Sunt vinovată numai pentru ceea ce n-am făcut…

9 sept. 2010

s-a terminat. m-ai purtat ca si cum as fi luata de o tornada, ridicata metri deasupra pamantului si invartita de zeci, sute de ori, in aer, invartita intre cer si pamant. pacatul e ca m-am lasat dusa, purtata de vantul amagitor. eram ametita, si nu puteam zari nimic. nu mai stiam nimic, ce-i cu mine, unde ma aflu.
din cand in cand, iti vedeam chipul, si asta cand considerai tu. te credeai stapanul lumii...ai putea fi, al meu niciodata. iti zaream chipul si ma inaltam tot mai sus. cred ca ma lovisem la cap, nu era nimic real. sau poate totul a fost un vis....ce bine ar fi.
poate nu ma crezi corenta. in acele vartejuri ametitoare iti vedeam chipul, dar se intampla rar. trebuia sa astept momentul meu, clipele cand erai dispus "sa apari".
m-am saturat. nu faci decat sa dispari si sa te intorci dupa cum ai chef. e un fel de joc asta, si nu stiu exact ce urmaresti, dar se opreste aici. am obosit sa trec de la o stare la alta, in functie de prezenta sau lipsa ta. nu vreau sa mai fiu vulnerabila, nu vreau ca un singur cuvant sa ma intristeze sau sa ma inveseleasca. nu meriti. nu se merita. cred ca asta-i un joc in care te cunosti pe tine, nicidecum pe mine. eu sunt doar jucaria. mingea unui copil rasfatat, mingea unui copil neindemanatic care invata sa dea cu piciorul. cate lovituri crezi ca mai suport? mi-ai spus "ai grija ce-ti doresti", e adevarat nu? plec si nu ma mai uit in urma. nu vreau mai vorbesc, scriu, plang, despre tine, sa ma invart in jurul tau, sau sa-mi amintesc de tine... nu vrea sa-mi dai sperante si apoi sa mi le spulberi, nu veau sa apari iar si sa-mi iei ce mi-a mai ramas.
eu trebuie sa fiu indiferenta. altfel nu mai pot exista. iar tu, tu nu ai niciun drept sa ma zdruncini din temelii, dupa ce am reparat toate instalatiile, si am astupat toate gaurile. nu ai niciun drept! si pentru asta te urasc. incep sa ma intreb, te-am iubit vreodata??

au fost cuvinte, fapte, gesturi....toate le-am iertat. toate se iarta.
dar sunt momente dupa care ai nevoie de o pauza. am obosit.
mi-e frica de tine, dar mai ales de mine. mi-e frica pentru ca nu stiu ce sa fac. mi-e frica ca te voi revedea, curand. si nu vreau.
ce pot sa fac? ce e mai bine? sa continui sa fiu prietena ta buna pe care "nu ai vrut s-o ranesti" sau sa rup totul?
ce prietenie e asta?
niciodata nu ai fost sincer...
oricum indiferenta ramane. cel putin atat cat sa se vada.
o vei vedea!

cuvintele sunt precum frunzele. cele bune sunt verzi, restul se usuca.... toamna asta ma joc cu cuvintele.

7 comentarii:

  1. sentimente triste si care arata multa nehotarare... dar viata sa sti ca le aseaza asa cum trebuie pana la urma, dar trebuie sa ti capul sus su sa iei viata in piept indiferent cat de mult te-ar incearca. Mergi mai departe, poate te asteapta ceva mai bun...

    RăspundețiȘtergere
  2. pentru mine sper sa nu fie doar "poate"....sigur va urma ceva mai bun :)) ;)) >:D<

    RăspundețiȘtergere
  3. frumos...dar nu uita ca timpul e cel mai bun pansament uneori>:D< ai grija de u

    RăspundețiȘtergere
  4. Sa crezi in acel lucru bun care va urma si va urma.

    RăspundețiȘtergere
  5. Suferinta face parte din viata. Atunci cand suferi, de fapt undeva in lume ti se pregateste un loc special, ceva mai bun, cineva mai bun. Cat timp stai si te gandesti si te zbati, Universul are grija ca atunci cand se termina starea ta sa-ti ofere o alta viata, o noua viata. Nu-ti fie frica. Ai curaj si zambeste! Sunt altii care sufera mult mai mult si pana si ei au puterea sa zambeasca. Ai curaj!

    ..si de la mine o imbratisare>:D<

    RăspundețiȘtergere