O plaja pustie si norii ce ingreuneaza apele involburate ale marii. E iarna. O iarna rece, seaca, fara zapada, doar frigul... Singuratete, frica. Mi-e frica. Nu stiu ce caut si cum am ajuns aici. Ratacesc de-o vesnicie in jurnul turnului si nu pot sa intru. Poate as gasi iesirea, sau macar daca m-as incalzi... Nu-i vad varful. Sigur e deasupra norilor. De acolo trebuie sa pot vedea soarele... Dar nu pot sa intru, nu exista nicio poarta, iar zidurile-i sunt alunecoase.
Acum sunt sigura ca urmeaza sa se intample ceva...rau. Si mi se face frica, din ce in ce mai frica. Si cerul se intuneca, din ce in ce mai tare... nici urma de stele.... Si vreau sa fug, dar n-am unde. Fug, ma impedic, ma ridic, cad, ma tararsc, ma ascund in maracini... si frica tot nu dispare. Nimic nu ma mai poate scapa acum. Zac ascunsa de-o viata printre spini. Nu ma pot misca, nu mai am glas sa strig. Ma zbat in zadar. Acum ma va gasi. Nicio scapare.

Si ma trezesc. De cateva nopti ma obsedeaza un vis...