Sunt vinovată numai pentru ceea ce n-am făcut…

31 ian. 2010

suntem copii, de-acum vom fi...

si uite-ma cea la 17 ani (exact peste 9 ore, caci m-am nascut dimineata), cum lacrimeaza in fata celei de 1 an...cliseu sau nu, totusi cand au trecut 17 ani?... si de ce imi amintesc doar cateva momente... sunt imagini sterse...imagini estompate din filmul vietii, atat la propriu cat si la figurat...
au formele neclare cei pe care ii privesc acum, si totusi ii vad atat de bine...aceleasi gesturi, aceleasi voci, aceleasi chipuri...cu 16 ani mai tinere...
cat despre amintiri, am cateva, ratacite ca partile unui puzzle...si totusi ma multumesc cu ele...
inchid ochii si vad o fetita inr-un carucior si un baiat jucandu-se cu o masinuta in nisip...stiu sigur ca fetita sunt eu, si am o funda alba, iar el e baiatul meu, prietenul din copilarie... e prima amintire cu noi, ziua cand ne-am cunoscut...iar el, nu e un prieten imaginar... octavian, e baiatul copilariei mele...ca orice baiat a fost prietenul unei fetite, ca orice baiat a plecat si a lasat fetita in urma....ca toti copii, am crescut si ne-am uitat. nu mai e nimic atat de simplu si sincer... sunt priviri, gesturi retinute, si cateodata conversatii pe datorie...m-ai sunat, trebuie sa te sun si eu...raman dator, sunt obligat... 
cand a disparut prietenul meu? nu stiu...nu stiu daca a fost brusc, sau daca m-a pregatit pentru asta...stiu ca acum ii simt lipsa, si sigur i-am simtit-o si atunci...
pastrez imaginile noastre in locurile comune de joaca...bucati de copilarie...zile calduroase de vara si pistoale cu apa, cu care imi uda toate rochitele si toti puisorii bunicii, baloanele de sapun, jocurile de baba oarba si va-ti ascunselea... teiul din fata curtii in jurul caruia ne invarteam tinandu-ne de maini si de scoarta caruia ne lipeam urechile...ti-am jurat ca daca iti lipesti urechea de trunchiul lui ii vei auzi bataile... ti le-as arata din nou, daca copacul n-ar fi disparut...

multi ani traiasca, multi ani traiasca, la multi aniii....liniste...2 cifre imi apar in fata ochilor...17. dupa lumina care le invaluie as putea crede ca vin din alta lume. si uite ca o voce familiara ma trezeste...."pune-ti o dorinta si sufla"...liniste...priviri atintite spre mine...asteptare...iar liniste... ei bine ce sa-mi aleg? sa se inventeze o masina a timpului si sa ma intorc acum 16 ani? sa pot sa-mi vad clar familia stransa in jurul unei fetite cu o funda mare, rosie, agatata de cele 3 fire de par...sa pot sa-i ating si sa-i privesc de aproape, nu prin intermediul unui monitor... sa imi revad prietenul si sa dispara dorul? sa nu-mi pierd niciodata persoanele dragi? sanatate? dragoste? fericire? sa se opreasca acum timpul....si sa o ia din loc doar cand o fi sa ne saturam...

daca as fi din nou copil, m-as urca pe-un vis calare,
si intr-o seara de april, as pleca spre carul mare...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu