Sunt vinovată numai pentru ceea ce n-am făcut…

27 mar. 2010

Psalm

Te drămuiesc în zgomot şi-n tăcere
Şi te pândesc în timp, ca pe vânat,
Să văd: eşti şoimul meu cel căutat?
Să te ucid? Sau să-ngenunchi a cere.
Pentru credinţă sau pentru tagadă,
Te caut darz şi fără de folos.
Eşti visul meu, din toate, cel frumos
Şi nu-ndrăznesc să te dobor din cer grămadă.

Ca-n oglindirea unui drum de apă,
Pari când a fi, pari când ca nu mai eşti;
Te-ntrezării în stele, printre peşti,
Ca taurul sălbatec când se adapă.
Singuri, acum în marea ta poveste,
Rămân cu tine să mă mai măsor,
Fără să vreau să ies biruitor.
Vreau să te pipăi şi să urlu: “Este!”

26 mar. 2010

"Cred ca am sa te iubesc foarte mult, adauga dupa o scurta tacere - si toata fata i se lumina intr-un zambet. Cred ca te iubesc deja foarte mult.
Voiam sa-ti spun asta ca sa nu pluteasca intre noi niciun echivoc. Sunt indragotit de d-ta si uneori simt cum iubirea aceasta nu ma mai lasa sa traiesc."

24 mar. 2010

Îţi place ce-ai facut, eşti mulţumit? Îţi ajunge sau vrei mai mult? Mostrule, te-ai lipit ventuză pe inimă şi ai supt tot. Acum urmează să scuipi. Ce-ţi pasă că acolo e aproape tot sufletul meu. Te-ai săturat şi vrei să scuipi....
Ce proastă... Cum să îţi pese?!....Nu-ţi pasă decât de propriu orgoliu. Şi m-ai ales pe mine să ţi-l hrănesc. Şi uite că asta fac şi acum. Îl vad cum se umflă. Orgoliul tău e un balon, iar eu bag aerul în el. Am tot suflat, sperând că mi se va sparge în faţă... degeaba. Nu mai pot, am obosit. Am rămas fară aer tot umflând la balonul tău. Şi mă depăşeşte, nu am să-l ajung niciodata. E prea mare...Nu, nici măcar acul nu m-ar ajuta. E făcut dintr-un material special. Din toate dorinţele şi orgoliile lor...
Uite că ai reuşit şi cu al meu.... Mi l-ai supus şi pe el. Dacă l-aş mai avea, nu aş scrie asta aici. Dar ce pot să fac? Atât îmi rămâne....singura armă împotriva ta, şi poate nici pe asta nu o folosesc....
Îşi promit că într-o zi balonul se va desfumfla, chiar de-ar fi să înghit eu tot aerul acela stătut....


















hai, canta la alta masa!....

23 mar. 2010

ai vazut? cum mi-am dat seama? nu, nu am fost indiscreta... te-am vazut cum il privesti, ti-am vazut zambetul osciland intre prezenta si lipsa lui. te-am vazut cautandu-l in toate colturile. ti-am auzit primele ganduri dimineata indreptate catre el, am ascultat cum ii sopteai seara, cu ochii pe jumatate inchisi, numele. cat despre visuri....e prezent in toate.
nu, nu esti paranoica, aparent nu ai nicio problema...
te-ai uitat acolo? ai avut curajul? ai vazut ce iti face? incepe sa prinda radacini, din ce in ce mai groase, mai adanci. iti gaureste sufletul si tu il lasi. nu schitezi niciun gest. il primesti constienta ca nu va exista nicio simbioza, ca nu va creste nimic din voi. ca radacinile sunt sterpe si vor lasa urme.
inima o poti inlocui, dar sufletul...in suflet ramane totul, nu se sterge nimic. si daca stii de ce il ranesti? de ce nu il dai afara si de ce nu smulgi radacinile? la asta te pricepi cel mai bine.
 pana acum aveai sufletul curat. cand il zareai pe vreunul acolo inchideai portile. il alungai afara fara sa eziti. de ce trebuie acum sa fie altfel? de ce nu-l scoti? nu ar fi greu....el a mai trecut prin sufletul tau odata, doar ca atunci n-ai stiut sa-i oferi un loc. pe atunci iti era frica. n-ai stat sa-l privesti... doar l-ai zarit, si l-ai dat afara....
nu poti fara el? s-a infipt adanc acolo.... preferi sa cari pietre de moara decat sa-ti bata vantul....

20 mar. 2010

3 zile. Studiu despre tine

Cu ele stai doar in salon si vorbesti nimicuri. Sunt femeile-bomboana - tu le sugi ca un copil rasfatat, ele se topesc, devin paseé, dar tie iti lasa un gust placut...

Pe altele le-ai duce in dormitor (de multe ori alegi femei pe-ntuneric, fara sa vezi tot...), dar pe scara iti dai seama ca parca nu sunt...ele si atunci le-ndoi peste balustrada si le consumi acolo, fara scrupule, fara jena, doar cu o sperma careia ii curg balele de pofta... Scara pe care se urca la etajul tau intim e admirata de multi - e facuta din picioare frumoase de femei, desfacute brancovenesc, lustruita cu rasini curse din femei pe care le-ai insemnat pe suflet cu fierul rosu. Frumusetea scarii consta in expresivitatea femeilor si-n strigatele de placere care acopera scartaitul lemnului. In camerele frumoase ale sufletului tau ajung foarte-foarte putine si nu toate in chip de iubite. Unele raman indelungat, altele-si lasa spiritul sa le tina locul, daca-s ocupate cu moartea...

Iti doresti femei multe, doar ca sa fii sigur ca scara e suficient de solida prentru cea pe care o vei aduce in brate, ca sa nu atinga nici macar cu talpile sordidul fiintei tale.

Continua sa colectionezi trupuri, gemete si fiori. Stiu ca asta faci - iti place la nebunie sa fii colectionar, dar nu propietar, nu vrei sa-ti apartina nimic din ce aduni. Imi place vulnerabilitatea ta, se vede bine de la fereastra mea...

Stii, eu tocmai m-am mutat din periferia unor idei preconcepute. Am venit in centrul atentiei tale pentru ca te-am simtit, de la mare distanta. Nu raman pentru totdeauna, doar vin dimineata si o sa plec seara, caci noaptea o sa am o alta viata - o sa fiu cine vreau, poate chiar o femeie de pe scara ta...

Acum voi deschide ferestrele si ma vei vedea... Ridica-ti privirea. Buna dimineata. Sunt goala doar pentru ca asa-ti bei si tu cafeaua in fiecare dimineata si am vrut sa nu fim inegali. Continua sa citesti, o sa ai timp sa ma vezi mereu. Ridica mana dreapta daca ai nevoie de mine sau ridica mana stanga daca ti-e frica...
Ti-ai pus amandoua mainile pe fata... Scrisoarea mea e pe jos. Deci ai ridicat mainile... Dar pe amandoua! Cateodata te traduc greu... Ai nevoie de mine, dar ti-e frica... E prea comun, nu, nu asta ai vrut sa-mi spui...

Acum stiu - avea nevoie de mine, ii era ingrozitor de teama sa admita si isi pusese singura masca pe care orice femeie indragostita i-ar fi dat-o deoparte cu usurinta. In spatele palmelor lui se afla exact ceea ce simtea. Trebuia doar sa-i dau palmele deoparte...

Distanta dintre ferestrele noastre ascundea detalii pe care le-am vazut abia dupa ce m-am apropiat la o rasuflare de el. I-am facut curatenie peste tot, am intrat in cele mai intime incaperi, am facut sa straluceasca mese si cristale, am lustruit scara pe care acum si-ar fi rupt gatul orice femeie neprevenita, am pus flori in camerele moarte si am plecat intr-o zi pentru ca ma plictisisem sa am exact ce stiam pe de rost. Nu i-am dat niciodata palmele deoparte, mi-am dat seama ca imi plac barbatii care par sa aiba niste raspunsuri, nu mereu intrebari la care sa raspund eu...

Am fost doar 3 zile la el, dupa care m-am mutat intr-un apartament cu vedere la mare.

In fiecare dimineata, cand deschid fereastra, ridic brusc mana dreapta si mult mai incet, mana stanga. Din obisnuinta, caci marea nu ma vede.

18 mar. 2010

pravalie pentru suflet

- buna ziua. as avea nevoie de niste indiferenta?
- cam cata?
- multa...nu conteaza, platesc oricat. dati-mi tot ce aveti.
- pentru ce va trebuie?
- vreau sa ma vindec...
- nu e asa usor... depinde de la boala la boala. conteaza povestea, persoana... dumneavoastra de ce suferiti?
- sufar de el, de iubire, de prietenii si iluzii, de vise spulberate si asteptari inselate.
- atunci trebuie ca aveti sufletul zdorbit...
- da. mi-e sila si amar... mi-e lehamite de toate dorintele ce mi-au trecut prin inima si naivitatea ce deseori ma invinge....aa, as mai avea nevoie de un borcan cu miere, o foarfeca si un spaclu.
- nu va inteleg?!...
- trebuie sa-mi tai panza ce-mi acopera ochii si sa-mi razuiesc inima...
- dar ce are inima dumneavoastra?
- s-a asezat un strat lipicios pe ea, si trag mustele...
- dar mierea?
- sa-mi indulcesc sufletul...
- bine, va voi ajuta. vad ca va doriti mult sa va vindecati. nu va fi usor, iar indiferenta are un pret mare, si de cele mai multe ori urmari definitive... uitati aici, portia dumneavoastra. nu va uitati asa, nu exista nicio instructiune. cateva sfaturi, insa, daca imi permiteti... luati rar, in doze mici. creeaza dependenta. si, cel mai important, nu uitati, sa nu mai inchideti nicicand ochii!...



s-atunci m-apropii de pietre si tac iau cuvintele si le-nec in mare, suier luna si-o rasar si-o prefac intr-o dragoste mare...


16 mar. 2010

Taramul de nicaieri

-Fara maini.
-Nu...
-Intinde mainile, cum obisnuiam... O noapte ca pe vremuri...

-Heiiii ce faci aici??
-Ma plimb? Vrei sa te ajut?
-N-am nevoie de ajutor... voi reusi singura...
- Ia, sa te vad...
-N-ai ce sa vezi... Asta e podul meu, si nu-l impart cu nimeni.
-Nici nu e nevoie... eu zbor deasupra lui. Lasa-ma sa-ti arat. Nu trebuie decat sa-ti desprinzi mainile. E simplu.
-Ti-am spus ca n-am nevoie de ajutor. Eu ma multumesc cu podul. N-am nevoie de straini care sa ma invete teorii complicate.
-Nu e nimic complicat aici. Cum te cheama?
-Regina noptii!
-Incantat, Alteta! Eu sunt Peter-Pan si am venit sa va duc in Tara Minunilor.

-Tara Minunilor, mai stii?
-Degeaba. Inceputurile nu se mai intorc...
-Nu-ti mai amintesti noptile acelea albastre? Au trecut trei veri de atunci... Mi-a fost dor de tine...
-Credeam ca sunt singura nebuna care se plimba noaptea pe pod, cu bicicleta.
- Da...fix aici ne-am intalnit, in varful podului... Mi-ai spus ironica ca n-am nicio sansa sa te intrec, ca poti cobori pana jos, inaintea mea... Stii ca am facut un pact..cine castiga ramanea cu podul...
- Da, un pact pe care niciodata nu l-am respectat... in vara aceea l-am avut amandoi, l-am impartit cu tine... Asta pana ai plecat, si am inceput sa-l urasc. Sa-l urasc odata cu tine. De atunci n-am mai venit niciodata noaptea aici, nu mai puteam fara tine, imi era frica, ma speria imensitatea lui in noapte. Ma speria lipsa ta.
- Uite, eu nu am uitat. Eu pot simti iar senzatia aceea de zbor, pot simti mainile care taie aerul... il taie si ma inalta. Hai, macar incearca, de dragul podului, de dragul nostru...de dragul ce-am avut odata. Nu mai avem mult si ne apropiem de capat. Stii ca daca ne despartim acolo e pentru totdeauna...
- De ce nu te uiti? De ce ma uiti? N-ai stiut sa ma privesti, si nici acum nu stii. Intotdeauna ai fost preocupat de zborul tau, atat... Iti e indiferent daca ai companie sau nu. Nu vrei decat sa zbori. Mereu ai sa uiti ca sunt langa tine, si mereu ai sa ma lasi in urma, cum ai facut de la inceput.
Te-ai transformat in propriul ghidon... fara maini... Ai uitat sa atingi. Asta e ultima noapte. De dragul podului, de dragul noptii, de dorul meu, pentru ca eu zbor oricum... cu maini, fara maini, cu tine, fara tine....

14 mar. 2010

Pocainta

Cum am ajuns aici? Prin ce intamplare nefasta? De ce nu am abandonat la timp?
Obisnuiam sa dispar, sa fug de fiecare data. Cand incepeam sa zaresc poarta catre alte meleaguri, ma opream. Cu fiecare poveste am deprins un mecanism.
Ma transformasem intr-o masinarie. Dorinta initial nerealizabila, pasii mari si grabiti pe care ii faceam, salturile nesigure. In acele salturi puteam sa ii zaresc pe toti. Ii vedeam cum ezita, ii simteam nehotarati si ma ambitionam mai mult. Voiam sa-i ajung cu orice pret.
 Atunci o luam la fuga, o fuga impiedecata, obositoare. Si fugind, nu reuseam sa mai vad nimic... Cu cat ma apropiam mai mult, cu atat interesul scadea. Nu voiam decat sa-i vad supusi.
Ii priveam dincolo de granita, cum ma asteapta infrigurati, si plecam. Le intorceam spatele si dispaream, inchizand mereu usa in urma mea. Ma dizolvam asemena unei vedenii...
Cu tine a fost altfel. Cu tine am avut rabdare si inca am... Cu tine nu e ambitie. Cu tine am invatat sa fac pasi mici, si sa privesc tot ce ma inconjoara. La tine, desi am gasit poarta inchisa, nu m-am intors. La tine voi astepta oricat...
Pe tine te-am indragit.

12 mar. 2010

Daca ar fi sa trec printr-o padure cu lupi, ca sa ajung pana la tine, as fi ajuns cu zdrentele tineretii mele sfasiate, dandu-si ultima ei picatura.
De ar fi fost sa trec prin ierburi cu serpi ca sa ajung pana la tine, cu talpile goale as fi calcat pe suierul noptii mele, aducandu-ti-o sa-i inchizi ochii.
Dar la poarta casei tale vegheaza dragostea si mi-am tras pasii inapoi ca la iesirea cu icoana din biserica.
Cant ragusit pe sub ferestrele casei tale, cum canta copii italieni pe strazile oraselor noastre, in mizeria frumusetii lor cu ochi mediteraneeni.
Cant cu mana intinsa sub cer, ca odinioara cei neimpacati la raspantii de drum : "Ascultati, voi toti, bucuria si durerea mea" .

Spovedanie

Niciodata n-am stiut sa spun "Te Iubesc" barbatilor care mi-au trecut prin suflet. Daca m-as intoarce in trecut asta as schimba. M-as lasa descoperita, purtata de curentii iubirii. E adevarat, au fost involburate apele vietii mele...Insa mi s-a oferit mereu cate o barca, dar n-am vrut s-o vad, am refuzat-o....Am preferat sa ma asez pe mal, in loc sa navighez spre taramuri necunoscute. Intotdeauna mi-a fost teama de necunoscut.
Am simtit nevoia controlului fiecarui pas, am vrut sa decid singura, alegandu-mi mereu obiecte noi devotiunii. N-am stiu ca iubirea e altfel. Ca ea vine, se instaleaza si incepe sa conduca totul.
Chiar daca as mai vrea sa spun "Te Iubesc" azi n-as avea cui. Cine ar mai lua in serios un chip zbarcit, o privire spalacita, un trup peste care a trecut timpul, in van...Cine ar putea vedea cata iubire am adunat, adanc ascunsa.
 Te Iubesc, Te Iubesc, Te Iubesc, Te Iubesc, Te Iubesc, Te Iubesc, Te Iubesc, Te Iubesc, Te Iubesc, Te Iubesc, Te Iubesc, Te Iubesc, Te Iubesc, Te Iubesc, Te Iubesc, Te Iubesc, Te Iubesc, Te Iubesc, Te Iubesc, Te Iubesc, Te Iubesc, Te Iubesc, Te Iubesc... 
Pentru cuvintele cele mai importante si mai ravinte...Pentru momentele de valoare in care am simtit nevoia s-o spun...Pentru toate momentele in care n-am stiut s-o spun, pentru tot ce n-am stiut sa primesc, si sa ofer...
Inchid ochii si iti vad chipul. Barbatul vietii mele. Nu te-am cunoscut, si totusi faci parte din mine. Porti trasaturile tuturor care mi-au trecut prin viata. Nu semeni cu niciunul, si in acelasi timp nu ai nimic individual. Poate ca nici acum nu te-as recunoaste, daca n-as sti ca esti al meu. Ai si tu ochi stravezii, transparenti, maini si chip ridat, iar parul ti-a albit de mult... Cand?... Mai stii sa asculti? Ma poti auzi? Intelegi limpede ce-ti spun? Te strapunge?
Nu, nu.... ce tot spui acolo. Nu suntem morti. Asculta-ma, mai avem timp. Trebuie sa auzi asta. Sa auzi ca sa-ti dai seama. "Te Iubesc." Pentru asta avem tot timpul. 3 secunde trasformate in infinit. Un infinit. Atat avem.

nu. nu sunt eu sufletul acela zbuciumat.

8 mar. 2010

Mangaieri, saruturi, cuvinte bune si dulci, ca miezul de paine calda... Cuvinte patrunzatoare, rascolitoare, ca parfumul tuberozelor. Ma incredintam iar ca fericirea exista. Vedeam iar fetita cu cozi pe spate care tinea o ciuperca in mana si o privea in extaz... Fericirea exista, soptea fetita... Era fragila ciuperca, fragila clipa. Noaptea mirosea a lavanda. Oare de atunci il iubeam?

Maitreyi 2

- Acum sunt a ta, numai a ta, izbucni Maitreyi, inlantuindu-ma. Numai tu m-ai invatat ce este dragostea, numai tu m-ai infiorat; tie m-am dat. Cand ai rupt frunzele, eram fericita. Ce mult imi place sa te vad manios ca un vant, sa ma calci in picioare, sa nu-ti pese de mine. Te iubesc asa. De ce te temi?
Intr-adevar, nu aveam niciun motiv sa ma tem. Maitreyi ma cauta mereu in odaia mea, in acel ceas al dupa-amiezii, cand toti dormeau sus, sub ventilatoare. Aproape ca mi se dadea acolo, pe jetul imens, facut din paie din bambus. Saruturile alunecau acum pe trup, coborand de-a lungul gatului, pe umerii goi sub sal, pe brate, pe piept. Cand i-am mangaiat intaia data sanii, cu o mana sincera si infometata, s-a adunat intreaga intr-un singur fior inghetat. S-a destins apoi si si-a descheiat pieptarul, cu tot ce mai ramasese spaima si voluptate in priviri. Mi i-a dat innebunita, infricosata, asteptand parca un trasnet care sa ne naruie pe amandoi. Niciodata n-am vazut sani mai frumosi, la nicio statuie din lume. caci paloarea aceea intunecata a trupului Maitreyiei se imbujorase acum sub cea dintai dezvelire, si frumusetea perfecta, de sculptura a bustului se iluminase asteptandu-ma. Trupul tot era o asteptare, fata incremenise, ochii ma priveau ca pe o minune. Nu mai era senzualitate fiorul acela care o strabatea si o ucidea alaturi de mine. Eu ma trezeam lucid si atatat, experimentand in etape dragostea, in timp ce ea se daruise toata miracolului unei atingeri barbatesti de trupul ei, fiind inca fecioara. Am inteles mai tarziu ca voluptatea aceasta adancita in carne, cand era inca numai indragostita, o crucifica.
- Nu e pacat?

7 mar. 2010

Maitreyi 1

Ii luai bratul  si-l privii o clipa fascinat. Nu mai era brat de femeie acela. Capatase o transparenta si o caldura autonoma, parca intreaga pasiune se concentrase sub pielea aceea bruna, mata, si intreaga vointa de victorie alaturi. Traia prin sine; nu mai apartinea fetei care il intinsese pe jaratec ca sa-si incerce dragostea. Il tineam in mainile mele ca pe o ofranda vie, zapacit eu insumi de intensitatea cu care palpita si de ciudatenia faptului care trebuia sa urmeze. Incepui sa-l strang, sa-l mangai, sa-l sarut, sigur fiind ca imbratisez intreaga faptura a Maitreyiei, ca pe ea o mangai, de ea toata ma bucur. Simteam cum se pleaca sub voluptate, cum cedeaza agonizand, simteam ca se desteapta la o zi noua, caci printre saruturi ii observam fata mereu mai pailda, ochii tot mai aprinsi, vointa tot mai ratacita.
In acea chemare a dragostei mele, plimbata pe carnea bratului gol, o chemam pe ea. Lunecarile degetelor mele catre umeri se indreptau spre ea, toata. Si o ghicii atunci cum se clatina si se reazama mereu, tot mai mult, de mine, pana ce si-a incolacit celalalt brat de umerii mei si a inceput sa ma stranga, lacramand, fara rasuflare. Peste cateva clipe, o avui in brate, dandu-mi-se ea ( caci nu facui niciun gest ca sa-i violentez alunecarea, hotarat fiind sa-i chinui numai bratul ), si, cand o sarutai, de asta data pe gura,intelesei ca nu mai era o sarutare de viol, caci buzele ei se deschideau ca sa ma soarba, dintii ei incercau sa ma strabata, inclestarea nu mai era nici impotrivire, nici abandonare, ci coincidenta cu dorul meu, cu sangele meu.
Am inteles atunci ca orice s-ar fi intamplat mai inainte in emotiile si in gandirea Maitreyiei, oricine le-ar fi rascolit mai inainte de mine, urmele acelea s-au sters, arse de ziua aceasta noua la care se nastea fecioara. O nemaipomenita beatitudine ma invada atunci pe toate  portile sufletului si ale trupului. Imi simteam fiinta plenar si continuu, un val inefabil ma inalta din nimic, fara sa ma desparta totusi de mine insumi, fara sa ma rataceasca. Niciodata n-am trait mai total si mai nemijlocit ca in acele clipe, care mi s-au parut fara durata. Inclestarea aceea la sanul Maitreyiei era mai mult decat dragoste.

5 mar. 2010

Un long dimanche de finçailles

Eu vad. Vad o fata si un baiat. Fata are ochi negri, adanci, ce completeaza perfect chipul angelic. Gura rosie, sfioasa, necunoscuta, inca, de el. Rochia bufanta, dar stramta pe mijloc, accentueaza talia si sanii, stransi sfiosi, intr-un corset. Parul balai cade in valuri pe umerii mici, imprastiind in jur un parfum discret. Baiatul poarta un costum bleumarin, care ii scoate in evidenta paloarea fetei. Ochii verzi, stravezii, si perciuni negre, lungi. Nasul acvilin ascunde putin buzele subtiri ce tanjesc dupa implinirea sarutului.
 Vad vremea aceea incatusata de bariere, si totusi adevarata in trairi. Vad doi oameni care se iubesc, si dragostea lor tainuita. Vad un intreg ritual al dragostei, vad ziduri prabusite pas cu pas, fara graba, cu chibzuinta si cuceriri pline de voluptate, efemere, ca spuma unei sampanii...
O gradina mangaiata de soare, strabatuta de o adiere varateca, mirosul florilor de tei... O masuta mica, alba, si doua scaune cu spatar. De-o parte si de alta a mesei, cei doi indragostiti. Ceaiul de dupa-amiaza. Discutii pasionate, interminabile, ce se lungesc pana la apusul soarelui.
Despartirea inevitabila, mereu la aceeasi ora din zi, cand soarele mai arunca ultimele raze trandafirii pe chipurile celor doi. Clipele cele mai puternice intre ei. Ea, tremura tulburata de privirea lui, cu frica de a intampina dragostea, iar el, incurcat in cuvinte pe care nu le poate rosti. Incapabil de a articula un sunet. Ii saruta delicat mana, si pleaca...
Apoi noaptea apasatoare, sufocanta, dorul de celalalt, incertitudinea produsa de intuneric si singuratate, zorii zilei, cand visele incep sa prinda contur, speranta ce aduce cu sine hotararea de spovedire a sentimentelor, clipa redeverii, nodul din gat, clipe repetabile, care se scurg spre infinit... o iubire de-o viata, niciodata destainuita...

 O plaja pustie si norii ce ingreuneaza apele involburate ale marii. E iarna. O iarna rece, seaca, fara zapada, doar frigul... Singuratete, frica. Mi-e frica. Nu stiu ce caut si cum am ajuns aici. Ratacesc de-o vesnicie in jurnul turnului si nu pot sa intru. Poate as gasi iesirea, sau macar daca m-as incalzi... Nu-i vad varful. Sigur e deasupra norilor. De acolo trebuie sa pot vedea soarele... Dar nu pot sa intru, nu exista nicio poarta, iar zidurile-i sunt alunecoase.
Acum sunt sigura ca urmeaza sa se intample ceva...rau. Si mi se face frica, din ce in ce mai frica. Si cerul se intuneca, din ce in ce mai tare... nici urma de stele.... Si vreau sa fug, dar n-am unde. Fug, ma impedic, ma ridic, cad, ma tararsc, ma ascund in maracini... si frica tot nu dispare. Nimic nu ma mai poate scapa acum. Zac ascunsa de-o viata printre spini. Nu ma pot misca, nu mai am glas sa strig. Ma zbat in zadar. Acum ma va gasi. Nicio scapare.

Si ma trezesc. De cateva nopti ma obsedeaza un vis...

1 mar. 2010

And you can't fight the tears that ain't coming
Or the moment of truth in your lies
When everything seems like the movies
Yeah you bleed just to know your alive


Intinde-ti aripile. Intinde-ti aripile si salveaza-ti sufletul... Trebuie sa renunti, acum cat inca mai putem... Trebuie sa fugi, si sa nu mai privesti inapoi. nu mai e mult, si Ea ne va ajunge din urma. Apele involburate ale sufletului meu se vor dezgheta si vor navali precum viitura raurilor ce ies din matca... Pleaca, nu vreau sa fii aici, nu trebuie sa vezi asta....
Ai fost in singuranta, dar timpul a expirat, nisipul s-a scurs. Nu avem nicio sansa sa intoarcem clepsidra... Trebuie sa ma uiti, asa cum eu am uitat deja...

Ma lepad de tine cum ma lepad de iarna. Daca primavara scoate ce e mai frumos din oameni, inseamna ca in tine nu e nimic bun. Inseamna ca nu vedeam decat relfexia sufletului meu, in crusta de gheata ce se formase inauntrul tau... Si acum se va topi, si vei ramane gol...
Sa nu crezi ca ti-ai spalat pacatele salvandu-ma...nici macar n-ai facut-o. Nu mi-ai oferit altceva decat realitate, atat. Nemiloasa realitate...
Stiai ca iarna te va ajuta. Ca e anotimpul singuratatii, cand toti oamenii se ascund de frig, de adevar... Si acum? Incotro? Vei astepta venirea toamnei sau te vei invalui intr-un parfum primavaratic...
Dar ce-mi pasa? Eu nu te mai vreau.... Nici macar nu e nevoie sa ma apar... Nu vei mai putea trece nerecunoscut, oricate masti ai schimba...