Sunt vinovată numai pentru ceea ce n-am făcut…

2 iul. 2011

Baby, viata-i frumoasa

Era o noapte racoroasa de vara. Toma isi stinse ingandurat tigara. Nu isi mai vazuse fratele de 5 ani. Stăteau de mai bine de 3 ore in jurul acelei mese rotunde, iar in pachet nu mai rămăsese decat o tigara. Desi geamul era deschis, in camera domnea un fum gros. Serban nu suporta tigarile, dar se pare ca nimic nu il deranja acum. Era entuziasmat, iar destainuirile ii erau insotite de gesturi largi si repezi. Toma in schimb se simtea obosit si nelinistit. Stia ca nu mai poate evita subiectul, stia ca va trebui sa-i spuna. Dar pentru asta avea nevoie de inca un pachet cu tigari. Isi aprinse si ultima tigara si aruncă pachetul pe masa. Aproape ca nu-si mai gasea locul, si  incepu sa se plimbe prin camera.
- Frate, ma asculti?! La ce te gandesti, esti departe.
- S-a terminat... trebuie sa plec.
- Cum asa? Gata daca te-am plictisit, nu mai zic nimic. Sunt curios sa aflu ce ai facut tu in tot acest timp. Nu poti pleca asa? Azi ne-am intalnit aici, din intamplare...
- Nu, nu. Ma intorc. S-au terminat tigarile. Ma duc, e un chiosc jos, la colt, ma intorc repede...
Iesi din camera fara sa mai astepte raspuns. Inchise cu repeziciune usa de la intrare, si rasuflă usurat. Aerul rece de afara il dezmetici. Nu putea sa zaboveasca mult, si incepu sa se plimbe spre capatul strazii cu mainile in buzunar, incercand sa gaseasca o solutie. Isi cumparase tigarile, si facu stanga-mprejur spre casa. "Poate a aflat, poate stie deja, dar nu poate vorbi despre asta, poate nu vrea sa-si aminteasca. E si normal, pe el l-a iubit cel mai mult dintre toti. Trebuie sa deschid eu subiectul, trebuie sa existe o cale pentru neintelegerea asta. La urma urmei tine de datoria mea. Eu am fost langa el in toti anii astia, desi nu eram la fel de important..."
Ajungand in fata casei, se aseză in iarba inalta, incercand sa-si limpezeasca mintea. Gandurile ii fură intrerupte de glasul unei cucuvele. "La naiba pasare, mi-ai mancat viata!" Lua o piatra de jos, si ridică mana deasupra capului, pregatit sa o arunce. Ridicand insa ochii spre copacul din care auzise pasarea, brusc isi daduse seama de ceva, gasise solutia. "Teii, au inflorit teii... Cum de nu m-am gandit pana acum..." Se ridicase mult mai usor, ca si cum o mare povara i s-ar fi luat de pe umeri.
In camera fumul inca era vizibil. Serban il astepta, privind adanc prin fereastra deschisa, ca si cum ar fi incercat sa desluseasca ceva in intunericul noptii.
- Credeam ca nu te mai intorci. Am facut 2 cafele. Ai gasit tigari? As vrea si eu una.
Toma ramase perplex, si oarecum indoielnic, dar ii intinse pachetul fara ezitare. Cei doi se asezaseră iar in jurul mesei, inhaland fumul cu pofta si sorbind din cafeaua rece deja.
- Va trebui sa ne obisnuim cu asta, sa ne obisnuim cu multe....
- Ai dreptate, s-au schimbat multe. Voiam sa iti povestesc si eu ceva. Sa nu ma intrerupi te rog. E o poveste interesanta, ai sa vezi.
E despre un barbat care toata viata a iubit o singura femeie. E o poveste adevarata, sa stii. Totul a inceput in urma cu 43 de ani, cand s-au cunoscut aici, unde ne aflam noi acum. S-au cunoscut intr-un parc. Stii, parcul ala plin cu tei. Da, acolo s-au cunoscut. Si numele femeii era Iunia. El a iubit-o mult, si ea la randul ei, dar dragostea lor a fost scurta, deoarece Iunia a murit tanara. Era o femeie frumoasa, dar avea altceva, cred ca era foarte inteligenta... Avea ca un al 6-lea simt. Ii placea mult viata, si gasea frumusete in cele mai marunte lucruri, dar era obsedata de un singur lucru: stia ca va muri. Nu, nu zambi ironic. Iunia stia ca va muri tanara, omorata de o boala incurabila pe vremea aia, de cancer. Si nu se inselase... Nu stiu cum a reusit el sa treaca mai departe, dar stiu ca intr-un final a inteles tot...

Aseara am visat-o pe Iunia. M-am desteptat ca si cum ceva nou s-ar fi trezit in mine. Poate va veti intreba: "Ce se mai poate trezi intr-un mosneag de 63 de ani?". Multe domnilor, multe. O viata de om.

6:30 Au trecut ani buni de cand nu am mai prins soarele rasarind. Iar pentru Iunia acesta era momentul preferat din zi, cum am putut uita asta. Doar i-am promis... Dar nu e timp de regrete, stiu exact unde trebuie sa ajung azi. Momentan o sa alung putin timpul, o sa ma prind de balustrada rece a balconului si o sa privesc soarele. Ce minunatie!
Dar uite ca timpul nu iarta domnilor, si mai am fix o ora daca vreau sa ajung unde mi-am propus, o ora inante sa vina Marta, si sa ma impiedice. Marta e femeia care face toata treaba in locul meu, si totodata cea mai buna prietena, bine, daca nu luam in considerare faptul ca e singura prezenta feminina din viata mea. In fiecare dimineata la 8:00 o aud cum deschide usa, isi lasa haina in cuier, si se duce direct la bucatarie sa-mi pregateasca cafeaua. Cea mai buna cafea din lume, pe care mi-o aduce direct la pat.
Asa ca trebuie sa pregatesc un plan de evadare inainte ca ea sa apuce macar sa intre pe strada unde locuiesc.
Nu stiam ca arat mai tanar asa, proaspat ras. Acum nu trebuie decat sa gasesc costumul ala bun al meu, doar azi e cea mai speciala ocazie din restul vietii mele. Azi imi revad iubita.
Cred ca m-am descurcat bine. Nici nu ma mai chinui sa caut cheile, la dracu cu tot, sa ia ce vor.
De cand a prins lumea atata insufletire, de unde zarva de pe strazile astea. Sper doar sa nu ma intalnesc cu nimeni, nu de alta, dar nu as vrea sa mai zabovesc niciun minut, sau Doamne fereste, sa ma retina ceva din drumul meu.
E ciudat, chiar si picioarele ma ajuta azi. Stiu ca sunt din ce in ce mai aproape, in special dupa parfumul asta nebun al teilor. Nu stiu ce a iubit mai mult Iunia, teii sau pe mine?... Doamne ce binecuvantare, ce nebunie!
Acum 43 de ani, sub teiul asta, pe banca asta te-am intalnit pe tine. Si te-am iubit ca un nebun, si te iubesc mai mult acum, si asta e tot ce conteaza. Stiu ca esti aici, si in curand vom fi impreuna. De asta am venit azi aici. Tu stii iubito cat m-am temut de locul asta, tu stii ca nu am mai trecut niciodata pe aici. Te-am visat aseara, am visat ca stateam amandoi pe banca asta galbena, eu rezemat pe umarul tau, iar tu jucandu-te in parul meu, asa cum iti placea. Asa ca o sa ma asez iubito, aici, si o sa astept...



Afara zorii zilei se iveau ca intotdeauna, in acelasi ritual de cand lumea, fara ezitare. Toma rasufla greu si se rezemă de canapeaua scorojita. Privirea ii alunecă catre peretele din fata patat de raze rosiatice.  "E bine acum, o sa fie totul bine. Cred ca si-a dat seama, e mai bine asa..."
-Dar nu, nu inteleg. Ce e cu povestea asta? Cine e omul asta?
- Serban...
- Nu, nu, serios ca nu inteleg. Cine ar putea iubi toata viata aceeasi femeie. Aceeasi femeie moarta. Poate ca e adevarat, poate e o poveste frumoasa, dar eu vreau sa aud de tine, de voi. De tata, de bunicul...
- Serban, s-au schimbat multe, si va trebui sa ne obisnuim cu asta. Intelege, e o poveste reala, Marta mi-a spus-o. Nu stiam, nu stiam de Iunia, de dragostea asta a lui. Credeam ca a iubit-o pe bunica, pe Adriana, dar nu aveam de unde sa stiu...

video