Sunt vinovată numai pentru ceea ce n-am făcut…

8 apr. 2010

coup de foudre

chipul tau luminat in intunericul noptii imi apare din ce in ce mai sters. de tine imi amintesc des, dar infatisarea am pierdut-o. toate-ti sunt ravasite si parca nu esti tu cel de atunci, cel de acum, cel de candva. nu te mai stiu. reascolite-ti sunt toate, toate mai putin ochii. poti sa ai gura lui, zambetul lui, profilul lui, dar ochii...ochii sunt ai tai. ochii in care tuna si fulgera, care ploua. ochii care mangaie, care descopera. ochii care se joaca, care cuceresc. ochii ce darama ziduri. ochii din care curg povesti.
ochii tai iubesc.

ochii tai negri s-au indragostit si m-au iubit intr-o ora. asta stiu sigur. privirea aceea nu putea fi decat aievea, tu nu puteai fi decat aievea. ce-am simtit acolo cu tine, ce-am trait noi nu se poate petrece decat prin viata.
de ce ne-am lovit noi? mana destinului?strafulgerare a vietii? coincidenta? o clipa intr-un univers? cine stie.... stiu doar ca in acele secunde te-am iubit.
cate secunde are o ora?

cui ii spun toate astea? unei fantasme, unui inger? te-ai potrivi foarte bine in ambele ipostaze avand in vedere locul in cate te-am intalnit. noaptea invierii. te aflai in fata bisericii si tineai o lumanare aprinsa intre maini. atat imi amintesc. tu si privirea adanca cu care ma fixai. noi doi, iar pe fundal luminile, clopotele, vocile ce cantau sarbatoarea.
sarbatoare inimilor.

nu am atins ochi care sa ma priveasca precum ai tai.  ne-am lasat pe rand descoperiti, ne-am fugarit, ne-am cautat privirile, am ezitat, m-am rusinat, l-am strapuns. ne-am agatat unul de altul, cum se agata nou nascutul de viata, plin de speranta. ne-am lasat descoperiti cum isi descopera iubita goliciunea in fata barbatului ei. ne-am sorbit privirile pana la sete, cum isi sorb indragostotii saruturile... nici noi n-am fost satui. 
m-as fi supus pentru totdeauna unei singure priviri...

eu pentru tine ce-am fost?

2 comentarii: