Sunt vinovată numai pentru ceea ce n-am făcut…

15 sept. 2010

I - Maktub. Asa a fost scris.

Inima sta sa-mi iasa din piept. E trecut de miezul noptii. Acum ar trebui sa se intample. Sau poate ar trebui sa am rabdare...
Maria mi-a spus: "In noaptea de anul nou, dupa ce ceasul va bate de miezul noptii, iesi afara si asteapta. Trebuie sa fii singura, si sa astepti oricat, sa nu te dai batuta. Pana la rasaritul soarelui vei sti. Numai sa nu renunti. Vei auzi un nume, primul nume pe care il vei auzi il va purta ursitul tau".
Am facut intocmai. Sunt singura, in noaptea de anul nou si e putin trecut de miezul noptii. Inca nu se aude nimic. Stau in picioare in fata casei si privesc in sus pe ulita satului. Nu se vede nimeni venind. Cu toate astea am mari emotii. Oare cum il va chema? Ma gandesc la cateva nume ce-mi plac....baiatul de care sunt indragostita se numeste Horia, nu e chiar un nume placut, dar el... Nu, mi-ar placea sa-l cheme Catalin, ca in poezia Luceafarul...iar eu sa fiu fata de imparat. Sau Andrei ca in romanul pe care tocmai l-am terminat. Bogdan, Mihai, Adrian, Mircea...toate sunt pe placul meu. Mi-au trecut prin minte zeci de nume, dar nu pot alege niciunul. In noaptea asta soarta va alege in locul meu. Sau poate nu e nimic de hotarat, poate totul e deja stabilit cu mult inainte ca noi sa fi existat, poate ca nu putem hotari, nici schimba ceva. Bunica obisnuia sa-mi spuna: "Sa nu lasi regretele sa-ti inunde viata. Daca am invatat ceva in cei 80 de ani ai mei, este faptul ca nu putem schimba nimic. Noi nu facem decat sa ne traim viata, iar cursul ei e cu mult hotarat dinainte ca noi sa ne nastem. Viitorul exista undeva, in fata noastra, iar oamenii nu fac decat sa-l urmeze. E ca un punct spre care alergam toata viata, iar cand credem ca l-am ajuns, ne ajunge moartea pe noi.
Vezi tu, viata noastra e formata din mai multe drumuri, de pe care oricum nu putem iesi. Trebuie doar sa stii sa apuci pe drumul cel mai usor. Cand oamenii se indeparteaza de Domnul, atunci pot rataci ani intregi... De asta exista bolile, frica, singuratatea, tristetea....pentru ca oamenii isi complica singuri viata si aleg, de cele mai multe ori, cele mai lungi drumuri. Cred ca astfel pot schimba ceva. Dar nu, se inseala. Orice drum am urma, orice hotarare am lua, orice am face, tot acolo unde trebuie sa fim ajungem. Asa ca sa nu regreti nimic, si sa faci mereu ceea ce simti cu sufletul. Sa nu te dai batuta, chiar daca vei rataci pe carari intortocheate, sa rezisti, caci la fiecare destinatie vei afla ceva."
Nu stiam exact ce trebuia sa inteleg, dar acum stiu. Trebuie sa astept. Trebuie sa merg pe drumul asta, pentru ca uneori putem ajunge la destinatie doar asteptand. Stiu ca in noaptea asta, o mica parte din ceea ce ma asteapta se va lasa descoperita. Voi fi copilul curios ce va privi prin gaura cheii, sau actorul care priveste impresionat spre sala din spatele cortinei.
Iar imi aduc aminte de bunica. Cred ca aveam in jur de 11 ani, cand am auzit pentru prima oara: "Bunica Ioanei face vraji, te poate ajuta". Culmea ironiei, s-a intamplat sa aud asta in biserica, in timpul slujbei de duminica. Nu stiu exact de ce au zis bunica Ioanei, si nu Elena Iliescu, asa cum o chema, dar am stiut in acea clipa despre cine vorbeau batranele din fata mea. Cealalta a continuat: "Nimic nu ma mai poate ajuta, nici macar tața Elena". "Asculta-ma. Eu o cunosc. Poate schimba lucurile astfel incat sa fie in avantajul tau". N-am inteles atunci diferenta de statut, educatie, si limbaj, pentru ca era evidenta discrepanta dintre "tață" si "avantaj", dar am inteles ce le-a adus in aceasi discutie si despre cine discutau cu un interes aprins. Mi-am dat sema in acel moment ca subiectul comun de discutie al celor doua femei era bunica mea, iar mai tarziu, ca defapt era subiectul tuturor, fiind una dintre cele mai pricepute "vrajitoare" din sat. Oamenii credeau in puterile ei, si nu pentru ca ar fi fost prosti sau naivi, ci pentru ca lucrurile se intamplau, iar vorbele circulau cu repeziciune dintr-o gura intr-alta. A gresit mult in viata ei, a gresit in fata "Domnului", cum spunea ea, si probabil ca a facut mult rau, dar n-am incetat niciodata sa o iubesc, iar ea n-a incetat niciodata sa fie bunica mea. Am iubit-o mereu cu aceeasi intensitate, am respectat-o cand facea si lucruri bune si rele. Spun bune, pentru ca in ultimul ei an de viata s-a cait pentru tot ce a facut. A marturisit ca ii pare rau, ca ar schimba tot daca ar avea macar o sansa, acum la batranete. Poate din cauza asta tinea cu atata indarjire sa nu am regrete si sa merg mereu pe calea cea mai potrivita, poate de asta imi vorbea din ce in ce mai mult de Dumnezeu. Mi-a spus ca, odata cu credinta l-a descoperit si pe El. "Ioana, mi s-a intamplat ceva. Am descoperit ceva, ceva ce nu credeam ca exista, am simtit ceva ce nu am mai intalnit niciodata. Am fost si m-am spovedit. Si am simtit cum sufletul se despinde de trup, am simtit ca ma inalt sus, tot mai sus..." Nu mai exista nici tristete, nici regrete in privirea ei. I-am vazut privirea senina in timp ce imi vorbea, si mi-am dat atunci seama ca nu mai exista nicio povara, si ca oricat ar mai fi avut de trait, pentru ea ar fi fost de ajuns, poate prea mult... Nu a fost mult deloc, dar in tot acel timp am descoperit o noua persoana. Nu stiu daca i s-au iertat pacatele, nu stiu daca preotul caruia i s-a confesat s-a ingrozit sau i-a acceptat greselile si slabiciuniile, dar totul se imparte in doua....binele si raul...iar ea cred ca a reusit macar, sa-si egaleze balanta.
Cat timp a trecut de atunci, de cate ore stau nemiscata in intunericul noptii? Poate au trecut ore, minute, cine stie? Inca sunt stele pe cer... Aud glasurile celor din casa, parintii si fratii. Nu voi putea fi niciodata fiica de imparat. Tata e sofer de profesie, iar mama femeie se serviciu la un institut de cercetare. Amandoi muncesc pentru noi, eu sormea si fratimiu. Ii vad pe toti patru in sufrageria casei noastre. Ana se joaca cu Ionut si amandoi rad zgomotos, mama presupun ca le spune una din povestile minunate, iar tata ii zambeste sorbind-o din ochi. Poate ca aici, in casa lor, chiar sunt imparat si imparateasa, poate ca sunt menita sa mostenesc un regat. Cetatea iubirii!...
Cred in asta, cred cu tarie in noaptea asta si in ceea ce va rasari din intuneric. Poate e mult spus, dar in seara asta o mare taina mi se va revela. Sunt sigura. Incep sa tremur mai tare, de frig, de teama ca oricand ceva sau cineva ar putea sa-mi rapeasca momentul, de emotie, de frica necunoscutului ce se va lasa patruns. Te rog Maria, bunica Elena, te rog noapte, luna, stele, cer, intuneric, oricine si orice ai fi, te rog arata-mi. Doamne, cred....
Un sunet nedeslusit la inceput, un grup de litere, un cuvant. Un cuvant strapunge linistea ulitei, intunericul noptii, inima mea. Un cuvant imi strapunge sufletul. Stefan!


Va urma...

4 comentarii:

  1. pentru mine, cuvintele au creionat o imagine. :)
    ceva special!

    RăspundețiȘtergere
  2. superb! astept cu nerabdare urmarea..:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna ziua, dorim sa va facem o propunere comerciala! Daca sunteti interesat trimiteti un e-mail la office@falvorotarybids.ro

    RăspundețiȘtergere