"Adriana are o noua pasiune...", sopteau apropiatii. Familia, colegii, prietenii, toti credeau ca fata si-a dezvoltat un nou sentiment. Toti credeau ca o cunosc. E adevarat, obisnuia sa  faca asta. Se indragostea in fiecare luna de alt baiat. Credea ca-l iubeste, suferea, si apoi tot atat de repede il uita.
Adriana nu era o fata usoara, din contra era mult prea timida. Dragostea asta a e ei era un fel de masca. O arma impotriva timiditatii. Niciodata nu ajunsese la mai mult de cateva vorbe si priviri cu acei baieti. Traia in propria lume, si desi niciodata nu ar fi recunoscut, ii facea placere, era un mod usor de a trai. Visa cu ochii deschisi. Se imagina iubind si fiind iubita. Se vedea alaturi de toti acei barbati, se inchipuia in fel de fel de ipostaze. Se vedea sotie, amanta, iubita, calatorind prin toata lumea la bratul barbatului iubit, sau stand acasa si asteptandu-l.
Se simtea insemnata si importanta atunci cand isi destainuia fiecare "noua pasiune". Folosea cuvinte mari, expresii intalnite in cartile ei preferate. Marturisea prietenilor ca iubeste, si ca iubirea o ucide. Ca nu mai e ea, nu mai poate dormi, nu mai poate citi sau manca. Nu mai iesea la petreceri, sau la plimbari. Si nu accepta decat pe cei apropiati alaturi. Stia in sufletul ei ca nu e decat o ieftina piesa de teatru. Stia ca daca ar vrea, ar putea fi fericita. Ar putea uita de el, dar atunci ar ramane singura. Atunci ar fi inceput sa se simta prost fata de prietenele ei care aveau mereu cate o poveste noua.
Cand se plictisea, renunta la povestea ei. Se considera nefericita, parasita. Pana cand aparea un alt idol. Asta au fost barbatii din viata ei. Idoli, demoni. Statui la picioarele carora "isi punea viata". "I-as oferi tot, as renunta la tot pentru el, numai sa stiu ca ma iubeste..."
Pana cand l-a intalnit pe el. A stiut atunci ca nu mai e o gluma.  Si-a dat atunci seama ca incepea sa-l iubeasca; cu fiecare zi care trecea, mai mult. Speriata, a vrut sa renunte, sa nu-l mai iubesca, dar era deja prea tarziu. De data aceasta, ea era cea prinsa, ea era victima din plasa. Capcana iubirii. Inca se mai zbate acolo. Inca il iubeste. A tecut un an, si ea inca il mai iubeste.
Toti cred ca o cunosc. Toti susotesc pe la colturi. "O noua pasiune". Nimeni nu stie ca iubirea ei e veche, ca iubirea ei e IUBIRE. Nimeni nu stie ca numai auzindu-i numele simte un gol in stomac, nimeni nu stie cum o face sa tremure la simpla lui prezenta, sau cum nu-si gaseste cuvintele cand i se afla in fata. Nimeni nu-i cunoaste sentimentele, dorintele. Pentru ca, de data asta, Adriana, nu a mai spus nimic. Nu a mai avut nimic de marturisit. Il iubea si atat. Era ceva definitiv, nu putea schimba asta. Era intr-adevar fericita si nenorocita....