ai vazut? cum mi-am dat seama? nu, nu am fost indiscreta... te-am vazut cum il privesti, ti-am vazut zambetul osciland intre prezenta si lipsa lui. te-am vazut cautandu-l in toate colturile. ti-am auzit primele ganduri dimineata indreptate catre el, am ascultat cum ii sopteai seara, cu ochii pe jumatate inchisi, numele. cat despre visuri....e prezent in toate.
nu, nu esti paranoica, aparent nu ai nicio problema...
te-ai uitat acolo? ai avut curajul? ai vazut ce iti face? incepe sa prinda radacini, din ce in ce mai groase, mai adanci. iti gaureste sufletul si tu il lasi. nu schitezi niciun gest. il primesti constienta ca nu va exista nicio simbioza, ca nu va creste nimic din voi. ca radacinile sunt sterpe si vor lasa urme.
inima o poti inlocui, dar sufletul...in suflet ramane totul, nu se sterge nimic. si daca stii de ce il ranesti? de ce nu il dai afara si de ce nu smulgi radacinile? la asta te pricepi cel mai bine.
 pana acum aveai sufletul curat. cand il zareai pe vreunul acolo inchideai portile. il alungai afara fara sa eziti. de ce trebuie acum sa fie altfel? de ce nu-l scoti? nu ar fi greu....el a mai trecut prin sufletul tau odata, doar ca atunci n-ai stiut sa-i oferi un loc. pe atunci iti era frica. n-ai stat sa-l privesti... doar l-ai zarit, si l-ai dat afara....
nu poti fara el? s-a infipt adanc acolo.... preferi sa cari pietre de moara decat sa-ti bata vantul....