Sunt vinovată numai pentru ceea ce n-am făcut…

8 mar. 2010

Maitreyi 2

- Acum sunt a ta, numai a ta, izbucni Maitreyi, inlantuindu-ma. Numai tu m-ai invatat ce este dragostea, numai tu m-ai infiorat; tie m-am dat. Cand ai rupt frunzele, eram fericita. Ce mult imi place sa te vad manios ca un vant, sa ma calci in picioare, sa nu-ti pese de mine. Te iubesc asa. De ce te temi?
Intr-adevar, nu aveam niciun motiv sa ma tem. Maitreyi ma cauta mereu in odaia mea, in acel ceas al dupa-amiezii, cand toti dormeau sus, sub ventilatoare. Aproape ca mi se dadea acolo, pe jetul imens, facut din paie din bambus. Saruturile alunecau acum pe trup, coborand de-a lungul gatului, pe umerii goi sub sal, pe brate, pe piept. Cand i-am mangaiat intaia data sanii, cu o mana sincera si infometata, s-a adunat intreaga intr-un singur fior inghetat. S-a destins apoi si si-a descheiat pieptarul, cu tot ce mai ramasese spaima si voluptate in priviri. Mi i-a dat innebunita, infricosata, asteptand parca un trasnet care sa ne naruie pe amandoi. Niciodata n-am vazut sani mai frumosi, la nicio statuie din lume. caci paloarea aceea intunecata a trupului Maitreyiei se imbujorase acum sub cea dintai dezvelire, si frumusetea perfecta, de sculptura a bustului se iluminase asteptandu-ma. Trupul tot era o asteptare, fata incremenise, ochii ma priveau ca pe o minune. Nu mai era senzualitate fiorul acela care o strabatea si o ucidea alaturi de mine. Eu ma trezeam lucid si atatat, experimentand in etape dragostea, in timp ce ea se daruise toata miracolului unei atingeri barbatesti de trupul ei, fiind inca fecioara. Am inteles mai tarziu ca voluptatea aceasta adancita in carne, cand era inca numai indragostita, o crucifica.
- Nu e pacat?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu