Sunt vinovată numai pentru ceea ce n-am făcut…

17 oct. 2010

Te voi revedea

                                       
                                           A cincea parte

"Nu pot gandi nimic. Creierul parca mi s-a zemuit, nervii, de atata incordare, s-au rupt ca niste sfori putrede. Nu pot nici macar sa-mi dau seama daca oamenii din jurul meu sunt mereu aceiasi, daca au cazut, si cati. Acuma nici nu imi mai vine sa alerg. 
Se spune ca pe Marea Caspica furtunile sunt asa de groaznice, iar unii oameni si femei sufera atat de mult de raul de mare, incat totul le devine indiferent si nu fac niciun gest de impotrivire, chiar daca sunt ridicati si aruncati in mare. Asa, descheiat de toate, ma simt si eu. Nu imi dau seama daca oamenii au obrazurile murdare de pamant sau de funingine. Abia mai inteleg bocetul, ca o litanie, ca un blestem apocaliptic, din adancul adancurilor parca."
[...]
"Ma gandeam uneori la sentimentul groaznic pe care il incearca cei condamnati, care afla numai in ultimul moment ca sunt gratiati. Toata viata lor vor trai sub impresia acestor clipe. Dar noi, aici, cei care suntem condamnati cu fiecare lovitura si dupa fiecare, parca, gratiati."
[...]
"Nervii plesnesc, pamantul si cerul se despica, sufletul a iesit din trup ca sa revina imediat, ca sa vedem ca am scapat. Nu mai e nimic omenesc in noi."


Am distrus singurul om de pe acest pamant, cel mai drag inimii mele. Pentru ce sa mai traiesc?
"Dacă totul ar pieri şi n-ar rămâne decât el, eu aş continua să exist; iar dacă totul ar rămâne şi el ar fi nimicit, universul s-ar transforma într-o uriaşă lume străină mie şi mi s-ar părea că nu mai fac parte dintr-însa."
 Asa ma simt, ca si cum nu as mai apartine lumii asteia. E definitiv. Nu mai traieste nimeni si nimic in mine decat gandul ca am ucis, iar povara pacatelor nu ma mai lasa sa respir. Imi simt pieptul pietrificat, si cu fiecare respiratie viata se escurge din mine. Respir cu greutatea pe care o depune plamanii unui bolnav de cancer. Dar poate ca sunt bolnava. Un cancer mi se raspandeste in toata fiinta si imi mananca sufletul.
Trebuie sa ma duc sa-l caut. In noaptea in care ne-am despartit, in padurea in care l-am revazut. Poate ca acolo trebuie sa ajung. Nu mai conteaza daca voi simti iar mirosul mortii, o moarte de care ma simt vinovata, sau marea aceea de noroi. Poate ca asta e pretul, poate ca trebuie sa imi afund iar picioarele in mocirla, sa alerg iar desculta in urma lui, sa cad la picioarele iubitului meu, si sa-l implor sa se intoarca, sau fuga cat mai departe de acele locuri...
Totul e limpede acum. Nu mi-a mai ramas nimic, nu mai am ce lasa in urma. Trebuie sa plec dupa Rolan, chiar de-ar fi sa-l caut pana la sfarsitul zilelor, sa-l mai vad o data....
Josephine deschise fereastra. O lumina blanda, tarzie, ii lumina privirea. Ridica ochii si privi inainte. In fata fetei se ivi o carare nesfarsita, la capatul careia o astepta cineva. Isi puse mana pe fata, facandu-si umbra privirii, si il zari. Era iubitul ei, barbatul ei, omul ei, Rolan, care o astepta cu un buchetel de violete in mana. Florile ei preferate. Ultimul lucru pe care il vazu fu zambetul lui. Si sari...




Afara se lumina de ziua, iar zorii zile de ivira ca intotdeauna. Se spune ca apusurile nu seamana niciodata intre ele, dar rasaritul e mereu acelasi, un nou inceput! Josephine era sigura ca il va intalni pe Rolan, undeva, ca el o va astepta. Poate ca nu s-a inselat, sau poate ca da, cine stie?... Oricum ar fi fost, acea ultima si nesfarsita clipa, in care ii intalni privirea, ii fu de ajuns.

Fapta Josephinei fu descoperita chiar in acea dimineata, de catre tatal sau. Vrand sa-i aduca micul dejun si sa-i spuna "buna dimineata", maman Clara nu o gasi. In camera toate erau ravasite, iar pe pat, deschisa impunator, o carte. "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi". Clara tresari citind titlu, si speriata, cobori scarile, strigandu-si sotul. In fata scarilor, afara, in pargul usei deschise, zacea Enzo peste trupul nemiscat al fiicei sale.

Desi amandoi, stiau motivul mortii fiicei lor, niciodata nu l-au invinuit pe Rolan. Ei erau singurii vinovati, si ca atare, niciodata nu deschisesera subiectul. Nici macar cand, peste ani, Rolan, intors teafar si nevatamat din razboi, aparuse in pragul usei lor intreband de Josephine. Niciunul nu avusese curaj sa-i spuna. Nu-i daduse decat o adresa, de care baiatul nu avusese nevoie, stiind ca e adresa cimitirului. Cunoscand dispretul si antipatia parintilor fata de el, Rolan le parasise locuinta, fara sa puna nicio intrebare. Se duse totusi, nestiind ce sa creada, la cimitir.

Sufla un vant rece, de iarna. Rolan scoase hartiuta din buzunar si citi. Randul sapte, al treilea mormant. Mersese urcand, de-a lungul cimitirului, caci acesta se afla in varful unui deal. Numarase sase randuri, si se opri la cel de-al saptelea. Un gand ii fulgera prin minte. Pasea acum printre morminte, si se opri la cel de-al treilea.

Sarutase crucea Josephinei, si un fior ii trecut prin tot corpul. Fiorul mortii, atat. Iubirea se stinsese.

"Am sarutat-o chiar pe aceasta femeie care nu mai era a mea, era a mortii si am privit-o cu indiferenta cu care privesti un tablou!”

7 comentarii:

  1. primul citat e din Liniste pe frontul de vest, daca nu ma insel.minunate....

    RăspundețiȘtergere
  2. @ minunat (sc) imi place cum ai creiat poveste, imi plac citatela ce le-ai ales. Blogul tau e o comoara, nu te opri aici... sctie in continuare. pACE! BUCURII!

    RăspundețiȘtergere
  3. your blog is very interesting ; )
    amazing ; )


    if you want follow me :** <3

    RăspundețiȘtergere
  4. Online Baccarat | A beginner's guide to playing Baccarat online
    Baccarat is a 바카라 사이트 card งานออนไลน์ game invented by John Pauling in the 1930s. The game uses a standard 52 card 바카라사이트 deck and is played in two

    RăspundețiȘtergere