Sunt vinovată numai pentru ceea ce n-am făcut…

2 ian. 2010

si totul se poate schimba, oricand. cand te astepti mai putin as zice...
ma sufoc, aerul nu-mi mai intra in plamani, nu-l mai simt. e 5 dimineata si pot sa jur ca-mi aud inima in urechi. deschid geamul, dar nici asa nu pot respira normal. ma clatesc cu apa rece si tot nu ma pot trezi.
un vis groaznic, un cosmar prelungit si in realitate. ma uit in oglinda de la baie si nu ma vad. imi pot simti ochii privind in gol. ma bag in pat si ma rog. de fiecare data cand am un cosmar ma rog...de data asta degeaba, nicio schimbare. tremur. subconstientul lucreaza.
daca as fi stiut chiar si cu o zi inainte ce va urma, as fi fugit, oriunde. numai sa nu traiesc asa ceva, sa nu vad. si eu care ma credeam puternica...
ma bufneste plansul. e infricosator sa nu mai ai controlul asupra ta, sa nu-ti poti controla simturile si mintea blocata asupra unor amintiri care te macina. sunt amintiri recente cu doua, o seara, cateva ore inainte, si nu le pot stapani. de ce nu-mi pot goli mintea si de ce ma simt ca si cum as fi altcineva?
degeaba inchizi ochii, chiar si intunericul se poate invarti cu tine. degeaba cauti momente frumoase. nimic, e complet gol. doar acele imagini, la nesfarsit...
scriu aceste randuri, pentru ca-mi face bine sa le stiu undeva afara. macar o parte. le scriu pentru ca nu am curajul sa le povestesc, si nici macar nu stiu daca as avea cui. nu cred ca e dispus nimeni sa asculte sau oarecum sa ma inteleaga . nu stiu cine ar putea trai macar o parte din groaza pe care am simtit-o in ultimele 3 zile...pana nu vezi, nu intelegi. vreau sa treaca timpul, repede, repede, si sa ia cu el tot. sa ratacesc clipele astea cat mai adanc posibil, si de ce nu, sa devin imuna...
nu vreau, si nici nu pot sa dau o explicatie.poate ca e prea dureroasa ca sa-mi fie afisata in fata ochilor...

eu stiu ca toate cosmarurile sunt alungate de lumina...atunci de ce al meu imi acopera ziua?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu