Voi vorbi la prezent fiindca pentru noi , cei care umblam din loc in loc timpul nu exista - numai spatiul inseamna ceva. Am venit de foarte departe, unii spun ca din India, altii sustin ca originile noastre sunt in Egipt - sigur este ca ne ducem trecutul in spate ca si cum ar fi prezent. Iar persecutiile continua.

Nu m-au impresionat niciodata povestile puse pe seama poporului meu. Ne acuza de imperecherea necinstita dintre femeie si diavol. Spun ca unul dintre ai nostri a faurit cuiele cu care l-au tintuit pe Iisus pe cruce, ca mamele trebuie sa fie cu ochii-n patru cand trec caravanele noastre, fiindca furam copii ca sa-i facem robii nostri.

Eu stiu ca toate astea sunt legende, etichete care ni s-au aplicat din generatie in generatie. Tecerea timpului nu le-a facut uitate, si probabil ca ne vor urmari secole intregi. Ma mira faptul ca desi lumea a evoluat atat de mult, prejudecatile au ramas neschimbate. Nu e nimic verosimil in modul in care ne privesc ceilalti. Nu ne pot compara la infinit cu stra-stra-stramosii nostri. Fiecare existenta e diferita, iar raul se gaseste chiar si in mijlocul paradisului, caci altfel azi nu am mai fi existat...

Daca am apreciat ceva cu adevarat, acelea mi-au fost originile. Am respectat cu strictete fiecare regula si mi-am aparat cu indarjire poporul. Am indurat orice privire dusmanoasa si plina de rautate, fiecare jignire si umilinta, toata huiduielile si pietrele cu care eram fugarita.

Am vrut sa pastrez vii obiceiurile si m-am resemnat destinului. Inca de mica tata m-a promis unui tigan cu 10 ani mai in varsta ca mine. Iar eu am asteptat cu sfintenie varsta cand aveam sa implinesc 16 ani si sa inchei angajamentul. Aici s-a produs ruptura. In aceea zi l-am intalnit pe Victor. El era un gaje, iar eu o tiganca. El era barbatul pe care il iubeam, iar eu nu avem voie sa ma apropii la mai putin de 5 metri de el. V-am spus ca am tinut intotdeauna la obligatiile mele, insa nu am putut rezista tentatiei varstei, si mai ales baiatului de care ma indragostisem. L-am intalnit pe camp. Avea un apaart de fotografiat si nu a avut nicio retinere in a-mi imortaliza prezenta. M-am comportat natural si l-am privit drept in ochi. Pentru prima data am inteles ce inseamna respectul din partea unui strain. I-am vazut privirea plina de incantare si admiratie, si simteam nevoia sa plang isteric si sa-i caut bratele. Insa am invatat cum sa ma stapanesc si sa fiu demna. I-am zambit cald si am facut cunostinta. Ceea ce a urmat a fost adevarata mea viata...scurta, dar intensa in trairi. Nu a existat niciun scandal, nicio fuga, n-am fost alungata din satra, judecata, sau pedepsita de bulibasa, asa cum li se intampla prin carti sau prin filme, fetelor cu aceiasi poveste ca a mea.

Nu stiu daca am fost vrednica, lasa, matura sau nechibzuita...dar am lasat ce era mai important. Am renuntat la dragoste...si nu am primit decat nefericire... El a ajuns sa ma dispertuiasca, si a plecat numai ca sa ma uite, ai mei ma banuiau si ma priveau cu ochi neincrezatori, sotul meu a aflat in noaptea nuntii ca nu mai eram virgina, si acum stiu ca m-a iubit prea mult, pastrand secretul. Meritam sa fiu pedepsita...poate ca ar fi fost mai usor sa ma pedepseasca el sau ceilalti, decat viata. Poate ca m-ar fi gonit cu totii si atunci as fi putut sa-l gasesc pe Victor. Sau poate ca mi-am meritat singuratatea...