Se întamplă ceva. Populaţia orăşelului în care îmi duc şi eu veacul a intrat în comă, şi probabil odată cu ea întreaga omenire. Nu, e mai rău decât acea stare de leşin în care eşti inconştient. Aceşti oameni sunt trezi şi perfect conştienţi, dar nu fac nimic, ai spune că nici nu le pasă.
Merg pe stradă şi aproape că mă indispune şi pe mine mulţimea de chipuri mohorâte şi plictisite. Noroc că mai apare şi câte o privire vie de copil. Copii ne binedispun întotdeauna. Defapt ce au ei şi ce pierd oamenii în drumul lor spre maturitate? De ce unui copil nu îi e frică să-şi arate trăirile, iar unui adult îi ia atâta timp? De ce un copil deşi nu cunoaşte încă viaţa se bucură din plin de ea, iar un adult deşi are totul la îndemână uită să mai traiască??...Cineva spunea că fericirea ţi-o faci singur în viaţă.
Noi, aştia, care mai avem parţi de copil în noi, să răspândim cât mai multe zămbete şi să le amintim şi lor...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu