Sunt vinovată numai pentru ceea ce n-am făcut…

2 iul. 2011

Baby, viata-i frumoasa

Era o noapte racoroasa de vara. Toma isi stinse ingandurat tigara. Nu isi mai vazuse fratele de 5 ani. Stăteau de mai bine de 3 ore in jurul acelei mese rotunde, iar in pachet nu mai rămăsese decat o tigara. Desi geamul era deschis, in camera domnea un fum gros. Serban nu suporta tigarile, dar se pare ca nimic nu il deranja acum. Era entuziasmat, iar destainuirile ii erau insotite de gesturi largi si repezi. Toma in schimb se simtea obosit si nelinistit. Stia ca nu mai poate evita subiectul, stia ca va trebui sa-i spuna. Dar pentru asta avea nevoie de inca un pachet cu tigari. Isi aprinse si ultima tigara si aruncă pachetul pe masa. Aproape ca nu-si mai gasea locul, si  incepu sa se plimbe prin camera.
- Frate, ma asculti?! La ce te gandesti, esti departe.
- S-a terminat... trebuie sa plec.
- Cum asa? Gata daca te-am plictisit, nu mai zic nimic. Sunt curios sa aflu ce ai facut tu in tot acest timp. Nu poti pleca asa? Azi ne-am intalnit aici, din intamplare...
- Nu, nu. Ma intorc. S-au terminat tigarile. Ma duc, e un chiosc jos, la colt, ma intorc repede...
Iesi din camera fara sa mai astepte raspuns. Inchise cu repeziciune usa de la intrare, si rasuflă usurat. Aerul rece de afara il dezmetici. Nu putea sa zaboveasca mult, si incepu sa se plimbe spre capatul strazii cu mainile in buzunar, incercand sa gaseasca o solutie. Isi cumparase tigarile, si facu stanga-mprejur spre casa. "Poate a aflat, poate stie deja, dar nu poate vorbi despre asta, poate nu vrea sa-si aminteasca. E si normal, pe el l-a iubit cel mai mult dintre toti. Trebuie sa deschid eu subiectul, trebuie sa existe o cale pentru neintelegerea asta. La urma urmei tine de datoria mea. Eu am fost langa el in toti anii astia, desi nu eram la fel de important..."
Ajungand in fata casei, se aseză in iarba inalta, incercand sa-si limpezeasca mintea. Gandurile ii fură intrerupte de glasul unei cucuvele. "La naiba pasare, mi-ai mancat viata!" Lua o piatra de jos, si ridică mana deasupra capului, pregatit sa o arunce. Ridicand insa ochii spre copacul din care auzise pasarea, brusc isi daduse seama de ceva, gasise solutia. "Teii, au inflorit teii... Cum de nu m-am gandit pana acum..." Se ridicase mult mai usor, ca si cum o mare povara i s-ar fi luat de pe umeri.
In camera fumul inca era vizibil. Serban il astepta, privind adanc prin fereastra deschisa, ca si cum ar fi incercat sa desluseasca ceva in intunericul noptii.
- Credeam ca nu te mai intorci. Am facut 2 cafele. Ai gasit tigari? As vrea si eu una.
Toma ramase perplex, si oarecum indoielnic, dar ii intinse pachetul fara ezitare. Cei doi se asezaseră iar in jurul mesei, inhaland fumul cu pofta si sorbind din cafeaua rece deja.
- Va trebui sa ne obisnuim cu asta, sa ne obisnuim cu multe....
- Ai dreptate, s-au schimbat multe. Voiam sa iti povestesc si eu ceva. Sa nu ma intrerupi te rog. E o poveste interesanta, ai sa vezi.
E despre un barbat care toata viata a iubit o singura femeie. E o poveste adevarata, sa stii. Totul a inceput in urma cu 43 de ani, cand s-au cunoscut aici, unde ne aflam noi acum. S-au cunoscut intr-un parc. Stii, parcul ala plin cu tei. Da, acolo s-au cunoscut. Si numele femeii era Iunia. El a iubit-o mult, si ea la randul ei, dar dragostea lor a fost scurta, deoarece Iunia a murit tanara. Era o femeie frumoasa, dar avea altceva, cred ca era foarte inteligenta... Avea ca un al 6-lea simt. Ii placea mult viata, si gasea frumusete in cele mai marunte lucruri, dar era obsedata de un singur lucru: stia ca va muri. Nu, nu zambi ironic. Iunia stia ca va muri tanara, omorata de o boala incurabila pe vremea aia, de cancer. Si nu se inselase... Nu stiu cum a reusit el sa treaca mai departe, dar stiu ca intr-un final a inteles tot...

Aseara am visat-o pe Iunia. M-am desteptat ca si cum ceva nou s-ar fi trezit in mine. Poate va veti intreba: "Ce se mai poate trezi intr-un mosneag de 63 de ani?". Multe domnilor, multe. O viata de om.

6:30 Au trecut ani buni de cand nu am mai prins soarele rasarind. Iar pentru Iunia acesta era momentul preferat din zi, cum am putut uita asta. Doar i-am promis... Dar nu e timp de regrete, stiu exact unde trebuie sa ajung azi. Momentan o sa alung putin timpul, o sa ma prind de balustrada rece a balconului si o sa privesc soarele. Ce minunatie!
Dar uite ca timpul nu iarta domnilor, si mai am fix o ora daca vreau sa ajung unde mi-am propus, o ora inante sa vina Marta, si sa ma impiedice. Marta e femeia care face toata treaba in locul meu, si totodata cea mai buna prietena, bine, daca nu luam in considerare faptul ca e singura prezenta feminina din viata mea. In fiecare dimineata la 8:00 o aud cum deschide usa, isi lasa haina in cuier, si se duce direct la bucatarie sa-mi pregateasca cafeaua. Cea mai buna cafea din lume, pe care mi-o aduce direct la pat.
Asa ca trebuie sa pregatesc un plan de evadare inainte ca ea sa apuce macar sa intre pe strada unde locuiesc.
Nu stiam ca arat mai tanar asa, proaspat ras. Acum nu trebuie decat sa gasesc costumul ala bun al meu, doar azi e cea mai speciala ocazie din restul vietii mele. Azi imi revad iubita.
Cred ca m-am descurcat bine. Nici nu ma mai chinui sa caut cheile, la dracu cu tot, sa ia ce vor.
De cand a prins lumea atata insufletire, de unde zarva de pe strazile astea. Sper doar sa nu ma intalnesc cu nimeni, nu de alta, dar nu as vrea sa mai zabovesc niciun minut, sau Doamne fereste, sa ma retina ceva din drumul meu.
E ciudat, chiar si picioarele ma ajuta azi. Stiu ca sunt din ce in ce mai aproape, in special dupa parfumul asta nebun al teilor. Nu stiu ce a iubit mai mult Iunia, teii sau pe mine?... Doamne ce binecuvantare, ce nebunie!
Acum 43 de ani, sub teiul asta, pe banca asta te-am intalnit pe tine. Si te-am iubit ca un nebun, si te iubesc mai mult acum, si asta e tot ce conteaza. Stiu ca esti aici, si in curand vom fi impreuna. De asta am venit azi aici. Tu stii iubito cat m-am temut de locul asta, tu stii ca nu am mai trecut niciodata pe aici. Te-am visat aseara, am visat ca stateam amandoi pe banca asta galbena, eu rezemat pe umarul tau, iar tu jucandu-te in parul meu, asa cum iti placea. Asa ca o sa ma asez iubito, aici, si o sa astept...



Afara zorii zilei se iveau ca intotdeauna, in acelasi ritual de cand lumea, fara ezitare. Toma rasufla greu si se rezemă de canapeaua scorojita. Privirea ii alunecă catre peretele din fata patat de raze rosiatice.  "E bine acum, o sa fie totul bine. Cred ca si-a dat seama, e mai bine asa..."
-Dar nu, nu inteleg. Ce e cu povestea asta? Cine e omul asta?
- Serban...
- Nu, nu, serios ca nu inteleg. Cine ar putea iubi toata viata aceeasi femeie. Aceeasi femeie moarta. Poate ca e adevarat, poate e o poveste frumoasa, dar eu vreau sa aud de tine, de voi. De tata, de bunicul...
- Serban, s-au schimbat multe, si va trebui sa ne obisnuim cu asta. Intelege, e o poveste reala, Marta mi-a spus-o. Nu stiam, nu stiam de Iunia, de dragostea asta a lui. Credeam ca a iubit-o pe bunica, pe Adriana, dar nu aveam de unde sa stiu...

18 apr. 2011

6 mar. 2011

"Toti suntem nemuritori, dar trebuie sa murim intai"

BARBATII  au fost marea mea slabiciune. Sunt femei care iubesc parfumuri, pantofi, posete - in fine - tot ce tine de mod si bun gust. Si sunt femei care iubesc barbatii. Printre ele ma regasesc eu, iar asta ma transforma intr-o privilegiata. Unde poti intalni o frumusete mai mare, decat in trupul implinit al unui barbat? Si unde poti simti cel mai dumnezeiesc parfum, daca nu pe propria-i piele?

Am iubit multi barbati, deci nu am fost niciodata pentru unul singur. Dar m-am daruit lor. M-am daruit completa, in intregime, le-am dedicat ore, zile, saptamani, luni, ani din viata mea. Pentru fiecare in parte, am rupt cate o parte din mine.
Pe toti i-am iubit, Dumnezeu stie cat i-am iubit...

De aici, din camera mea, pot zari o bucatica de cer prin fereastra murdara. E la fel de albastru ca ieri, la fel de albastru cum va fi maine. Lumea nu sta in loc. Nu se vor opri clipele, nu vor ramane undeva suspendate in aer pentru mine. Si totusi, daca inchid ochii, le pot face sa stea pe loc. Poate ca e adevarat, la batranete te poti juca cu trecutul. Da, cred ca e adevarat....Cred ca avea dreptate.... 
" O singura data i se da omului sansa de a incremeni timpul, de a-l face sa stea pe loc efectiv, intorcand filmul vietii. Si atunci vom sti ca moartea e aproape...."

Ii simt mana lui Paul in mana mea. Ma priveste sfios, iar eu ii raspund cu aceeasi teama. Amandoi avem 14 ani. Ce varsta frumoasa, ce amintiri frumoase. Primul barbat pe care l-am atins, si care m-a atins, in felul acela - a fost Paul. Sunt imbracata cu o rochie violet cu floricele albe, pe care am primit-o de ziua mea. Era una din preferatele mele, iar in acea zi de vara, o imbracasem special pentru Paul. Stam cu umerii lipiti, in iarba inalta, si privim lacul. Imi amintesc ca soarele tocmai apunea, iar lumina aceea blanda, calduta, ii incadra perfect chipul iubitul meu. Stateam unul langa celalalt, si il puteam zari, cu coada ochiului, tremurand. Cred ca si el facea acelasi lucru... Era o liniste neclintita, si eram sigura ca urma sa ma sarute. Dar Paul, care era la fel de hipnotizat ca si mine, care stia cam cat stiam si eu despre dragoste, Paul, a facut altceva. Mi-a tras maneca rochiei in jos, si incet, si-a lipit buzele de umarul meu.
Cred ca a fost cel mai sincer moment din viata mea...

Radu a fost primul barbat care m-a iubit. Cu Radu am facut sex pentru prima data. Bine, as putea spune dragoste, desi totuna e. Nu-mi mai aduc aminte locul, atat de pierduti eram. Stiu doar ca nimerisem in mijocul paradisului, si al infernului, in acelasi timp, caci Radu avea o sotie acasa. Dar nu asta e important. Nu vreau sa-mi amintesc pacatele si greselile fiintei mele.Nu vreau sa regret nimic. Iar pentru asta e suficient doar sa stau departe de unele lucruri...
 Se misca inainte si inapoi in mine, si nu mai stiu, care sunt eu si care e el...

Stefan mi-a aratat ca exista o gama intreaga de placeri. Cu Stefan am invatat ca poti face sex, fara sa faci defapt, cred ca ma intelegeti... Vedeti voi, sa nu ma judecati. Probabil ca asta ganditi acum. "Ia fiti atenti la babataia asta...90 si ceva de ani...inca se mai gandeste la sex". E adevarat ca sunt batrana. Dar ce inseamna timpul si ce e trecerea lui? O clipa imi pare acum propria-mi viata. Si as da-o intreaga, pentru un barbat. Acum as oferi-o oricui pentru o partida de amor. "Poftiti, luati-o, faceti ce vreti cu ea, de ve-ti sufla viata peste trupul asta neajutorat. Caci sufletul e la fel de tanar ca in prima zi."
Intelegeti acum cat de tare iubesc barbatii??...

Nu mai stiu exact cum sa ii numesc, nu-mi mai amintesc nimic despre ei. Imi revin doar momentele in care mi-au fost alaturi. Ei langa mine, asta imi amintesc. Clipe fugare, estompate, voalate. Mangaieri - maini alunecand pe corpul meu, cerand ceea ce are nevoie, placeri, dorinte, orgasm. Brate lungi si vanjoase inconjurandu-ma, maini mari dar delicate ca ale unei femei, jucandu-se prin parul meu. Buzele lui in jurul sfarcului meu, mana care imi framanta infometata sanul, picioare care se incolacesc. Trupul meu dizolvat in trupurile lor, de fiecare data cu aceeasi intensitate. Dumnezeu.

Deschid ochii. Timpul incepe sa se miste din nou. Nu mai simt nimic, nu mai vreau nimic, eu am ramas undeva acolo... Un singur gand ma framanta... Daca Toma a fost barbatul vietii mele, de ce.... de ce nu am ramas... Uite ca inca imi mai simt lacrimile... Ridic o mana tremurnda spre obraz. E stravezie. Ma sperii, si o retrag iar spre marginea patului. Poate ca aici se sfarseste dragostea, cand termini sa-l cunosti pe cel de langa tine, cand nu te mai surprinde nimic. Si totusi era barbatul vietii mele.
Inchid iar ochii, defintiv de data asta, si simt cum, incet-incet, sufletul mi se scurge prin carne...

6 feb. 2011

Intoarcerea din rai

Se imbraca fumand si fumul il inghite acru, usturator, de data aceasta. O prea mica neplacere, desigur, dar care ii face bine, caci ii completeaza deplin toropeala. Priveste la rastimpuri trupul de alaturi; parca l-ar ispiti din nou asa cum vede centura si bucata goala din coapse. Dar se apleaca sa-si incalte pantofii; e mai bine, e mult mai bine sa nu mai intarzii. S-au dus de mult zilele de nebunie cand ne dezbracam de trei patru ori inainte de a pleca, si ne opream cateodata in usa. Cum o prindeam cu mana pe clanta, sarutandu-ma, si o dezbracam acolo, lipita de zid, si o purtam indarat spre pat. O iubeam mai putin atunci, mult mai putin. 

Este un trecut pe care nu-l poate suporta; a fost prea fericit atunci, prea incostient; o iubea putin pe Una, iubea mai mult iubirea, pe care o asteptase atatia ani, alaturi de alte femei. Acum e altfel; acum o iubeste pe ea, individualizata, desprinsa din prezent, departata de ceilalti oameni, izolata ca intr-o cusca in pasiunea si chinul lui. Altfel de dragoste, inutila si blestemata, si il apasa, si il oboseste, il suceste. 


Daca n-as iubi-o atat, daca nu mi-ar fi teama ca nu are sa ma inteleaga, i-as vorbi. O mana pe umar, cu cealalta prinzandu-i mana ei, privind-o in ochi, cald, senin, prieteneste. Una scumpa, hai sa incheiem frumos dragostea noastra; sa-ti spun ca te-am inselat, si nu te-am inselat din intamplare, dintr-un capriciu, ci pentru ca iubesc cu adevarat alta femeie, o iubesc tot atat de mult ca si pe tine, dar altfel. Una, altfel. Nu e asa ca n-ai sa suferi? Daca am sa-ti vad o singura lacrima, n-am sa pot face niciun pas spre usa, n-am sa te pot lasa. 


Una scumpa, tu nu simti ceva nemaiintalnit si nemaiintamplat, ceva nou intre noi? Asa e iubirea, spune? Haide sa lamurim amandoi ce se intampla cu noi, Una. Numai tu ma poti ajuta aici. Parca imi putrezeste ceva dupa ce plec de la tine. Te iubesc urat, fara indoiala ca dragostea aceasta urata a mea ma imbolnaveste. Nu se poate s-o lasam asa, s-o astupam cu cenusa. De ce te insel, daca te iubesc? De ce n-am curajul sa-ti spun ca te insel? Mi-e teama de suferinta ta, Una, si de acum incepe descompunerea. N-ar trebui sa ma emotioneze suferinta ta...


-Ma iubesti mult, nu e asa, Paul? Si are sa creasca mereu iubirea noastra, va fi si mai frumoasa, asa cum nu o cunosc ceilalti oameni...

13 ian. 2011

Dar au trecut ani dupa ani, si femeile gandurilor noastre nu ni s-au coborat in cale. Nu ne-au privit in ochi, rascolindu-ne sangele. Nu ni s-au apropiat, fierbinti si rautacioase. Nu ne-au soptit cuvinte din carti si din vise. Nu ne-au sarutat lung, cu buzele strivite de buzele noastre, cu rasuflarea sugrumata, cu pleoapele apropiate.


Tragedia asta e, ca nu poti iubi niciodata doi oameni in acelasi timp. Iubesti pe rand, cand pe unul, cand pe altul. Adica esti si tu la fel ca toti ceilalti care nu sunt sfinti. Azi iubesti pe unul mai mult, maine iubesti pe celalalt.



Mircea Eliade, un om superb!