Sunt vinovată numai pentru ceea ce n-am făcut…

12 dec. 2009

El e barbatul care ma face sa simt ca traiesc, la 40 de ani.

Nu judec, si nici nu acuz pe nimeni, dar majoritatea femeilor la 40 de ani, nu mai stiu ce-i dragostea, cu atat mai mult ca nu mai tin minte ultimul orgasm. Aceste femei nu-si mai privesc barbatii in ochi, sau poate si mai rau, nu-i mai privesc deloc. Nu mai traiesc nimic interesant, sunt golite de emotii, de simturi, de judecata. Cum poate o femeie la 40 de ani sa se considere trecuta, batrana???? Ca ea nu mai are sansa si mai ales dreptul sa indrazneasca. Cine hotaraste in locul acestor femei si cine le rapeste aceste privilegii?

Nu stiu cate vor deschide ochii ascultandu-mi povestea, cate ma vor judeca, cate ma vor dispretui, si cate ma vor compatimi. Nu vreau decat sa va analizati viata, si sa trageti propiile concluzii, mai bune sau mai rele…

Numele meu e Maria, si clar nu sunt o sfanta. Nu mi-am sacrificat nimic, poate doar siguranta. Da, avem si eu o casa, un barbat, un pat, in care ne culcam impreuna in fiecare noapte, o glinda in care ma priveam noaptea alaturi de el, dormind, si o perna udata regulat de lacrimi. Ma simteam neputincioasa sa mai schimb ceva, nefericita, singura. Vedeti, incepusem sa fac si eu aceleasi greseli…

Pana a aparut Victor. Despre el incepusem sa va vorbesc… Victor, e cel mai real si cel mai poftit barbat din viata mea, e barbatul vietii mele. El mi-a aratat ca dragostea nu are limite si nici un timp al ei, ca se poate naste oricand, la orice varsta, in cele mai neasteptate sau dorite momente. Recunosc, eu mi l-am dorit pe Victor, am dorit ceva care sa-mi schimbe viata, cu riscul de a renunta la tot.

Acum ma bucur ca a fost nevoie sa astept 40 de ani. Probabil ca daca la-s fi intalnit in tinerete as fi trecut pe lanaga el fara sa stiu ca e barbatul vietii mele, probabil ca acum nu i-as mai parea atat de frumoasa, atat de unica, si sigur n-as fi aflat ca fercirea necesita asteptare…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu