Sunt vinovată numai pentru ceea ce n-am făcut…

30 sept. 2009



Ploaia…un spectacol, o banalitate, o placere, o povara…depinde de caz.
Pentru mine e o placere. Sting repede lumina si ma intind in pat. Imi place sa ascult stropii pe acoperis. Ritmul lor lent si uniform ma linisteste. Inchid ochii si nu ma gandesc la nimic…doar ascult. Apoi, cand e pe sfarsite, sar din pat si deschid fereastra. E un parfum...mireasma pamatului ud, amestecata cu mirosuul ierbii si a florilor.
Am zarit astazi la fereasta vecina o fetita cu o pisicuta in mana. M-am repezit sa trag storurile, caci ploua cu tunete si fulgere si-mi era frica. M-am uitat la ea si m-am simtit lasa. Statea lipita de geam cu ochii atintiti asupra strazii. Pentru ea era spectacol. Ochii curati priveau cu lacomie fiecare strop. I-am vazut incantarea si umbrele de pe chip. Trebuie sa fi fost o poveste magica in ceea ce vedea....
I se citeau in trasaturi regretele, caci oamenii mari nu ii permiteau sa ia parte la acel episod… pentru ca ei au uitat de bucuria stropilor pe piele, de alergatul in ploaie, de mirosul ei.
Se intampla sa ma mai prinda ploaia pe strada. Si atunci toti incep sa alerge, sa se acopere, sa se adaposteasca sub ce apuca, sau sa isi scoata umbrelele. De parca ploaia i-ar rani cu ceva, sau i-ar transforma in persoane mai putin responsabile si cumpatate. Probabil ca le aminteste de vremea cand se bucurau si ei, cand simteau si gustau si ei din fiecare clipa, cand traiau…





Dintr-o mansarda iubesti intotdeauna ploaia...

moooorning



Traia. Ceea ce presimtise exista. Viata nu era efort, mers lent spre imbatranire, cedari si resamnari; viata era delir, tumul in soare, bucurie respirata.

Tot ce, stiu se invechise, trait, devenea nou. Inima-si trimitea bataia in fiecare gand, ca un galop de sori calari trimisi de un imparat spre toate hotarele.

Atat. Trei minute. Dar intre miliardele de minute ale vietii, sure ca panza paianjenilor morti, acestea se ivisera cu gratia si prospetimea unor acuarele de Tonitza.

Cu fiecare respiratie parfumul teilor intra in piept. Un somn cu ochii deschisi, in fundul unei soapte de aur. Sufletul avea o leganare lenta, de alge aiurite de curentii marii.


in dimineata asta m-am trezit. nu stiu la ce, nu stiu dupa ce.... scot capul pe geam si am impresia ca dupa mult timp respir aer curat. deschid larg ochii si soarele nu ma mai orbeste. e o dimineata stralucitoare, simpla si usoara....si asa ma simt si eu.

[mi-am amintit.]

29 sept. 2009

FUCK YOU

E al naibii de enervanta incertitudinea asta. Ieri te vroiam, maine voi fi satula de tine. Ieri puteam sa te idolatrizez, maine voi pofti sa te ucid. Ieri, te priveam pe furis, maine nici nu-ti voi suferi prezenta.
Azi...m-am hotarat sa te dau dracului!
Am gresit persoana...te-am lasat sa inaintezi si sa treci dintr-un singur gest peste toate barierele. Acum stau goala in fata ta, dezbracata de aparente, lipsita de orice fatada, si tu ma privesti cu ingamfare. Ieri, eram gata sa ma dau cu capul de toti peretii, dar azi nici nu-mi mai pasa. Mi-ai usurat munca.
Nu sunt genul care se aseaza supusa pe linia de asteptare, chiar de-ar fi sa ma aflu la o intindere de mana distanta. Nu suport ca ea sa-mi respire in ceafa, si sa-mi amintesc ca peste putin timp alta fraiera imi va ocupa pozitia. Da, am fost o fraiera, dar am facut-o cu eleganta.

26 sept. 2009


hai sa ne dezvelim...complet. nu doar o parte. te vreau gol in fata mea. intelegi?
te vreau in mine, sa iti simt rasuflarea sacadata. trebuie sa ma privesti in ochi.
vreau sa te vad cum dormi, sa-mi trec mana prin parul tau ciufulit. vreau sa-ti legi degetele de ale mele, vreau sa te las sa imi saruti gatul de cate ori vrei, mult si lacom, si eu sa ma gadil. vreau sa-ti musc buza de jos...trebuie sa te gust.
te vreau alb pe piele si mirosind a vara.

17 sept. 2009



azi e totul simplu. azi am niste carti in plus si sunt jegoasa:)). azi imi vine sa topai de bucurie. azi vreau sa va sacai non-stop. azi e super. azi nu se mai termina...

v-am zis azi ca va ador? defapt va ador pe toti, dar nu incapeti in poza:*:*

15 sept. 2009

In sfarsit ziua cea mare. Prima zi de scoala. De emotii nu am dormit toata noaptea. Am asteptat sa se faca lumina si m-am dat jos din pat. M-am dus direct la dulap sa verific daca nu cumva a fost un vis. Si nu era. Costumul se afla acolo nemiscat pe umeras. Era negru si imi dicta respect.
M-am gandit toata noaptea la ce se va intampla azi. Sunt un copil matur, si stiu ca e foarte important. Am crescut mare. Oamenii ma intrebau mereu ce vreau sa ma fac cand o sa fiu mare si eu dadeam din umeri. Acum stiu, vreau sa merg la scoala. Imi pun costumul si ghiozdanul in spate si ies pe usa. La cei 7 ani ai mei, ma simt prea important. Mama imi zambeste si ma ia de mana. Ajungem in fata scolii si incep sa dau inapoi. Nu cunosc pe nimeni. Sunt doar parinti agitati si profesori incordati. Nu se citeste nimic pe fata lor, nicio bucurie. Mama mi-a spus ca va fi frumos, si o sa-mi fac multi prieteni, dar aici nu e niciun copil. Fara colegi scoala mi se pare trista. E intuneric, iar eu sunt singur. Ma simt un liliputan in tara lui Guliver. Profesorii ma privesc cu superioritate, iar colegii sunt pierduti prin bezna. La toti ne e frica de intuneric si de asta nu ne putem gasi. Deschid gura sa ii strig, dar nu se aude nimic. Suntem prinsi in vid si nu mai avem scapare... Brusc mi se face dor de gradinita. Acolo era multa dragoste si prietenie, toti eram relaxati si zambitori...liberi. Imi dau seama ca nu mai e cale de intoarcere si lacrimile ma biruiesc..
-Andrei trezeste-te, incepe scoala!

11 sept. 2009

Eu zic ca nu merita

El e frumos, ea e iubita lui.

El ii spune povesti, ea le crede.

El se joaca cu parul ei, ea e ciufulita.

El o priveste minute in sir, ea se intimideaza.

El geme de placere cufundat in ea, ea il primeste.

El doarme si o cauta prin pat, ea isi intinde bratele sa-l cuprinda.

El ii umple trupul de urma buzelor lui, ea se gadila.

El ii saruta picioarele, ea merge pe varfuri.

El adoarme in brate la ea, ea ramane nemiscata.

El o saruta inainte de culcare, ea se multumeste cu atat.

El ii spun ca o iubeste, ea se bucura.

Locul in care iti e sufletul


E toamna. Si imi place la nebunie. Am scapat de caldura sufocanta si de soarele arzator. Recunosc, peste o luna imi va lipsi vara, cu noptile calduroase, si zile senine, marea si ploile torentiale.
Pentru multi e o un anotimp trist si plin de singuratate. Pentru mine nu. E linistitor. De parca natura ar pastra tacerea in amintirea verii. E o armonie totala. M-as plimba zile intregi pe strazi, sa-mi sufle vantul in fata si sa fie frig. Sa vad copii care culeg castane, batrani care desfac papusoi in fata portii.
In fiecare toamna imi aduc aminte de plimbarile cu bunicul in care adunam toata nucile de pe strada, sau de mustul baut direct din cada in care bunica storcea strugurii.
Toamna e cand iti petreci toata ziua intr-o cafena calduroasa cu prietenii, cand culegi macese de pe barlad, cand stai pe o banca in parc si admiri ploaia de frunze, cand te bucuri de vant si dimineti racoroase, cand salivezi dupa gutuile vecinului si mirosul de pastrama.

9 sept. 2009



De ce uitam toate momentele frumoase pe care le-am trait, si nu invers? Ar fi mai bine asa, toti am fi fericiti, si lumea ar fi mai buna. Insa sunt sigura ca n-am mai pretui nimic. Trebuie sa invatam ceva. Eu am invatat sa le iau pe toate asa cum sunt: bune si rele.

Totusi mi-e ciuda ca nu pot pastra si momentele bune. Clipele alea cand simti ca nu-ti mai incape aerul in plamani de bucurie, si iti vine sa plangi, sa urli cat esti de fericit. Oricat ma chinui nu-mi pot aminti decat bucati, care mi se deruleaza prin minte ca un film vechi, uzat. Totul e in ceata, si imaginile sunt imprastiate ca piesele unui puzzle.

Mi-ar placea sa am incorporat un aparat foto si sa imortalizez toate aceste momente. Sa prind toate detaliile si toate culorile, si sa le depozitez cu grija, intr-un colt. Mi-ar fi mai usor sa trec peste hopuri si stiu ca ma-s simti implinita privind pozele din viata mea. Pozele astea ar fi cu tine, cand imi spui ca ma iubesti, cu serile pline de povestile buncii, cu rasaritul admirat alaturi de prieteni pe o plaja pustie, cu privirea plina de dragostea a mamei, si mandra a tatalui, cu o seara instelata de vara in care stai pe balcon si asculti linistea, cu tot ce a fost si ce va urma de neuitat...

Paradoxuri


Cred ca Dumnezeu, de acolo de sus, rade pe burta de noi. Da, sigur se distreaza copios cand mai arunca o privire si ne vede in goana noastra nebuna, lipsita de noima.

Normal ar fi sa invatam ceva, sa ne pregatim pentru ce ne asteapta si sa pasim acolo cu bagaje pline de tot ce-am gasit mai bun, dragoste, frumustete, fericire. Insa stim ca toate astea trec, si dezamagiti, ne impunem sa stam la distanta.

La un momendat unii isi dau seama, altii o fac la batranete, iar majoritatea nu mai apuca. Ne irosim viata si ne abatem de la drumul indicat. Zarim o carare care ni se pare mai usoara, ne construim propriile carari, pasim pe poteci interzise, si habar-navem ca ne intoacem de unde-am pornit. Toate drumurile astea ne amagesc cu promisiuni de succese, bani, impliniri.

Incep sa cred ca ne place sa o apucam gresit si sa ne chinuim sufletele.

O luam la goana ca nebunii goi prin Piata Victoriei, si daca ne intreaba cineva dupa ce alergam, nu aflam niciun raspuns. Cautam mereu cate ceva nou, avem dorinte, teluri, idealuri. Se intampla sa pierdem, si ne apuca melancolia, sau sa dorim cu ardoare ceva, insa implinirea nu ne aduce nicio satisfactie. Atunci ne simtim goi, nemultumiti, si pornim in alte cautari. Poate ca facem toate astea din comoditate si ne mintim ca avem destula vreme la batranete sa mai ridicam privirea, de parca timpul ne-ar astepta pe noi. Sau poate din lasitate, sa n-avem ragaz, caci vom fi tentati sa ne privim viata. Iar gaura de acolo ne va speria cu siguranta...

6 sept. 2009

VAMA RULLZ


















Si asta mi-a fost vacanta...nu vreau scoalaa:((...lasand nenorocirea ce va urma la o parte, am profitat si de ultima suta de metri...am fost la Brasov, la Cerb. Mi-a luat o saptamana sa ii conving pe ai mei, dar se pare ca eu si talentul meu am invis. Mi-am dorit mai mult sa-i vad pe cei de la Vama decat concursul in sine.

Sa va spun. Am ajuns prin Brasov pe la 2, m-am plimbat prin piata, am mai cascat gura pe acolo, ba prin magazine, ba dupa baieti frumosi, sau alte chestii care imi sareau in ochi, am mai lenevit la o terasa, si pe la 7 am dat fuguta la Cerb. Au venit niste tipi draguti sa ne stearga scaunele care erau ude ;)), si am asteptat pana la opt rugandu-ma sa nu ploua, defapt toata seara m-am rugat, si clar n-a mai plouat...stiu am o putere divina:))...dupa aia au intrat aia cu prezentatorii si concurentii lor, au mai cantat cate o melodie, si bum...recital Vama. Aici voiam sa ajung. Au fost geniali si au avut un show de milioane. Ce Madonna frate? M-am isterizat acolo, am urlat, am sarit in sus, alaturi de alte mii de oameni. Bineinteles erau si persoane care stateau intepenite pe-un scaun, vezi doamne mult prea elegante ca sa aiba "astfel de iesiri". Simplu, daca nu-ti place pleaca...

A cantat despre fotomodele care ajung sa se prostitueze pentru o prezentare, despre tara asta fara viitor, si despre kktii care o conduc, despre cocalari si pitipoance, despre noi, generatia de azi, despre prietenie, si iubire, adolescenta, distractie si mare...

Nu ii mai vazusem live pana acum, si poate ca cei care n-au fost prezenti nu simt aceiasi chestie, dar oamenii astia sunt un talent:)) Isi compun singuri muzica si versurile, ca sa nu mai spun de Tudor, care pe langa muzica se mai ocupa si de actorie.

A fost o incarcatura de energie, emotii, incantare si satisfactie de ambele parti. Spectacolul s-a incheiat la ora 11:30 la insistentele pubicului, intr-un vartej de apalauze. Tudore si noua ne-a facut palcere sa facem dragoste cu tine...

2 sept. 2009

De acum vreau sa vad NUMAI partea frumoasa a lucrurilor. Sa va vad pe voi cum imi zamtiti in fiecare zi, sa ma bucur de o melodie buna, sa mazgalesc cat mai multe foi, sa lenevesc o dimineata intreaga in pat, sa te am pe tine, sa iti fac ceva bun de mancare, sa n-am limite, sa privesc copii pe strada jucandu-se, sa citesc o carte buna, sa ma plimb prin parc, sa zambesc mai mult, sa fac tot ce vreau, sa stau la distanta de oamenii distrusi, sa ne distram impreuna, sa fac multe poze, (intai sa-mi cumpar aparat=))), sa petrec mai mult timp cu oamenii dragi, sa fac cadouri si sa ma bucur de reactiile celor care le primesc, sa facem nebunii impreuna, sa dansez cat de mult pot, desi nu prea ma pricep, sa incalc regulile,sa rad mult si des, sa spun verde-n fata, sa-mi traiesc singura viata :P \:D/

1 sept. 2009



O camera goala, in penumbra, cu o masa si 2 scaune in mijloc. O femeie tanara, cu chipul evidentiat de buzele rosii si imbracata elegant, isi sprijina tocurile de marginea scaunului. In partea opusa, fata in fata cu ea se afla batrana.

Ridica sfioasa privirea si o analizeaza pe furis. Fata alungita si ochi mari, bulbucati, incadrati de sprancene groase, cu buze subtiri si palide. Ceva din trasaturile femeii ii da fiori. E o persoana sigura pe ea, dar neobisnuita cu astfel de emotii. A invatat sa faca fata oricarei provocari si merge de cate ori e nevoie pana in panzele albe pentru implinirea dorintelor, insa un singur lucru nu-l poate obtine, dragostea.

Batrana nu pare deloc sa se grabeasca, ba mai mult nu schiteaza un gest, doar priveste pierduta pe fata scorojita a mesei.

Isi reproseaza acum ideea de a crede ca o batranica dintr-un satuc uitat ii poate aduce un barbat alaturi, ba mai mult ca o poate ajuta sa-si gasesaca marea dragoste. Tacerea din camera i se pare penibila si neobisnuita, si neputand sa se controleze o pufneste rasul. Insa cealalta nu pare sa ii sesizese iesirea. Dupa un timp batrana isi ridica fruntea ridata, dezvaluindu-i o pereche de ochi bizari. O prinde de mana si vocea ei groasa rupe tacerea:

- Nu e nevoie sa-mi explici nimic. Stiu prea bine de ce te afli aici. Ai venit sa-ti gasesc iubirea. Stiu ca ai totul si munca iti ocupa majoritatea timpului. Insa se intampla sa te lovesti si de pauze. De asta te temi, de momentele de singuratate, in care te amagesti ca esti fericita. Ei bine, aflandu-te aici, ai recunoscut ca iti lipseste ceva, iar eu te voi ajuta.

- Si cum vei face asta?

- In mare parte depinde de tine, eu nu pot sa-ti dau decat niste sfaturi. Trebuie sa-ti schimbi atitudinea, sa inveti sa fii blanda si calda cu oamenii si sa oferi in schimb tot ce ai mai bun.

- Ma inteleg foarte bine cu cei din jurul meu, majoritatea persoanelor ma respecta pentru ceea ce sunt, cat despre oferit, sa fim realiste, nu pot sa-mi risipesc averea cu niste necunoscuti.

- Aici e problema; cum vrei sa-l intalnesti pe acel barbat, daca tratezi persoanele din jurul tau ca niste necunoscuti. Oamenii te respecta pentru ca nimeni nu iti e indeajuns de apropiat incat sa-ti reproseze ceva, sau sa-ti recunoasca defectele in fata, unora le esti indiferenta, iar altora le este teama sa intre in contact cu tine asa ca pastreaza distanta cu ajutorul unui zid pe care tu il numesti „apreciere”. Si nu vorbeam neaparat despre bani, avere, si lucruri materiale. Vreau sa intelegi ca doar impartind dragostea vei primi dragoste, numai ca se va intoarce la tine inzecit. Si mai e ceva, daca ii vei trata pe toti cu bunatate si bunavointa, oamenii se vor simti datori fata de tine, si niciodata, dar niciodata nu iti vor putea face rau, cel putin cei ccare au constiinta...

- Mi-ai zis ca imi cunosti gandurile, dar eu nu pot sa tac. Cred ca imi pierd timpul aici, si eu nu ma pot schimba, plus ca nu vad cum aceste sfaturi il vor atrage pe barbatul pe care il doresc, probabil ca se afla undeva la sute de km distanta si habar nu are de existenta mea. Toata viata a trebuit sa ma descurc de una singura si se pare ca de data asta nu va fi diferit.

- Ceea ce tu nu vezi e ca iubirea fuge de oamenii egoisti...

Femeia scoate un teanc de bani si ii pune pe masa invechita.Apoi se ridica si pleaca....