Tocmai am terminat de citit Zori de zi...cartea asta mi-a lasat un gust atat de placut incat nu pot sa nu ii acord un spatiu numai al ei. Nu stiu cum si din ce moment se afla pe lista mea, dar clar e una dintre preferate.
Exista carti pe care le intalnim, si care ne taie rasuflarea, concepute special parca pentru noi, sa ne inunde cu frumos prin toti porii. Iar clipele, pe care le petreci cu astfel de carti in mana sunt memorabile, de o satisfactie nemarginita, ce-ti dau sentimentul ca nimeni in afara de tine nu se bucura mai tare de existenta ei, ca in tot acest moment ea te-a asteptat, pregatita sa-ti schimbe viziunea asupra lumii.
Trebuie doar sa stim sa cautam si sa descoperim ceea ce ne satisface dorintele, sa ne inconjuram de tot ce ni se potriveste si nu de ce ni se impune, si sa ne punem pasiunile mai presus de obligatiile care ne rapesc majoritatea timpului. Numai sa deschidem ochii mari si sa hotaram ce ne place, indiferent daca suntem sau nu considerati ciudati.

O sa va arat si de ce si-a lasat o amprenta asupra memoriei mele de cititor, daca ma pot numi asa...cu toate ca m-a incantat pagina cu pagina, au existat si fragmente care mi-au taiat respiratia(intr-un fel:)))

„Soarele, fierbinte pe pielea mea goala, ma trezi dimineata. Nu am deschis ochii. Eram prea fericita ca sa schimb ceva, indiferent cat de mic. Singurele sunete erau valurile de afara, respiratia noastra, bataile inimilor noastre...
Ma mangaie delicat cu degetele pe sira spinarii si mi-am dat seama ca el stia ca sunt treaza.[...] Nu vorbea; degetele lui se miscau in sus si in jos pe spatele meu, abia atingandu-l in timp ce trasau modele pe pielea mea.”

„Dar cu acest copil, copilul lui Edward, era cu totul alta poveste. Il voiam asa cum voiam aer sa respir. Nu era o alegere - era o necesitate.”

„Totul in mine se schimba in clipa in care am privit chipul de portelan al copilului pe jumatate om, pe jumatate vampir. Toate firele care ma legau de viata mea se rupsera repede ca si cum ai fi taiat sforile unui manunchi de baloane. Tot ce ma facea sa fiu cine eram – iubirea pentru fata moarta de la etaj, dragostea pentru tatal meu, loialitatea pentru noua mea haita, dragostea pentru ceilalti frati ai mei, ura pentru dusmanii mei, casa mea, numele meu, eu - se desprinse de mine intr-o secunda - pac, pac, pac – si pluti in spatiu.”

„Il puteam aprecia cu adevarat acum [...] Ii puteam gusta aroma pura si vie pe limba mea si puteam simti matasea incredibila a pielii lui de marmura sub degetele mele sensibile.
Era complet nou, o persoana diferita, in timp ce trupurile noastre se impleteau gratios intr-unul singur, pe podeaua de culoarea nisipului. Fara precautii, fara retineri. Fara frica, mai ales fara frica. Ne puteam iubi impreuna - amandoi participanti activi. In sfarsit egali.”

„Unele amintiri nu erau clare – amintiri umane, vazute prin ochi slabi si auzite prin urechi slabe; prima data cand ii vazusem fata...felul in care ma simtisem cand ma luase in brate in poiana...sunetul vocii lui prin intunericul inconstientei mele cand ma salvase de James...fata lui cand ma astepta sub o bolta de flori ca sa se insoare cu mine...fiecare moment pretios de pe insula...mainile lui reci atingand bebelusul prin pielea mea...
Si amintirile clare, evocate fara cusur: fata lui cand am deschis ochii la noua mea viata, in zorii nesfarsiti ai nemuririi, acea prima noapte...”