Sunt vinovată numai pentru ceea ce n-am făcut…

26 mai 2010

Cuvintele se pierd...

Uneori, oricat de aproape ar sta doi oameni, e o distanta mare intre ei. Uneori, cu cat te apropii de cineva, cu atat distanta dintre voi se mareste. Asa s-a intamplat si cu noi.
Te-am avut aproape ieri. Am facut atatea calcule, am planuit cuvinte, gesturi. Trebuia sa-ti spun multe. Ceea ce trebuia sa fie un vis, s-a transformat un cosmar. Un cosmar din acelea in care nu te poti auzi. Si oricat ai striga, nu te aude nimeni. As fi avut atatea sa-ti strig. M-ai fi auzit?
Uneori zidul e rezistent. Zidul asta nu-l poate darma decat timpul. Iar noi nu putem astepta, nu-i asa?
Un pas a mai ramas intre noi. Pasul uriasului. Nici tu, nici eu nu suntem dispusi sa-l acoperim. Cu ce sa-l acopar? Cuvintele sunt prea mici, cuvintele de pierd.
Cu fapte. Cosmarul devine din ce in ce mai infricosator. Nu ma pot misca. Asta ii trebuie zidului, fapte. Dar ce sa fac? Sunt o papusa dezaxata, iar papusarul ori e nebun, ori indiferent. Ori nu ma mai vede, ori nu-i pasa.
Un sarut a mai ramas intre noi, mi-ai spus. Cuvintele se pierd. Ti-as fi sarit in brate ieri...
Credeam ca te cunosc... Ai fost langa mine, si nu te-am simtit. Nu se simtea decat tacerea. Cuvintele se pierd.... Nu puteam masura decat distanta.
Stii, cred ca intr-un final mi-ai oferit acel imbold. A ramas gustul amar, recunosc. Dar eliberarea e mai dulce. Simt cum imi cresc iar aripi, simt cum imi revine glasul. Aud zidul cum incepe sa crape.
 Nu ma pot vedea langa tine, nu te pot vedea al meu.
Si-o sa vina o zi cand voi putea intinde bratele fara sa ma lovesc de-un zid...


19 mai 2010

Ma numesc Elena si simt ca am pierdut ceva. M-am nascut in 1922. Am trait decent, intr-o familie mica dar stransa. Nu ii aveam decat pe ai mei, caci am fost singurul lor copil. Dragostea care, in acele timpuri, se impartea intre 3-4 copii, eu am primit-o intreaga. Mie imi ofereau tot ce aveau, in mine si-au pus toate visele lor neimplinite.Pot spune deci ca am avut o copilarie linistita, fericita chiar. Primeam, si ofeream la rand. Si eram dispusa sa le implinesc visele. Nu cunoscusem haosul, dezechilibru. Asa ca ce as fi putut pierde?
Mi-am pierdut adolescenta, mi-am pierdut viata, m-am pierdut in istorie. Aveam 17 ani cand a izbucnit cel de-al Doilea Razboi Mondial. Nu mai am nicio dovada despre originile mele, despre copilarie. Nicio amintire palpabila.  Nici macar casa in care am locuit nu mai exista. Razboiul mi-a furat-o si, odata cu ea mi-a furat si familia. Am ramas singura, fara nicio urma a existentei mele anterioare. E ca si cum as fi iesit din timp, ca si cum n-as fi existat. As fi putut spune ca m-am nascut a doua oara, dar nu e asa. Timpul m-a ucis, m-a rapit. M-am trezit singura, fara familie, fara adapost, fara urma de echilibru. Eram inconjurata de ruine, atat la propriu cat si la figurat. Avem 17 ani si ma simteam ca la 30. Asta mi-am pierdut, adolescenta. N-am apucat sa gust nimic din acele vise, iubiri fulgeratoare sau tematoare, impliniri, dezamagiri, indrazneli. Nimic. Am avut insa indrazneala de a supravietui, si am reusit.
 M-au primit ca sora medicala intr-un spital. De acolo am ajuns in casa medicului de care apartineam. Imi placea ceea ce faceam, eram priceputa, iar munca ma rapea prezentului. Intr-o zi, Mircea, seful meu, m-a intrebat daca as putea sa-l ajut. Asa am ajuns in casa lui, zi de zi. Trebuia sa-i ingrijesc fratele bolnav. Am inceput cu timpul sa fac parte din familie.
Situatia lui Victor, fratele, se imbunatatise, si prevedeam clipa cand Mircea imi va multumi. Imi parea rau, nu pot nega, dar facea parte din mersul firesc al lucrurilor. N-a fost sa fie, sau poate, mai bine zis, asa a fost sa fie.
Intr-o dimineata, cand tocmai sosisem la Victor, Mircea m-a oprit in gradina, si m-a intrebat daca vreau sa-i fiu sotie. Aveau o gradina imensa, incarcata de trandafiri. Si trandafirii erau infloriti. Si privirea lui Mircea inflorea. Numai eu ramasesem constanta. Nu-l iubeam, dar ma obisnuisem cu el, cu casa, cu acele locuri. Aveam nevoie de sprijin si caldura unui camin. Asa ca am acceptat. A  fost o nunta simpla, mai mult grabita, caci razboiul inca nu trecuse.
 Mi-a fost teama de el, de obligatiile unei femei. Nu stiam nimic si nici nu avea cine sa ma invete. Dar Mircea avea rabdare si era dispus sa imi arate orice. El m-a invatat cam tot ce stiu. Langa el am crescut. Ulterior, mi-am dat seama cat de mult ma iubea, dar eu nu l-am putut iubi atunci. Desi nu erau decat 3 ani diferenta intre noi, eu l-am privit mereu ca pe un tata. In el s-a intruchipat copilaria mea, in el mi-am regasit adolescenta, caci nu aveam decat 19 ani. Mircea mi-a oferit totul, Mircea a fost pentru mine totul.
Odata cu timpul a trecut si razboiul, odata cu timpul lucrurile au inceput sa se aseze. Ajunsesem sa ma "rematurizez" si sa-i port din ce in ce mai mult respect sotului meu. Iar respectul s-a transformat in dragoste. Nu am apucat sa-l iubesc decat 5 ani, soarta mi l-a rapit. Timpul imi rapea iar viata.
Daca la 17 ani am fost puternica, la 29 ma simteam infranta. Dar Mircea a mai facut un ultim gest de generozitate. A lasat pe lume toata lumina si toata iubirea cu care ma inconjura. Mi-a oferit cel mai valoros dar. Mi-a lasat un copil. Cred ca asta m-a salvat. Daca nu ar fi fost acel copil, daca nu ar fi avut ochii si glasul lui, nu cred ca as fi putut continua. Stiu sigur ca a vazut de acolo, de sus, toata iubirea mea. Si  a vazut cum iubirea asta s-a indreptat spre copilul nostru. Azi Ioana e "om mare", a crescut. Ioana are copii la randul ei. Cred ca am reusit sa-l fac fericit pana la urma, ca i-am multumit pentru tot. Cred ca ma asteapta acolo, implinit si senin, ca de obicei. Nu-mi ramane decat sa ma duc...

Azi Ioana are copii. Azi bunica nu mai e.... Bunica s-a dus....
Am gasit aceste randuri pe foile unui caiet ingalbenit din sertarul bunicii. Singurul sertar in care, copil fiind, nu aveam voie sa umblu. Nu am vrut sa fiu indiscreta. Mi-a fost doar dor de bunica. Si venisem s-o caut. Am stat in camera, i-am privit lucrurile, si mi-am adus aminte de sertar. Am indraznit sa-l deschid. Si am regasit-o pe bunica....

13 mai 2010

A-fost-odata...-data...-ata..-ta..-a...a.....

Niciodată nu mi-am destăinuit iubirea prin viu grai, dar dacă privirile pot vorbi, atunci şi cel mai idiot dintre idioţi ar fi putut ghici că eram îndrăgostita de el până peste cap.

Numai tu nu...
Si uite ca in sfarsit pot spune,
A fost odata...

A trecut o ploaie de primavara si s-a tesut in zare braul frant de matase al curcubeului; cu el imi incing mijlocul si ma duc.
Sunt intre patru zari...
Ramas bun!

Si nu mai vreau nimic. Nu mai astept nimic, nu te mai astept.
Ti-am promis ca ma voi ridica. Mi-am promis ca te voi ajunge.
Si daca ai sa-mi vezi vreodata zambetul, sa stii ca e fals. Tu m-ai invatat.

Cat despre ploaie.... Dintr-o mansarda iubesti intotdeauna ploaia.... Am iubit-o,acum numai...
 Te-am iubit.
A fost odata...


E noapte acum.

9 mai 2010

Domnule X, ne pare rau sa va anuntam ca nu va aflati intr-un hotel. Aici nu exista decat o singura camera. Daca va place ramaneti, daca nu ne puteti parasi. Va rugam, chiar.
Am facut deja o concesie, in cazul dumneavoastra. Desi nu va stiam intentiile, cu toate ca nu va cunosteam, v-am lasat sa intrati. Singura data cand am ingaduit aceasta abatere.
Nu vreau sa va simtiti mandru, nu e cazul. Vreau doar sa va dati seama ca nu exista decat o singura sansa.
Vedeti, camera aceasta are reguli nescrise. Nu puteti s-o parasiti la orice ora, sau sa reveniti neanuntat. Aici trebuie sa fiti constant.
Daca aveti nevoie de afectiune, daca tanjiti dupa caldura unui camin, intrati cat inca sunteti primit. Intrati si ramaneti.

Avem nevoie de raspunsul dumneavoastra, afirmativ. Altfel, intram in renovare. Si s-ar putea sa nu ne mai recunoasteti...

8 mai 2010

Urasc sa te iubesc

It's a cruel thing you'll never know all the ways I tried
It's a hard thing faking a smile when I feel like I'm falling apart inside

Poti iubi si uri aceeasi persoana, in acelasi timp? Iubirea mi-ai recunoscut-o demult, dar cat te urasc nu stii. Si ura asta creste cu fiecare zi.

Iti urasc siguranta si egoismul.
Urasc jocul in care ma tragi cu incapatanare dupa tine.
Urasc felul in care ma iubesti, si ma chinui, in acelasi timp.
Urasc sa te aud vorbind de ele, sa te aud cum indrugi tot felul de prostii.
Urasc felul tau de a nu lua nimic in serios.
Urasc caci nu-mi vorbesti niciodata de noi.
Urasc falsitatea si prefacatoria cu care ma tratezi.

Tu niciodata nu-ti dai seama de nimic, tu niciodata nu stii nimic.

Si daca pot invinge toate astea, un lucru ma doboara. Indiferenta. Ma ucide, pentru ca vine mereu dupa o portie de cuvinte dulci. Da, ma hranesti in portii, si astfel esti sigur ca nu ma pot satura.

Te inseli. Am gasit iesirea. Nu ma cunosti, deci nu poti anticipa nimic. Ma voi folosi de propria ta arma, cea mai pretioasa pe care o detii. Certitudinea. Esti atat de sigur pe tine, si mi te crezi atat de stapan, incat n-ai sa ti-o poti ierta niciodata. Te voi lovi unde te doare mai tare.
Am sa-ti inving orgoliul. Am sa ma ridic cand iti voi parea mai supusa. Am sa ma ridic si-am sa scuip tot gustul amar, caci mierea s-a transformat in pelin...



Cause you don't see me like I wish you would