Sunt vinovată numai pentru ceea ce n-am făcut…

7 mar. 2010

Maitreyi 1

Ii luai bratul  si-l privii o clipa fascinat. Nu mai era brat de femeie acela. Capatase o transparenta si o caldura autonoma, parca intreaga pasiune se concentrase sub pielea aceea bruna, mata, si intreaga vointa de victorie alaturi. Traia prin sine; nu mai apartinea fetei care il intinsese pe jaratec ca sa-si incerce dragostea. Il tineam in mainile mele ca pe o ofranda vie, zapacit eu insumi de intensitatea cu care palpita si de ciudatenia faptului care trebuia sa urmeze. Incepui sa-l strang, sa-l mangai, sa-l sarut, sigur fiind ca imbratisez intreaga faptura a Maitreyiei, ca pe ea o mangai, de ea toata ma bucur. Simteam cum se pleaca sub voluptate, cum cedeaza agonizand, simteam ca se desteapta la o zi noua, caci printre saruturi ii observam fata mereu mai pailda, ochii tot mai aprinsi, vointa tot mai ratacita.
In acea chemare a dragostei mele, plimbata pe carnea bratului gol, o chemam pe ea. Lunecarile degetelor mele catre umeri se indreptau spre ea, toata. Si o ghicii atunci cum se clatina si se reazama mereu, tot mai mult, de mine, pana ce si-a incolacit celalalt brat de umerii mei si a inceput sa ma stranga, lacramand, fara rasuflare. Peste cateva clipe, o avui in brate, dandu-mi-se ea ( caci nu facui niciun gest ca sa-i violentez alunecarea, hotarat fiind sa-i chinui numai bratul ), si, cand o sarutai, de asta data pe gura,intelesei ca nu mai era o sarutare de viol, caci buzele ei se deschideau ca sa ma soarba, dintii ei incercau sa ma strabata, inclestarea nu mai era nici impotrivire, nici abandonare, ci coincidenta cu dorul meu, cu sangele meu.
Am inteles atunci ca orice s-ar fi intamplat mai inainte in emotiile si in gandirea Maitreyiei, oricine le-ar fi rascolit mai inainte de mine, urmele acelea s-au sters, arse de ziua aceasta noua la care se nastea fecioara. O nemaipomenita beatitudine ma invada atunci pe toate  portile sufletului si ale trupului. Imi simteam fiinta plenar si continuu, un val inefabil ma inalta din nimic, fara sa ma desparta totusi de mine insumi, fara sa ma rataceasca. Niciodata n-am trait mai total si mai nemijlocit ca in acele clipe, care mi s-au parut fara durata. Inclestarea aceea la sanul Maitreyiei era mai mult decat dragoste.

2 comentarii:

  1. si eu...si mi-a placut la nebunie:)):D...cotrobaiam prin biblioteca si-am dat peste ea....cred ca o s-o recitesc:))

    RăspundețiȘtergere