Sunt vinovată numai pentru ceea ce n-am făcut…

31 iul. 2009

Tu nu ai talent. Te-am rugat intr-o seara sa-mi dai contur. Trebuia sa ma cauti prin minte si suflet, sa ma pictezi in toate culorile, sa devin nefolosita. Vroiam sa ma reinventez pentru tine. La inceput ai fost retinut, apoi mana a inceput sa-ti alunece libera, fara precautii si, cand am crezut ca voi lua o alta forma, ai impietrit. Te-ai impotmolit la mal…Mi-ai spus ca nu poti, ti-a fost furata linistea, iar un artist nu poate crea fara ea…Si ai plecat s-o cauti.

Acum eu sunt cea care cauta tacerea. Au trecut clipele cand imi erai indispensabil. E bine asa...impacata cu mine. Nu cred ca as putea trai altfel. Credeam ca am nevoie de devotamentul si talentul tau...si am ajuns o caricatura, o mazgaleala in mana unui copil nebun.

Poate iti meriti pedeapsa, poate ai fost un pictor prost. Eu voi lua o alta foaie si voi deveni albastra.

ma lipsesc

"Prietenii" te considera ciudata si fraiera daca ai blog pe care mai si scrii niste "porcarii"....cik asta inseamna sa stai toata ziua in casa si sa visezi la cai verzi pe pereti....hmmm ghnion. Sunt anormala.

30 iul. 2009

Orasul e departe



Ne petrecuseram copilaria si adolescenta impreuna. Apoi, el a plecat asa cum pleaca toti baietii din orasele mici.


Eram copii, traiam unul langa altul, si descopeream lumea mana-n mana. Am crescut impreuna si am invatat sa impartim orice…jocurile, primele cuvinte, povestile, plimbarile, temele, cadourile, gandurile…viata. Legatura noastra era subtila, discreta, incat uneori o uitam cu totul, dar intototdeauna puternica si vie. Nu era o legatura intre un frate si o sora, nici intre prieteni, sau colegi de gradinita, scoala, ulterior liceu. Ceea ce ne unea era dragostea. O dragoste impartasita, dar tainuita cu frica si rusine, asa cum un criminal isi ascunde pacatele.


Imi aduc aminte de numeroasele incercari in care eram gata sa ne marturisim secretul. Dar de fiecare data neprevazutul ne impiedica, o forta ascunsa, malefica, care statea in calea fericii noastre, gandeam eu pe atunci. Dar nu, nu era nimic malefic. Stiam atat eu, cat si el ce ascunde celalalt…era doar teama copilariei, a vremii in care s-a desfasurat adolescenta, si apoi frica de a mai schimba ceva, a timpului pierdut care urma sa fie dat uitarii…


Odata cu timpul am fost si eu lasata in urma. In mine s-a incarnat intimitatea anilor de copilarie si de scoala. Eu eram puiul ramas in cuibul gol, in clipa calatoriei spre orizont; iar el, un pelerin prin viata, un cautator printr-un labirint.


Eu l-am iubit- daca un copil poate intelege ce inseamna dragostea. Dar toate astea se intamplasera demult- in alta existenta, cand inocenta lasa inima deschisa la tot ce e mai bun in viata.

Drumul spre regasire 3


In noaptea asta m-am trezit pe neasteptate. M-am gandit la fericirea noastra de acum patruzeci si opt de ani. Te-am avut intreaga, pe tine, gratia, pe tine... femeia secolului tau.
Iti amintesti ca ti-am spus ca inimile nu au niciodata riduri. Cu un zambet tu esti bucuria mea, cu o clipa de intristare tu esti durearea mea. Dar nu, sa nu fie durere. Ma gandesc la tine, vad in tine, tu imi dai deplinatate, tu ma duci cu tine, tu ma incanti si tu ma farmeci. Si noi devenim din ce in ce mai mult suflete, si acolo, aproape de noi, un colt de cer se deschide incet.
Apoi m-am rugat si am adormit iar. Si mi s-a parut ca umbra din jurul meu devine albastra...

29 iul. 2009


Am visat aseara ca am fost pentru prima data la mare. Am coborat din tren si am alergat la inceput, apoi m-am oprit cu o bucurie care crescuse in mine si pe care as fi vrut s-o strig, sa auda lumea intreaga. In fata mea se ivi marea...albastra, profunda, insufletita, ridicandu-se in spume albe, parea ca vine de dincolo, de la temeliile cerului.
Am respirat adanc adierea sarata si m-am simtit cu ea, cu soarele, cu apa, cu nisipul, si cu zgomotul de valuri din nou copil, din nou eu insami, adevarata, si libera cum nu mai fusesem de mult. Eram acolo singura, fara nicio legatura cu nimeni si nimic. Pe orice imi cadeau ochii era ceva ce vedeam intaia data. Imi curgeau lacrimile pe obraz, fara rost. Vroiam sa rad, dar nu radeam. Stiam ca urma sa ma trezesc...

piesa (de rezistenta a) zilei

video

Daca vrei cu tine lumina s-o impart,
Lasa-ma sa ard, lasa-ma sa ard.
Daca tot ce-i dus vrei din urma s-ajung,
Lasa-ma sa curg, lasa-ma sa curg.

muzica asta...curge prin mine...

Drumul spre regasire 2


Ieri, dragostea noastra a avut varsta unui frumos adolescent, saptesprezece ani. Vezi, suntem tineri. Da, suntem tineri pentru ca avem in noi toate primaverile, toate parfumurile, toate razele; tu ai saruturile mele, eu am zambetele tale. Nu uita niciodata asta. Nu are insemnatate ca anii trec. Nimic nu se schimba in inimi ca ale noastre. Copacii au radacini adanci, foarte adanci. Asta e totul.

28 iul. 2009

Epilog

Cateodata ma gandesc la tine. Nu, mint. Ma gandesc la tine mereu. Dimineata dupa ce ma trezesc, stau in pat cu ochii inchisi si recapitulez fiecare vis cu tine. Noaptea, cand imi alungi somnul, ma intreb ce-ar fi daca...

Da, sunt lacoma. Nu vreau sa pierd nimic. Mi-am promis ca te voi pastra dincolo de timp si de realitate. Am ajuns sa iti cunosc fiecare trasatura. In visele mele esti mereu viu. In visele mele nu te prefaci ca nu mai exist. Doar langa mine esti adevarat.

Drumul spre regasire 1


Acum trei ani, am fost pentru prima data in bratele tale. Nu am trait vreodata o ora mai luminoasa decat aceasta ora misterioasa. Iti amintesti? Prima noastra noapte a fost o noapte de carnaval. Nu stiu ce teatru se desfasura, nu stiu ce bal unde trebuia sa fim impreuna, si de la care am lipsit amandoi...

Camera ta minuscula era plina de o adorabila liniste. Afara, orasul radea si canta si mastile se agitau cu mari strigate. In mijlocul marii sarbatori generale, noi am pus de-o parte si am ascuns o dulce sarbatoare care a fost doar a noastra. Ameteala orasului era falsa, a noastra era adevarata. In noaptea aceea sufletele noastre s-au contopit. In noaptea aceea, am avut in mine o fiinta noua, pe tine!

Dupa acea noapte multe ore sumbre si multe ore fermecatoare au traversat viata noastra. Am vazut multe umbre si multe raze de lumina trecand peste fruntea ta.

Si iata ca acum zambesti. Treci peste toate, nu te ingrijora de aceste ceturi care se risipesc repede. Nori gasim doar in cer si in dragoste.

26 iul. 2009


























Eu vin si spun ceva ce deja stim cu totii: avem o tara frumoasa, cu peisaje superbe, locuri magice, si oameni calzi si primitori.
Tocmai m-am intors dintr-un mini tur prin Transilvania, Crisana si Moldova. Bineinteles Ardealul ramane primul in topul preferintelor mele. Am descoperit in Apuseni o zona, numita Tara Motilor. Un loc in care natura conduce lumea, si nu invers, cu peisaje desprinse parca din povestile copilariei. Un loc in care soarele apune la ora 22:00, in care oamenii nu sunt atinsi de rautate, iar respectul si blandetea sunt trasaturile lor caracteristice. Un loc in care linistea isi are propriul glas.
Am postat cateva poze din Apuseni, Cluj, Pestera Ursilor, Ceahlau, mai exact cu locurile care m-au impresionat mai mult.
P.S. :M-am straduit sa pun cat mai putine poze:D

19 iul. 2009

Azi...

Azi sunt irascibila si azi nu suport nimic...Azi o sa spun tot ce-mi trece prin minte si tot ce urasc
Ma enerveaza:
1.nedreptatea, chiar daca ma atinge pe mine sau doar face parte din "decor"
2.prostia, care vine la pachet cu nesimtirea
3.oamenii falsi
4.rautatea
5.prostul gust
6.oamenii care se complac intr-o anumita situatie din prea multa lene de viata
7.cei care se cred mai presus de noi si ne spun ce ar trebui si cum ar trebui sa facem
8.plictiseala
9.netul care imi cade din 10 in 10 minute
10. caldura sufocanta
11.spatiile mici
12.camerele intunecate
13.muzica asta noua si super tare, fara versuri, ascultata pana si de mosneagul ce merge cu dacia prin oras si se crede cul, cand el defapt habar nare ce ii turuie acolo in ureche
14.cutremurele
15.fitele
Melodie de adormit...copii???...hmmm nu prea....oricum eu adorm pe melodia asta:D...somn usor:*

video

18 iul. 2009

Ce naiba?

Am asistat azi la un "spectacol" deloc placut. Un spectacol in care interpretii jucau din propria viata. Publicul lipsea. Sau cel putin asa credeau ei.
In rolul principal, o "mama", sa zic ca avea in jur de 32 de ani, si copilul ei.
Mama foarte "aranjata" si imbracata sumar, se opreste la corcodusul vecinului si se aprovizioneaza. Din urma o ajunge un copil, trebuia sa te uiti atent sa-ti dai seama daca e fata sau baiat, s-a dovedit a fi o fetita, 5 ani sa fi avut, desculta, murdara, si cu o rochie gaurita, pe alocuri carpita. Copila ii cere mamei o corcodusa. Si ce face distinsa doamna? Tipa la ea sa se miste mai repede, baga corcodusele intr-un buzunar, cu exceptia a 2-3 pe care le ingurgiteaza urgent. Dupa care isi ia viteza si pleaca mai departe, lasandu-si iar "odrasla" in urma, cu ochii atintiti asupra copacului mult prea inalt pentru ea. Bineinteles, copila vazandu-se ramasa singura, renunta la apetisantele fructe si alearga dupa mama ei.

Scena asta am vazut-o de la geam. Si stateam eu asa si ma gandeam, ma ce naiba? Cum poate aia sa faca ea burta mare, sa se gateasca ea, si sa-si lase copilul flamand si abandonat? Cine doamne iarta-ma a facut-o pe femeia aia mama si cu ce-a gresit copilul ala?

NonSens


Lumea intreaga e o colectie inspaimantatoare de amintiri care-mi spun ca ea a existat si c-am pierdut-o
Si de aici incepe sfrasitul...
Greseala existentei lui. Dar partea rea nu a fost atunci cand ea a iesit pe usa si l-a lasat in urma, in camera aia exagerat de mare si rece pentru o singura persoana...nu, tragic a fost atunci cand adevarul i-a aparut in fata ochilor si nu s-a mai putut ascunde sub biroul ce ii punea sentimetele la presat, sau sub patura sub care isi imbratisa amintirile de fiecare data cand ele reveneau precum un film vechi, dar niciodata de nesters din memorie.
Ce nu-i in mintea mea legat de ea? Si ce nu-mi aminteste de ea?...insa nu te intalnesti decat odata cu un lucru mare, intr-adevar mare, si odata ce l-ai pierdut nu mai exista cale de intoarcere
De atunci s-a transformat in alta persoana. Un orb, in lumina, un surd, in rumoare. Isi spunea ca el fara ea nu mai are niciun sens, ca iubirea lor nu reprezinta un prilej de incantare ci o necesitate. Nu poti desparti aerul de viata, sau iadul de rai pentru ca unul fara celalalt nu inseamna nimic...
Dar poate cea mai mare greseala este sa crezi ca poti iubi perfect.

17 iul. 2009

Lorelei

"Totul ne desparte pe tine si pe mine:distanta, oamenii, viata si poate si destinul. Ti-aduci aminte? Ca sa-l cunoasca pe Cesar, Cleopatra , insotita de un singur credincios, a trecut marea cu barca, infruntand-o, s-a lasat infasurata intr-un sac ordinar si dusa pe umeri in palatul lui Cesar fara ca nimeni sa-si inchipuie ca intr-un tol purtat pe umeri regina Egiptului vine sa-l vada pe Cesar.
Iata ce-ti aduce scrisoarea mea. Nu ma tem nici de zambetul tau. Deci nu ma tem de nimic. Sunt ceea ce-i dincolo de fereastra odaii tale: departarea. Sunt cea mai mica fata a lumii intre randunelele ei fiindca ma infasor in intregul ei necunoscut. Privirea ta nu ma va gasi nicaieri. Amintirea ta nu are unde sa ma afle. Glasul tau nu poate sa ma strige si nu stie unde. Sunt intre cele patru zari: raspantia lor.
Cu zece ani in urma ti-as fi spus: "Cu-cu". Dar sufletul meu si-a pierdut glasul copilariei. Stii sa asculti? Auzi vantul la fereastra? Auzi pasarile care pleaca si se intorc, ducand si aducand primavara? Stii ce-i nostalgia? Privesti uneori pe fereasta fara sa vezi nimic? Sunt pe acolo si intr-acolo, fara fiinta, o apropiere si o indepartare in preajma ta.
Gandeste-te la mine ca la o stea desprinsa din tine si dusa in intunericul fara fund."



"Ramas bun.


Ma numesc numai Lorelei. Legenda spune ca am ucis.

Anii mei tineri au sunat a cantec, dar am trecut pe langa ei cu dragostea de mana si am ramas cu mana intinsa ca a regelui Lear.

Mi-e sufletul ca tufisul Paiurului pe coasta Marii Negre; numai ghimpi curbi care-au incununat odata fruntea lui Hristos.

A trecut o ploaie de primavara si s-a tesut in zare braul frant de matase al curcubeului; cu el imi incing mijlocul si ma duc."



Cartea asta nu mai are nevoie de nicio descriere....e geniala

-Ai avut vreodata un vis atat de frumos incat nu vroiai sa te mai trezesti de frica sa nu il uiti?

-Da. Si te-am visat pe tine.

-... Avem nevoie sa visam. Nu conteaza daca o facem cu ochii deschisi sau inchisi.

-Mie imi place sa visez cu ochii deschisi. Pentru ca asa imi pot controla visul...

-Daca vrei sa se implineasca trebuie sa-ti asumi riscuri.

-Ce-s alea riscuri?

-Riscul e atunci cand desi nu esti sigur de ceva, continui cu speranta ca vei fi invingator. Sau cand desi nu cunosti bine o persoana te increzi orbeste in ea. Sau...

-Atunci eu am riscat pentru tine.

Arta

Un film ce poate fi numit opera de arta... Scent of a woman...l-am revazut azi din lipsa de ocupatie, si aproape ca uitasem de el...filmul a fost distins cu premiul Oscar in 1993 si cu Globul de Aur in acelasi an.

Povestea se deruleaza pe parcursul a catorva zile si ii are in prim plan pe Al Pacino(Frank) ce interpreteaza rolul unui fost colonel de armata,orb si Chriss O'Donnell(Charlie), un licean lipsit de experienta. Pentru a-si plati drumul pana acasa de Craciun el se angajeaza sa aiba grija de Frank pe perioada Zilei Recunostintei. Acestia doi pleaca la New York unde Frank ii imparaseste o parte din placerile vietii lui, cine la restaurante luxoase, plimbari cu limuzina, hoteluri extravagante, si bineinteles marea lui slabiciune, femeile...

Nu va spun mai mult, ideea e ca daca n-ati facut-o deja trebuie se vedeti filmul, atat pentru povestea in sine, dar mai ales pentru jocul actoricesc. video

16 iul. 2009

Cantec prost

Pentru o femeie toti barbatii sunt barbatii, afara de acela pe care nu-l mai iubeste.
Si atunci, el, in ce se transforma?

Te urasc! Da, eu! Si ma urasc si pe mine. Auzi, suflete pereche...o prostie mai mare n-am auzit in viata mea. Acum, daca stau bine si ma gandesc nici macar nu-mi mai amintesc de ce te-am lasat sa faci parte din ea... Vezi? Chiar si sufletele pereche se rup...



15 iul. 2009

Tocmai am terminat de citit Zori de zi...cartea asta mi-a lasat un gust atat de placut incat nu pot sa nu ii acord un spatiu numai al ei. Nu stiu cum si din ce moment se afla pe lista mea, dar clar e una dintre preferate.
Exista carti pe care le intalnim, si care ne taie rasuflarea, concepute special parca pentru noi, sa ne inunde cu frumos prin toti porii. Iar clipele, pe care le petreci cu astfel de carti in mana sunt memorabile, de o satisfactie nemarginita, ce-ti dau sentimentul ca nimeni in afara de tine nu se bucura mai tare de existenta ei, ca in tot acest moment ea te-a asteptat, pregatita sa-ti schimbe viziunea asupra lumii.
Trebuie doar sa stim sa cautam si sa descoperim ceea ce ne satisface dorintele, sa ne inconjuram de tot ce ni se potriveste si nu de ce ni se impune, si sa ne punem pasiunile mai presus de obligatiile care ne rapesc majoritatea timpului. Numai sa deschidem ochii mari si sa hotaram ce ne place, indiferent daca suntem sau nu considerati ciudati.

O sa va arat si de ce si-a lasat o amprenta asupra memoriei mele de cititor, daca ma pot numi asa...cu toate ca m-a incantat pagina cu pagina, au existat si fragmente care mi-au taiat respiratia(intr-un fel:)))

„Soarele, fierbinte pe pielea mea goala, ma trezi dimineata. Nu am deschis ochii. Eram prea fericita ca sa schimb ceva, indiferent cat de mic. Singurele sunete erau valurile de afara, respiratia noastra, bataile inimilor noastre...
Ma mangaie delicat cu degetele pe sira spinarii si mi-am dat seama ca el stia ca sunt treaza.[...] Nu vorbea; degetele lui se miscau in sus si in jos pe spatele meu, abia atingandu-l in timp ce trasau modele pe pielea mea.”

„Dar cu acest copil, copilul lui Edward, era cu totul alta poveste. Il voiam asa cum voiam aer sa respir. Nu era o alegere - era o necesitate.”

„Totul in mine se schimba in clipa in care am privit chipul de portelan al copilului pe jumatate om, pe jumatate vampir. Toate firele care ma legau de viata mea se rupsera repede ca si cum ai fi taiat sforile unui manunchi de baloane. Tot ce ma facea sa fiu cine eram – iubirea pentru fata moarta de la etaj, dragostea pentru tatal meu, loialitatea pentru noua mea haita, dragostea pentru ceilalti frati ai mei, ura pentru dusmanii mei, casa mea, numele meu, eu - se desprinse de mine intr-o secunda - pac, pac, pac – si pluti in spatiu.”

„Il puteam aprecia cu adevarat acum [...] Ii puteam gusta aroma pura si vie pe limba mea si puteam simti matasea incredibila a pielii lui de marmura sub degetele mele sensibile.
Era complet nou, o persoana diferita, in timp ce trupurile noastre se impleteau gratios intr-unul singur, pe podeaua de culoarea nisipului. Fara precautii, fara retineri. Fara frica, mai ales fara frica. Ne puteam iubi impreuna - amandoi participanti activi. In sfarsit egali.”

„Unele amintiri nu erau clare – amintiri umane, vazute prin ochi slabi si auzite prin urechi slabe; prima data cand ii vazusem fata...felul in care ma simtisem cand ma luase in brate in poiana...sunetul vocii lui prin intunericul inconstientei mele cand ma salvase de James...fata lui cand ma astepta sub o bolta de flori ca sa se insoare cu mine...fiecare moment pretios de pe insula...mainile lui reci atingand bebelusul prin pielea mea...
Si amintirile clare, evocate fara cusur: fata lui cand am deschis ochii la noua mea viata, in zorii nesfarsiti ai nemuririi, acea prima noapte...”

14 iul. 2009

Cannonball

Hmmm.... momentan citesc Zori de zi si rad ca proasta la fiecare pagina..... asa ca nu am timp sa mai fac si altceva...in schimb o sa pun o melodie care am descoperit-o intr-un film...si pe care o ascult aproape in fiecare zi:):D:*

video

A fost odata...

M-am trezit azi cu cheful de a scrie ceva. Am luat o carte si am deschis pe rand pagini, la intamplare. Asa au aparut pe hartie cuvintele clipe, libertate, ganduri, prieteni, inchisoare, secret, panza de paianjen, tavan, inalt, exilat. Am scris si eu cam tot ce mi-a venit in minte....take a look si vedeti ce-a iesit.

Aici, clipele nu zboara, ele stau mai mult decat ai vrea tu, si se incapataneaza sa-ti tina companie. Panza de paianjen din coltul camerei si picaturile ce se preling de pe peretii mucegaiti, iti reinoiesc constant memoria, amintindu-ti unde te afli....picaturile astea sunt mai grele decat lacrimile ce iti uda salteaua gaurita in fiecare noapte.

Aici, prieteni nu exista, fiecare e pe cont propriu. Nu-ti raman decat gandurile ce se inalta dincolo de tavanul inchisorii si tanjesc spre libertate. Da, inchisoarea, un loc crud care nu iarta pe nimeni, mai rau decat insasi iadul, gandesc cei de aici, si in care libertatea e subiect tabu.

El si-a acceptat destinul inca de mult, iar acum este considerat un norocos, putini sunt cei ce reusessc asta. Vorbim aici de oameni nevinovati, ce au fost exilati cu nepasare de societate, si trimisi intr-un loc in care secretele isi au propriul glas.

13 iul. 2009

Fericirea e ceva ce nu se atinge niciodata,
Dar in cautarea ei merita sa alergi toata viata...

Si daca nu am prinso macar o clipa inseamna c-am trait in zadar??

video

Faţă în faţă


Da. Mi-e frică de moarte şi de tot ce duce la ea. Mai mult de moartea celor din jurul meu decât de a mea. Pentru că moartea paralizează sufletul şi ucide frumosul. Pentru că nu poţi simţi altceva decât tristeţe, adăncă, fără fund. E ca şi cum ai cădea într-o prăpastie, şi ai zace acolo ore în şir până când cineva te va salva. Numai ca în loc de trup ai avea sufletul plin de răni.
“Moartea e un fenomen simplu în natură, numai oamenii îl fac înspăimântător”… poate fi simplu uneori... pentru un bătrân care şi-a trăit viaţa împăcat cu sine şi cu lumea, şi acum tânjeşte după liniştea veşnică. Dar pentru cei care rămân în urmă nu e deloc simplu şi banal…nimeni în afară de bătrân nu poate înţelege că moartea face parte din viaţă…
De ce ne mai naştem dacă trebuie să murim?? Pentru a evolua spiritual spune religia. Chiar şi aşa oamenii sunt furioşi, speriaţi şi îndureraţi atunci când pierd pe cineva.Defapt nu concepem moartea în vieţile noastre pentru că ne obişnuim atât de mult cu prezenţa celor din jur astfel încât atunci când dispar iau cu ei o parte din noi şi ne lasă cu o teamă ce nu poate fi întrecută de niciun rău.

Dar dacă rolul ei în vieţile noastre e să ne amintească că la un moment dat o să ne vină şi nouă rândul?

Muncă de voluntariat


Se întamplă ceva. Populaţia orăşelului în care îmi duc şi eu veacul a intrat în comă, şi probabil odată cu ea întreaga omenire. Nu, e mai rău decât acea stare de leşin în care eşti inconştient. Aceşti oameni sunt trezi şi perfect conştienţi, dar nu fac nimic, ai spune că nici nu le pasă.
Merg pe stradă şi aproape că mă indispune şi pe mine mulţimea de chipuri mohorâte şi plictisite. Noroc că mai apare şi câte o privire vie de copil. Copii ne binedispun întotdeauna. Defapt ce au ei şi ce pierd oamenii în drumul lor spre maturitate? De ce unui copil nu îi e frică să-şi arate trăirile, iar unui adult îi ia atâta timp? De ce un copil deşi nu cunoaşte încă viaţa se bucură din plin de ea, iar un adult deşi are totul la îndemână uită să mai traiască??...Cineva spunea că fericirea ţi-o faci singur în viaţă.
Noi, aştia, care mai avem parţi de copil în noi, să răspândim cât mai multe zămbete şi să le amintim şi lor...

Despre...


Femeia ne invită întotdeauna s-o privim aşa cum vrea ea, e unul din citatele mele preferate. Mă rog, nu ştiu pe câţi ii interesează asta. Ideea e că, din ce în ce mai multe femei arată cu stridenţă tot ceea ce e obscen şi incert în imaginea lor. Şi atunci de ce îi mai învinuim pe bărbaţi? Pe o femeie care-şi subliniază contururile obscene nu o poţi privi altfel decât obscen.Cum rămâne cu instinctul lor de masculi, de vânători? Ce satisfacţie mai au ei dacă prada li se oferă pe masa, şi cum pot să mai prezinte vreun interes? Unde a dispărut jocul acela care îi incită atât de tare şi care ne face şi mai dorite? Ce mai au ei de descoperit dacă noi ne descoperim chiar înainte de a fi observate?Orice s-ar spune nenea Eliade ne-a dezvăluit secretul...
Voi cum o priviti??