Sunt vinovată numai pentru ceea ce n-am făcut…

6 sept. 2010

Cartea amagirilor - E.M. Cioran

Am terminat de citit "Cartea amagirilor" scrisa de Emil Cioran. Am facut comanda acum o saptamana pe net si mi-a venit acasa. Ma uitam pe site-ul unei librarii online si citeam descrierile cartilor. Am ajuns la ea, si din curiozitate, caci nu mai citisem nimic scris de Cioran, am zis s-o cumpar, sa incerc... Pot sa spun ca nu mi-a placut! Si nu pentru ca ar fi fost o scriere banala, lipsita de originalitate sau talent, din contra; nu mi-a placut pentru ca nu pot fi de acord, si drept urmare nu pot intelege. Mi-a luat o saptamana sa citesc cele 200 de pagini. Mi s-a parut obositoare si greu de citit, caci ma chinuiam sa inteleg, si in acelasi timp sa  mai tin pasul cu "povestea". 200 de pagini despre moarte, singuratate, tristete, sinucidere, inutilitate, toate repetate in mod obsedant si obositor. Nu vreau sa critic, sunt convinsa ca nu putini sunt cei pentru care Cioran se afla printre preferati, si cu atat mai mult n-as putea pune la indoiala talentul sau devotamentul unui scriitor pentru oameni si pentru ceea ce le ofera.


Sa va spun cate ceva din ce am citit despre autor...  S-a nascut in Rasinari, o comuna de langa Sibiu, in 1911. Prima sa carte a aparut in Romania in 1934 "Pe culmile disperarii". In 1945 se stabileste definitiv la Paris, iar din acel moment va publica numai in franceza. La batranete, imi permit sa spun,  isi da seama de greseala facuta si se converteste la crestinism. Spune intr-un interviu ca "tocmai acum, la batranete, l-am descoperit de Dumnezeu" si isi regreta intreaga opera... Dar ce mai putea face? Volumele lui erau publicate in mii si mii de exemplare si citite de toate categoriile sociale...nu mai putea distruge nimic, nu mai putea schimba un rand. Nu se mai putea apuca la 70 de ani de scris despre Dumnezeu si iubire. Spunea intr-un interviu, "Apocalipsa dupa Cioran" ca "incetasem sa scriu pentru ca ceva s-a schimbat in mine, nu mai cred in cuvinte...toata viata am negat, si am ajuns la un fel de oboseala pe chestia asta, nu ma mai intereseaza..."

"Admiraţia noastră faţă de Cioran, de neclintit chiar şi atunci când devenim conştienţi de răul pe care ni-l provoacă, necesită ajustări grabnice, înainte ca ea să transforme această magmă clocotitoare într-un colos împietrit, fără suflet. Există asasinat – ne-o spune Cioran însuşi – şi din entuziasm. Denigratorii lui Cioran greşesc de aceea poate mai puţin decât cei care-i ridică statuie din propria lor ignoranţă sau superficialitate. A adera fără condiţii la ideile sale sau a le contesta nu înseamnă însă decât unul şi acelaşi lucru: a nega orice posibilitate de a-l înţelege.
Mii de fire invizibile îl leagă pe Cioran de lumea aceasta, asupra căreia aruncă anateme. Scrisul său mărturisitor este ca o pânză de păianjen ţesută de Cioran – pentru a se captura pe sine; anatemele sunt zbaterile prăzii în faţa inevitabilului sfârşit. Mărturisiri şi anateme, ultima carte a lui Cioran, este repetiţia finală dinaintea vieţii veşnice, aşa cum au fost şi celelalte cărţi ale sale: repetiţii pentru viaţă – dar pentru acea viaţă pe care, din timiditate sau prea multă luciditate, n-a îndrăznit s-o trăiască. Dacă a rămas nemântuit, cel puţin are consolarea de-a-şi fi scris viaţa pe care şi-a dorit-o."
                                                   Alexandru Seres

Voi scrie cateva pasaje care mi-au ramas oarecum in minte, prin aerul lor usor mai "uman".

"Sfintenia este acea stare in care omul continua a trai dupa ce viata s-a retras din el, ca o apa dintr-o mare. Si de aceea, sufletul unui sfant seamana unei mari parasite, in care incape orice."

"Nu trebuie sa ne doara vremelnicia lucrurilor pamantesti sau inexistenta lucrurilor ceresti. Ca totul este supus pieririi, ca toate sunt desarte si trecatoare, ca totul n-are absolut nicio valoare si nicio consistenta; poti avea numai regrete..."

"As vrea sa fiu numai raza si zi, sa ma inalt in ritmuri sonore spre culmi de splendoare si adancimile de intuneric sa nu ma poarte pe aripile unei muzici sumbre. Nu stiu daca lumina se ridica in mine sau eu ma avant in lumina; nu stiu daca sunt lumina sau devin lumina."

6 comentarii:

  1. sincer, ti-am citit doar primul paragraf din ceea ce ai scris despre el. Pentru mine, Emil Cioran e divinitatea. Am studiat doar unsprezece carti de la el si regret faptul ca nu gasesc restul cartilor care imi lipsesc. Faptul ca tu domnisoara Elena (din Troia?) nu l-ai inteles, asta nu inseamna ca scrierile sale sunt netede. Va mai marturisesc ceva, atat timp cat caracterul dumneavoastra e jovial, si zambetul isi are locul pe acele buze, "poate fermecatoare" niciodata nu-l veti intelege. E diferit, e cel mai mare filosof pesimist al secolului si pe mine acest om m-a ghidat in viata. Pot spune chiar si Octavian Paler...

    O seara minunata si va recomand restul volumelor sale

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu am scris aceasta postare pentru a contrazice pe cineva...e doar parerea mea...si faptul ca nu ma misca nimic cand citesc o carte de-a lui, nu inseamna neaparat ca nu inteleg, domnisorul Kalliope...poate ca tu esti cel care nu a inteles viata omului astuia, desi zici ca ai citit nu stiu cate carti scrise de el....poate tu nu ai aflat inca faptul ca a avut un fel de regret la batranete pentru greseala de a-l renega pe Dumnezeu toata viata, mai ales prin opera lui. Ar fi trebuit sa citesti toata postarea daca te-a deranjat atat de mult, sa intelegi ce am vrut sa spun si apoi sa fii ironic

    RăspundețiȘtergere
  3. Te comptaimesc sincer,iti spun fara suparare,din ce in ce mai putine persoane reusesc sa ajunga pe culmile simturilor,trairilor si desigur ale sentimentelor,doar asa ai fi putut intelege si nu ai fi vazut in aceasta carte ceva atat de "banal".Eu nu citisisem nimic de Cioran,pur si simplu eram superficial si nu vroiam sa aud de el..asta a fost pana sa citesc aceasta carte.Sunt curios de un exemplu de carte care te-a multumit si fara exemple banale."Sanatate maxima,fericire exagerata!!!"

    RăspundețiȘtergere
  4. plictisitoooooorrrrrr...................pesimismul e nasol

    RăspundețiȘtergere
  5. Nici o femeie nu va fi impresionata de scrierile lui Cioran deoarece nu il intelege . Degeaba spui ca tu il intelegi , intelegi doar cuvintele insa trairile niciodata. Nu il intelegi pe Cioran cum nici o femeie nu intelege un barbat oricat de mult ar crede ea ca o face. Barbatii il inteleg pe Cioran pentru ca se regasesc in scrierile lui. Pana la urma nu este treaba nimanui de a intelege pe cineva nici macar pe el. Asta se desprinde din scrierile lui Cioran. Insa pentru a ajunge in punctul de a realiza asta este nevoie sa treci prin toate starile relatate de el lucru care reprezinta un proces anevoitor insa fara de care vei ramane mereu blocat in asteptarea de a fi inteles nerealizand ca de fapt iti doresti cu totul altceva. A astepta ceva de la cineva conduce automat la amagire deoarece hazardul este omniprezent. Pentru a fi el insusi barbatul are nevoie de cunoastere chiar daca asta ii provoaca anxietate. Cand va reusi sa treaca peste asta atunci va fi el insusi si va stii ce isi doreste cu adevarat.
    Pentru a fi ea insasi femeia nu are nevoie de cunoastere intrucat setea ei de cunoastere este aproape nula ea dorind sa stie doar pentru a nu se crede proasta iar nu pentru a intelege. Pentru a fi ea insasi femeia are nevoie de un barbat pentru care aprecierea lui reprezinta totul. Insa femeile nu sunt apreciate cu adevarat tocmai datorita faptului ca ele insista sa afirme ca inteleg lucrurile ceea ce nu poate fi negat insa convingerea barbatului ca el intelege cu adevarat lucrurile este mai mare. Totul din scrierile lui Cioran se rezuma la iubire si la convietuirea dintre barbat si femeie, la o legatura plina de entuziasm, situatie care schimba toate legile lumii. Nimic nu mai conteaza cand doi oameni se iubesc . Starea de iubire din pacate este trecatoare ceea ce face dorinta de a o regasi un paradox. Iti doresti sa iubesti din nou pentru ca esti fericit insa in acelasi timp stii ca aceea stare o sa treaca . Incercarea lui Cioran de a mentine aceasta stare prin descrierea trairilor unui barbat nu poate avea succes atata timp cat barbatul asteapta sa fie inteles de o femeie. Chiar daca femeia cunoaste barbatul ea nu il poate intelege si prin urmare credinta ei ca il intelege negata de barbat, o descurajeaza. A spune unei femei ca nu intelege ceva ce cunoaste este o jignire pentru ea. Acestea sunt pragurile care impiedica starea de iubire sa nu se sfarseasca.
    La aceste impedimente Cioran nu da solutii dupa cum el nu da solutii la nimic. Singura solutie poate ca este sacrificiul. Continuarea starii de iubire care nu mai exista in speranta regasirii celor doi, ar fii un castig pentru ambii chiar daca pana la urma nu s-ar regasii. Din perspectiva lui Cioran femeile sunt vinovate pentru nefericirea barbatilor deoarece ele fac barbatul sa iubeasca. El le numeste niste nulitati simpatice a caror menire o constituie in principal satisfacea pornirilor sexuale. Nu stiu daca unul e mai vinovat decat celalalt pentru nefericirea lor dupa cum si mitul marului oprit o confirma.Credinta lui Cioran in acest mit il intristeaza si il face pesimist in legatura cu toate celelalte lucruri deoarece el crede ca numai prin iubire poti fi fericit.

    RăspundețiȘtergere