la o stare la alta, in functie de prezenta sau lipsa ta. nu vreau sa mai fiu vulnerabila, nu vreau ca un singur cuvant sa ma intristeze sau sa ma inveseleasca. nu meriti. nu se merita. cred ca asta-i un joc in care te cunosti pe tine, nicidecum pe mine. eu sunt doar jucaria. mingea unui copil rasfatat, mingea unui copil neindemanatic care invata sa dea cu piciorul. cate lovituri crezi ca mai suport? mi-ai spus "ai grija ce-ti doresti", e adevarat nu? plec si nu ma mai uit in urma. nu vreau mai vorbesc, scriu, plang, despre tine, sa ma invart in jurul tau, sau sa-mi amintesc de tine... nu vrea sa-mi dai sperante si apoi sa mi le spulberi, nu veau sa apari iar si sa-mi iei ce mi-a mai ramas.
eu trebuie sa fiu indiferenta. altfel nu mai pot exista. iar tu, tu nu ai niciun drept sa ma zdruncini din temelii, dupa ce am reparat toate instalatiile, si am astupat toate gaurile. nu ai niciun drept! si pentru asta te urasc. incep sa ma intreb, te-am iubit vreodata??

au fost cuvinte, fapte, gesturi....toate le-am iertat. toate se iarta.
dar sunt momente dupa care ai nevoie de o pauza. am obosit.
mi-e frica de tine, dar mai ales de mine. mi-e frica pentru ca nu stiu ce sa fac. mi-e frica ca te voi revedea, curand. si nu vreau.
ce pot sa fac? ce e mai bine? sa continui sa fiu prietena ta buna pe care "nu ai vrut s-o ranesti" sau sa rup totul?
ce prietenie e asta?
niciodata nu ai fost sincer...
oricum indiferenta ramane. cel putin atat cat sa se vada.
o vei vedea!

cuvintele sunt precum frunzele. cele bune sunt verzi, restul se usuca.... toamna asta ma joc cu cuvintele.

6 sept. 2010

Filmul lunii

Am vazut un film superb ieri la cinema... Inception - Inceputul. 2 ore jumatate de spectacol pur - nu mi-am dezlipit ochii de la ecran si nu mult mai aveam pana saream de pe scaun:))....filmul te tine intrun suspans continuu, cu nervii intinsi la maximum incat ma durea capul cand s-a terminat:))). Iar acum ca l-am inteles (pentru ca la inceput eram oarecum debusolata), acum  abia astept sa-l mai vad odata D:))
Intre timp am mai descarcat doua filme realizate de acelasi regizor, Christopher Nolan, si anume, Memento si The prestige....amandoua par interesante....so, can't wait;))


Dom Cobb (Leonardo DiCaprio) este un hoţ priceput, cel mai bun în domeniul periculoasei arte a extracţiei, adică al furtului de informaţii şi secrete preţioase din subconştientul oamenilor în timp ce aceştia visează, când mintea lor este cel mai vulnerabilă.Rara abilitate a lui Cobb i-a conferit un statut de profesionist extrem de căutat, de o valoare inestimabilă în complicata lume a spionajului tehnologic, dar l-a făcut în acelaşi timp să piardă tot ceea ce era mai important pentru el şi l-a transformat într-un fugar internaţional. Acum i se oferă o şansă să recapete tot ceea ce a pierdut: o ultimă misiune i-ar putea reda viaţa de dinainte dacă reuşeşte un lucru imposibil, opusul extracţiei de informaţii: implantarea lor în mintea cuiva. Însă un inamic periculos urmăreşte fiecare mişcare a lui Cobb şi a echipei sale, în scopul de a-i împiedica să-şi ducă la îndeplinire misiunea. Iar Cobb este singurul care ar fi putut anticipa acest lucru.
Complex eşafodaj de relaţii şi detalii, Inception (adică "inserţia" şi nu "începutul", aşa cum a preferat distribuitorul român să traducă titlul) profită de cunoştinţele unei armate de scenografi şi specialişti în efecte speciale, purtându-ne prin întreaga lume şi, când realitatea nu-i mai e de ajuns, creând altele, şi mai spectaculoase.

Obligatoriu de văzut. Inception are toate şansele să fie cel mai bun film american al anului...

 trailer

waiting for "Eat Pray Love", "Going the distance", "Harry Potter and the Deathly Hallows - Part I"...

Cartea amagirilor - E.M. Cioran

Am terminat de citit "Cartea amagirilor" scrisa de Emil Cioran. Am facut comanda acum o saptamana pe net si mi-a venit acasa. Ma uitam pe site-ul unei librarii online si citeam descrierile cartilor. Am ajuns la ea, si din curiozitate, caci nu mai citisem nimic scris de Cioran, am zis s-o cumpar, sa incerc... Pot sa spun ca nu mi-a placut! Si nu pentru ca ar fi fost o scriere banala, lipsita de originalitate sau talent, din contra; nu mi-a placut pentru ca nu pot fi de acord, si drept urmare nu pot intelege. Mi-a luat o saptamana sa citesc cele 200 de pagini. Mi s-a parut obositoare si greu de citit, caci ma chinuiam sa inteleg, si in acelasi timp sa  mai tin pasul cu "povestea". 200 de pagini despre moarte, singuratate, tristete, sinucidere, inutilitate, toate repetate in mod obsedant si obositor. Nu vreau sa critic, sunt convinsa ca nu putini sunt cei pentru care Cioran se afla printre preferati, si cu atat mai mult n-as putea pune la indoiala talentul sau devotamentul unui scriitor pentru oameni si pentru ceea ce le ofera.


Sa va spun cate ceva din ce am citit despre autor...  S-a nascut in Rasinari, o comuna de langa Sibiu, in 1911. Prima sa carte a aparut in Romania in 1934 "Pe culmile disperarii". In 1945 se stabileste definitiv la Paris, iar din acel moment va publica numai in franceza. La batranete, imi permit sa spun,  isi da seama de greseala facuta si se converteste la crestinism. Spune intr-un interviu ca "tocmai acum, la batranete, l-am descoperit de Dumnezeu" si isi regreta intreaga opera... Dar ce mai putea face? Volumele lui erau publicate in mii si mii de exemplare si citite de toate categoriile sociale...nu mai putea distruge nimic, nu mai putea schimba un rand. Nu se mai putea apuca la 70 de ani de scris despre Dumnezeu si iubire. Spunea intr-un interviu, "Apocalipsa dupa Cioran" ca "incetasem sa scriu pentru ca ceva s-a schimbat in mine, nu mai cred in cuvinte...toata viata am negat, si am ajuns la un fel de oboseala pe chestia asta, nu ma mai intereseaza..."

"Admiraţia noastră faţă de Cioran, de neclintit chiar şi atunci când devenim conştienţi de răul pe care ni-l provoacă, necesită ajustări grabnice, înainte ca ea să transforme această magmă clocotitoare într-un colos împietrit, fără suflet. Există asasinat – ne-o spune Cioran însuşi – şi din entuziasm. Denigratorii lui Cioran greşesc de aceea poate mai puţin decât cei care-i ridică statuie din propria lor ignoranţă sau superficialitate. A adera fără condiţii la ideile sale sau a le contesta nu înseamnă însă decât unul şi acelaşi lucru: a nega orice posibilitate de a-l înţelege.
Mii de fire invizibile îl leagă pe Cioran de lumea aceasta, asupra căreia aruncă anateme. Scrisul său mărturisitor este ca o pânză de păianjen ţesută de Cioran – pentru a se captura pe sine; anatemele sunt zbaterile prăzii în faţa inevitabilului sfârşit. Mărturisiri şi anateme, ultima carte a lui Cioran, este repetiţia finală dinaintea vieţii veşnice, aşa cum au fost şi celelalte cărţi ale sale: repetiţii pentru viaţă – dar pentru acea viaţă pe care, din timiditate sau prea multă luciditate, n-a îndrăznit s-o trăiască. Dacă a rămas nemântuit, cel puţin are consolarea de-a-şi fi scris viaţa pe care şi-a dorit-o."
                                                   Alexandru Seres

Voi scrie cateva pasaje care mi-au ramas oarecum in minte, prin aerul lor usor mai "uman".

"Sfintenia este acea stare in care omul continua a trai dupa ce viata s-a retras din el, ca o apa dintr-o mare. Si de aceea, sufletul unui sfant seamana unei mari parasite, in care incape orice."

"Nu trebuie sa ne doara vremelnicia lucrurilor pamantesti sau inexistenta lucrurilor ceresti. Ca totul este supus pieririi, ca toate sunt desarte si trecatoare, ca totul n-are absolut nicio valoare si nicio consistenta; poti avea numai regrete..."

"As vrea sa fiu numai raza si zi, sa ma inalt in ritmuri sonore spre culmi de splendoare si adancimile de intuneric sa nu ma poarte pe aripile unei muzici sumbre. Nu stiu daca lumina se ridica in mine sau eu ma avant in lumina; nu stiu daca sunt lumina sau devin lumina."

3 sept. 2010

leapșa

Leapsa de la Elee . Care suna cam asa. Scrii in 3 fraze ce a insemnat vara asta pentru tine. Apoi mai scrii 3 fraze despre vara trecuta si finalizezi apoteotic, cu ce altceva decat o concluzie, comparativa ori ba, dupa vrute [quote de la ea :P]

So...

Vara asta
S-au intamplat si bune si mai putin bune. M-am indragostit...ooo da, chiar m-am indragostit (din pacate face parte din capitolul "mai putin bune"). Nimeni nu m-a mai facut sa ma simt cum o facea el cand eram impreuna...soooo no regrets! Tot la capitolul "mai putin bune" intra faptul ca am ranit pe cineva care tinea la mine si stiu ca peste un timp voi regreta (nu e prima oara), but that's life:-??....
Asa....parti bune au fost o gramada. Nici n-am simtit cand a trecut vacanta pentru ca n-am avut timp sa ma plictisesc....am fost 3 saptamani la iasi, apoi la mare  inca o saptamana, la munte cateva zile, si in final, in expeditie cu cortul...
Ar mai fi....prieteni, gasca, distractie, nopti albe, "pufuleti" (again:D), am invatat sa beau tequila, am "fugit" de acasa (experienta esuata), am iesit cu baiatul cu care imi doream sa ies inca din timpul scolii [alta experienta esuata:))].....si cred eu, m-am schimbat mult....
This summer i become a super-womam B-)

Vara trecuta
Nu mai tin minte multe de vara trecuta.....Stiu ca am fost la mare cu fetele(4 pupeze>:D<), am fost pentru prima oara intr-o expeditie( si spre uimirea mea am supravietuit:)), ba chiar mi-a si placut)...incerc sa-mi mai amintesc, da nu imi mai vine nimic in minte.....oricum stiu ca s-au intamplat destule si vara trecuta:)))

In concluzie....vara trecuta a fost frumoasa, vara asta a intrecut-o...iar vara viitoare va depasi toate limitele:))).....voi avea 18 ani, masina, pe fat-frumos alaturi (viseaza tu in  continuare=)))....oricum ar fi.....o sa fie din ce in ce mai bine >:D<

Saru'mana pentru leapșă care merge la: halatel sab purpur de miozotis ela trafic de sentimente la bruja

huuugs>:D<