Baby, viata-i frumoasa

Era o noapte racoroasa de vara. Toma isi stinse ingandurat tigara. Nu isi mai vazuse fratele de 5 ani. Stăteau de mai bine de 3 ore in jurul acelei mese rotunde, iar in pachet nu mai rămăsese decat o tigara. Desi geamul era deschis, in camera domnea un fum gros. Serban nu suporta tigarile, dar se pare ca nimic nu il deranja acum. Era entuziasmat, iar destainuirile ii erau insotite de gesturi largi si repezi. Toma in schimb se simtea obosit si nelinistit. Stia ca nu mai poate evita subiectul, stia ca va trebui sa-i spuna. Dar pentru asta avea nevoie de inca un pachet cu tigari. Isi aprinse si ultima tigara si aruncă pachetul pe masa. Aproape ca nu-si mai gasea locul, si  incepu sa se plimbe prin camera.
- Frate, ma asculti?! La ce te gandesti, esti departe.
- S-a terminat... trebuie sa plec.
- Cum asa? Gata daca te-am plictisit, nu mai zic nimic. Sunt curios sa aflu ce ai facut tu in tot acest timp. Nu poti pleca asa? Azi ne-am intalnit aici, din intamplare...
- Nu, nu. Ma intorc. S-au terminat tigarile. Ma duc, e un chiosc jos, la colt, ma intorc repede...
Iesi din camera fara sa mai astepte raspuns. Inchise cu repeziciune usa de la intrare, si rasuflă usurat. Aerul rece de afara il dezmetici. Nu putea sa zaboveasca mult, si incepu sa se plimbe spre capatul strazii cu mainile in buzunar, incercand sa gaseasca o solutie. Isi cumparase tigarile, si facu stanga-mprejur spre casa. "Poate a aflat, poate stie deja, dar nu poate vorbi despre asta, poate nu vrea sa-si aminteasca. E si normal, pe el l-a iubit cel mai mult dintre toti. Trebuie sa deschid eu subiectul, trebuie sa existe o cale pentru neintelegerea asta. La urma urmei tine de datoria mea. Eu am fost langa el in toti anii astia, desi nu eram la fel de important..."
Ajungand in fata casei, se aseză in iarba inalta, incercand sa-si limpezeasca mintea. Gandurile ii fură intrerupte de glasul unei cucuvele. "La naiba pasare, mi-ai mancat viata!" Lua o piatra de jos, si ridică mana deasupra capului, pregatit sa o arunce. Ridicand insa ochii spre copacul din care auzise pasarea, brusc isi daduse seama de ceva, gasise solutia. "Teii, au inflorit teii... Cum de nu m-am gandit pana acum..." Se ridicase mult mai usor, ca si cum o mare povara i s-ar fi luat de pe umeri.
In camera fumul inca era vizibil. Serban il astepta, privind adanc prin fereastra deschisa, ca si cum ar fi incercat sa desluseasca ceva in intunericul noptii.
- Credeam ca nu te mai intorci. Am facut 2 cafele. Ai gasit tigari? As vrea si eu una.
Toma ramase perplex, si oarecum indoielnic, dar ii intinse pachetul fara ezitare. Cei doi se asezaseră iar in jurul mesei, inhaland fumul cu pofta si sorbind din cafeaua rece deja.
- Va trebui sa ne obisnuim cu asta, sa ne obisnuim cu multe....
- Ai dreptate, s-au schimbat multe. Voiam sa iti povestesc si eu ceva. Sa nu ma intrerupi te rog. E o poveste interesanta, ai sa vezi.
E despre un barbat care toata viata a iubit o singura femeie. E o poveste adevarata, sa stii. Totul a inceput in urma cu 43 de ani, cand s-au cunoscut aici, unde ne aflam noi acum. S-au cunoscut intr-un parc. Stii, parcul ala plin cu tei. Da, acolo s-au cunoscut. Si numele femeii era Iunia. El a iubit-o mult, si ea la randul ei, dar dragostea lor a fost scurta, deoarece Iunia a murit tanara. Era o femeie frumoasa, dar avea altceva, cred ca era foarte inteligenta... Avea ca un al 6-lea simt. Ii placea mult viata, si gasea frumusete in cele mai marunte lucruri, dar era obsedata de un singur lucru: stia ca va muri. Nu, nu zambi ironic. Iunia stia ca va muri tanara, omorata de o boala incurabila pe vremea aia, de cancer. Si nu se inselase... Nu stiu cum a reusit el sa treaca mai departe, dar stiu ca intr-un final a inteles tot...

Aseara am visat-o pe Iunia. M-am desteptat ca si cum ceva nou s-ar fi trezit in mine. Poate va veti intreba: "Ce se mai poate trezi intr-un mosneag de 63 de ani?". Multe domnilor, multe. O viata de om.

6:30 Au trecut ani buni de cand nu am mai prins soarele rasarind. Iar pentru Iunia acesta era momentul preferat din zi, cum am putut uita asta. Doar i-am promis... Dar nu e timp de regrete, stiu exact unde trebuie sa ajung azi. Momentan o sa alung putin timpul, o sa ma prind de balustrada rece a balconului si o sa privesc soarele. Ce minunatie!
Dar uite ca timpul nu iarta domnilor, si mai am fix o ora daca vreau sa ajung unde mi-am propus, o ora inante sa vina Marta, si sa ma impiedice. Marta e femeia care face toata treaba in locul meu, si totodata cea mai buna prietena, bine, daca nu luam in considerare faptul ca e singura prezenta feminina din viata mea. In fiecare dimineata la 8:00 o aud cum deschide usa, isi lasa haina in cuier, si se duce direct la bucatarie sa-mi pregateasca cafeaua. Cea mai buna cafea din lume, pe care mi-o aduce direct la pat.
Asa ca trebuie sa pregatesc un plan de evadare inainte ca ea sa apuce macar sa intre pe strada unde locuiesc.
Nu stiam ca arat mai tanar asa, proaspat ras. Acum nu trebuie decat sa gasesc costumul ala bun al meu, doar azi e cea mai speciala ocazie din restul vietii mele. Azi imi revad iubita.
Cred ca m-am descurcat bine. Nici nu ma mai chinui sa caut cheile, la dracu cu tot, sa ia ce vor.
De cand a prins lumea atata insufletire, de unde zarva de pe strazile astea. Sper doar sa nu ma intalnesc cu nimeni, nu de alta, dar nu as vrea sa mai zabovesc niciun minut, sau Doamne fereste, sa ma retina ceva din drumul meu.
E ciudat, chiar si picioarele ma ajuta azi. Stiu ca sunt din ce in ce mai aproape, in special dupa parfumul asta nebun al teilor. Nu stiu ce a iubit mai mult Iunia, teii sau pe mine?... Doamne ce binecuvantare, ce nebunie!
Acum 43 de ani, sub teiul asta, pe banca asta te-am intalnit pe tine. Si te-am iubit ca un nebun, si te iubesc mai mult acum, si asta e tot ce conteaza. Stiu ca esti aici, si in curand vom fi impreuna. De asta am venit azi aici. Tu stii iubito cat m-am temut de locul asta, tu stii ca nu am mai trecut niciodata pe aici. Te-am visat aseara, am visat ca stateam amandoi pe banca asta galbena, eu rezemat pe umarul tau, iar tu jucandu-te in parul meu, asa cum iti placea. Asa ca o sa ma asez iubito, aici, si o sa astept...


Afara zorii zilei se iveau ca intotdeauna, in acelasi ritual de cand lumea, fara ezitare. Toma rasufla greu si se rezemă de canapeaua scorojita. Privirea ii alunecă catre peretele din fata patat de raze rosiatice.  "E bine acum, o sa fie totul bine. Cred ca si-a dat seama, e mai bine asa..."
-Dar nu, nu inteleg. Ce e cu povestea asta? Cine e omul asta?
- Serban...
- Nu, nu, serios ca nu inteleg. Cine ar putea iubi toata viata aceeasi femeie. Aceeasi femeie moarta. Poate ca e adevarat, poate e o poveste frumoasa, dar eu vreau sa aud de tine, de voi. De tata, de bunicul...
- Serban, s-au schimbat multe, si va trebui sa ne obisnuim cu asta. Intelege, e o poveste reala, Marta mi-a spus-o. Nu stiam, nu stiam de Iunia, de dragostea asta a lui. Credeam ca a iubit-o pe bunica, pe Adriana, dar nu aveam de unde sa stiu...

calming...

Cateva de-ale mele...

"Toti suntem nemuritori, dar trebuie sa murim intai"

BARBATII  au fost marea mea slabiciune. Sunt femei care iubesc parfumuri, pantofi, posete - in fine - tot ce tine de mod si bun gust. Si sunt femei care iubesc barbatii. Printre ele ma regasesc eu, iar asta ma transforma intr-o privilegiata. Unde poti intalni o frumusete mai mare, decat in trupul implinit al unui barbat? Si unde poti simti cel mai dumnezeiesc parfum, daca nu pe propria-i piele?

Am iubit multi barbati, deci nu am fost niciodata pentru unul singur. Dar m-am daruit lor. M-am daruit completa, in intregime, le-am dedicat ore, zile, saptamani, luni, ani din viata mea. Pentru fiecare in parte, am rupt cate o parte din mine.
Pe toti i-am iubit, Dumnezeu stie cat i-am iubit...

De aici, din camera mea, pot zari o bucatica de cer prin fereastra murdara. E la fel de albastru ca ieri, la fel de albastru cum va fi maine. Lumea nu sta in loc. Nu se vor opri clipele, nu vor ramane undeva suspendate in aer pentru mine. Si totusi, daca inchid ochii, le pot face sa stea pe loc. Poate ca e adevarat, la batranete te poti juca cu trecutul. Da, cred ca e adevarat....Cred ca avea dreptate.... 
" O singura data i se da omului sansa de a incremeni timpul, de a-l face sa stea pe loc efectiv, intorcand filmul vietii. Si atunci vom sti ca moartea e aproape...."

Ii simt mana lui Paul in mana mea. Ma priveste sfios, iar eu ii raspund cu aceeasi teama. Amandoi avem 14 ani. Ce varsta frumoasa, ce amintiri frumoase. Primul barbat pe care l-am atins, si care m-a atins, in felul acela - a fost Paul. Sunt imbracata cu o rochie violet cu floricele albe, pe care am primit-o de ziua mea. Era una din preferatele mele, iar in acea zi de vara, o imbracasem special pentru Paul. Stam cu umerii lipiti, in iarba inalta, si privim lacul. Imi amintesc ca soarele tocmai apunea, iar lumina aceea blanda, calduta, ii incadra perfect chipul iubitul meu. Stateam unul langa celalalt, si il puteam zari, cu coada ochiului, tremurand. Cred ca si el facea acelasi lucru... Era o liniste neclintita, si eram sigura ca urma sa ma sarute. Dar Paul, care era la fel de hipnotizat ca si mine, care stia cam cat stiam si eu despre dragoste, Paul, a facut altceva. Mi-a tras maneca rochiei in jos, si incet, si-a lipit buzele de umarul meu.
Cred ca a fost cel mai sincer moment din viata mea...

Radu a fost primul barbat care m-a iubit. Cu Radu am facut sex pentru prima data. Bine, as putea spune dragoste, desi totuna e. Nu-mi mai aduc aminte locul, atat de pierduti eram. Stiu doar ca nimerisem in mijocul paradisului, si al infernului, in acelasi timp, caci Radu avea o sotie acasa. Dar nu asta e important. Nu vreau sa-mi amintesc pacatele si greselile fiintei mele.Nu vreau sa regret nimic. Iar pentru asta e suficient doar sa stau departe de unele lucruri...
 Se misca inainte si inapoi in mine, si nu mai stiu, care sunt eu si care e el...

Stefan mi-a aratat ca exista o gama intreaga de placeri. Cu Stefan am invatat ca poti face sex, fara sa faci defapt, cred ca ma intelegeti... Vedeti voi, sa nu ma judecati. Probabil ca asta ganditi acum. "Ia fiti atenti la babataia asta...90 si ceva de ani...inca se mai gandeste la sex". E adevarat ca sunt batrana. Dar ce inseamna timpul si ce e trecerea lui? O clipa imi pare acum propria-mi viata. Si as da-o intreaga, pentru un barbat. Acum as oferi-o oricui pentru o partida de amor. "Poftiti, luati-o, faceti ce vreti cu ea, de ve-ti sufla viata peste trupul asta neajutorat. Caci sufletul e la fel de tanar ca in prima zi."
Intelegeti acum cat de tare iubesc barbatii??...

Nu mai stiu exact cum sa ii numesc, nu-mi mai amintesc nimic despre ei. Imi revin doar momentele in care mi-au fost alaturi. Ei langa mine, asta imi amintesc. Clipe fugare, estompate, voalate. Mangaieri - maini alunecand pe corpul meu, cerand ceea ce are nevoie, placeri, dorinte, orgasm. Brate lungi si vanjoase inconjurandu-ma, maini mari dar delicate ca ale unei femei, jucandu-se prin parul meu. Buzele lui in jurul sfarcului meu, mana care imi framanta infometata sanul, picioare care se incolacesc. Trupul meu dizolvat in trupurile lor, de fiecare data cu aceeasi intensitate. Dumnezeu.

Deschid ochii. Timpul incepe sa se miste din nou. Nu mai simt nimic, nu mai vreau nimic, eu am ramas undeva acolo... Un singur gand ma framanta... Daca Toma a fost barbatul vietii mele, de ce.... de ce nu am ramas... Uite ca inca imi mai simt lacrimile... Ridic o mana tremurnda spre obraz. E stravezie. Ma sperii, si o retrag iar spre marginea patului. Poate ca aici se sfarseste dragostea, cand termini sa-l cunosti pe cel de langa tine, cand nu te mai surprinde nimic. Si totusi era barbatul vietii mele.
Inchid iar ochii, defintiv de data asta, si simt cum, incet-incet, sufletul mi se scurge prin carne...

Intoarcerea din rai

Se imbraca fumand si fumul il inghite acru, usturator, de data aceasta. O prea mica neplacere, desigur, dar care ii face bine, caci ii completeaza deplin toropeala. Priveste la rastimpuri trupul de alaturi; parca l-ar ispiti din nou asa cum vede centura si bucata goala din coapse. Dar se apleaca sa-si incalte pantofii; e mai bine, e mult mai bine sa nu mai intarzii. S-au dus de mult zilele de nebunie cand ne dezbracam de trei patru ori inainte de a pleca, si ne opream cateodata in usa. Cum o prindeam cu mana pe clanta, sarutandu-ma, si o dezbracam acolo, lipita de zid, si o purtam indarat spre pat. O iubeam mai putin atunci, mult mai putin. 

Este un trecut pe care nu-l poate suporta; a fost prea fericit atunci, prea incostient; o iubea putin pe Una, iubea mai mult iubirea, pe care o asteptase atatia ani, alaturi de alte femei. Acum e altfel; acum o iubeste pe ea, individualizata, desprinsa din prezent, departata de ceilalti oameni, izolata ca intr-o cusca in pasiunea si chinul lui. Altfel de dragoste, inutila si blestemata, si il apasa, si il oboseste, il suceste. 


Daca n-as iubi-o atat, daca nu mi-ar fi teama ca nu are sa ma inteleaga, i-as vorbi. O mana pe umar, cu cealalta prinzandu-i mana ei, privind-o in ochi, cald, senin, prieteneste. Una scumpa, hai sa incheiem frumos dragostea noastra; sa-ti spun ca te-am inselat, si nu te-am inselat din intamplare, dintr-un capriciu, ci pentru ca iubesc cu adevarat alta femeie, o iubesc tot atat de mult ca si pe tine, dar altfel. Una, altfel. Nu e asa ca n-ai sa suferi? Daca am sa-ti vad o singura lacrima, n-am sa pot face niciun pas spre usa, n-am sa te pot lasa. 


Una scumpa, tu nu simti ceva nemaiintalnit si nemaiintamplat, ceva nou intre noi? Asa e iubirea, spune? Haide sa lamurim amandoi ce se intampla cu noi, Una. Numai tu ma poti ajuta aici. Parca imi putrezeste ceva dupa ce plec de la tine. Te iubesc urat, fara indoiala ca dragostea aceasta urata a mea ma imbolnaveste. Nu se poate s-o lasam asa, s-o astupam cu cenusa. De ce te insel, daca te iubesc? De ce n-am curajul sa-ti spun ca te insel? Mi-e teama de suferinta ta, Una, si de acum incepe descompunerea. N-ar trebui sa ma emotioneze suferinta ta...


-Ma iubesti mult, nu e asa, Paul? Si are sa creasca mereu iubirea noastra, va fi si mai frumoasa, asa cum nu o cunosc ceilalti oameni...

Dar au trecut ani dupa ani, si femeile gandurilor noastre nu ni s-au coborat in cale. Nu ne-au privit in ochi, rascolindu-ne sangele. Nu ni s-au apropiat, fierbinti si rautacioase. Nu ne-au soptit cuvinte din carti si din vise. Nu ne-au sarutat lung, cu buzele strivite de buzele noastre, cu rasuflarea sugrumata, cu pleoapele apropiate.


Tragedia asta e, ca nu poti iubi niciodata doi oameni in acelasi timp. Iubesti pe rand, cand pe unul, cand pe altul. Adica esti si tu la fel ca toti ceilalti care nu sunt sfinti. Azi iubesti pe unul mai mult, maine iubesti pe celalalt.



Mircea Eliade, un om superb!

Cheers!

La multi ani!!! Sa fiti iubiti si fericiti!!!
Nu uitati sa va puneti dorinta si sa va pupati sub vasc.
Huuuug >:D< >:D<

Era puternic, si la umbra lui am murit de dragoste

A fost odata...o noapte. Si in acea noapte focul aproape atingea cerul, odata cu dorintele mele. In acea noapte cuvintele-i zburau direct spre inima padurii, si se intorceau ecou, in inima mea.
De obicei amintirile palesc, mai ales cele dragi. Dar aici e totul limpede - stam fata in fata si ne privim prin lumina portocalie a focului.

E ajunul Craciunului, si azi l-am reintalnit pe M. Am zambit toata ziua. Acum e aproape dimineata. Inchid ochii si ma intorc la marginea padurii, in jurul unui foc mic. Numai chipuri familiare. Uite-o pe V, pe R, pe A care canta ceva la chitara. Si C impreuna cu S. Sunt toti acolo. Am vrut sa ii cunoasteti, chiar daca au fost doar trecatori. Pentru ca in acea noapte eram doar eu si M.
Sta in fata mea, pe un bustean, si imi zambeste strengar, cum numai el stie. Daca ii privesc buzele imi dau seama ca spune ceva. Probabil ca sa isi spune povestea. Iata ce nu voi putea uita niciodata:

"Stiu ca e randul meu acum, si stiu ca v-am obisnuit cu toate aventurile si incercarile mele, dar in seara asta va fi putin diferit. In seara asta va voi vorbi despre dragoste, pentru ca asa simt. Pentru ca povestea asta mi s-a intepenit in gat, si nu ma lasa sa respir."
Si cred ca era cu adevarat sincer...imi amintesc ca, in timp ce spunea toate astea, aproape gafuia.
"Vi sa intamplat sa iubiti pe cineva cu o dragoste veche de cand Pamantul, cu o iubire care n-are nici inceput nici sfarsit?"
Am inganat un "Da", dar toti erau concentrati asupra lui M, asa ca am rasuflat usurata cand mi-am dat seama ca nu ma auzise nimeni. Sau aproape nimeni, caci dupa felul in care a tresarit, am avut impresia ca M mi-a deslusit raspunsul.

M-am trezit vorbind singura in intuneric, in camera mea, in prima dimineata de Craciun, m-am trezit vorbind cu M. "Da, am iubit si eu ca tine, neconditionat, dar irevocabil. Si a fost o dragoste simpla, chiar daca au existat atatea diferente intre noi, chiar daca era imposibil." Nu sunt o visatoare, si asta a fost singura data cand m-am lasat purtata de imaginatie, cand mi-am permis sa ma gandesc la M. Si stiu ca mai e putin pana se lumineaza...

Inchid iar ochii, si imi continui povestea...

"Mi s-a intamplat sa iubesc un suflet clar si limpede ca apa raului ce trece prin padurea asta. Si cum paraul taie padurea in doua, asa imi spinteca ea sufletul, si ii auziti mereu murmurul - cum ati inceput sa traiti cu prezenta lui, va culcati si va treziti cu el - asa o simt eu pe ea...constant, neintrerupt, obsesiv."
Desi va spuneam ca erau multe deosebiri intre noi, pentru el n-au existat niciodata. N-a contat nici macar faptul ca era cu 10 ani mai mare... Niciodata nu m-a privit cu superioritate, niciodata nu mi-a dat impresia ca el ar fi trait mai mult, sau ar avea mai multa experienta, desi era adevarat...

Cred ca asta m-a fermecat, puterea lui. Cand eram cu el uitam tot, de lume, de ani, uitam chiar si de noi. Rataceam impreuna ore intregi, sau erau zile cand pur si simplu ne asezam jos si ne ascultam. Gaseam cate o portiune cu muschi verde si moale, si ne asezam acolo, cu picioarele incrucisate, unul in fata altuia. Si ne spuneam multe, fara sa articulam un cuvant macar.
Si cred ca odata am facut dragoste in padure...
Nu ma intelegeti gresit, nu au existat mai mult de cateva atingeri cu M. Dar m-a invatat ca exista multe moduri de a iubi pe cineva.
Da, imi amintesc cum stateam in genunchi pe muschiul crud. "Vrei sa faci dragoste cu mine?", mi-a spus. Incremenisem. Dar a inceput sa ma priveasca, si l-am simtit. L-am simtit cum ma dezbraca, cum ma intinde pe jos, cum ma patrunde acolo. L-am simtit in mine, si in loc de un suflet, cred aveam doua...

Dar revenind in acea noapte...
"Ca sa ma intelegeti, va voi spune totusi, ca am iubit o copila. Si avea cei mai frumosi ochi pe care mi-a fost dat sa-i intalnesc vreodata. Si de-ati putea sa vedeti vreodata ce-am vazut eu..."

Liniste.

"Destinul nostru nu se implineste aici pe pamant. Noi ne-am cunoscut numai in dragoste. Dragostea e raiul nostru, dragostea fara fruct..."
Nu ma mai puteam stapani, asa ca mi-am lasat lacrimile sa curga in voie. Si il priveam in continuare fara sa clipesc.
"Nunta in cer", am spus, si M a inclinat aprobativ capul. Apoi s-a lasat linistea, si pret de cateva minute, nimeni n-a scos un sunet. Cred ca stiau toti de rolul meu in povestea lui M, dar nimeni n-a spus nimic, nimeni nu ne-a intrebat nimic. Nici macar nu ne priveau, si fiecare uitandu-se in alta directie, pesemne ca se gandea la propria sa iubire imposibila. Singurii care se priveau eram eu si M. Si nu voi pierde niciodata imaginea lui, cu ochii fixati asupra mea, lucind in noapte.

Poate tot ce regret din acea vara e despartirea mea de M. Nu ma mai puteam apropia de el, nu mai puteam vorbi. Si imi lipsea mult. Tin minte ca, intr-o dimineata, m-am dus la el, hotarata sa il impac. Statea undeva in iarba, si cioplea o bucata de lemn cu un cutitas. Nu m-a asteptat, iar pana sa-l ajung era deja in picioare. Tipa, si dadea nervos din maini, de parca ar fi vrut sa despice aerul.
Am incercat sa ma apropii, sa-i prind mainile, sa-l prind in brate, dar a inceput sa-mi zbiere in fata si sa bata cu picioarele in pamant. Imi amintesc exact ce spunea: "Lasa-ma, pleaca! Am zis sa pleci! Pleaca si nu ma atinge, ca nu mai raspund."
In acea noapte l-am auzit vorbind cu V. "Sunt nebun, sunt bolnav, am innebunit. Nu pot s-o mai vad, nu pot sa-i mai aud glasul. Ma nelinisteste simplul gand ca e prin preajma. Nu vreau sa o stiu aproape, cred ca as muri daca m-ar privi in felul ala... cred ca am muri amandoi. Am promis ca nu voi mai repeta asa ceva, nu voi mai spune nimanui, nici macar ei, dar mi-ar place sa facem dragoste... Si ar fi o erezie, pentru ca eu am un demon in mine. Daca ma atinge, nu-l mai pot stapani..."
Cred ca era intradevar bolnav. Il vedeam din ce in ce mai nenorocit, mai sleit de puteri. Asa ca tot in acea noapte, mi-am facut bagajul si am plecat fara sa-mi iau ramas bun de la nimeni, am fugit cum s-ar spune... Asta regret. Poate ca ar fi trebuit sa lupt macar pentru prietenia noastra, sau poate ar fi trebuit sa cedez demonului. Poate ca a fost iubire, sau poate doar o patima oarba...
De ce l-am iubit eu pe M, de ce il iubesc?... m-am intrebat mereu. Si cu cat trecea timpul, cu atat eram mai departe de adevar. Dar un gand venit nu stiu de unde m-a linistit. Suna cam asa : Poate ca nu l-am iubit niciodata. Poate ca am fost doar indragostita de imaginea lui, pentru ca se potrivea imaginii pe care o atribuiam barbatului perfect, daca pot spune asa, desi nu exista perfectiune... Barbatul perfect pentru mine... Fiindca priveam prin M si il vedeam pe EL.
Oare?...

In orice caz, ieri mi s-au sters toate regretele. L-am intalnit intamplator pe M si nici n-am apucat sa ne spunem prea multe. Mi-a luat mainile si mi le-a sarutat, zicandu-mi "Iti doresc un Craciun fericit, fetito!", si a fugit, el de data asta. I-am strigat si eu din urma, "Fericire, M". Nu sunt singura, dar am mai auzit ceva, sau poate doar mi s-a parut...
Noi ne iubim fetito!

Adevarul despre frumusetea unei femei e mereu in ochii celui care o iubeste

Stau si ma gandesc... te poti afla in Paradis si in Infern in acelasi timp?
Afara ploua, iar Radu e langa mine. Isi tine capul pe sanii meu, iar eu ma joc cu degetele prin parul lui. Din cand in cand, ca sa-i obtin atentia, il mai trag de cateva fire. Tresare, si ma saruta. Nu stiu cum se face, ca Radu ma viziteaza doar cand ploua afara, insa azi e absent...
Slava Domnului ca s-a anuntat o toamna lunga si ploioasa.
L-am cunoscut pe Radu in vara. Dar nu, va las sa va imaginati ce veti dori...
Va voi spune, in schimb, ca e iubitul meu - cu 17 ani mai tanar decat mine. Nu ca m-as mandri cu asta, dar nici nu am de ce sa ma simt prost. E doar una din (putinele) diferente intre noi. E viata noastra.
Stiti ce-mi spunea? O femeie care isi ia un amant mai tanar decat ea, cum suntem noi de exemplu, o astfel de femeie trebuie sa fie puternica. Da, totul e frumos. Ne indragostim, ne izolam aici, in camaruta asta, ne consumam iubirile, dar lumea nu se opreste. Viata isi urmeaza cursul - cu aceeasi oameni, buni sau rai, cu aceleasi prejudecati. Odata ce pasim afara, tu vei fi cea aratata cu degetul. Catre tine se vor uita toti piezis, poate mirati, cu ostilitate, sau poate cu admiratie cine stie?...
M-am intrebat multa vreme ce admira Radu la mine, catre ce se simte atras?.... Sunt constienta de frumusetea mea, care nu e tocmai rupta din basme. Ba chiar as putea spune ca - la o prima privire - sunt o fiinta destul de comuna.
Tot el imi spunea: Combinatia asta de 4 si 0 e preferata mea. Numarul 40 e combinatia magica a oricarei femei, in floarea-varstei, cum s-ar spune. Nici tanara, nici batrana, candida, dar cu un munte de experienta in spate, stie mereu ce-si doreste barbatul de langa ea, stie cum sa se faca adorata. Eu pe tine te ador.
Mereu mi-am intrebat prietenele, de aceeasi varsta cu mine, daca sunt fericite. Si am primit aceleasi raspunsuri: Poftim? La ce te referi? Adica? Poate... Nu stiu ce sa-ti raspund... Am inteles cum stau lucrurile, pe ele nu le voi putea intelege niciodata. Au un sot alaturi, au un copil, sau poate doi, trei, au o casa, o slujba, o viata normala - daca ar fi sa respectam tiparele - si se simt nefericite.. De ce? Nu stiu...  
Radu e fericirea mea!! Imi afund nasul in parul ciufulit  al iubitului meu, si ascult ploaia pe acoperis. Daca m-ar intreba cineva cum ma simt, i-as raspunde fara sa stau pe ganduri: Fericita! E o stare de sine....

Radu i-a spus" Simt o lume deasupra mea, Ioana. As vrea sa ajung odata atat de ferm si inumam ca s-o pot prinde intreaga, magnnifica si eterna cum e..."

In camera e o lumina obscura. Undeva, jos, in coltul opus al camerei, veioza imprastie o lumina galbuie, difuza. Daca misc putin capul, pot atinge cu nasul sfarcul iubitei mele. Mana imi aluneca involuntar, si incep sa desenez cercuri in jurul sanului drept. Iubita mea are 40 de ani, si cei mai frumosi sani, asa imperfecti cum sunt. De ce la voi, femeile, dreptul e mai mare?
Ioana e genul de femeie cu forme foarte bine pronuntate, forme peste care, anii s-au depus intr-o pojghita subtire, aproape invizibila. Majoritatea barbatilor o desconsidera, crezand ca rapeste frumusetea iubitelor lor. Si nu mai pot vedea dincolo de ea, nu-si mai pot privi femeile. La inceput, cand totul straluceste sunt atat de innebuniti, incat si-ar imprima imaginea asta perfecta - pe retina - daca ar putea.
Dar cu totii stim ca exteriorul e sortit trecerii. Am citit pe undeva, ca iubim cu adevarat o femeie, doar atunci cand nu gasim niciun motiv pentru a o iubi. Asa e dragostea mea pentru Ioana. O privesc pe femeia de langa mine, ii simt dragostea, ii stiu calitatile si defectele, ii privesc cu admiratie toate imprefectiunile, ii iubesc corpul, ii iubesc fiinta, o iubesc pe ea. Si daca m-ar intreba cineva acum, cat va dura dragostea mea, i-as raspunde fara sa stau pe ganduri: O viata!

Neliniste metefizica e sa privesti o femeie in ochii mari...sa simti ca lumea e fara margini, ca suntem atat de mici, ca frumusetea are pete si e trecatoare, ca nu putem sti niciodata adevarul...

Monstrul din Loch Ness

 Ne prindeam mainile, iar picioarele incepeau sa ne alunece pe gheata lucioasa, invartindu-ne in cerc minute in sir. Cred ca era singurul lucru care ne placea amandurora, si care il faceam impreuna...
Un simplu joc al copilariei, devenit cu timpul un ritual. O descatusare de trairi, o eliberare a vietii.
Lacul nostru l-am numit Loch, adica, simplu - lac - in scotiana. Lipsea Ness. Imi amintesc atunci cand ne-am cunoscut. Desi iarna abia incepuse, era un ger cumplit, si totul in jur incremenise in gheata. M-ai tras de mana spre mijlocul lacului. Ce faci? - te-am intrebat. Nu-ti fie teama, nu exista niciun monstru aici, e doar Loch, locul nostru. 
Habar n-aveai, nu ai vrut sa vezi nimic. Nu ma vedeai decat pe mine. M-ai tras de mana, zicandu-mi. Sa ne jucam putin de-a viata. Ne incrucisam bratele, si ne prindem unul de celalalt. Uneori mai strans, uneori mai slab. Eu te voi apuca strans. Sa nu-mi dai drumul. Apoi incepem sa ne invartim pe loc, in cerc. La inceput usor, apoi odata ce ne obisnuim, vom capata experienta si ne vom invarti din ce in ce mai tare. Nu vom mai vedea nimic din ce ne inconjoara - decat unul pe celalalt. Priveste bine in jur, lacul, padurea, fulgii de nea, totul va dispare, si nu vom ramane decat tu si eu. Sa ne privim in ochi.
Habar n-ai avut!! Monstrii am fost noi, monstri am devenit....
Am inceput sa ne invartim... Aveai dreptate. Tot ce vedeam erai TU. Nu stiu cat timp trecuse cand te-am auzit strigandu-mi - Esti frumoasa!. Ti-am strigat si eu ceva - Vreau sa fiu iubita ta....si asa am inceput sa ne strigam, ca doi nebuni, lucruri frumoase, unul altuia, cuvinte frumoase despre celalalt...
Nu ne auzea nimeni.... Defapt ce zic.... era lumea! Copacii, dealurile, pasarile, fulgii de nea, cerul, ne auzea o lume intreaga!
Ierni la rand lumea a auzit cuvinte frumoase despre iubirea noastra.
Dar la un moment dat, monstrul a iesit la suprafata. Monstrul ala care traia in mijlocul lacului nostru, in sufletul nostru chiar. Nu stiu daca a fost de la inceput acolo, poate n-am vrut sa-l vedem....Nu stiu cand si de ce s-a nascut...
Intr-o iarna, deodata, am inceput sa strigam lucruri urate. Nici nu-mi amintesc exact care din noi a fost primul, dar nici nu mai conteaza, oricum devenisem una si aceeasi fiinta. Am inceput sa ne strigam in fata defectele, si supararile, si neajunsurile. Sa zbieram, defapt.
In ce piesa ieftina am jucat? Ce spectacol grotesc am infatisat? Lumea era ingrozita, dar nu ne pasa decat de neplacerile noastre, de propriile nemultumiri, fiecare cu ale lui...
Eram intradevar nebuni... Cred ca am fost de douazeci de ori la Loch, in acea iarna, desi ne despartea o distanta considerabila de el.
Ceea ce inainte era un moment special, o placere a sufletelor, devenise acum un viciu, iar noi eram dependentii.
Uneori nu ne vorbeam tot drumul, alteori nu ne vorbeam cate o zi intreaga. Ca sa ajungem la Loch si sa incepem sa improscam cu noroi, unul in celalalt, sa ne murdarim inimile.
Eram doi copii... si jucam un joc periculos. Pana cand, intr-o zi...
Nu stiu ce mi-ar placea sa-mi amintesc.

...cand, lumea n-a mai suportat povara. Pana cand, intr-o zi, gheata s-a rupt sub noi, si te-am pierdut in Loch pentru totdeauna...

...cand, noi n-am mai putut suporta povara si am pus capat tuturor grozaviilor....

Nu stiu, nu stiu......

Noaptea Sfantului Andrei

Noaptea asta, e noaptea Sf Andrei.


Crestinii ortodocsi in ziua de 30 noiembrie il sarbatoresc pe Sfantul Apostol Andrei, ocrotitorul Romaniei. Din punct de vedere calendaristic toamna se incheie in aceasta zi de Sfantul Andrei si intram in sezonul de iarna.

Se spune, ca si superstitii de Sfantul Andrei, ca aceasta noapte este una dintre noptile cele mai bune pentru a se face vraji si farmece si este numita si Noaptea Strigoilor. In credintele poporului roman, in noaptea dintre 29 si 30 noiembrie ies moroii si strigoii. Astfel, pentru a fi feriti de moroi si strigoi se ungeau cu mujdei de usturoi ferestrele si usile caselor. Ziua de Sfantul Andrei se mai numeste si Ziua Lupului, caci se crede ca in aceasta zi lupul devine mai ager, isi poate indoi gatul care de altfel este teapan si astfel nimic nu-i poate sta in calea atacului lui.
Se spune ca Sfantul Andrei ar fi fost stapanul fiarelor salbatice si ca aceasta in noaptea zilei de 30 noiembrie le elibereaza si le trimite sa manance toate vitele celor care nu tin aceasta sarbatoare.

Daca fetele nemaritate isi pun sub perna in noaptea de Sfantul Andrei 41 de boabe de grau si daca viseaza un baiat ca le va fura graul, acel baiat va fi ursitul lor.

Un alt mod ca fetele sa-si afle ursitul in noaptea de Sfantul Andrei esta acela de a-si prepara o turta subtire din faina de grau, „Turtuca de Andrei”, foarte sarata si de a o manca inainte de culcare, fara sa bea apa. Daca in somn, un baiat ii da apa sa bea, acesta ii va fi ursitul.


Un alt obicei pe care il practica fetele de Sfantul Andrei este acela in care isi vad norocul sau ghinionul. Astfel ele pun 9 cescute pline ochi de apa intr-un vas sub o icoana. A doua zi dimineata se masoara apa cu aceeasi cescuta si daca va mai ramane apa in vas, atunci se spune ca fata va avea noroc, dar in caz contrar, daca cea de a 9-a cescuta nu se va umple perfect atunci nu vor avea noroc si nu se vor marita.

Daca in noaptea de Sfantul Andrei este luna subtire si daca iti pui o dorinta uitandu-te la ea, se spune ca dorintele puse in aceasta noapte ti se vor indeplini.


O alta datina spune ca pentru ca fetele sa-si viseze ursitul acestea trebuie sa mearga cu lumanarea de la Paste la o fantana si sa vorbeasca cu Sfantul Andrei si sa-l roage sa ii arate in vis ursitul.

Un alt obicei care se practica de Sfantul Andrei pentru a prezice vremea este acesta. In aceasta noapte, femeile pun in podul casei randuite 12 cepe, atribuindu-i-se fiecareia cate o luna a anului. Rezultatul se citeste in seara de Craciun, astfel cepelor stricate le corespund lunile ploioase, iar cepelor care au incoltit lunilor bune si roditoare.


Eu am ales sa fac "Turtuca de Andrei"....si nu pentru ca mi-ar fi placut cum suna, sau pentru ca as fi ales la intamplare....ci pentru ca o femeie mi-a povestit de traditia asta....bunica a respectat-o, mama a respectat-o, si cine stie cate alte generatii inainte... Din ceea ce mi-a povestit mama, ea a primit un raspuns, oarecum evaziv, ce-i drept. A visat un barbat inalt, brunet, cu mustata....imbracat intr-un costum negru, cusut cu ata alba, ca niste fasii, destul de groase. A doua zi, s-a dus la o batrana, sa o intrebe de vis. Si batrana i-a zis: "Te vei lega de un barbat de la mare distanta", si asa a si fost....bine, daca luam in considerare modernizarea mijloacelor de transport din ultimii ani, nu e o distanta chiar atat de mare intre Iasi si Tecuci.
Asa ca am trecut si eu la treaba.

Turta o faci cu ajutorul unei jumatati de coaja de nuca. Amesteci o jumatate de faina, o jumatatea de apa, si o jumatate de sare. Apoi o pui la copt intr-un ceaun. Trebuie sa o faci singura, fara ajutorul nimanui. Inainte sa te culci o mananci.

Nu stiu daca e datorita cantitatii mari de sare, care provoaca o nevoie imensa de a bea apa, nevoie ce transmite semnale creierului tau, si astfel visezi ca vine cineva si iti aduce apa. Nu stiu daca e un lucru care pur si simplu se intampla, pentru care nu putem gasi nicio explicatie, desi mi-ar placea mai mult varianta asta. Tot ce stiu e ca am credinta. Pur si simplu cred in astfel de superstitii, in majoritatea supersitiilor defapt. Poate pentru ca intotdeauna mi-au placut povestile invaluite in mister, sau in negurile vremii, mai ales daca porneau din amintirile bunicii; sau poate pentru ca mama mi-a transmis o parte din credinta si experienta ei, sau poate pur si simplu cred. Nu stiu decat ca m-am simtit mereu purtata, ca de un fir invizibil, spre tot ce inseamna trecut. Un timp in care n-am putu trai, si lucrurile importante pe care le-am pierdut. Datini, obiceiuri, superstitii, leacuri. Cateva ceaiuri, tincturi si paste de frunze, radacini si fel de fel de plante amestecate, si oamenii erau mult mai sanatosi. Si traiau mult mai frumos.

Asa ca daca ma pot intoarce macar pentru o noapte in trecut, de ce sa nu o fac? Nu ma astept sa visez vreun print venind calare pe un cal alb, eventual cu un pahar de apa pe cap, sau sa pot retine exact trasaturile unui barbat...viitorul meu sot. Poate ca nici macar nu ma astept sa visez ceva. Cred, dar nu voi fi dezamagita daca nu se va intampla. Am abia 18 ani.
Si totusi, daca vor exista noutati, abia astept sa vi le impartasesc!!! ;))

O seara frumoasa>:D<

25 things to do

In urmatorii ani...

1. Sa iau cursuri de dans.
2. Sa invat cel putin 3 limbi straine: franceza, italiana, japoneza.
3. Sa calatoresc: in Egipt, Africa, America, India, Australia...
4. Sa scriu o carte.
5. Sa stau cateva luni in Paris, Italia si Grecia.
6. Sa am propriile expozitii de fotografie.
7. Sa vad o data aurora boreala.
8. Sa iau cursuri de gatit si de yoga.
9. Sa citesc cat mai mult.
10. Sa ma marit (inainte de 30 de ani)...i think so :-? :)) [asta dupa ce am indeplinit toate lucrurile de mai sus]
11. Sa am doi sau trei copii.
12. Sa arat bine si dupa cei 40 de ani(atat la trup cat si la suflet).
13. Sa fac scufundari.
14. Sa sar cu parasuta.
15. Sa plec intr-o croaziera pe ocean.
16. Sa-i ajut pe ceilalti.
17. Sa intru la ce facultate imi doresc, la stat.

18. Sa pozez nud pentru un artist (artista)

19. Sa stau cateva saptamani intr-un trib.
20. Sa particip la realizarea unui lucru important.
21. Sa zambesc mai mult.
22. Sa mananc mai rar dulciuri.
23. Sa intalnesc un barbat inteligent si interesant. Frumos si pe dinafara si pe dinauntru.
24. Sa am bani astfel incat sa-mi permit (tot) ce-mi doresc.
25. Sa-mi implinesc visele.

M-am urcat in varful turnului. Ma aflam in cel mai inalt loc din ashram si puteam sa cuprind cu privirea valea in care era asezat satul. Muntii si ogoarele se intindeau pana la orizont. Am avut o banuiala ca locul in care ma gaseam nu era unul dintre cele in care vizitatorii ashramului au acces liber, dar era minunat acolo sus. Poate ca de-aici priveste gurul asfintitul cand vine in ashram, m-am gandit. Si soarele asfintea chiar atunci. Batea o briza calda. Am despaturit hartia primita de la instalatorul poet.
Scria la calculator urmatorul text:

1.Metaforele vietii sunt instructiuni de la Dumnezeu.
2.Tocmai ai urcat pe acoperis, si chiar mai sus de el. Nu exista nimic intre tine si Infinit. Acum, lasa totul in urma.
3.Ziua e pe sfarsite. E momentul in care ceva care a fost frumos, se transforma in altceva, la fel de frumos. Acum, lasa totul in urma.
4.Dorinta ta de incheiere a fost o rugaciune. Faptul ca te afli aici a fost raspunsul lui Dumnezeu. Lasa totul in urma, uita-te la stelele care rasar - si pe cer, si inauntrul tau.
5.Din toata inima ta, roaga-te pentru har. Si lasa totul in urma.
6.Din toata inima ta, iarta-l, IARTA-TE SI PE TINE. Si lasa-l in urma.
7.Propune-ti sa te eliberezi de suferinte inutile. Apoi, lasa totul in urma.
8.Observa cum arsita zilei se transforma in intunecarea noptii. Lasa totul in urma.
9.Cand toata karma unei relatii s-a consumat, ramane doar dragostea. De ea nu trebuie sa te temi. Lasa totul in urma.
10. Cand, in sfararsit, trecutul ti-a devenit trecut, lasa totul in urma. Apoi coboara de-aici si incepe sa-ti traiesti restul vietii. Cu bucurie adevarata.

Am privit cum apune soarele, apoi m-am intins pe spate si am vazut cum rasar stelele. Am inganat o rugaciune scurta in sanscrita, pe care am repetat-o de fiecare data cand pe cerul intunecat mai aparea cate o stea, ca si cand eu as fi fost cea care le chema, pana cand au inceput sa rasara atat de repede, incat n-am mai putut sa tin pasul cu ele. N-a trecut mult si tot cerul s-a transformat intr-un spectacol stralucitor. Singurul lucru care ma despartea de Dumnezeu...nu exista.

Eram intinsa undeva sus, deasupra intregii lumi, complet singura. Apoi, in timp ce meditam in continuare, am facut ceva neasteptat. L-am invitat pe fostul meu sot sa mi se alature in India, pe acoperisul unde ma aflam. Prezenta lui devenise deodata tangibila, incontestabila. Ii simteam parfumul in preajma mea.
I-am spus:
-Buna, dragule.
Eram gata sa plang, dar mi-am dat repede seama ca nu aveam de ce. Lacrimile fac parte din corporalitatea noastra, dar locul de intalnire al celor doua suflete in noaptea indiana nu avea nimic de-a face cu corpurile. Cei doi oameni care aveau nevoie sa-si vorbeasca pe un acoperis nici macar nu mai erau oameni. Nici macar nu aveau sa vorbeasca.
Pentru intalnirea de atunci, pentru nivelul la care se petrecea ea, erau doar niste suflete calme si albastrii care intelegeau totul dinainte. In lipsa limitarilor corporale si fara apasarea povestii complexe pe care o lasasera in urma lor, s-au intalnit sus de tot, pe acoperis (mai sus si decat locul in care eram asezata), intr-o intelepciune infinita.
Am privit cele doua suflete calme si albastrii in timp ce se roteau unul pe langa celalalt, se contopeau, se separau si isi admirau reciproc asemanarea si perfectiunea. Stiau totul. Stiau de mult totul, si aveau sa stie mereu. Nu aveau nevoie sa se ierte, se nascusera iertandu-se.

Eat.Pray.Love. .... my favourite part...

Inchid ochii si, pentru o clipa totul dispare. Timpul care a fost inapoi e acum inainte. Copila de 17 ani, e inlocuita de femeia de 27 de ani. Doamne cand au trecut atatia ani? Cred ca abia acum, cand tin in mana foaia asta ingalbenita, realizez cu adevarat trecerea timpului. Am aproape 30 de ani!..

As putea sa va spun multe despre mine, eu cea a prezentului, sa va povestesc cine sunt, cum sunt, ce mi-a devenit viata… Dar poate ca e mai frumos sa intoarcem cateva pagini din cartea asta, numita destin, si sa ascultam gandurile unei adolescente, despre ce va deveni viata ei. Imi simt sufletul strans de emotii, si ma rog in gand sa nu se fi inselat. Ma rog sa nu fi gresit, si sa fi avut dreptate, sa fi fost realista si visatoare in acelasi timp…

Am 27 de ani si pot spune ca sunt fericita. Nu ma refer la fericirea in starea ei pura, la clipele acelea voluptoase, si atat de scurte in viata noastra. Cred ca toti ati fost fericiti. Cand vi s-au nascut copii, cand va-ti intalnit perechea, cand va-ti legat vietile, cand va-ti implinit un vis. Sunt atat de intense momentele ca acestea, incat nu le-am putea suporta constant in vietile noastre.

Sunt fericita pentru ca ma simt multumita. Multumita de ce am realizat, pana acum (pentru ca inca mai am multe planuri), multmita de cariera si familia mea.

Voi incepe cu ce e mai important. Am un copil si un sot superb. Doi oameni minunati. Am in geanta o poza pe care promit sa v-o arat. Copilul e cea mai importanta realizare a mea si imi pun tot sufletul in cresterea si educatia lui. Pe langa sot, ma mai ajuta mult si parintii mei. In curand ii vom oferi inca un tovaras de joaca, sau poate doi, cine stie?..

Sotul meu e cel mai minunat om de pe acest pamant. Ne iubim foarte mult, desi au trecut acei „3ani” de casatorie. Nu s-a schimbat nimic intre noi, nu s-a stins nici macar putin din iubirea care ne-a legat pentru totdeauna ci, din contra, ea creste pe zi ce trece.

Pe plan profesional mai am inca multe de implinit. Visul meu e detin o catedra intr-o universitate. Sunt profesor de limba romana, pentru ca asta mi-am dorit dintotdeauna, si momentan predau la unul din cele mai bune licee din oras. Imi iubesc profesia si pun mult suflet in ceea ce fac. Imi plac mult copii, si am o relatie deschisa cu elevii mei, cu care si colaborez foarte bine. Impreuna obtinem rezultate frumoase. Stiu ca mai am de invatat, dar simt ca imi voi implini visul.

Cand aveam 17 ani, imi doream de asemenea, sa scriu carti si sa realizez fotografii. Cu asta ma ocup acum in timpul liber. Am publicat deja o carte, de pe urma careia am primit si critici si aplauze, dar nu ma las!... Fotografii fac de cate ori am timp, sau de cate ori se iveste vreo oprtunitate. Daca intalnesc vreun om frumos, il rog sa-mi pozeze, daca imi place un peisaj e suficient sa apas pe buton, daca ma emotioneaza vreun moment, sau daca ma misca ceva, am mereu aparatul cu mine…. Si uite asa, am trecut deja de primele expozitii. Prietenii admira ceea ce fac, dar cel mai mult ma bucura un chip necunoscut la prezentarile mele.

E un mod placut de a te destinde…

Am o viata frumoasa si echilibrata. Ofer iubire si zambete, primesc zambete si iubire. Am credinta in oameni, dar mai presus in Dumnezeu.

Nu e asa cum visam la 17 ani, e mult mai mult!!!

O idee frumoasa. Discursul meu de peste 10 ani. Scriem pe o foaie cateva randuri adresate noua peste 10 ani. Le sigilam intr-un plic pe care il punem intr-o cutie. Cutia va fi deschisa peste 10 ani, la intalnirea dintre colegi. Fiecare isi va citi srisoarea, si va descoperi daca s-a inselat sau nu...

Eu sunt ceea ce voi ati risipit si-acum imi adunati franturile

Sa stinga lumina. Sa traga perdelele.

Intunecimea fizica nu e niciodata deplina si dupa ce ochii s-au obisnuit, poti vedea, in conturul unei luminite care intra cine stie de unde, silueta unui barbat.

Nu, nu trebuie sa ne culcam. O sa ne asezam asa cum am facut intotdeauna, fata-n fata, numai ca ceva mai aproape, astfel incat genunchii mei sa atinga genunchii lui. 

Unele lucruri nu se impart. 

Il iubesc pe barbatul din fata mea, fiindca eu nu-l posed si el nu m-a posedat.

Intinde bratul spre el si-i cere sa faca si el acelasi lucru. Sopteste cateva vorbe, zicand ca-n noaptea aceea, in acel loc al nimanui, i-ar placea ca el sa-i descopere pielea, hotarul dintre ea si lume. 

Ii cere sa o atinga, sa o simta cu mainile lui, pentru ca trupurile se inteleg, desi sufletele nu sunt totdeauna de acord. 

Degetele lui ii ating fata, mangaie si se simte mangaiata. Ea se opreste si isi impleteste cu blandete degetele in mainile lui.

-Binecuvanteaza-ma - m-a rugat.

Si l-am binecuvantat fara a sti ce faceam. I-am cerut sa faca si el acelasi lucru, si a facut-o, zicand, "binecuvantata fie femeia aceasta, ca mult a iubit".

O cunostiinta de-a mea, specializata in domeniu, mi-a facut azi astrograma. Nu pot sa spun ca sunt o fana a zodiacului, desi mai sunt chestii care se potrivesc. Insa, in stele si Univers, nu pot sa nu cred. Venim din Univers, si ne intoarcem acolo. Se spune ca fiecare cuvant pe care il rostim, se duce in Univers, si se intoarce la noi materializat. Daca suntem pozitivi, rostim numai cuvinte placute si frumoase, ele se intorc la noi sub forma de rasplata; si invers. Primim ceea ce oferim. Nu i-am spus decat data si ora nasterii. Nu am vazut cu ochii mei dar, din ce povestea, sunt niste desene si calcule destul de complicate, din care au iesit urmatoarele randuri:

Madalina - Varsator - ascendent Pesti 3°55"

Este o fire visatoare, oarecum rupta de realitatea inconjuratoare... E inteligenta, iubitoare, chiar fermecatoare, cu inclinatii artistice (muzica, pictura, literatura). Poate avea idei care socheaza, dar are o inima buna si e gata sa se sacrifice pentru prietenii - putini, cei drept - pe care ii are.
Nu are o vitalitate mare, se imbolnaveste repede si ii lipseste energia de a se ridica, in orice situatie. De multe ori amana unele treburi care i se par prea grele (munca in gospodarie), asumarea unei responsabilitati etc. In general nu va fi atrasa de munca fizica... E inclinata spre meserii intelectuale sau puse in slujba oamenilor (azile, spitale, administratii, invatamant). E bine sa evite surmenajul psihic care o poate afecta: stresul ii poate declansa mai multe boli (in special de piele), dar si pe fondul unei vieti incorecte (consum de droguri, alcool etc) - boli psihice diferite.
Are un mare talent oratoric si poate vorbi frumos - poate fi un bun cadru didactic, daca ii plac copii; poate fi buna la matematica - ceea ce o face o buna contabila. Va avea putine prietenii adevarate, dar multi falsi prieteni care o pot influneta negativ. E o fire independenta, nu-i plac constrangerile si desi pare de acord cu parintii, poate ascunde anumite aspecte ale vietii ei (vrea alta profesie decat ei, dar nu-i poate contrazice pe fata).
E in general afectata de orice situatie, sau aspect negativ din familie ( dar si din afara) ex. moartea cuiva, si dureaza mult sa-si revina. Daca in familie sunt certuri poate deveni inhibata, retrasa in societate. Atractia spre religie o poate determina chiar in decursul vietii sa ia calea calugariei, dar lipsa credintei o poate arunca in anturaje in care sa fie abuzate sexual...
Harta indica o rezolvare a tuturor problemelor si incercarilor prin care trebuie sa treaca ca sa-si arda Karma (indeplinirea destinului) si purificarea spirituala, daca va avea credinta in Dumnezeu. Legatura cu fortele nevazute fiind una foarte puternica (ingerul pazitor). Legatura cu lumea spirituala ii va da putere si intelegere, pentru ca nimic nu e intamplator si totul se intampla cu un anume scop...
Desi poate fi rebela (in adolescenta) mai tarziu, maturizandu-se va da dovada de multa seriozitate. Chiar daca acum pare ca nu o intereseaza nimic, mai tarziu va fi foarte preocupata, stresata si nelinistita de toate...
Se pare ca are o relatie foarte buna cu mama cu care vorbeste orice (comunica bine!)
E bine sa nu se casatoreasca prea timpuriu (exista tendinta de autoamagire in dragoste), sa-si verifice sentimentele in dragoste cu maturitate ( deceptii, divort).
Asteptarea ii poate aduce un partener bun, si o casatorie fericita. Daca o respecta (casatoria) va duce o viata linistita si va avea o batranete usoara.
Poate beneficia de castiguri si mult noroc in viata, dar trebuie sa evite speculatiile, jocurile de noroc, imprumuturile fara acoperire etc.
Karma este bogata de casa a5a si a7a (2 planete retrograde), casa a 10a. Adica: Intr-o alta viata a folosit violenta ca arma de impunere a viontei : si-a batut copii foarte rau chiar si partenerul (sotia) sau colaboratorii...
Si-a impus autoritatea in mod abuziv si excesiv. A avut multi copii si posibil i-a determinat (cu bataia) sa-i aduca castiguri (poate chiar prin cersit) pentru ca lui nu-i prea placea munca. Ultima parte a vietii a fost intretinut de sotie si copii. Deasemeni, e posibil sa fi furat, sau sa-si fi inselat "partenerii de afaceri"
De aceea in aceasta viata e dator sa-si asume responsabilitatea unui loc de munca stabil, sa munceasca, aducand venituri in familie (chiar daca inca mai are tendinta de a parazita in familie)
Deasemeni daca in prima parte a vietii va cauta sa insele oamenii, rudele, familia, cu bani, va incerca sa obtina bani necuveniti sau nemeritati, ori avere prin casatorie, in a doua parte a vietii e posibil sa le piarda.
E posibil chiar sa aiba probleme la nasterea unui copil sau sa ajunga la batranete sa fie respinsa, chiar batuta de acesta.
E bine sa duca o viata echilibrata, sanatoasa, fara excese in credinta si modestie. Dumnezeu o va ocroti daca va crede.
Sa nu uite sa faca pomeni.
Sensibila la frig - sa se fereasca de raceli.
Zone sensibile: gleznele, circulatia periferica si sistemul nervos.

In linii mari, si luat ca intreg, m-am regasit, in mare parte, in descrierea facuta. Daca ar fi sa iau pe bucati, prima parte se potriveste perfect. Sunt visatoare, rupta de realitate (asta mi se spune des:)) ), si as sacrifica multe pentru prietenii adevarati (unul, doi). Imi lipseste viatalitatea si energia, sunt o fire mai calma, mama obisnuieste sa-mi spuna ardeleanca (desi am sange de moldoveanca!). Sunt atrasa de arta, in special de literatura, si pictura (intr-o masura mai mica), ar mai fi si fotografia... Ba mai mult, chiar imi doresc sa ajung profesoara (de romana, bineinteles). Sunt la adolescenta, si nu ma vad foarte rebela, ci din contra, putin prea matura poate. In ce priveste casatoria, mi-a distrus toate planurile. Ma vedeam maritata inainte de 24 de ani, ma vad cu doi copii, poate trei (pentru ca, chiar imi plac copii). In ceea ce priveste partea emotionala, am un talent, as putea zice, in dezamagiri si esecuri:)). Aleg exact ceea ce imi face mai mult rau, si ma arunc cu capul inainte, fara sa mai stau pe ganduri. Pe cat de repede prind aripi, tot atat de repede imi sunt taiate...
Cat despre viata anterioara, m-am ingrozit de ce am aflat :)). Nu pot concepe, ca o parte deprinsa din mine (pentru ca tot eu am fost), ar fi putut fi atat de infricosatoare. Nu as concepe niciodata violenta asupra unei alte persoane, indiferent de forma de manifestare, si cu atat mai putin, asupra propiilor copii. Mi s-a pus insa, ca am o personalitate exact opusa cele din viata anterioara, si asta tocmai, pentru a putea evolua pe scara spirituala, si pentru a-mi purifica existenta. Si totusi, barbat violent?!!
Mereu mi-a fost frica de nastere, desi imi doresc mai mult de un copil. Nu ma refer la durerea in sine, pentru ca orice femeie trece prin asta, mi-e frica de posibile accidente (vasculare, mai ales, eu avand si o fragilitate a vaselor de sange). M-a inspaimantat mereu, una din rudele mele (o matusa indepartata), care in timpul nasterii a suferit un accident vascular, si acum jumatatea dreapta a corpului ii este paralizata. Cu frigul mereu am avut probleme, indiferent de e iarna sau vara, mainile si picioarele mele sunt mereu reci:))

That's me!...

Te voi revedea

                                       
                                           A cincea parte

"Nu pot gandi nimic. Creierul parca mi s-a zemuit, nervii, de atata incordare, s-au rupt ca niste sfori putrede. Nu pot nici macar sa-mi dau seama daca oamenii din jurul meu sunt mereu aceiasi, daca au cazut, si cati. Acuma nici nu imi mai vine sa alerg. 
Se spune ca pe Marea Caspica furtunile sunt asa de groaznice, iar unii oameni si femei sufera atat de mult de raul de mare, incat totul le devine indiferent si nu fac niciun gest de impotrivire, chiar daca sunt ridicati si aruncati in mare. Asa, descheiat de toate, ma simt si eu. Nu imi dau seama daca oamenii au obrazurile murdare de pamant sau de funingine. Abia mai inteleg bocetul, ca o litanie, ca un blestem apocaliptic, din adancul adancurilor parca."
[...]
"Ma gandeam uneori la sentimentul groaznic pe care il incearca cei condamnati, care afla numai in ultimul moment ca sunt gratiati. Toata viata lor vor trai sub impresia acestor clipe. Dar noi, aici, cei care suntem condamnati cu fiecare lovitura si dupa fiecare, parca, gratiati."
[...]
"Nervii plesnesc, pamantul si cerul se despica, sufletul a iesit din trup ca sa revina imediat, ca sa vedem ca am scapat. Nu mai e nimic omenesc in noi."


Am distrus singurul om de pe acest pamant, cel mai drag inimii mele. Pentru ce sa mai traiesc?
"Dacă totul ar pieri şi n-ar rămâne decât el, eu aş continua să exist; iar dacă totul ar rămâne şi el ar fi nimicit, universul s-ar transforma într-o uriaşă lume străină mie şi mi s-ar părea că nu mai fac parte dintr-însa."
 Asa ma simt, ca si cum nu as mai apartine lumii asteia. E definitiv. Nu mai traieste nimeni si nimic in mine decat gandul ca am ucis, iar povara pacatelor nu ma mai lasa sa respir. Imi simt pieptul pietrificat, si cu fiecare respiratie viata se escurge din mine. Respir cu greutatea pe care o depune plamanii unui bolnav de cancer. Dar poate ca sunt bolnava. Un cancer mi se raspandeste in toata fiinta si imi mananca sufletul.
Trebuie sa ma duc sa-l caut. In noaptea in care ne-am despartit, in padurea in care l-am revazut. Poate ca acolo trebuie sa ajung. Nu mai conteaza daca voi simti iar mirosul mortii, o moarte de care ma simt vinovata, sau marea aceea de noroi. Poate ca asta e pretul, poate ca trebuie sa imi afund iar picioarele in mocirla, sa alerg iar desculta in urma lui, sa cad la picioarele iubitului meu, si sa-l implor sa se intoarca, sau fuga cat mai departe de acele locuri...
Totul e limpede acum. Nu mi-a mai ramas nimic, nu mai am ce lasa in urma. Trebuie sa plec dupa Rolan, chiar de-ar fi sa-l caut pana la sfarsitul zilelor, sa-l mai vad o data....
Josephine deschise fereastra. O lumina blanda, tarzie, ii lumina privirea. Ridica ochii si privi inainte. In fata fetei se ivi o carare nesfarsita, la capatul careia o astepta cineva. Isi puse mana pe fata, facandu-si umbra privirii, si il zari. Era iubitul ei, barbatul ei, omul ei, Rolan, care o astepta cu un buchetel de violete in mana. Florile ei preferate. Ultimul lucru pe care il vazu fu zambetul lui. Si sari...

Afara se lumina de ziua, iar zorii zile de ivira ca intotdeauna. Se spune ca apusurile nu seamana niciodata intre ele, dar rasaritul e mereu acelasi, un nou inceput! Josephine era sigura ca il va intalni pe Rolan, undeva, ca el o va astepta. Poate ca nu s-a inselat, sau poate ca da, cine stie?... Oricum ar fi fost, acea ultima si nesfarsita clipa, in care ii intalni privirea, ii fu de ajuns.

Fapta Josephinei fu descoperita chiar in acea dimineata, de catre tatal sau. Vrand sa-i aduca micul dejun si sa-i spuna "buna dimineata", maman Clara nu o gasi. In camera toate erau ravasite, iar pe pat, deschisa impunator, o carte. "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi". Clara tresari citind titlu, si speriata, cobori scarile, strigandu-si sotul. In fata scarilor, afara, in pargul usei deschise, zacea Enzo peste trupul nemiscat al fiicei sale.

Desi amandoi, stiau motivul mortii fiicei lor, niciodata nu l-au invinuit pe Rolan. Ei erau singurii vinovati, si ca atare, niciodata nu deschisesera subiectul. Nici macar cand, peste ani, Rolan, intors teafar si nevatamat din razboi, aparuse in pragul usei lor intreband de Josephine. Niciunul nu avusese curaj sa-i spuna. Nu-i daduse decat o adresa, de care baiatul nu avusese nevoie, stiind ca e adresa cimitirului. Cunoscand dispretul si antipatia parintilor fata de el, Rolan le parasise locuinta, fara sa puna nicio intrebare. Se duse totusi, nestiind ce sa creada, la cimitir.

Sufla un vant rece, de iarna. Rolan scoase hartiuta din buzunar si citi. Randul sapte, al treilea mormant. Mersese urcand, de-a lungul cimitirului, caci acesta se afla in varful unui deal. Numarase sase randuri, si se opri la cel de-al saptelea. Un gand ii fulgera prin minte. Pasea acum printre morminte, si se opri la cel de-al treilea.

Sarutase crucea Josephinei, si un fior ii trecut prin tot corpul. Fiorul mortii, atat. Iubirea se stinsese.

"Am sarutat-o chiar pe aceasta femeie care nu mai era a mea, era a mortii si am privit-o cu indiferenta cu care privesti un tablou!”

Te voi revedea

                                          A patra parte


Un miros de mocirla amestecata cu praf de pusca imi inunda plamanii. Vantul sufla din ce in ce mai tare. Afara se trage fara oprire. De frica ma ghemuiesc sub plapuma. Imi simt fiecare nerv incordat. Stiu ca in curand usa se va deschide. Vor intra peste mine, vor da plapuma la o parte si, si....
De ce mi-e frica de moarte?? Ar trebui sa fiu curajoasa, ca Rolan! Sau poate, pana sa vina ei dupa mine, va veni Rolan, si vom fugi amandoi departe, departeee...
Il simt pe Rolan langa mine. Ma strange de mana. Nu-mi vorbeste, doar ma priveste din cand in cand. Si eu il privesc, sa ma asigur ca e mereu langa mine. Nu stiu exact unde suntem, in orice caz e liniste si pace aici, s-a dus razboiul...
Rolan are chipul senin si privirea blanda. S-a inselat papa, nu e schimbat, nu s-a schimbat nimic in el, e la fel ca inainte. Un gand groaznic ma cuprinde. Nu am vorbit cu el, nu i-am ascultat vocea, nu stiu ce gandeste, daca totusi nu mai e la fel...
"Nimic nu mai e cum a fost..." - de parca mi-ar fi auzit gandurile. Poate n-ar trebui sa-i spun nimic, poate ar trebui sa-mi ascund grijile. Dar unde suntem acum? Stiu ca e toamna, e o lumina aurie si caldura care incearca sa invinga ceata asta apasatoare. Mergem impreuna pe o carare, si dupa cat pot zari in jurul meu, vad ca trecem printr-o padure, dar incotro??
-Probabil ca te intrebi unde suntem si unde vom ajunge? Nicaieri... Nu mai are nicio importanta...
Incep sa am indoieli, dar ii privesc ochii si ma calmez. Niciodata nu mi-a fost frica langa Rolan, niciodata nu mi-a fost frica de el, si, are dreptate; ce mai conteaza, atat timp cat sunt langa el, si el langa mine, ce mai conteaza ce urmeaza? Nu poate fi decat frumos....

-Hai iubito, trebuie sa ne grabim. Si, sa nu uiti - te voi revedea....
De ce imi spune asta? Suntem impreuna, nu ne mai desparte nimic, nu ne va mai desparti nimic.... Incep sa cred ca eu m-am schimbat, sau poate am innebunit.
Picioarele mi se afunda din ce in ce mai mult in pamantul moale. Desi fiecare pas necesita efort, Rolan nu se opreste, nu vrea sa se opreasca, si inainteaza din ce in ce mai repede, tragandu-ma dupa el. Un bocanc mi-a ramas intepenit. Nici macar nu s-a intors. L-am lasat acolo, si l-am aruncat si pe celalalt, sa pot tine pasul cu el. Acum sunt cu picioarele goale, desculta in mocirla - amestecata cu praf de pusca.
-Rolan, nu! Sa ne intoarcem! Sa plecam de aici! Sa fugim departe, departeee...
-Nu pot! Locul meu e aici, eu trebuie sa fiu aici. Acum sa ma lasi, si sa pleci. Trebuie sa lupt, sa ucid, sa ma zbat, sa-mi dau si viata daca e novoie, caci fara tine nu mai conteaza.
-Nu, n-ai de ce sa mai ramai aici. Suntem doar noi doi, si nimeni nu e mai important, nimeni nu ne mai fugareste, nu ne mai arata cu degetul, nimeni nu ne mai interzice nimic...
-Dar eu trebuie sa fac bani, mai stii? Sa omor cati mai multi oameni, si astfel razboiul sa se termine mai repede, sa ma intorc la tine mai repede... Sa ucid, si sa ma intorc bogat...
Undeva in intuneric, zaresc o palpaire de lumina, o mana ce tine o lumanare la capul unui mort...
Totul dispare, Rolan, padurea, mocirla, praful de pusca. Ridic ochii si recunosc peretii camerei mele. Si vantul de afara s-a potolit. E o liniste inmormantala. As vrea sa plang, sa urlu, sa ma zbat, dar nu mai am forta. Un singur simtamant ma stapaneste - pacatul.

Te voi revedea

                                                  A treia parte

Rolan a plecat la razboi. Papa zicea ca razboiul e un loc din care nu te mai intorci, sau daca ai norocul sa scapi, nimic nu va mai fi ca inainte. “Frontul e un cimitir spre care ne ducem ori fortati de imprejurari, ori de buna voie, in orice caz constienti de ce ne asteapta. Nu pot sa-i judec pe cei ce o fac fortat, pentru ca sistemul e defect, dar cei ce o fac din bunavointa sunt idioti!“.   

“Dar dragostea pentru tara, papa?”  

“Prostii!! Nu exista asa ceva. Mai presus de toate e dragostea pentru propria persoana. Pana si in ceea ce priveste iubirea dintre un barbat si o femeie. Il iubim pe celalalt pentru ca ne face placere, pentru ca privim in el ca intr-o oglinda… Nimeni nu se duce in razboi din dragoste pentru tara.”

Nu stiu de ce, sau pentru ce il iubesc pe Rolan, pur si simplu asta simt, nu e ceva ce se poate explica.  Cat despre razboi, papa avea dreptate. Rolan o facuse pentru noi, pentru viitorul nostru, spunandu-mi ca se va intoarce bogat, si atunci voi putea fugi cu el, atunci vom avea un loc, o casa a noastra, si o situatie materiala buna. Vom avea de la ce porni, si vom construi impreuna un viitor stralucit. Dar ce viitor are el acum? Oare a fost constient de ce il asteapta?

Te voi revedea

                                                  A doua parte

Aud ploaia batand in geam. Cand eram mica si era furtuna, sau aveam vreun cosmar, fugeam langa mama si tata. “Maman, papa, mi-e frica…” rasuna glasul meu de copil speriat in linistea noptii. Iar maman si papa imi erau mereu alaturi, si ma primeau langa ei. “Josephine nu are de ce sa se teama. Maman si papa au un copil curajos”, ma linistea mama.

In noaptea asta e furtuna, in noaptea asta traiesc un cosmar. Timpul a trecut si totul s-a schimbat. Mi-ar placea sa pot fi copil acum, si sa alerg in bratele lor. Sa-mi descarc oful in bratele mamei mele, sau sa ma asez pe genunchii tatalui meu, si ascultand povesti, sa uit de toate. Sa uit ca iubitul meu m-a parasit, sa uit ca peste cateva zile, va fi atat de departe, incat nici cu gandul nu as putea ajunge in acele locuri. Cum va fi viata mea, cum voi trai fara el? Chiar daca iubirea noastra nu s-a putut implini, ma multumisem cu gandul ca vom trai in secret, departe de ochii celorlati. Ma amagisem crezand ca voi reusi sa ma ascund de lume, dar mai ales de ai mei. Niciodata nu au fost de acord ca Rolan sa-mi fie alaturi.

Maman Clara, e o femeie educata, culta si cu principii alese. Cei ce o cunosc spun ca e o artista. Ii place sa citeasca mult si canta destul de bine la pian, cat despre rafinamentul gusturilor, nimeni n-o poate intrece. Fiind singurul ei copil, are asteptari mari de la mine, si e autoritara, dar stiu ca isi iubeste familia, si mai ales pe papa. Papa Enzo e un om bland si calm. De asemenea, e genul de persoana pe care o respecta si o iubeste toata lumea. In ceea ce ma priveste, a adoptat si el atitudinea mamei. Aveam o relatie speciala cu el, pana a aparut Rolan, care desi poarta numele unui mosier faimos, provine dintr-o familie modesta, si cu o situatie materiala precara. Nu mi-au inteles niciodata sentimentele pentru el, si stiu ca nu mi-ar permite sa-mi unesc viata de a lui. Acum vor putea fi linsititi, cel putin o perioada de timp. Nu stiu cand se va intoarce, dar mi-a promis, asa ca il voi astepta oricat.

“Sa nu-fi fie frica, ma voi intorce, iti promit ca ma voi intoarce la tine, si vom incepe o noua viata, una adevarata, asa cum meritam. Ne vom trai dragostea linisiti, fara sa ne ascundem de nimeni, fara spaima ca am putea fi descoperiti. Asteapta-ma si nu ma uita, caci te iubesc.”