Sunt vinovată numai pentru ceea ce n-am făcut…

27 iul. 2010



Ingaduie-mi sa plutesc departe, acolo unde-mi zboara visul. Este un loc, niciunde, unde totul se sfarseste; fara  sperante, fara vorbe, fara voce, fara sunet, fara calatori osteniti, pe o carare goala, fara nastere, fara moarte, fara trup, fara noapte, fara zi si fara zori in acel vid....

De ce asa? De ce imi faci asta? Ma hotarasem sa te uit, ma resemnam cu gandul ca nu putem hotari pe cine iubim. Am acceptat ca inima ta nu ma poate iubi...

Poti simti speranta crescand in tine? O poti simti cum urca spre inima? Stii ca daca ajunge acolo nu mai ai ce face? Stii ca se incolaceste in jurul inimii tale precum o planta agatatoare? Vrejul fermecat. De el se agata cuvintele tale. Spui ca ma iubesti? Iti poate fi indiferenta persoana pe care o iubesti? Nu te juca folosind cuvinte. Aici nu e vorba decat de  orgoliul tau...odata hranit vei dispare. Iar eu sunt cea care raman cu o inima ranita, eu trebuie sa suport cicatricile, eu trebuie sa o vindec, singura, eu trebuie sa tai vrejurile . Poate ar trebui sa incep cu radacina, insa mi-e frica de golurile ce-ar ramane acolo...
Eu sunt cea care te iubeste, eu sunt cea careia ii pasa. Si nu, nu sunt bine...
Tu vii, pui apa la radacina si planta creste. O simt cum se apropie, si atunci, inainte sa se incolaceasca in juru-mi, atunci vreau mereu sa o opresc. De cate ori am vrut sa-ti spun "te iubesc". De cate ori mi-am inghitit cuvintele. Poate daca as avea putin timp, poate daca mi-ai arata ca merita...
Iar inima, saraca devine din ce in ce mai slaba. De cate ori o vei mai resuscita?? Intr-o zi va ceda, intr-o zi totul se va termina.
Ce va fi, cum va fi? Vom merge impreuna, mana-n mana, sau ne vom ocoli? Te rog nu distruge tot.

Obisnuiam sa ma intreb uneori de ce mi-a fost dat sa traiesc o asemenea intamplare fara urmari. Acum vad ca ea n-a avut nici inceput, nici sfarsit. Stelele sunt stralucitoare, ele au fost martore ale suferintelor unor oameni fara de numar, intocmai cum astazi ma urmaresc pe mine. Stelele imi cheama intreaga fiinta. Ma simt de parca n-as fi aici, dar mai sunt inca aici. As putea sa plec vreodata in alta parte?


eu tu si restu....

Un comentariu: