Sunt vinovată numai pentru ceea ce n-am făcut…

23 sept. 2010

II - Maktub. Asa a fost scris.

Anii se scurgeau si incepusem sa gust din cupa tineretii. "Tineretea e precum spuma unei sampanii. Se duce repede. Daca torni prea multa da pe afara, daca o lasi prea mult se rasufla. Trebuie sa stii cand s-o bei", spunea bunica. Trecusem prin multe iubiri. Voiam sa cunosc cat mai multe persoane, caractere, inimi, si astfel sa-l pot recunoaste pe cel potrivit mie. Incepusem deci sa ma pregatesc, dar nu de intalnirea cu Stefan, caci aproape uitasem de el. Voiam sa capat cat mai multa experienta, sa pot vedea clar separat - binele de rau. Dar ma inselam aproape mereu, sau poate era doar incertitudinea varstei.
In cazul meu, nici inima nici ratiunea nu-mi erau de ajutor, caci ma lasam amagita cand de una cand de alta. Iubeam si nu stiam ca nu pot fi iubita, eram iubita si credeam ca nu pot iubi. In primul caz totul trecea repede neavand prilej de suferinta. Orice dezamagire era transformata intr-o noua portie de experienta si stearsa apoi cu buretele. Mai greu era cand realizam greseala pe care o facusem, uneori repede, alteori dupa multa vreme. Dar oricat timp ar fi trecut, regretele apareau. Induram cu greu gandul ca am facut sa sufere o persoana in ochii si in sufletul careia eram importanta, cineva care devenise la randu-i important pentru mine. Caci daca la inceput, desi simtind prezenta sentimetelor, il indepartam brutal, sau mai rau, il tratam cu indiferenta, in ciuda acestor barbarii, incepeam sa-l iubesc. Dar ma trezeam de fiecare data prea tarziu. Am sfasiat de multe ori inimi de care trebuia sa am grija, am ucis cu nepasare iubiri care ar fi putut inflori atat de frumos. Flori fara spini.
Toate deziluziile, toate greselile m-au facut sa previn alte viitoare greseli. Invatasem sa apreciez iubirea, acolo unde exista - cea adevarata, si sa fiu de doua ori mai atenta iniante de a-mi deschide sufletul in fata cuiva. Nu pot spune ca ma schimbasem fiindca eram la fel volubila si deschisa si imi faceam cu aceeasi usurinta prieteni. Poate eram putin superficiala, dar aveam nevoie de asta.

Imi amintesc ca era in vara anului '89 cand mi s-a intamplat unul din cele mai frumoase lucuri din viata. "Mi-a venit o idee", mi-a spus Maria si imi arata un ziar ce il tinea in mana dreapta. "Cred ca ar trebui sa-l intalnesti pe Stefan."
Intr-o secunda m-am intors in noaptea copilariei, acea prima noapte de acum 7 ani. Ma vedeam stand in fata casei si tremurand, cu nervii intinsi la maxim, cautand dupa un nume. In toti acesti ani nu l-am cautat nicio clipa pe Stefan, nu l-am asteptat. Nu stiu cum am putut uita ceva ce odata consideram insemnat. Aproape ca ma simteam vinovata. Uitasem euforia care ma cuprinsese in acea noapte, fericirea la auzul unui simplu nume, aparent, dar atat de important pentru mine. Uitasem CINE era Stefan. Stefan era barbatul alaturi de care urma sa-mi petrec viata, barbatul vietii mele, singurul, si cel mai important. Incepusem iar sa tremur. "Ce ai?", m-a intrebat speriata Maria. "Ti-e rau? Te-ai albit toata."
"Mi-am adus aminte, dupa 7 ani mi-am adus aminte de noaptea care mi-a prezis pe cel ce mi-a fost harazit. Nu ti-am povestit niciodata ce s-a intamplat in amanunt. 
Nu stiu de cat timp stateam afara. Eram singura si imi treceau prin minte zeci de mii de nume, oameni, intamplari. Eram prezenta cu trupul dar nu si cu mintea. Apoi m-am trezit brusc privindu-i pe ai mei prin fereastra luminata. Erau atat de frumosi. Si ma gandeam ca mi-ar placea candva sa-mi construiesc si eu o familie. Mi-am amintit si de bunica cum se ruga ea, si am inceput sa ma rog si eu...nu stiu exact cui, nu stiu exact la ce....probabil ma rugam Universului. Atunci am auzit vocea unui copil ce isi striga prietenul. La inceput incet, nedeslusit, de la departare - Stefan, apoi din ce in ce mai aproape "Stefan, Stefan, Stefan asteapta-ma!" Mi-au dat lacrimile de fericire si neputinta, in acelasi timp, si imi strigam in suflet Stefan, Stefan, Stefan asteapta-ma! "
"Oare m-a asteptat? Oare l-am cautat destul? Daca e prea tarziu?... Nu ar fi prima oara cand..."
"Hai nu mai fi pesimista", ma incuraja Maria. "Vom afla in curand daca te-a asteptat, si sunt sigura ca da!"
"La ce te referi? Mi-ai aratat ziarul ala? Ce treaba are cu Stefan? Cum l-as putea gasi???"
"Simplu tu ii vei scrie si el iti va raspunde!!"
A deschis la pagina de matrimoniale. Tot nu intelegeam.
"Ce e de inteles? Oamenii isi scriu, se cunosc, isi raspund. Uite - Barbat, necasatorit, 25 ani, 1.80 inaltime, sincer, fidel, caut o femeie..."
"Opreste-te!! Ai innebunit?? Vrei sa spui ca eu voi face publice niste amanunte personale, intr-un ziar, la rubrica de anunturi matrimoniale??? Si pe deasupra, Stefan care e undeva acolo, cine stie la cati km departare, el va lua tocmai ziarul asta, va citi tocmai rubrica la care voi fi eu, si dintre atatea persoane ma va alege tocmai pe mine?!! Ai innebunit e clar!"
"De unde stii ca nu va fi asa? Hai, o facem impreuna. Daca nu vrei nimic serios, macar ne distram... ce va fi va fi!"
Nu a durat mult si a venit si raspunsul. Destinatar Ioana, Iasi, expeditor Razvan, Tecuci. Desi eram entuziasmata de raspunsul primit, mai ales intr-un timp atat de scurt, nu am putut evita dezamagirea la numele aflat pe spatele plicului. Nici urma de Stefan...
Am citit scrisoarea, randuri asternute timid intre doi oamnei necunoscuti. I-am aratat-o Mariei, care m-a impins nerabdatoare sa-i raspund, si asa am si facut. Am inceput sa vorbim din ce in ce mai mult si mai des. Chiar daca inca nu ne vazusem vorbeam aproape despre orice si descopeream din ce in ce mai multe puncte comune.
Odata cu a10 a scrisoare am mai "scapat" in plic si o poza, pe care o facusem special pentru aceasta ocazie. I-am cerut sa-mi spuna parerea lui sincera si l-am rugat sa-mi trimita si el o poza. Poza mult asteptata a ajuns odata cu deschisele complimente. Ne-am placut reciproc si astfel am continuat sa vorbim luni intregi.

Insa poate cea mai nepretuita scrisoare am primit-o cand ma asteptam mai putin. Imi scrisese despre cartile citite, despre muzica pe care o asculta, petrecerile la care mergea, prieteni....intr-un cuvant pasiunile si placerile tineretii. In incheiere ma rugase sa ii povestesc si eu amanunte despre viata si placerile mele si se scuza pentru intarzaierea raspunsului. Dupa obisnuitul "Cu prietenie Razvan", in josul paginii mai erau 2 randuri: "P.S. Razvan e al doilea meu nume, asa imi spun prietenii. Primul e Stefan."
Am simtit cum mi se inmoaie picioarele si a trebuit sa ma asez jos. "Doamne el e. Maria a avut dreptate. E Stefan. El e Stefan. Doamne cum e posibil?!..." Am mai citit odata. Pe pagina aia scrisa de el, ultimul cuvant era Stefan. Nu-mi venea sa cred ca exista cu adevarat. Daca acum 7 ani eram sigura ca voi intalni odata un barbat ce va purta acelasi nume si voi ramane cu el toata viata, odata cu timpul aparuse indoiala. Nu cunoscusem niciodata un posibil pretendent cu numele asta. Pana acum. Vorbeam de jumatate de an nu stiam ca el e cel pe care il asteptam, sau il cautam...nu stiu prea bine. Stiu doar ca acum sunt sigura de noaptea aceea, sigura ca nu m-am inselat, orbita de superstitii, sigura ca ne-am intalnit, sigura de el.
Nu i-am impartasit povestea mea decat dupa ani. Si stiti ce mi-a spus? "Nu sunt superstitios, sau cum vrei tu s-o numesti, nu am participat si nici n-am auzit vreodata de astfel de ritualuri, dar cand te-am vazut pentru prima oara, in aceea gara, atunci am stiut ca esti tu. Am stiut ca vom ramane impreuna, si peste 5, 10, 15 ani, ca vom fi impreuna si azi, si intotdeauna."

Acum 5 ani Ioana si Stefan au facut 15 ani de casatorie, iar anul asta pe 10 noimebrie implinesc 20 de ani. Ioana si Stefan exista, iar povestea lor e una reala. Ioana a auzit in noaptea de anul nou, doi copii intorcandu-se de la colindat, iar unul l-a strigat pe celalalt "Stefan".....Ioana l-a cunoscut pe Stefan, ce era la 183 de km departare, el a placut-o pe ea, ea l-a placut, s-au intalnit, s-au placut si mai mult, s-au iubit, s-au casatorit, si azi au un copil.
Azi Madalina face acelasi greseli pe care le-a facut si Ioana. Madalina iubeste si nu stie ca nu poate fi iubita, este iubita si crede ca nu poate iubi.

6 comentarii:

  1. pai :D nu m-ar lasa sa plec din viata lui, iar despre plecarea mea, e vorba sa plec in alt oras. cu tot cu el. :D

    RăspundețiȘtergere
  2. scri foarte frumos ... multumesc de vizita ...

    RăspundețiȘtergere
  3. ce plăcut e să văd că mă citeşti...
    mulţumesc!mult

    RăspundețiȘtergere