Sunt vinovată numai pentru ceea ce n-am făcut…

6 mar. 2011

"Toti suntem nemuritori, dar trebuie sa murim intai"

BARBATII  au fost marea mea slabiciune. Sunt femei care iubesc parfumuri, pantofi, posete - in fine - tot ce tine de mod si bun gust. Si sunt femei care iubesc barbatii. Printre ele ma regasesc eu, iar asta ma transforma intr-o privilegiata. Unde poti intalni o frumusete mai mare, decat in trupul implinit al unui barbat? Si unde poti simti cel mai dumnezeiesc parfum, daca nu pe propria-i piele?

Am iubit multi barbati, deci nu am fost niciodata pentru unul singur. Dar m-am daruit lor. M-am daruit completa, in intregime, le-am dedicat ore, zile, saptamani, luni, ani din viata mea. Pentru fiecare in parte, am rupt cate o parte din mine.
Pe toti i-am iubit, Dumnezeu stie cat i-am iubit...

De aici, din camera mea, pot zari o bucatica de cer prin fereastra murdara. E la fel de albastru ca ieri, la fel de albastru cum va fi maine. Lumea nu sta in loc. Nu se vor opri clipele, nu vor ramane undeva suspendate in aer pentru mine. Si totusi, daca inchid ochii, le pot face sa stea pe loc. Poate ca e adevarat, la batranete te poti juca cu trecutul. Da, cred ca e adevarat....Cred ca avea dreptate.... 
" O singura data i se da omului sansa de a incremeni timpul, de a-l face sa stea pe loc efectiv, intorcand filmul vietii. Si atunci vom sti ca moartea e aproape...."

Ii simt mana lui Paul in mana mea. Ma priveste sfios, iar eu ii raspund cu aceeasi teama. Amandoi avem 14 ani. Ce varsta frumoasa, ce amintiri frumoase. Primul barbat pe care l-am atins, si care m-a atins, in felul acela - a fost Paul. Sunt imbracata cu o rochie violet cu floricele albe, pe care am primit-o de ziua mea. Era una din preferatele mele, iar in acea zi de vara, o imbracasem special pentru Paul. Stam cu umerii lipiti, in iarba inalta, si privim lacul. Imi amintesc ca soarele tocmai apunea, iar lumina aceea blanda, calduta, ii incadra perfect chipul iubitul meu. Stateam unul langa celalalt, si il puteam zari, cu coada ochiului, tremurand. Cred ca si el facea acelasi lucru... Era o liniste neclintita, si eram sigura ca urma sa ma sarute. Dar Paul, care era la fel de hipnotizat ca si mine, care stia cam cat stiam si eu despre dragoste, Paul, a facut altceva. Mi-a tras maneca rochiei in jos, si incet, si-a lipit buzele de umarul meu.
Cred ca a fost cel mai sincer moment din viata mea...

Radu a fost primul barbat care m-a iubit. Cu Radu am facut sex pentru prima data. Bine, as putea spune dragoste, desi totuna e. Nu-mi mai aduc aminte locul, atat de pierduti eram. Stiu doar ca nimerisem in mijocul paradisului, si al infernului, in acelasi timp, caci Radu avea o sotie acasa. Dar nu asta e important. Nu vreau sa-mi amintesc pacatele si greselile fiintei mele.Nu vreau sa regret nimic. Iar pentru asta e suficient doar sa stau departe de unele lucruri...
 Se misca inainte si inapoi in mine, si nu mai stiu, care sunt eu si care e el...

Stefan mi-a aratat ca exista o gama intreaga de placeri. Cu Stefan am invatat ca poti face sex, fara sa faci defapt, cred ca ma intelegeti... Vedeti voi, sa nu ma judecati. Probabil ca asta ganditi acum. "Ia fiti atenti la babataia asta...90 si ceva de ani...inca se mai gandeste la sex". E adevarat ca sunt batrana. Dar ce inseamna timpul si ce e trecerea lui? O clipa imi pare acum propria-mi viata. Si as da-o intreaga, pentru un barbat. Acum as oferi-o oricui pentru o partida de amor. "Poftiti, luati-o, faceti ce vreti cu ea, de ve-ti sufla viata peste trupul asta neajutorat. Caci sufletul e la fel de tanar ca in prima zi."
Intelegeti acum cat de tare iubesc barbatii??...

Nu mai stiu exact cum sa ii numesc, nu-mi mai amintesc nimic despre ei. Imi revin doar momentele in care mi-au fost alaturi. Ei langa mine, asta imi amintesc. Clipe fugare, estompate, voalate. Mangaieri - maini alunecand pe corpul meu, cerand ceea ce are nevoie, placeri, dorinte, orgasm. Brate lungi si vanjoase inconjurandu-ma, maini mari dar delicate ca ale unei femei, jucandu-se prin parul meu. Buzele lui in jurul sfarcului meu, mana care imi framanta infometata sanul, picioare care se incolacesc. Trupul meu dizolvat in trupurile lor, de fiecare data cu aceeasi intensitate. Dumnezeu.

Deschid ochii. Timpul incepe sa se miste din nou. Nu mai simt nimic, nu mai vreau nimic, eu am ramas undeva acolo... Un singur gand ma framanta... Daca Toma a fost barbatul vietii mele, de ce.... de ce nu am ramas... Uite ca inca imi mai simt lacrimile... Ridic o mana tremurnda spre obraz. E stravezie. Ma sperii, si o retrag iar spre marginea patului. Poate ca aici se sfarseste dragostea, cand termini sa-l cunosti pe cel de langa tine, cand nu te mai surprinde nimic. Si totusi era barbatul vietii mele.
Inchid iar ochii, defintiv de data asta, si simt cum, incet-incet, sufletul mi se scurge prin carne...