Cred ca Dumnezeu, de acolo de sus, rade pe burta de noi. Da, sigur se distreaza copios cand mai arunca o privire si ne vede in goana noastra nebuna, lipsita de noima.
Normal ar fi sa invatam ceva, sa ne pregatim pentru ce ne asteapta si sa pasim acolo cu bagaje pline de tot ce-am gasit mai bun, dragoste, frumustete, fericire. Insa stim ca toate astea trec, si dezamagiti, ne impunem sa stam la distanta.
La un momendat unii isi dau seama, altii o fac la batranete, iar majoritatea nu mai apuca. Ne irosim viata si ne abatem de la drumul indicat. Zarim o carare care ni se pare mai usoara, ne construim propriile carari, pasim pe poteci interzise, si habar-navem ca ne intoacem de unde-am pornit. Toate drumurile astea ne amagesc cu promisiuni de succese, bani, impliniri.
Incep sa cred ca ne place sa o apucam gresit si sa ne chinuim sufletele.
O luam la goana ca nebunii goi prin Piata Victoriei, si daca ne intreaba cineva dupa ce alergam, nu aflam niciun raspuns. Cautam mereu cate ceva nou, avem dorinte, teluri, idealuri. Se intampla sa pierdem, si ne apuca melancolia, sau sa dorim cu ardoare ceva, insa implinirea nu ne aduce nicio satisfactie. Atunci ne simtim goi, nemultumiti, si pornim in alte cautari. Poate ca facem toate astea din comoditate si ne mintim ca avem destula vreme la batranete sa mai ridicam privirea, de parca timpul ne-ar astepta pe noi. Sau poate din lasitate, sa n-avem ragaz, caci vom fi tentati sa ne privim viata. Iar gaura de acolo ne va speria cu siguranta...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu