Traia. Ceea ce presimtise exista. Viata nu era efort, mers lent spre imbatranire, cedari si resamnari; viata era delir, tumul in soare, bucurie respirata.
Tot ce, stiu se invechise, trait, devenea nou. Inima-si trimitea bataia in fiecare gand, ca un galop de sori calari trimisi de un imparat spre toate hotarele.
Atat. Trei minute. Dar intre miliardele de minute ale vietii, sure ca panza paianjenilor morti, acestea se ivisera cu gratia si prospetimea unor acuarele de Tonitza.
Cu fiecare respiratie parfumul teilor intra in piept. Un somn cu ochii deschisi, in fundul unei soapte de aur. Sufletul avea o leganare lenta, de alge aiurite de curentii marii.
in dimineata asta m-am trezit. nu stiu la ce, nu stiu dupa ce.... scot capul pe geam si am impresia ca dupa mult timp respir aer curat. deschid larg ochii si soarele nu ma mai orbeste. e o dimineata stralucitoare, simpla si usoara....si asa ma simt si eu.
[mi-am amintit.]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu