Viata pe un peron

-Poate ca trenurile care treceau prin gara se transformau si ele in nisip, cu calatori cu tot... Da, fetito, nu te mira... Noi am vazut ceea ce altii nu vad niciodata. Noi am ajuns, traind, acolo unde incepe eternitatea mortii...
Nimeni n-a vazut cu ochii desertul. Acolo unde asteptarile, plecarile, despartirile, totul se transforma in nisip.

De fapt, noi nu ne deosebim prea mult de ceilalti. Altii merg cu trenul, noi il asteptam, aceasta e singura deosebire dintre ei si noi... Asteptarea e calatoria noastra, modul nostru de a calatori. Si din moment ce totul ajunge in desert, ce importanta mai are ca astepti sau calatoresti? Nicio deosebire, fetito. Asa ca nu mai fi nefericita. Avem peronul. Vom sta pe el nemiscati si totusi vom ajunge in acelasi loc unde ajung si cei care calatoresc...
Intelegi ca nu mai are nicio importanta daca vine trenul? Nici nu ma mai intereseaza de azi inainte. Stiu ca si asteptarea e o forma de calatorie. Asa ca "luati loc pe peroane, va rog. Drumul continua spre marea tacere de nisip"...

Ai inteles, fetito? Nu exista nicio crapatura in destin. Dar va trebui sa uitam ce-am vazut. La ce ne ajuta sa stim ca linia asta ferata nu duce nicaieri si ca moartea nu e foarte departe? Daca ne vom gandi tot timpul la asta, va fi greu sa rezistam...

Sa-ti spun ceva. Greseala oamenilor a fost ca niciodata nu s-au priceput sa se uite langa ei. Li s-a parut ca daca fericrea exista, ea trebuie sa fie inaccesibila sau, oricum, foarte greu de atins. Dincolo de orizontul lor...

Dar ce formidabil lucru e sa stai intr-o sala de asteptare si sa nu mai stepti nimic. Intr-o camera, nu e mare lucru un exil. Sau pe o insula pustie. Dar pe un peron, langa sinele unei cai ferate, el e absolut.
Numai ceasul ma irita. Minutarul care nu se opreste si care se invarte fara niciun rost. Daca si el ar incremeni, totul ar fi perfect in aceasta gara. Dar se vede ca perfectiunea nu poate exista. Ceva trebuie sa strice armonia...

Aici masca a devenit inutila, iar dupa plecarea Eleonorei cu atat mai mult. Pentru cine s-o port? Pentru paianjeni? In gara asta am simtit nevoia sa ma aud cu adevarat, sa vorbesc cu voce tare.