Who cand say?

Lumea e plina de masti de sticla. Te uiti si nu le vezi. Mangai fata unei femei si nu simti masca de sticla. Se imbratiseaza doi amanti si nu simt unul la celalalt masca de sticla. Nu, aceste masti nu se vad. Dar opriti-va undeva, si tipati, cereti ajutor, amenintati. Imediat veti observa mastile de sticla. Fiecare isi vede de viata sa, sub clopotul sau de sticla.


Ma gandesc. Totul trece, asa cum a venit. Iubirea, prietenia, fericirea. Chiar si amintirile se sterg. De ce le mai primim daca nu le putem pastra? Pierdem familia, colegi, oameni dragi, simpli cunoscuti, ne uita sau ii uitam.
Sunt momente ca astea, cand nu dau 2 bani pe ceea ce credeam necesar. Vreau sa stau cat mai mult alaturi de familie, de prieteni, de oamenii din jur, alaturi de ceea ce-mi place si ce iubesc. Sa zambesc fara motiv si sa profit. Sa fiu lacoma, si sa va rapesc cat mai multa dragoste.

Suntem pe dos. Suntem ahtiati dupa tot ce reprezinta materialul. Suntem suciti si ignoranti si lasi. Cand ne indepartam prea mult, ne semnalizeaza. Lumina ne produce frica, iar frica ne obliga sa ne trezim. La asta ma refer. M-am trezit. Stiu ca nu va dura mult, din contra aproape ca imi doresc sa uit mai repede. Nu e deloc placut sa constientizezi ca n-ai nicio putere, ca totul e la intamplare si n-ai alta solutie decat sa accepti neprevazutul.
Oamenii se pierd. Tu, noi, voi, eu....toti vom disparea. Azi, maine, acum, in orice moment. O singura secunda si s-a dus naibii totul. Apoi vine altcineva si ne ia locul.

Cine hotaraste cand renunt? Cine hotaraste cand sunt pregatita? Cine hotaraste cand e momentul sa pierd pe cineva, sa ma indepartez, sa las prezentul in urma? Cine hotaraste cand urmeaza punct?


Poate ca si viata e asa. Mergem in cerc, in jurul unui punct pe care nu-l vedem si care totusi, poate, e aproape, foarte aproape.

Noi suntem un cantec nu credeti? Orice cantec are un sfarsit. Oricat ar fi de frumoasa o melodie, vine o clipa, cand ea e acoperita de tacere. Nu exista decat frumuseti trecatoare. Eterna e doar tacerea