Monstrul din Loch Ness

 Ne prindeam mainile, iar picioarele incepeau sa ne alunece pe gheata lucioasa, invartindu-ne in cerc minute in sir. Cred ca era singurul lucru care ne placea amandurora, si care il faceam impreuna...
Un simplu joc al copilariei, devenit cu timpul un ritual. O descatusare de trairi, o eliberare a vietii.
Lacul nostru l-am numit Loch, adica, simplu - lac - in scotiana. Lipsea Ness. Imi amintesc atunci cand ne-am cunoscut. Desi iarna abia incepuse, era un ger cumplit, si totul in jur incremenise in gheata. M-ai tras de mana spre mijlocul lacului. Ce faci? - te-am intrebat. Nu-ti fie teama, nu exista niciun monstru aici, e doar Loch, locul nostru. 
Habar n-aveai, nu ai vrut sa vezi nimic. Nu ma vedeai decat pe mine. M-ai tras de mana, zicandu-mi. Sa ne jucam putin de-a viata. Ne incrucisam bratele, si ne prindem unul de celalalt. Uneori mai strans, uneori mai slab. Eu te voi apuca strans. Sa nu-mi dai drumul. Apoi incepem sa ne invartim pe loc, in cerc. La inceput usor, apoi odata ce ne obisnuim, vom capata experienta si ne vom invarti din ce in ce mai tare. Nu vom mai vedea nimic din ce ne inconjoara - decat unul pe celalalt. Priveste bine in jur, lacul, padurea, fulgii de nea, totul va dispare, si nu vom ramane decat tu si eu. Sa ne privim in ochi.
Habar n-ai avut!! Monstrii am fost noi, monstri am devenit....
Am inceput sa ne invartim... Aveai dreptate. Tot ce vedeam erai TU. Nu stiu cat timp trecuse cand te-am auzit strigandu-mi - Esti frumoasa!. Ti-am strigat si eu ceva - Vreau sa fiu iubita ta....si asa am inceput sa ne strigam, ca doi nebuni, lucruri frumoase, unul altuia, cuvinte frumoase despre celalalt...
Nu ne auzea nimeni.... Defapt ce zic.... era lumea! Copacii, dealurile, pasarile, fulgii de nea, cerul, ne auzea o lume intreaga!
Ierni la rand lumea a auzit cuvinte frumoase despre iubirea noastra.
Dar la un moment dat, monstrul a iesit la suprafata. Monstrul ala care traia in mijlocul lacului nostru, in sufletul nostru chiar. Nu stiu daca a fost de la inceput acolo, poate n-am vrut sa-l vedem....Nu stiu cand si de ce s-a nascut...
Intr-o iarna, deodata, am inceput sa strigam lucruri urate. Nici nu-mi amintesc exact care din noi a fost primul, dar nici nu mai conteaza, oricum devenisem una si aceeasi fiinta. Am inceput sa ne strigam in fata defectele, si supararile, si neajunsurile. Sa zbieram, defapt.
In ce piesa ieftina am jucat? Ce spectacol grotesc am infatisat? Lumea era ingrozita, dar nu ne pasa decat de neplacerile noastre, de propriile nemultumiri, fiecare cu ale lui...
Eram intradevar nebuni... Cred ca am fost de douazeci de ori la Loch, in acea iarna, desi ne despartea o distanta considerabila de el.
Ceea ce inainte era un moment special, o placere a sufletelor, devenise acum un viciu, iar noi eram dependentii.
Uneori nu ne vorbeam tot drumul, alteori nu ne vorbeam cate o zi intreaga. Ca sa ajungem la Loch si sa incepem sa improscam cu noroi, unul in celalalt, sa ne murdarim inimile.
Eram doi copii... si jucam un joc periculos. Pana cand, intr-o zi...
Nu stiu ce mi-ar placea sa-mi amintesc.

...cand, lumea n-a mai suportat povara. Pana cand, intr-o zi, gheata s-a rupt sub noi, si te-am pierdut in Loch pentru totdeauna...

...cand, noi n-am mai putut suporta povara si am pus capat tuturor grozaviilor....

Nu stiu, nu stiu......