vreau sa intelegi inca de la inceput ca nu am nicio asteptare. defapt gresesc, tu nu ai nevoie de explicatii. pe mine incerc sa ma conving, eu trebuie sa accept ca nu mai exista alte sanse, ca am dat cu piciorul singurei ocazii pe care am avut-o. ca nu putem construi un castel din ruine. poate ca sunt lasa, poate ca-mi lipseste curajul.
 mi-e frica sa las zidurile jos, mi-e frica sa aflu ce gandesti. nici macar nu gasesc rostul acestor randuri. scriu pur si simplu, scriu pentru ca trebuie sa curga din mine. scriu cu teama ca as putea fi descoperita. as putea sa imi asum cuvintele?
mi-e frica de tine, de ce-am avut odata, de noi. dar cel mai tare ma tem de mine. mi-e frica pentru ca ma cunosc. pentru ca as putea cu usurinta sa dau totul cu piciorul, sa lovesc in cine nu trebuie, si mai ales in tine. mi-e frica sa nu-ti ranesc orgoliul, sa nu-ti insel asteptarile. mi-e frica pentru ca stiu ca as ridica iar, intre noi, un zid de 2 metri. mi-e frica sa nu te doara, catusi de putin....nu meriti. e mai bine asa, tu iubind-o pe ea, eu pe tine...


pentru ca nu trece ora fara sa ma duca gandul catre tine, pentru ca ajung cateva cuvinte si ziua mi se face lumina