Lumea intreaga e o colectie inspaimantatoare de amintiri care-mi spun ca ea a existat si c-am pierdut-o
Si de aici incepe sfrasitul...
Greseala existentei lui. Dar partea rea nu a fost atunci cand ea a iesit pe usa si l-a lasat in urma, in camera aia exagerat de mare si rece pentru o singura persoana...nu, tragic a fost atunci cand adevarul i-a aparut in fata ochilor si nu s-a mai putut ascunde sub biroul ce ii punea sentimetele la presat, sau sub patura sub care isi imbratisa amintirile de fiecare data cand ele reveneau precum un film vechi, dar niciodata de nesters din memorie.
Ce nu-i in mintea mea legat de ea? Si ce nu-mi aminteste de ea?...insa nu te intalnesti decat odata cu un lucru mare, intr-adevar mare, si odata ce l-ai pierdut nu mai exista cale de intoarcere
De atunci s-a transformat in alta persoana. Un orb, in lumina, un surd, in rumoare. Isi spunea ca el fara ea nu mai are niciun sens, ca iubirea lor nu reprezinta un prilej de incantare ci o necesitate. Nu poti desparti aerul de viata, sau iadul de rai pentru ca unul fara celalalt nu inseamna nimic...
Dar poate cea mai mare greseala este sa crezi ca poti iubi perfect.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu