Sunt vinovată numai pentru ceea ce n-am făcut…

31 dec. 2010

Cheers!

La multi ani!!! Sa fiti iubiti si fericiti!!!
Nu uitati sa va puneti dorinta si sa va pupati sub vasc.
Huuuug >:D< >:D<

27 dec. 2010

Era puternic, si la umbra lui am murit de dragoste


A fost odata...o noapte. Si in acea noapte focul aproape atingea cerul, odata cu dorintele mele. In acea noapte cuvintele-i zburau direct spre inima padurii, si se intorceau ecou, in inima mea.
De obicei amintirile palesc, mai ales cele dragi. Dar aici e totul limpede - stam fata in fata si ne privim prin lumina portocalie a focului.

E ajunul Craciunului, si azi l-am reintalnit pe M. Am zambit toata ziua. Acum e aproape dimineata. Inchid ochii si ma intorc la marginea padurii, in jurul unui foc mic. Numai chipuri familiare. Uite-o pe V, pe R, pe A care canta ceva la chitara. Si C impreuna cu S. Sunt toti acolo. Am vrut sa ii cunoasteti, chiar daca au fost doar trecatori. Pentru ca in acea noapte eram doar eu si M.
Sta in fata mea, pe un bustean, si imi zambeste strengar, cum numai el stie. Daca ii privesc buzele imi dau seama ca spune ceva. Probabil ca sa isi spune povestea. Iata ce nu voi putea uita niciodata:

"Stiu ca e randul meu acum, si stiu ca v-am obisnuit cu toate aventurile si incercarile mele, dar in seara asta va fi putin diferit. In seara asta va voi vorbi despre dragoste, pentru ca asa simt. Pentru ca povestea asta mi s-a intepenit in gat, si nu ma lasa sa respir."
Si cred ca era cu adevarat sincer...imi amintesc ca, in timp ce spunea toate astea, aproape gafuia.
"Vi sa intamplat sa iubiti pe cineva cu o dragoste veche de cand Pamantul, cu o iubire care n-are nici inceput nici sfarsit?"
Am inganat un "Da", dar toti erau concentrati asupra lui M, asa ca am rasuflat usurata cand mi-am dat seama ca nu ma auzise nimeni. Sau aproape nimeni, caci dupa felul in care a tresarit, am avut impresia ca M mi-a deslusit raspunsul.

M-am trezit vorbind singura in intuneric, in camera mea, in prima dimineata de Craciun, m-am trezit vorbind cu M. "Da, am iubit si eu ca tine, neconditionat, dar irevocabil. Si a fost o dragoste simpla, chiar daca au existat atatea diferente intre noi, chiar daca era imposibil." Nu sunt o visatoare, si asta a fost singura data cand m-am lasat purtata de imaginatie, cand mi-am permis sa ma gandesc la M. Si stiu ca mai e putin pana se lumineaza...

Inchid iar ochii, si imi continui povestea...

"Mi s-a intamplat sa iubesc un suflet clar si limpede ca apa raului ce trece prin padurea asta. Si cum paraul taie padurea in doua, asa imi spinteca ea sufletul, si ii auziti mereu murmurul - cum ati inceput sa traiti cu prezenta lui, va culcati si va treziti cu el - asa o simt eu pe ea...constant, neintrerupt, obsesiv."
Desi va spuneam ca erau multe deosebiri intre noi, pentru el n-au existat niciodata. N-a contat nici macar faptul ca era cu 10 ani mai mare... Niciodata nu m-a privit cu superioritate, niciodata nu mi-a dat impresia ca el ar fi trait mai mult, sau ar avea mai multa experienta, desi era adevarat...

Cred ca asta m-a fermecat, puterea lui. Cand eram cu el uitam tot, de lume, de ani, uitam chiar si de noi. Rataceam impreuna ore intregi, sau erau zile cand pur si simplu ne asezam jos si ne ascultam. Gaseam cate o portiune cu muschi verde si moale, si ne asezam acolo, cu picioarele incrucisate, unul in fata altuia. Si ne spuneam multe, fara sa articulam un cuvant macar.
Si cred ca odata am facut dragoste in padure...
Nu ma intelegeti gresit, nu au existat mai mult de cateva atingeri cu M. Dar m-a invatat ca exista multe moduri de a iubi pe cineva.
Da, imi amintesc cum stateam in genunchi pe muschiul crud. "Vrei sa faci dragoste cu mine?", mi-a spus. Incremenisem. Dar a inceput sa ma priveasca, si l-am simtit. L-am simtit cum ma dezbraca, cum ma intinde pe jos, cum ma patrunde acolo. L-am simtit in mine, si in loc de un suflet, cred aveam doua...

Dar revenind in acea noapte...
"Ca sa ma intelegeti, va voi spune totusi, ca am iubit o copila. Si avea cei mai frumosi ochi pe care mi-a fost dat sa-i intalnesc vreodata. Si de-ati putea sa vedeti vreodata ce-am vazut eu..."

Liniste.

"Destinul nostru nu se implineste aici pe pamant. Noi ne-am cunoscut numai in dragoste. Dragostea e raiul nostru, dragostea fara fruct..."
Nu ma mai puteam stapani, asa ca mi-am lasat lacrimile sa curga in voie. Si il priveam in continuare fara sa clipesc.
"Nunta in cer", am spus, si M a inclinat aprobativ capul. Apoi s-a lasat linistea, si pret de cateva minute, nimeni n-a scos un sunet. Cred ca stiau toti de rolul meu in povestea lui M, dar nimeni n-a spus nimic, nimeni nu ne-a intrebat nimic. Nici macar nu ne priveau, si fiecare uitandu-se in alta directie, pesemne ca se gandea la propria sa iubire imposibila. Singurii care se priveau eram eu si M. Si nu voi pierde niciodata imaginea lui, cu ochii fixati asupra mea, lucind in noapte.

Poate tot ce regret din acea vara e despartirea mea de M. Nu ma mai puteam apropia de el, nu mai puteam vorbi. Si imi lipsea mult. Tin minte ca, intr-o dimineata, m-am dus la el, hotarata sa il impac. Statea undeva in iarba, si cioplea o bucata de lemn cu un cutitas. Nu m-a asteptat, iar pana sa-l ajung era deja in picioare. Tipa, si dadea nervos din maini, de parca ar fi vrut sa despice aerul.
Am incercat sa ma apropii, sa-i prind mainile, sa-l prind in brate, dar a inceput sa-mi zbiere in fata si sa bata cu picioarele in pamant. Imi amintesc exact ce spunea: "Lasa-ma, pleaca! Am zis sa pleci! Pleaca si nu ma atinge, ca nu mai raspund."
In acea noapte l-am auzit vorbind cu V. "Sunt nebun, sunt bolnav, am innebunit. Nu pot s-o mai vad, nu pot sa-i mai aud glasul. Ma nelinisteste simplul gand ca e prin preajma. Nu vreau sa o stiu aproape, cred ca as muri daca m-ar privi in felul ala... cred ca am muri amandoi. Am promis ca nu voi mai repeta asa ceva, nu voi mai spune nimanui, nici macar ei, dar mi-ar place sa facem dragoste... Si ar fi o erezie, pentru ca eu am un demon in mine. Daca ma atinge, nu-l mai pot stapani..."
Cred ca era intradevar bolnav. Il vedeam din ce in ce mai nenorocit, mai sleit de puteri. Asa ca tot in acea noapte, mi-am facut bagajul si am plecat fara sa-mi iau ramas bun de la nimeni, am fugit cum s-ar spune... Asta regret. Poate ca ar fi trebuit sa lupt macar pentru prietenia noastra, sau poate ar fi trebuit sa cedez demonului. Poate ca a fost iubire, sau poate doar o patima oarba...
De ce l-am iubit eu pe M, de ce il iubesc?... m-am intrebat mereu. Si cu cat trecea timpul, cu atat eram mai departe de adevar. Dar un gand venit nu stiu de unde m-a linistit. Suna cam asa : Poate ca nu l-am iubit niciodata. Poate ca am fost doar indragostita de imaginea lui, pentru ca se potrivea imaginii pe care o atribuiam barbatului perfect, daca pot spune asa, desi nu exista perfectiune... Barbatul perfect pentru mine... Fiindca priveam prin M si il vedeam pe EL.
Oare?...

In orice caz, ieri mi s-au sters toate regretele. L-am intalnit intamplator pe M si nici n-am apucat sa ne spunem prea multe. Mi-a luat mainile si mi le-a sarutat, zicandu-mi "Iti doresc un Craciun fericit, fetito!", si a fugit, el de data asta. I-am strigat si eu din urma, "Fericire, M". Nu sunt singura, dar am mai auzit ceva, sau poate doar mi s-a parut...
Noi ne iubim fetito!

20 dec. 2010

Adevarul despre frumusetea unei femei e mereu in ochii celui care o iubeste

Stau si ma gandesc... te poti afla in Paradis si in Infern in acelasi timp?
Afara ploua, iar Radu e langa mine. Isi tine capul pe sanii meu, iar eu ma joc cu degetele prin parul lui. Din cand in cand, ca sa-i obtin atentia, il mai trag de cateva fire. Tresare, si ma saruta. Nu stiu cum se face, ca Radu ma viziteaza doar cand ploua afara, insa azi e absent...
Slava Domnului ca s-a anuntat o toamna lunga si ploioasa.
L-am cunoscut pe Radu in vara. Dar nu, va las sa va imaginati ce veti dori...
Va voi spune, in schimb, ca e iubitul meu - cu 17 ani mai tanar decat mine. Nu ca m-as mandri cu asta, dar nici nu am de ce sa ma simt prost. E doar una din (putinele) diferente intre noi. E viata noastra.
Stiti ce-mi spunea? O femeie care isi ia un amant mai tanar decat ea, cum suntem noi de exemplu, o astfel de femeie trebuie sa fie puternica. Da, totul e frumos. Ne indragostim, ne izolam aici, in camaruta asta, ne consumam iubirile, dar lumea nu se opreste. Viata isi urmeaza cursul - cu aceeasi oameni, buni sau rai, cu aceleasi prejudecati. Odata ce pasim afara, tu vei fi cea aratata cu degetul. Catre tine se vor uita toti piezis, poate mirati, cu ostilitate, sau poate cu admiratie cine stie?...
M-am intrebat multa vreme ce admira Radu la mine, catre ce se simte atras?.... Sunt constienta de frumusetea mea, care nu e tocmai rupta din basme. Ba chiar as putea spune ca - la o prima privire - sunt o fiinta destul de comuna.
Tot el imi spunea: Combinatia asta de 4 si 0 e preferata mea. Numarul 40 e combinatia magica a oricarei femei, in floarea-varstei, cum s-ar spune. Nici tanara, nici batrana, candida, dar cu un munte de experienta in spate, stie mereu ce-si doreste barbatul de langa ea, stie cum sa se faca adorata. Eu pe tine te ador.
Mereu mi-am intrebat prietenele, de aceeasi varsta cu mine, daca sunt fericite. Si am primit aceleasi raspunsuri: Poftim? La ce te referi? Adica? Poate... Nu stiu ce sa-ti raspund... Am inteles cum stau lucrurile, pe ele nu le voi putea intelege niciodata. Au un sot alaturi, au un copil, sau poate doi, trei, au o casa, o slujba, o viata normala - daca ar fi sa respectam tiparele - si se simt nefericite.. De ce? Nu stiu...  
Radu e fericirea mea!! Imi afund nasul in parul ciufulit  al iubitului meu, si ascult ploaia pe acoperis. Daca m-ar intreba cineva cum ma simt, i-as raspunde fara sa stau pe ganduri: Fericita! E o stare de sine....

Radu i-a spus" Simt o lume deasupra mea, Ioana. As vrea sa ajung odata atat de ferm si inumam ca s-o pot prinde intreaga, magnnifica si eterna cum e..."

In camera e o lumina obscura. Undeva, jos, in coltul opus al camerei, veioza imprastie o lumina galbuie, difuza. Daca misc putin capul, pot atinge cu nasul sfarcul iubitei mele. Mana imi aluneca involuntar, si incep sa desenez cercuri in jurul sanului drept. Iubita mea are 40 de ani, si cei mai frumosi sani, asa imperfecti cum sunt. De ce la voi, femeile, dreptul e mai mare?
Ioana e genul de femeie cu forme foarte bine pronuntate, forme peste care, anii s-au depus intr-o pojghita subtire, aproape invizibila. Majoritatea barbatilor o desconsidera, crezand ca rapeste frumusetea iubitelor lor. Si nu mai pot vedea dincolo de ea, nu-si mai pot privi femeile. La inceput, cand totul straluceste sunt atat de innebuniti, incat si-ar imprima imaginea asta perfecta - pe retina - daca ar putea.
Dar cu totii stim ca exteriorul e sortit trecerii. Am citit pe undeva, ca iubim cu adevarat o femeie, doar atunci cand nu gasim niciun motiv pentru a o iubi. Asa e dragostea mea pentru Ioana. O privesc pe femeia de langa mine, ii simt dragostea, ii stiu calitatile si defectele, ii privesc cu admiratie toate imprefectiunile, ii iubesc corpul, ii iubesc fiinta, o iubesc pe ea. Si daca m-ar intreba cineva acum, cat va dura dragostea mea, i-as raspunde fara sa stau pe ganduri: O viata!

Neliniste metefizica e sa privesti o femeie in ochii mari...sa simti ca lumea e fara margini, ca suntem atat de mici, ca frumusetea are pete si e trecatoare, ca nu putem sti niciodata adevarul...

19 dec. 2010

Monstrul din Loch Ness


 Ne prindeam mainile, iar picioarele incepeau sa ne alunece pe gheata lucioasa, invartindu-ne in cerc minute in sir. Cred ca era singurul lucru care ne placea amandurora, si care il faceam impreuna...
Un simplu joc al copilariei, devenit cu timpul un ritual. O descatusare de trairi, o eliberare a vietii.
Lacul nostru l-am numit Loch, adica, simplu - lac - in scotiana. Lipsea Ness. Imi amintesc atunci cand ne-am cunoscut. Desi iarna abia incepuse, era un ger cumplit, si totul in jur incremenise in gheata. M-ai tras de mana spre mijlocul lacului. Ce faci? - te-am intrebat. Nu-ti fie teama, nu exista niciun monstru aici, e doar Loch, locul nostru. 
Habar n-aveai, nu ai vrut sa vezi nimic. Nu ma vedeai decat pe mine. M-ai tras de mana, zicandu-mi. Sa ne jucam putin de-a viata. Ne incrucisam bratele, si ne prindem unul de celalalt. Uneori mai strans, uneori mai slab. Eu te voi apuca strans. Sa nu-mi dai drumul. Apoi incepem sa ne invartim pe loc, in cerc. La inceput usor, apoi odata ce ne obisnuim, vom capata experienta si ne vom invarti din ce in ce mai tare. Nu vom mai vedea nimic din ce ne inconjoara - decat unul pe celalalt. Priveste bine in jur, lacul, padurea, fulgii de nea, totul va dispare, si nu vom ramane decat tu si eu. Sa ne privim in ochi.
Habar n-ai avut!! Monstrii am fost noi, monstri am devenit....
Am inceput sa ne invartim... Aveai dreptate. Tot ce vedeam erai TU. Nu stiu cat timp trecuse cand te-am auzit strigandu-mi - Esti frumoasa!. Ti-am strigat si eu ceva - Vreau sa fiu iubita ta....si asa am inceput sa ne strigam, ca doi nebuni, lucruri frumoase, unul altuia, cuvinte frumoase despre celalalt...
Nu ne auzea nimeni.... Defapt ce zic.... era lumea! Copacii, dealurile, pasarile, fulgii de nea, cerul, ne auzea o lume intreaga!
Ierni la rand lumea a auzit cuvinte frumoase despre iubirea noastra.
Dar la un moment dat, monstrul a iesit la suprafata. Monstrul ala care traia in mijlocul lacului nostru, in sufletul nostru chiar. Nu stiu daca a fost de la inceput acolo, poate n-am vrut sa-l vedem....Nu stiu cand si de ce s-a nascut...
Intr-o iarna, deodata, am inceput sa strigam lucruri urate. Nici nu-mi amintesc exact care din noi a fost primul, dar nici nu mai conteaza, oricum devenisem una si aceeasi fiinta. Am inceput sa ne strigam in fata defectele, si supararile, si neajunsurile. Sa zbieram, defapt.
In ce piesa ieftina am jucat? Ce spectacol grotesc am infatisat? Lumea era ingrozita, dar nu ne pasa decat de neplacerile noastre, de propriile nemultumiri, fiecare cu ale lui...
Eram intradevar nebuni... Cred ca am fost de douazeci de ori la Loch, in acea iarna, desi ne despartea o distanta considerabila de el.
Ceea ce inainte era un moment special, o placere a sufletelor, devenise acum un viciu, iar noi eram dependentii.
Uneori nu ne vorbeam tot drumul, alteori nu ne vorbeam cate o zi intreaga. Ca sa ajungem la Loch si sa incepem sa improscam cu noroi, unul in celalalt, sa ne murdarim inimile.
Eram doi copii... si jucam un joc periculos. Pana cand, intr-o zi...
Nu stiu ce mi-ar placea sa-mi amintesc.

...cand, lumea n-a mai suportat povara. Pana cand, intr-o zi, gheata s-a rupt sub noi, si te-am pierdut in Loch pentru totdeauna...

...cand, noi n-am mai putut suporta povara si am pus capat tuturor grozaviilor....

Nu stiu, nu stiu......