Sunt vinovată numai pentru ceea ce n-am făcut…

26 sept. 2010

Şi ştiu din ceea ce am trăit eu însumi că uneori singurătatea nu este decât o altă formă de a iubi; şi că în această formă de dragoste se deşteaptă uneori porniri ciudate; pentru că nu putem obţine totul, vrem să nu mai avem nimic; neputând vindeca o rană, vrem s-o facem mortală. Şi poate că Infernul nu e decât cealaltă faţă a Paradisului. Expulzaţi din Paradis, n-avem unde merge decât în Infern, aşa cum aruncaţi de pe culmea unui munte nimerim în prăpastie. Nu există abisuri fără înălţimi. Numai o prejudecată îi socoteşte pe toţi sinucigaşii nişte oameni care şi-au încheiat socotelile cu viaţa şi nu-i mai interesează nimic. Cei mai mulţi dintre ei, probabil, nu sunt decât nişte oameni care au eşuat în încercarea de a găsi o soluţie.



23 sept. 2010

II - Maktub. Asa a fost scris.

Anii se scurgeau si incepusem sa gust din cupa tineretii. "Tineretea e precum spuma unei sampanii. Se duce repede. Daca torni prea multa da pe afara, daca o lasi prea mult se rasufla. Trebuie sa stii cand s-o bei", spunea bunica. Trecusem prin multe iubiri. Voiam sa cunosc cat mai multe persoane, caractere, inimi, si astfel sa-l pot recunoaste pe cel potrivit mie. Incepusem deci sa ma pregatesc, dar nu de intalnirea cu Stefan, caci aproape uitasem de el. Voiam sa capat cat mai multa experienta, sa pot vedea clar separat - binele de rau. Dar ma inselam aproape mereu, sau poate era doar incertitudinea varstei.
In cazul meu, nici inima nici ratiunea nu-mi erau de ajutor, caci ma lasam amagita cand de una cand de alta. Iubeam si nu stiam ca nu pot fi iubita, eram iubita si credeam ca nu pot iubi. In primul caz totul trecea repede neavand prilej de suferinta. Orice dezamagire era transformata intr-o noua portie de experienta si stearsa apoi cu buretele. Mai greu era cand realizam greseala pe care o facusem, uneori repede, alteori dupa multa vreme. Dar oricat timp ar fi trecut, regretele apareau. Induram cu greu gandul ca am facut sa sufere o persoana in ochii si in sufletul careia eram importanta, cineva care devenise la randu-i important pentru mine. Caci daca la inceput, desi simtind prezenta sentimetelor, il indepartam brutal, sau mai rau, il tratam cu indiferenta, in ciuda acestor barbarii, incepeam sa-l iubesc. Dar ma trezeam de fiecare data prea tarziu. Am sfasiat de multe ori inimi de care trebuia sa am grija, am ucis cu nepasare iubiri care ar fi putut inflori atat de frumos. Flori fara spini.
Toate deziluziile, toate greselile m-au facut sa previn alte viitoare greseli. Invatasem sa apreciez iubirea, acolo unde exista - cea adevarata, si sa fiu de doua ori mai atenta iniante de a-mi deschide sufletul in fata cuiva. Nu pot spune ca ma schimbasem fiindca eram la fel volubila si deschisa si imi faceam cu aceeasi usurinta prieteni. Poate eram putin superficiala, dar aveam nevoie de asta.

Imi amintesc ca era in vara anului '89 cand mi s-a intamplat unul din cele mai frumoase lucuri din viata. "Mi-a venit o idee", mi-a spus Maria si imi arata un ziar ce il tinea in mana dreapta. "Cred ca ar trebui sa-l intalnesti pe Stefan."
Intr-o secunda m-am intors in noaptea copilariei, acea prima noapte de acum 7 ani. Ma vedeam stand in fata casei si tremurand, cu nervii intinsi la maxim, cautand dupa un nume. In toti acesti ani nu l-am cautat nicio clipa pe Stefan, nu l-am asteptat. Nu stiu cum am putut uita ceva ce odata consideram insemnat. Aproape ca ma simteam vinovata. Uitasem euforia care ma cuprinsese in acea noapte, fericirea la auzul unui simplu nume, aparent, dar atat de important pentru mine. Uitasem CINE era Stefan. Stefan era barbatul alaturi de care urma sa-mi petrec viata, barbatul vietii mele, singurul, si cel mai important. Incepusem iar sa tremur. "Ce ai?", m-a intrebat speriata Maria. "Ti-e rau? Te-ai albit toata."
"Mi-am adus aminte, dupa 7 ani mi-am adus aminte de noaptea care mi-a prezis pe cel ce mi-a fost harazit. Nu ti-am povestit niciodata ce s-a intamplat in amanunt. 
Nu stiu de cat timp stateam afara. Eram singura si imi treceau prin minte zeci de mii de nume, oameni, intamplari. Eram prezenta cu trupul dar nu si cu mintea. Apoi m-am trezit brusc privindu-i pe ai mei prin fereastra luminata. Erau atat de frumosi. Si ma gandeam ca mi-ar placea candva sa-mi construiesc si eu o familie. Mi-am amintit si de bunica cum se ruga ea, si am inceput sa ma rog si eu...nu stiu exact cui, nu stiu exact la ce....probabil ma rugam Universului. Atunci am auzit vocea unui copil ce isi striga prietenul. La inceput incet, nedeslusit, de la departare - Stefan, apoi din ce in ce mai aproape "Stefan, Stefan, Stefan asteapta-ma!" Mi-au dat lacrimile de fericire si neputinta, in acelasi timp, si imi strigam in suflet Stefan, Stefan, Stefan asteapta-ma! "
"Oare m-a asteptat? Oare l-am cautat destul? Daca e prea tarziu?... Nu ar fi prima oara cand..."
"Hai nu mai fi pesimista", ma incuraja Maria. "Vom afla in curand daca te-a asteptat, si sunt sigura ca da!"
"La ce te referi? Mi-ai aratat ziarul ala? Ce treaba are cu Stefan? Cum l-as putea gasi???"
"Simplu tu ii vei scrie si el iti va raspunde!!"
A deschis la pagina de matrimoniale. Tot nu intelegeam.
"Ce e de inteles? Oamenii isi scriu, se cunosc, isi raspund. Uite - Barbat, necasatorit, 25 ani, 1.80 inaltime, sincer, fidel, caut o femeie..."
"Opreste-te!! Ai innebunit?? Vrei sa spui ca eu voi face publice niste amanunte personale, intr-un ziar, la rubrica de anunturi matrimoniale??? Si pe deasupra, Stefan care e undeva acolo, cine stie la cati km departare, el va lua tocmai ziarul asta, va citi tocmai rubrica la care voi fi eu, si dintre atatea persoane ma va alege tocmai pe mine?!! Ai innebunit e clar!"
"De unde stii ca nu va fi asa? Hai, o facem impreuna. Daca nu vrei nimic serios, macar ne distram... ce va fi va fi!"
Nu a durat mult si a venit si raspunsul. Destinatar Ioana, Iasi, expeditor Razvan, Tecuci. Desi eram entuziasmata de raspunsul primit, mai ales intr-un timp atat de scurt, nu am putut evita dezamagirea la numele aflat pe spatele plicului. Nici urma de Stefan...
Am citit scrisoarea, randuri asternute timid intre doi oamnei necunoscuti. I-am aratat-o Mariei, care m-a impins nerabdatoare sa-i raspund, si asa am si facut. Am inceput sa vorbim din ce in ce mai mult si mai des. Chiar daca inca nu ne vazusem vorbeam aproape despre orice si descopeream din ce in ce mai multe puncte comune.
Odata cu a10 a scrisoare am mai "scapat" in plic si o poza, pe care o facusem special pentru aceasta ocazie. I-am cerut sa-mi spuna parerea lui sincera si l-am rugat sa-mi trimita si el o poza. Poza mult asteptata a ajuns odata cu deschisele complimente. Ne-am placut reciproc si astfel am continuat sa vorbim luni intregi.

Insa poate cea mai nepretuita scrisoare am primit-o cand ma asteptam mai putin. Imi scrisese despre cartile citite, despre muzica pe care o asculta, petrecerile la care mergea, prieteni....intr-un cuvant pasiunile si placerile tineretii. In incheiere ma rugase sa ii povestesc si eu amanunte despre viata si placerile mele si se scuza pentru intarzaierea raspunsului. Dupa obisnuitul "Cu prietenie Razvan", in josul paginii mai erau 2 randuri: "P.S. Razvan e al doilea meu nume, asa imi spun prietenii. Primul e Stefan."
Am simtit cum mi se inmoaie picioarele si a trebuit sa ma asez jos. "Doamne el e. Maria a avut dreptate. E Stefan. El e Stefan. Doamne cum e posibil?!..." Am mai citit odata. Pe pagina aia scrisa de el, ultimul cuvant era Stefan. Nu-mi venea sa cred ca exista cu adevarat. Daca acum 7 ani eram sigura ca voi intalni odata un barbat ce va purta acelasi nume si voi ramane cu el toata viata, odata cu timpul aparuse indoiala. Nu cunoscusem niciodata un posibil pretendent cu numele asta. Pana acum. Vorbeam de jumatate de an nu stiam ca el e cel pe care il asteptam, sau il cautam...nu stiu prea bine. Stiu doar ca acum sunt sigura de noaptea aceea, sigura ca nu m-am inselat, orbita de superstitii, sigura ca ne-am intalnit, sigura de el.
Nu i-am impartasit povestea mea decat dupa ani. Si stiti ce mi-a spus? "Nu sunt superstitios, sau cum vrei tu s-o numesti, nu am participat si nici n-am auzit vreodata de astfel de ritualuri, dar cand te-am vazut pentru prima oara, in aceea gara, atunci am stiut ca esti tu. Am stiut ca vom ramane impreuna, si peste 5, 10, 15 ani, ca vom fi impreuna si azi, si intotdeauna."

Acum 5 ani Ioana si Stefan au facut 15 ani de casatorie, iar anul asta pe 10 noimebrie implinesc 20 de ani. Ioana si Stefan exista, iar povestea lor e una reala. Ioana a auzit in noaptea de anul nou, doi copii intorcandu-se de la colindat, iar unul l-a strigat pe celalalt "Stefan".....Ioana l-a cunoscut pe Stefan, ce era la 183 de km departare, el a placut-o pe ea, ea l-a placut, s-au intalnit, s-au placut si mai mult, s-au iubit, s-au casatorit, si azi au un copil.
Azi Madalina face acelasi greseli pe care le-a facut si Ioana. Madalina iubeste si nu stie ca nu poate fi iubita, este iubita si crede ca nu poate iubi.

15 sept. 2010

I - Maktub. Asa a fost scris.

Inima sta sa-mi iasa din piept. E trecut de miezul noptii. Acum ar trebui sa se intample. Sau poate ar trebui sa am rabdare...
Maria mi-a spus: "In noaptea de anul nou, dupa ce ceasul va bate de miezul noptii, iesi afara si asteapta. Trebuie sa fii singura, si sa astepti oricat, sa nu te dai batuta. Pana la rasaritul soarelui vei sti. Numai sa nu renunti. Vei auzi un nume, primul nume pe care il vei auzi il va purta ursitul tau".
Am facut intocmai. Sunt singura, in noaptea de anul nou si e putin trecut de miezul noptii. Inca nu se aude nimic. Stau in picioare in fata casei si privesc in sus pe ulita satului. Nu se vede nimeni venind. Cu toate astea am mari emotii. Oare cum il va chema? Ma gandesc la cateva nume ce-mi plac....baiatul de care sunt indragostita se numeste Horia, nu e chiar un nume placut, dar el... Nu, mi-ar placea sa-l cheme Catalin, ca in poezia Luceafarul...iar eu sa fiu fata de imparat. Sau Andrei ca in romanul pe care tocmai l-am terminat. Bogdan, Mihai, Adrian, Mircea...toate sunt pe placul meu. Mi-au trecut prin minte zeci de nume, dar nu pot alege niciunul. In noaptea asta soarta va alege in locul meu. Sau poate nu e nimic de hotarat, poate totul e deja stabilit cu mult inainte ca noi sa fi existat, poate ca nu putem hotari, nici schimba ceva. Bunica obisnuia sa-mi spuna: "Sa nu lasi regretele sa-ti inunde viata. Daca am invatat ceva in cei 80 de ani ai mei, este faptul ca nu putem schimba nimic. Noi nu facem decat sa ne traim viata, iar cursul ei e cu mult hotarat dinainte ca noi sa ne nastem. Viitorul exista undeva, in fata noastra, iar oamenii nu fac decat sa-l urmeze. E ca un punct spre care alergam toata viata, iar cand credem ca l-am ajuns, ne ajunge moartea pe noi.
Vezi tu, viata noastra e formata din mai multe drumuri, de pe care oricum nu putem iesi. Trebuie doar sa stii sa apuci pe drumul cel mai usor. Cand oamenii se indeparteaza de Domnul, atunci pot rataci ani intregi... De asta exista bolile, frica, singuratatea, tristetea....pentru ca oamenii isi complica singuri viata si aleg, de cele mai multe ori, cele mai lungi drumuri. Cred ca astfel pot schimba ceva. Dar nu, se inseala. Orice drum am urma, orice hotarare am lua, orice am face, tot acolo unde trebuie sa fim ajungem. Asa ca sa nu regreti nimic, si sa faci mereu ceea ce simti cu sufletul. Sa nu te dai batuta, chiar daca vei rataci pe carari intortocheate, sa rezisti, caci la fiecare destinatie vei afla ceva."
Nu stiam exact ce trebuia sa inteleg, dar acum stiu. Trebuie sa astept. Trebuie sa merg pe drumul asta, pentru ca uneori putem ajunge la destinatie doar asteptand. Stiu ca in noaptea asta, o mica parte din ceea ce ma asteapta se va lasa descoperita. Voi fi copilul curios ce va privi prin gaura cheii, sau actorul care priveste impresionat spre sala din spatele cortinei.
Iar imi aduc aminte de bunica. Cred ca aveam in jur de 11 ani, cand am auzit pentru prima oara: "Bunica Ioanei face vraji, te poate ajuta". Culmea ironiei, s-a intamplat sa aud asta in biserica, in timpul slujbei de duminica. Nu stiu exact de ce au zis bunica Ioanei, si nu Elena Iliescu, asa cum o chema, dar am stiut in acea clipa despre cine vorbeau batranele din fata mea. Cealalta a continuat: "Nimic nu ma mai poate ajuta, nici macar tața Elena". "Asculta-ma. Eu o cunosc. Poate schimba lucurile astfel incat sa fie in avantajul tau". N-am inteles atunci diferenta de statut, educatie, si limbaj, pentru ca era evidenta discrepanta dintre "tață" si "avantaj", dar am inteles ce le-a adus in aceasi discutie si despre cine discutau cu un interes aprins. Mi-am dat sema in acel moment ca subiectul comun de discutie al celor doua femei era bunica mea, iar mai tarziu, ca defapt era subiectul tuturor, fiind una dintre cele mai pricepute "vrajitoare" din sat. Oamenii credeau in puterile ei, si nu pentru ca ar fi fost prosti sau naivi, ci pentru ca lucrurile se intamplau, iar vorbele circulau cu repeziciune dintr-o gura intr-alta. A gresit mult in viata ei, a gresit in fata "Domnului", cum spunea ea, si probabil ca a facut mult rau, dar n-am incetat niciodata sa o iubesc, iar ea n-a incetat niciodata sa fie bunica mea. Am iubit-o mereu cu aceeasi intensitate, am respectat-o cand facea si lucruri bune si rele. Spun bune, pentru ca in ultimul ei an de viata s-a cait pentru tot ce a facut. A marturisit ca ii pare rau, ca ar schimba tot daca ar avea macar o sansa, acum la batranete. Poate din cauza asta tinea cu atata indarjire sa nu am regrete si sa merg mereu pe calea cea mai potrivita, poate de asta imi vorbea din ce in ce mai mult de Dumnezeu. Mi-a spus ca, odata cu credinta l-a descoperit si pe El. "Ioana, mi s-a intamplat ceva. Am descoperit ceva, ceva ce nu credeam ca exista, am simtit ceva ce nu am mai intalnit niciodata. Am fost si m-am spovedit. Si am simtit cum sufletul se despinde de trup, am simtit ca ma inalt sus, tot mai sus..." Nu mai exista nici tristete, nici regrete in privirea ei. I-am vazut privirea senina in timp ce imi vorbea, si mi-am dat atunci seama ca nu mai exista nicio povara, si ca oricat ar mai fi avut de trait, pentru ea ar fi fost de ajuns, poate prea mult... Nu a fost mult deloc, dar in tot acel timp am descoperit o noua persoana. Nu stiu daca i s-au iertat pacatele, nu stiu daca preotul caruia i s-a confesat s-a ingrozit sau i-a acceptat greselile si slabiciuniile, dar totul se imparte in doua....binele si raul...iar ea cred ca a reusit macar, sa-si egaleze balanta.
Cat timp a trecut de atunci, de cate ore stau nemiscata in intunericul noptii? Poate au trecut ore, minute, cine stie? Inca sunt stele pe cer... Aud glasurile celor din casa, parintii si fratii. Nu voi putea fi niciodata fiica de imparat. Tata e sofer de profesie, iar mama femeie se serviciu la un institut de cercetare. Amandoi muncesc pentru noi, eu sormea si fratimiu. Ii vad pe toti patru in sufrageria casei noastre. Ana se joaca cu Ionut si amandoi rad zgomotos, mama presupun ca le spune una din povestile minunate, iar tata ii zambeste sorbind-o din ochi. Poate ca aici, in casa lor, chiar sunt imparat si imparateasa, poate ca sunt menita sa mostenesc un regat. Cetatea iubirii!...
Cred in asta, cred cu tarie in noaptea asta si in ceea ce va rasari din intuneric. Poate e mult spus, dar in seara asta o mare taina mi se va revela. Sunt sigura. Incep sa tremur mai tare, de frig, de teama ca oricand ceva sau cineva ar putea sa-mi rapeasca momentul, de emotie, de frica necunoscutului ce se va lasa patruns. Te rog Maria, bunica Elena, te rog noapte, luna, stele, cer, intuneric, oricine si orice ai fi, te rog arata-mi. Doamne, cred....
Un sunet nedeslusit la inceput, un grup de litere, un cuvant. Un cuvant strapunge linistea ulitei, intunericul noptii, inima mea. Un cuvant imi strapunge sufletul. Stefan!


Va urma...

12 sept. 2010

Toate sarutarile pe care nu le-am dat si toate sarutarile pe care nu le-am primit, zambetele care nu ni s-au deschis si atatea timiditati ale iubirilor noastre nu ne-au intarit si nu ne-au pecetluit oare singuratatile? Nu ne-au facut luptatori si exaltati atatea refuzuri ale vietii? Si cand noi insine ne-am refuzat, n-am facut-o cu mandria si speranta altor triumfuri? Care este inceputul singuratatilor noastre, daca nu o iubire care n-a putut sa se reverse si care este hrana acestor singuratati, daca nu atatea iubiri inchise in noi?


 O presimitire de extaz echivaleaza o viata. De cate ori marginile inimii intrec pe ale lumii, de atatea ori intram in moarte de prea multa viata. Cuprinsul inimii, in care rataceste universul. Inima deschisa totului sau despre sfasierile inimii... Si despre sangele inimii care nu pateaza decat cerul....

9 sept. 2010

s-a terminat. m-ai purtat ca si cum as fi luata de o tornada, ridicata metri deasupra pamantului si invartita de zeci, sute de ori, in aer, invartita intre cer si pamant. pacatul e ca m-am lasat dusa, purtata de vantul amagitor. eram ametita, si nu puteam zari nimic. nu mai stiam nimic, ce-i cu mine, unde ma aflu.
din cand in cand, iti vedeam chipul, si asta cand considerai tu. te credeai stapanul lumii...ai putea fi, al meu niciodata. iti zaream chipul si ma inaltam tot mai sus. cred ca ma lovisem la cap, nu era nimic real. sau poate totul a fost un vis....ce bine ar fi.
poate nu ma crezi corenta. in acele vartejuri ametitoare iti vedeam chipul, dar se intampla rar. trebuia sa astept momentul meu, clipele cand erai dispus "sa apari".
m-am saturat. nu faci decat sa dispari si sa te intorci dupa cum ai chef. e un fel de joc asta, si nu stiu exact ce urmaresti, dar se opreste aici. am obosit sa trec de la o stare la alta, in functie de prezenta sau lipsa ta. nu vreau sa mai fiu vulnerabila, nu vreau ca un singur cuvant sa ma intristeze sau sa ma inveseleasca. nu meriti. nu se merita. cred ca asta-i un joc in care te cunosti pe tine, nicidecum pe mine. eu sunt doar jucaria. mingea unui copil rasfatat, mingea unui copil neindemanatic care invata sa dea cu piciorul. cate lovituri crezi ca mai suport? mi-ai spus "ai grija ce-ti doresti", e adevarat nu? plec si nu ma mai uit in urma. nu vreau mai vorbesc, scriu, plang, despre tine, sa ma invart in jurul tau, sau sa-mi amintesc de tine... nu vrea sa-mi dai sperante si apoi sa mi le spulberi, nu veau sa apari iar si sa-mi iei ce mi-a mai ramas.
eu trebuie sa fiu indiferenta. altfel nu mai pot exista. iar tu, tu nu ai niciun drept sa ma zdruncini din temelii, dupa ce am reparat toate instalatiile, si am astupat toate gaurile. nu ai niciun drept! si pentru asta te urasc. incep sa ma intreb, te-am iubit vreodata??

au fost cuvinte, fapte, gesturi....toate le-am iertat. toate se iarta.
dar sunt momente dupa care ai nevoie de o pauza. am obosit.
mi-e frica de tine, dar mai ales de mine. mi-e frica pentru ca nu stiu ce sa fac. mi-e frica ca te voi revedea, curand. si nu vreau.
ce pot sa fac? ce e mai bine? sa continui sa fiu prietena ta buna pe care "nu ai vrut s-o ranesti" sau sa rup totul?
ce prietenie e asta?
niciodata nu ai fost sincer...
oricum indiferenta ramane. cel putin atat cat sa se vada.
o vei vedea!

cuvintele sunt precum frunzele. cele bune sunt verzi, restul se usuca.... toamna asta ma joc cu cuvintele.

6 sept. 2010

Filmul lunii

Am vazut un film superb ieri la cinema... Inception - Inceputul. 2 ore jumatate de spectacol pur - nu mi-am dezlipit ochii de la ecran si nu mult mai aveam pana saream de pe scaun:))....filmul te tine intrun suspans continuu, cu nervii intinsi la maximum incat ma durea capul cand s-a terminat:))). Iar acum ca l-am inteles (pentru ca la inceput eram oarecum debusolata), acum  abia astept sa-l mai vad odata D:))
Intre timp am mai descarcat doua filme realizate de acelasi regizor, Christopher Nolan, si anume, Memento si The prestige....amandoua par interesante....so, can't wait;))


Dom Cobb (Leonardo DiCaprio) este un hoţ priceput, cel mai bun în domeniul periculoasei arte a extracţiei, adică al furtului de informaţii şi secrete preţioase din subconştientul oamenilor în timp ce aceştia visează, când mintea lor este cel mai vulnerabilă.Rara abilitate a lui Cobb i-a conferit un statut de profesionist extrem de căutat, de o valoare inestimabilă în complicata lume a spionajului tehnologic, dar l-a făcut în acelaşi timp să piardă tot ceea ce era mai important pentru el şi l-a transformat într-un fugar internaţional. Acum i se oferă o şansă să recapete tot ceea ce a pierdut: o ultimă misiune i-ar putea reda viaţa de dinainte dacă reuşeşte un lucru imposibil, opusul extracţiei de informaţii: implantarea lor în mintea cuiva. Însă un inamic periculos urmăreşte fiecare mişcare a lui Cobb şi a echipei sale, în scopul de a-i împiedica să-şi ducă la îndeplinire misiunea. Iar Cobb este singurul care ar fi putut anticipa acest lucru.
Complex eşafodaj de relaţii şi detalii, Inception (adică "inserţia" şi nu "începutul", aşa cum a preferat distribuitorul român să traducă titlul) profită de cunoştinţele unei armate de scenografi şi specialişti în efecte speciale, purtându-ne prin întreaga lume şi, când realitatea nu-i mai e de ajuns, creând altele, şi mai spectaculoase.

Obligatoriu de văzut. Inception are toate şansele să fie cel mai bun film american al anului...

 trailer

waiting for "Eat Pray Love", "Going the distance", "Harry Potter and the Deathly Hallows - Part I"...

Cartea amagirilor - E.M. Cioran

Am terminat de citit "Cartea amagirilor" scrisa de Emil Cioran. Am facut comanda acum o saptamana pe net si mi-a venit acasa. Ma uitam pe site-ul unei librarii online si citeam descrierile cartilor. Am ajuns la ea, si din curiozitate, caci nu mai citisem nimic scris de Cioran, am zis s-o cumpar, sa incerc... Pot sa spun ca nu mi-a placut! Si nu pentru ca ar fi fost o scriere banala, lipsita de originalitate sau talent, din contra; nu mi-a placut pentru ca nu pot fi de acord, si drept urmare nu pot intelege. Mi-a luat o saptamana sa citesc cele 200 de pagini. Mi s-a parut obositoare si greu de citit, caci ma chinuiam sa inteleg, si in acelasi timp sa  mai tin pasul cu "povestea". 200 de pagini despre moarte, singuratate, tristete, sinucidere, inutilitate, toate repetate in mod obsedant si obositor. Nu vreau sa critic, sunt convinsa ca nu putini sunt cei pentru care Cioran se afla printre preferati, si cu atat mai mult n-as putea pune la indoiala talentul sau devotamentul unui scriitor pentru oameni si pentru ceea ce le ofera.


Sa va spun cate ceva din ce am citit despre autor...  S-a nascut in Rasinari, o comuna de langa Sibiu, in 1911. Prima sa carte a aparut in Romania in 1934 "Pe culmile disperarii". In 1945 se stabileste definitiv la Paris, iar din acel moment va publica numai in franceza. La batranete, imi permit sa spun,  isi da seama de greseala facuta si se converteste la crestinism. Spune intr-un interviu ca "tocmai acum, la batranete, l-am descoperit de Dumnezeu" si isi regreta intreaga opera... Dar ce mai putea face? Volumele lui erau publicate in mii si mii de exemplare si citite de toate categoriile sociale...nu mai putea distruge nimic, nu mai putea schimba un rand. Nu se mai putea apuca la 70 de ani de scris despre Dumnezeu si iubire. Spunea intr-un interviu, "Apocalipsa dupa Cioran" ca "incetasem sa scriu pentru ca ceva s-a schimbat in mine, nu mai cred in cuvinte...toata viata am negat, si am ajuns la un fel de oboseala pe chestia asta, nu ma mai intereseaza..."

"Admiraţia noastră faţă de Cioran, de neclintit chiar şi atunci când devenim conştienţi de răul pe care ni-l provoacă, necesită ajustări grabnice, înainte ca ea să transforme această magmă clocotitoare într-un colos împietrit, fără suflet. Există asasinat – ne-o spune Cioran însuşi – şi din entuziasm. Denigratorii lui Cioran greşesc de aceea poate mai puţin decât cei care-i ridică statuie din propria lor ignoranţă sau superficialitate. A adera fără condiţii la ideile sale sau a le contesta nu înseamnă însă decât unul şi acelaşi lucru: a nega orice posibilitate de a-l înţelege.
Mii de fire invizibile îl leagă pe Cioran de lumea aceasta, asupra căreia aruncă anateme. Scrisul său mărturisitor este ca o pânză de păianjen ţesută de Cioran – pentru a se captura pe sine; anatemele sunt zbaterile prăzii în faţa inevitabilului sfârşit. Mărturisiri şi anateme, ultima carte a lui Cioran, este repetiţia finală dinaintea vieţii veşnice, aşa cum au fost şi celelalte cărţi ale sale: repetiţii pentru viaţă – dar pentru acea viaţă pe care, din timiditate sau prea multă luciditate, n-a îndrăznit s-o trăiască. Dacă a rămas nemântuit, cel puţin are consolarea de-a-şi fi scris viaţa pe care şi-a dorit-o."
                                                   Alexandru Seres

Voi scrie cateva pasaje care mi-au ramas oarecum in minte, prin aerul lor usor mai "uman".

"Sfintenia este acea stare in care omul continua a trai dupa ce viata s-a retras din el, ca o apa dintr-o mare. Si de aceea, sufletul unui sfant seamana unei mari parasite, in care incape orice."

"Nu trebuie sa ne doara vremelnicia lucrurilor pamantesti sau inexistenta lucrurilor ceresti. Ca totul este supus pieririi, ca toate sunt desarte si trecatoare, ca totul n-are absolut nicio valoare si nicio consistenta; poti avea numai regrete..."

"As vrea sa fiu numai raza si zi, sa ma inalt in ritmuri sonore spre culmi de splendoare si adancimile de intuneric sa nu ma poarte pe aripile unei muzici sumbre. Nu stiu daca lumina se ridica in mine sau eu ma avant in lumina; nu stiu daca sunt lumina sau devin lumina."

3 sept. 2010

leapșa

Leapsa de la Elee . Care suna cam asa. Scrii in 3 fraze ce a insemnat vara asta pentru tine. Apoi mai scrii 3 fraze despre vara trecuta si finalizezi apoteotic, cu ce altceva decat o concluzie, comparativa ori ba, dupa vrute [quote de la ea :P]

So...

Vara asta
S-au intamplat si bune si mai putin bune. M-am indragostit...ooo da, chiar m-am indragostit (din pacate face parte din capitolul "mai putin bune"). Nimeni nu m-a mai facut sa ma simt cum o facea el cand eram impreuna...soooo no regrets! Tot la capitolul "mai putin bune" intra faptul ca am ranit pe cineva care tinea la mine si stiu ca peste un timp voi regreta (nu e prima oara), but that's life:-??....
Asa....parti bune au fost o gramada. Nici n-am simtit cand a trecut vacanta pentru ca n-am avut timp sa ma plictisesc....am fost 3 saptamani la iasi, apoi la mare  inca o saptamana, la munte cateva zile, si in final, in expeditie cu cortul...
Ar mai fi....prieteni, gasca, distractie, nopti albe, "pufuleti" (again:D), am invatat sa beau tequila, am "fugit" de acasa (experienta esuata), am iesit cu baiatul cu care imi doream sa ies inca din timpul scolii [alta experienta esuata:))].....si cred eu, m-am schimbat mult....
This summer i become a super-womam B-)

Vara trecuta
Nu mai tin minte multe de vara trecuta.....Stiu ca am fost la mare cu fetele(4 pupeze>:D<), am fost pentru prima oara intr-o expeditie( si spre uimirea mea am supravietuit:)), ba chiar mi-a si placut)...incerc sa-mi mai amintesc, da nu imi mai vine nimic in minte.....oricum stiu ca s-au intamplat destule si vara trecuta:)))

In concluzie....vara trecuta a fost frumoasa, vara asta a intrecut-o...iar vara viitoare va depasi toate limitele:))).....voi avea 18 ani, masina, pe fat-frumos alaturi (viseaza tu in  continuare=)))....oricum ar fi.....o sa fie din ce in ce mai bine >:D<

Saru'mana pentru leapșă care merge la: halatel sab purpur de miozotis ela trafic de sentimente la bruja

huuugs>:D<

1 sept. 2010

Oare inima sa ma fi dezlegat de pamant? Doamne, m-am prabusit in inima mea!

L-am vazut stand in pragul usii. Picaturi de apa i se scurgeau din parul negru. Ma privea cu ochii mari, ca si cand ar fi incercat sa-si aminteasca cine eram. Chiar asa...cine, ce eram eu pentru el? L-am privit si eu la randu-mi. Nu-l mai vazusem de doi ani, dar nu l-as fi putut uita, nu l-as fi putut uita niciodata... Hotarata sa pun capat momentului jenant dintre noi, i-am zis, "In curand vor incepe sa iasa vecinii, curiosi. Intra sau vei inunda toata scara.". Mi-a zambit, dar nu s-a miscat din loc. "Te vor intreba de unde toata apa asta?!"...iar tu, le vei raspunde "Din parul iubitului meu, din parul iubitului meu curge un rau." Cred ca ma inrosisem toata si i-am zambit stanjenita. Ce tampita, spune ceva, da-i replica aia acida, nu-l lasa sa-si dea seama. "Ai ramas acelasi...acelasi romantic incurabil". Ce tot spui, de ce ii reprosezi asta, asta te-a facut sa te indragostesti de el. Mai stii cum l-ai intalnit.... era printre primele zile de vara. Trebuia sa-ti dai licenta, si hotarata sa inveti, te-ai dus la biblioteca, iar dupa ce ti-ai umplut bratele cu carti ti-ai ales un loc retras si comod. Te-ai asezat, ai deschis una din carti, si dupa primul cuvant, l-ai auzit. Era o voce puternica si blanda in acelasi timp, clara, ce rasuna in toata biblioteca.... apoi in mintea ta, a rasunat toata ziua... Mai stii cum nu puteai uita cuvintele alea...
"Ochiul tau iubit
peste iubirile se va petrece,
abia miscîndu-si focul potolit.
Ma trag din calea clipelor acele,
launtrica-mi pustietate-o ar,
scot împotriva-mi numai vorbe grele
si-ndreptatesc cuvîntul tau amar.
Mi-e data-a despartirii sfîsiere,
de vreme ce iubirea n-o pot cere. "

Shakespeare, stiam. Ce nu stiam atunci, era ca inima incepea sa-mi tresalte. Si inca mai tresalta la fiecare sunet pe care il scoti...
Am uitat de invatat, de examene, am uitat de toate in aceea zi. Mai putin de tine. Cateva versuri imi rasunau in minte si suflet ca un ecou fara sfrasit...
M-am intors cu inima stransa a doua zi, de teama ca nu te voi mai intalni. Dar erai acolo, de data asta singur. Acum ti-am putut zari chipul caci nu mai erai inconjurat de nimeni care sa te asculte. Erai singur, cu o carte in mana. Te-am analizat tot timpul cat am stat acolo, si cred ca trecuse jumatate de zi, dar tu nu ti-ai ridicat privirea din carte. Ma gandeam ca trebuie sa fie foarte interesante acele randuri incat te-au inghitit complet. Am observat ca te-ai ridicat inainte sa-ti termini cartea si m-am hotarat sa iti las un semn. Am asteptat sa pleci, si m-am dus direct la raftul unde o lasasei. Imi amintesc si acum ca am deschis-o cu nerabdare,am rasfoit-o in speranta ca voi gasi ceva ce iti putea apartine...nimic...Am mirosit filele, coperta, crezand ca iti voi identifica mirosul...tot nimic...nu era decat parfumul dintr-o biblioteca, aceeasi mireasma comuna a cartilor vechi ce au trecut prin mii si mii de maini... M-am gandit mult ce sa scriu....voiam sa fie ceva puternic, dar sincer in acelasi timp....voiam sa te impresioneze acele cateva randuri scrise pe prima pagina a unei carti. Ti-am scris din versurile aceluias autor:

"Iubite, ia-mi iubirile, pe toate,
eşti mai bogat de le vei dobîndi?
Iubirea nu mi-o crezi iubire poate,
dar ea a ta este de cînd o ştii.
De dragul meu dacă-mi primeşti iubirea
şi-o cheltui, nu te voi fi blestemat
şi totuşi te blestem, de-i iai sclipirea
fără să ţi-o doreşti cu-adevărat!"
                     Nu e nevoie sa ceri iubirea, ea e deja aici...
                                                     Luisa
Stiam ca nu-ti va fi greu sa ma recunosti si avusesm dreptate. A doua zi erai tot acolo; eu ajunsesem dupa tine. Tin minte ca imi exploda inima de emotie, nici macar corpul nu mi-l mai puteam controla. M-am asezat, aparent linistita, ca de obicei in fotoliul meu retras, si am inceput sa citesc. Ti-am auzit pasii indreptadu-se spre locul in care ma aflam si nu am ridicat privirea pana nu ai ajuns langa mine. Ma priveai cum ma privesti si acum, cu ochii mari, si imi zambeai la fel de timid. Mi-ai spus: "Ma bucur sa te cunosc Luisa, eu sunt Alex". Apoi totul a venit de la sine. Ne-am cunoscut, ne-am indragostit si am trait cele mai frumoase trei luni din viata mea. Nu mai stiam ce e aia gravitatie, nu mai stiam de griji sau probleme, nu mai imi pasa de nimic, in afara de tine... Nu mai stiam de nimeni in afara de tine, si asta pentru ca nu mai aveam nevoie de nimeni. Ne completam perfect, aveam acelasi gusturi, aceleasi pareri, vise, principii, ne faceau placere si iubeam aceleasi lucruri. Totul era perfect... Pana intr-o dimineata cand m-ai sunat sa ne vedem, era ultima zi din vara... Simtisem ceva in vocea ta, dar nu voiam sa ma las cuprinsa de frica.
Nu voi uita niciodata ziua aia. Era inca vara, inca soare, inca era cald....inca... Vedeam toate astea... soarele, cerul senin, lumina blanda, le vedeam, dar mai simteam ceva.... vantul rece de septembrie. Un fior rece imi trecu prin tot corpul. Mi-am incheiat nasturii bluzei si  mi-am strans bratele in jurul corpului sa ma apar de frig. Ca si acum as fi avut acolo ceva ce nu trebuia pierdut, ceva de care trebuia sa am grija, ceva ce vantul mi-ar fi putut rapi. Inca o data avusesem dreptate, inca odata instinctul meu de femeie functionase.
Nu o sa uit niciodata locul ala, pentru ca acolo te-am pierdut pentru totdeauna.
Mi-ai zis: "S-a intamplat ceva cu mine. M-am trezit cu groaza ca asta a fost tot. Asta a fost povestea noastra si s-a treminat, iar eu nu mai pot face nimic. De maine e toamna. Toamna toate mor, se usuca, se scutura, iar vantul le poarta departe... Te rog, te rog, nu vreau sa se intample la fel si cu noi, nu vreau sa se usuce iubirea noastra... trebuie sa o pastram vie. Stii ca odata cu vara toate trec?..."
"Dar iubirea..."
"Sa nu uiti asta, sa nu uiti ca eu am sa te iubesc indiferent de va fi iarna, vara, primavara... De maine e toamna..."
Si ai plecat. Te-am pierdut timp de doi ani, dar oare acum, te-am regasit?... Toate astea mi-au trecut prin minte intr-o clipa. Inca mai esti aici, si inca imi mai zambesti. Apa iti curge siroaie pe fata, si daca n-as auzi ploaia pe acoperis, as putea crede ca plangi in hohote. Doamne cat mi-ai lipsit! Ti-as sari in brate, ti-as saruta gura si mainile de o mie de ori, te-as strange la piept si nu ti-as mai da drumul niciodata. Te-as primi aici daca nu mi-ar fi frica de pustiul ce vei lasa in urma. Te-as iubi din nou, te-as iubi cum nu am mai facut-o niciodata, te-as iubi cum am mai facut-o de atatea ori...te-as iubi, dar azi e toamna....
M-a prins de mana sau visez?? Nu, cunosc textura pielii, degetele, palma, mana....recunosc tot!...
"Asculta-ma. Astazi e prima zi din..."
"Da stiu, a inceput toamna..."
"Nu, ai rabdare. Am fost un prost. Mi-a fost frica, ca n-ai sa ma mai iubesti, ca n-am sa te mai pot iubi. Am crezut ca s-a schimbat ceva..."
"Nimic...totul a ramas la fel..."
"Asculta-ma.Azi e prima zi de toamna si am venit sa-ti spun ca te iubesc. Stii ca te iubesc, nu?  Te iubesc indiferent de e iarna, vara, primavara, sau toamna..."
 L-am tras de mana inauntru. L-am primit dincolo de usa sufletului meu, unde totul ramasese neschimbat.