Se facea ca locuiam la Sighisoara, in orasul vechi, intr-o mansarda cu grinzi albastre, care stiu sa spuna povesti de demult, cu lucarne pe unde lumina stelelor se furiseaza direct in asternut. Camera ar fi fost inalta, iar lumina s-ar fi prelins in umbre tremuratoare din candelabrul de portelan, draperiile albastre ar fi parut decupate din povestile Cenusaresei.
Se facea ca era trecut de miezul noptii, si era iarna. Tu dormeai in patul nostru, respirand incet...nu voiai sa rupi vraja. Vraja care se asternuse peste noi, peste oras, peste vietile oamenilor si mai ales ale noastre, neaparat albastre...Si eu priveam de la fereastra, cand pe tine, cand turnul cetatii vechi. Si avem o pofta nebuna sa ies, si sa ma urc in turn, asteptand rasaritul. Dimineata, m-ai fi cautat speriat prin toata casa, apoi te-ai fi indreptat spre fereastra, sa ma cauti prin curte. Atunci, ti-as fi facut bucuroasa cu mana, chiar de acolo, din turnul batran...
Si totusi m-as fi multumit privind copacii, casele vechi, felinarele portocalii, vantul ridicandu-se in rotocoale pe strazi, ferestrele adormite sub obloane, orasul, stelele, pe tine...Te-ai fi trezit si m-ai fi zarit acolo, langa fereastra.
"-Priveste, ti-as fi spus, cu privirea atintita in sus, priveste stelele, parca au inghetat si ele... nu mai sclipesc ca altadata, pur si simplu stau nemiscate, au inghetat..."
"-Foc si gheata, mi-ai fi spus. Si sunt albastre... Vrei sa-ti aduc una?"
"-Albastre, precum dragostea noastra... foc, gheata, noi... De ce ma minti? Stelele tale nu exista, si chiar de-ar fi adevarate, nici macar n-ai putea ajunge la ele..."
"-Intr-o zi, am sa-ti aduc una, sa vezi cat de mult te iubesc. Am sa ti-o pun in palma, si ai s-o strangi tare, nevenindu-ti sa crezi ca-i aievea..."
"-Si se va face pulbere..."Dar baaaang....clopetele bisericii din deal sfasie linistea noptii si baaang, porumbeii zboara speriati pe deasupra tiglelor albastre, asezate in solzi. Si nici urma de tine... Ningea, in sfrasit, in orasul nostru. Era ca si cum as fi fost inghetata sub un clopot de sticla, intr-o nemiscare grea si apasatoare ca moartea, si acum clopotul acela s-ar fi prabusit, lasand totul sa vibreze din nou, sa respire, ca-ntr-o zi de sarbatoare, sub ninsoarea ametitoare de stele...
Oh mai vreaaau=P~
RăspundețiȘtergere